DECIZIE nr. 334 din 16 aprilie 2026referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportate la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal
Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 900 din 28 octombrie 2026Data intrării în vigoare 28-10-2026
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 35.604/299/2020 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.748D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În raport cu susţinerile autoarei excepţiei privitoare la faptul că textul de lege criticat ar genera o situaţie inechitabilă între persoanele care au comis infracţiuni concurente atât în perioada minoratului, cât şi în cea a majoratului, comparativ cu cele care au săvârşit asemenea infracţiuni doar după împlinirea vârstei majoratului, precizează că legea prevede un regim al răspunderii penale diferit aplicabil minorului faţă de cel aplicabil majorului, iar art. 114 din Codul penal stabileşte reguli clare privind aplicarea măsurilor privative de libertate în funcţie de vârsta minorului. Precizează că măsurile educative reglementate de art. 114 şi 115 din Codul penal nu pot fi individualizate prin amânarea sau suspendarea executării pedepsei, aşa cum susţine autoarea excepţiei, ci aceste modalităţi de individualizare reprezintă opţiuni ale legiuitorului, stabilite în cadrul politicii sale penale. De asemenea, apreciază că în situaţia cumulului prevăzut de art. 129 alin. (5) din Codul penal, măsura aplicată este clară şi previzibilă. Aşadar, această soluţie legislativă nu creează discriminare între persoanele care săvârşesc o pluralitate de infracţiuni, deoarece art. 129 alin. (5) trebuie coroborat cu art. 129 alin. (2) din Codul penal, ceea ce înseamnă că aplicarea textului de lege vizează nu doar momentul săvârşirii infracţiunii, ci şi momentul săvârşirii fiecărei componente a pluralităţii de infracţiuni, fie că este vorba despre pedepse sau despre măsuri educative.
CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.604/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 287/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 371 din Codul penal). În speţă, inculpaţii sunt acuzaţi că, după rămânerea definitivă a unor hotărâri de condamnare la pedepse cu închisoare (pentru inculpaţi minori, condamnaţi în baza vechiului Cod penal), pedepse ce au fost suspendate sub supraveghere, pe parcursul termenelor de încercare aceştia au săvârşit, majori fiind, infracţiunea de tulburare a liniştii publice (art. 371 din Codul penal), fapt ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 187/2012.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocată din oficiu, instanţa judecătorească arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, în ipoteza în care inculpaţii vor fi găsiţi vinovaţi, instanţa este obligată să revoce măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi să dispună înlocuirea pedepsei cu închisoare cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ. Apreciază că aceste dispoziţii legale diferă de regimul juridic ce ar fi aplicabil unui infractor major aflat într-o situaţie identică.6. Astfel, susţine că, în ipoteza în care unui infractor major i s-ar fi aplicat o pedeapsă cu închisoarea ce ar fi fost suspendată sub supraveghere în baza vechiului Cod penal şi, în timpul termenului de încercare, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, ar fi săvârşit o nouă infracţiune, ar fi devenit aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care prevăd că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. În această situaţie, infractorului i s-ar aplica regimul juridic al revocării suspendării sub supraveghere prevăzut de noul Cod penal.7. Totodată, menţionează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 alin. (4) din noul Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Astfel, în ipoteza în care instanţa ar aplica unui infractor major pedeapsa amenzii penale, revocarea suspendării sub supraveghere a unei pedepse aplicate anterior nu ar mai opera, infractorul urmând să execute doar pedeapsa amenzii. În schimb, în cazul unui infractor major care a comis o infracţiune pe timpul cât era minor, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, instanţa este obligată să revoce suspendarea sub supraveghere, să înlocuiască pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă egală cu pedeapsa închisorii, urmând să aplice dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care prevăd că, în situaţia în care pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este amenda, se aplică măsura educativă a cărei durată se majorează cu maximum 6 luni.8. Din această perspectivă, instanţa constată că regimul juridic al suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate minorilor este mai sever decât cel aplicat majorilor, or, conform politicii penale a statului, datorită faptului că minorii au discernământul în formare şi, în consecinţă, o capacitate mai scăzută de a înţelege semnificaţiile şi consecinţele săvârşirii unei infracţiuni, aceştia ar trebui să beneficieze de un regim sancţionatoriu mai blând. Cu toate acestea, apreciază că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de încercare de către o persoană condamnată în timpul minorităţii la o pedeapsă cu închisoarea ce a fost suspendată sub supraveghere atrage un regim sancţionatoriu mai drastic decât cel ce ar fi aplicabil unui infractor major, fără ca pentru această distincţie să existe o justificare rezonabilă.9. Instanţa mai arată că textul legal criticat este lipsit şi de previzibilitate în contextul în care vine în contradicţie cu alte dispoziţii legale din aceeaşi lege. Astfel, consideră că, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive, or, dispoziţiile art. 22 alin. (4) constituie un impediment pentru instanţa de judecată în a aplica dispoziţiile legale care reglementează renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei unui infractor major condamnat în timpul minorităţii.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012:(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: [...]b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.
– art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal:(2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care: [...]d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.14. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 23 - Libertatea individuală.15.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cazul în care sunt săvârşite două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii, iar cealaltă după majorat, acestea vor fi soluţionate după regulile înscrise la art. 129 alin. (2) şi (3) din Codul penal, referitoare la pluralitatea de infracţiuni. Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al acestui articol, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, potrivit legii, după care instanţa dispune executarea uneia dintre sancţiuni, în raport cu situaţiile prevăzute la lit. a) - d) din acelaşi alineat. Astfel, dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa. Dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat. Pedeapsa astfel obţinută nu poate depăşi durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, dacă ambele infracţiuni ar fi fost comise după majorat. De asemenea, dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsă. Dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără să depăşească maximul prevăzut de lege pentru aceasta.16. Cu privire la primul aspect invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor, în esenţă, la faptul că dispoziţiile legale aplicabile minorului diferă de regimul juridic ce s-ar aplica unui infractor major aflat într-o situaţie identică, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 9 februarie 2018, paragraful 13, instanţa de control constituţional a statuat că prevederile Codului penal stabilesc un regim al răspunderii penale a minorului diferit de cel specific persoanelor majore, atât sub aspectul sancţiunilor aplicate, cât şi sub aspectul individualizării acestora.17. Măsurile educative privative de libertate - internarea într-un centru educativ sau de detenţie - sunt concepute ca instrumente de reeducare şi reintegrare socială a minorilor, şi nu ca pedepse cu rol preponderent coercitiv sau represiv. Dintre acestea, internarea într-un centru educativ poate fi dispusă, conform art. 124 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani, iar internarea într-un centru de detenţie se dispune, potrivit art. 125 alin. (2) din Codul penal, pentru o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, cu excepţia cazului în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.18. Curtea a statuat prin Decizia nr. 693 din 7 noiembrie 2017, precitată, paragraful 15, că executarea măsurilor educative privative de libertate nu poate fi individualizată potrivit regulilor referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea executării sub supraveghere, aceste două forme de individualizare fiind reglementate, de altfel, la art. 83-90 şi art. 91-98 din Codul penal, doar în privinţa executării pedepsei cu închisoarea. Acest raţionament este susţinut şi de expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin care a fost avută în vedere, cu ocazia reglementării noului Cod penal, natura privativă sau neprivativă de libertate a sancţiunilor aplicate şi s-a stabilit, în mod expres, că măsurile educative privative de libertate, asemenea pedepselor cu închisoarea rezultate din cumul juridic cu astfel de măsuri, nu sunt susceptibile de amânarea aplicării sau de suspendarea executării sub supraveghere (Decizia nr. 376 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 11 octombrie 2019, paragraful 25).19. De asemenea, Curtea a arătat că aceste modalităţi de individualizare a sancţiunilor reprezintă opţiunea legiuitorului, care, în exercitarea politicii penale a statului, are competenţa de a stabili reguli specifice, pentru situaţii precum cea invocată din oficiu în speţa de faţă, respectând marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie (Decizia Curţii Constituţionale nr. 693 din 7 noiembrie 2017, paragraful 17).20. În ceea ce priveşte al doilea aspect invocat, care vizează obligaţia instanţei judecătoreşti de a revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi de a înlocui pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă egală cu pedeapsa închisorii, în cazul unui infractor major care a comis o infracţiune pe timpul cât era minor şi pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, Curtea consideră că, deşi, în anumite situaţii, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul unui fost minor duce la înlocuirea pedepsei cu închisoarea (acordată în baza vechiului Cod penal) cu o măsură educativă privativă de libertate, aceasta din urmă nu poate fi calificată drept mai severă decât executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea. Diferenţa nu constă într-o agravare a regimului sancţionator, ci reflectă natura fundamental diferită a măsurilor educative. Acestea sunt sancţiuni de drept penal speciale, reglementate pentru a fi dispuse doar în privinţa minorilor responsabili penal şi care au ca scop educarea sau reeducarea acestora prin instruire şcolară şi profesională şi prin cultivarea în conştiinţa acestora a respectului faţă de valorile sociale. Astfel, măsurile educative au menirea de a realiza o schimbare în conştiinţa infractorului minor în sensul respectării valorilor sociale, pentru a se putea reintegra în societate. Spre deosebire de pedepsele penale, care au un caracter preponderent coercitiv, măsurile educative au un caracter preponderent educativ, motiv pentru care, în urma aplicării lor, nu subzistă consecinţe penale, acestea neconstituind antecedente penale faţă de persoana în privinţa căreia au fost dispuse. De altfel, acest aspect este în mod expres reglementat la art. 133 din Codul penal, conform căruia măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi. Această distincţie a fost subliniată şi în jurisprudenţa Curţii, de exemplu, prin Decizia nr. 519 din 23 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 25 februarie 2026, paragraful 23.21. Curtea a constatat că regimul sancţionator diferenţiat aplicat minorilor a fost conceput ţinând cont de nivelul redus de maturitate psihoemoţională, de gradul sporit de influenţabilitate şi de capacitatea limitată a acestora de a conştientiza consecinţele juridice ale faptelor comise. Chiar şi în cazul măsurilor educative privative de libertate, gradul de restricţie este mai redus în comparaţie cu pedepsele aplicate persoanelor care săvârşesc fapte asemănătoare după împlinirea majoratului, acest regim fiind reglementat, potrivit politicii penale a statului, ca o consecinţă a particularităţilor psihologice specifice vârstei minorităţii. Deşi, în aparenţă, majorii care săvârşesc a doua infracţiune în termenul de încercare par să beneficieze de un regim sancţionator ce presupune o perioadă mai scurtă de privare de libertate, Curtea a subliniat că pedeapsa închisorii aplicată pentru infracţiunile comise după majorat se deosebeşte esenţial de măsurile educative atât prin natura sa, cât şi printr-un grad sporit de severitate. În fine, Curtea a constatat că inculpaţii care săvârşesc infracţiuni de o gravitate redusă pentru care este aplicată măsura amenzii nu sunt în situaţia de a fi discriminaţi, ci, din contră, legiuitorul a stabilit un regim sancţionator diferit prin raportare la natura distinctă a sancţiunilor şi a scopurilor urmărite de acesta (Decizia nr. 519 din 23 octombrie 2025, mai sus citată, paragrafele 23-26 şi 28).
22. În acest context legal şi jurisprudenţial, Curtea constată că măsurile educative sunt orientate spre sprijinirea reintegrării sociale a minorului. Acestea oferă un cadru în care minorul beneficiază de asistenţă psihologică, educaţională şi de consiliere, tocmai pentru a facilita revenirea sa în societate. Prin urmare, starea de minoritate reprezintă un temei obiectiv şi legitim pentru diferenţierea răspunderii penale şi, implicit, a regimului sancţionator. Din această perspectivă, existenţa unor mecanisme distincte de individualizare a sancţiunilor, adaptate particularităţilor minorilor, este pe deplin justificată şi corespunde scopului urmărit de măsurile educative.23. În aceeaşi ordine de idei, Curtea subliniază că şi în ipoteza pluralităţii de infracţiuni se aplică acelaşi principiu privind protecţia minorului în raport cu regimul de drept comun instituit pentru majori, sens în care măsurile specifice prevăzute pentru minori păstrează un caracter atenuat în comparaţie cu cele destinate persoanelor majore.24. De asemenea, Curtea reţine că tratamentul juridic rezervat minorilor, respectiv înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o măsură educativă privativă de libertate, iar, ulterior, în ipoteza pluralităţii de infracţiuni săvârşite înainte şi după majorat, excluderea posibilităţii amânării sau suspendării executării sancţiunii rezultante, reprezintă o opţiune legislativă justificată, ce urmăreşte atât interesul superior al minorului, cât şi necesitatea unei reacţii ferme a statului faţă de persistenţa în comportamentul infracţional.25. În plus, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată nu este de natură să creeze discriminare între persoanele care se află în ipoteza pluralităţii de infracţiuni după împlinirea majoratului şi categoria de persoane prevăzută la art. 129 alin. (2), întrucât acestea se află în situaţii juridice diferite. Ca atare, nu pot fi reţinute criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât regimul sancţionator astfel instituit nu poate fi considerat discriminatoriu sau disproporţionat, atâta vreme cât reflectă diferenţe reale şi obiective între situaţia minorilor şi cea a majorilor, atât sub aspectul vârstei, cât şi al scopului urmărit prin aplicarea măsurilor educative. Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19).26. De asemenea, Curtea constată că nu există încălcări ale prevederilor constituţionale cuprinse la art. 23 referitoare la libertatea individuală, întrucât măsura educativă privativă de libertate aplicată în cazul fostului minor are un scop eminamente educativ şi de reintegrare socială, precum a specificat anterior, fiind reglementată ca o reacţie specifică faţă de nevoile de reeducare, şi nu ca o pedeapsă cu caracter represiv. Această măsură este dispusă în urma unui proces penal ce asigură toate garanţiile procesuale, fiind adaptată particularităţilor de vârstă şi dezvoltare ale persoanei, şi nu poate fi asimilată unei privări de libertate în sensul sancţiunilor penale aplicate majorilor. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o încălcare a libertăţii individuale, ci despre o măsură specială, justificată de interesul superior al minorului şi de necesitatea reintegrării sale sociale, în deplin acord cu valorile constituţionale şi cu exigenţele statului de drept.27. În ceea ce priveşte cel de-al treilea aspect criticat, referitor la lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, întrucât acestea ar fi în contradicţie cu cele ale art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, Curtea reţine că neconstituţionalitatea unei norme juridice are un caracter intrinsec şi autonom, ce rezidă în însuşi conţinutul său normativ, şi nu poate fi dedusă prin coroborarea sau compararea mai multor texte cuprinse în acelaşi act sau în alte acte normative. În acest sens, Curtea a arătat, în jurisprudenţa sa, că neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operaţiune care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis (a se vedea Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004). Examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011).28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 35.604/299/2020 şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportate la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2026.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprişan----
| EMITENT |
| Elena-Simina Tănăsescu | - președinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dacian-Cosmin Dragoș | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Alina Oprișan | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Alina Oprişan----
Prezenta formă este valabilă începând cu data de 28-10-2026 până la data de 28-10-2026
