DECIZIA nr. 715 din 9 decembrie 2025referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi a ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 27 octombrie 2026Data intrării în vigoare 27-10-2026
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 30.046/301/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.641D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale contestate, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 118 din 27 februarie 2025.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 20 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.046/301/2015**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepţia a fost ridicată de către Iosif Puiu şi Constanţa Puiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, referitoare la modul de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi la competenţa Guvernului în raport cu dispoziţiile art. 115 şi 139 din Constituţie, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, acestea din urmă vizând conţinutul normativ al articolelor criticate, apreciate ca fiind contrare principiilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie şi predictibilitatea normei juridice.6. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă autorii excepţiei susţin că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Guvernul a depăşit limitele delegării legislative, intervenind într-un domeniu rezervat exclusiv legii având în vedere art. 139 alin. (1) din Constituţie. În raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, autorii excepţiei apreciază că Guvernul nu putea adopta o ordonanţă de urgenţă care afectează drepturile şi libertăţile fundamentale. Actul normativ contestat reglementează condiţiile de acordare a ajutorului public judiciar, care au un impact direct asupra dreptului de acces la justiţie, ceea ce depăşeşte cadrul constituţional al delegării legislative. Nu în ultimul rând, autorii excepţiei critică ordonanţa de urgenţă, în ansamblul său, şi prin raportare la dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât doar în acest mod poate fi integrată „cererea de analiză a conflictului constituţional“ în contextul garanţiilor europene privind dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţie, precum şi al principiului nediscriminării prevăzut de art. 14.7. Criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate de autori privesc dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. În opinia lor, aceste prevederi stabilesc condiţii restrictive pentru accesul la ajutorul public judiciar, respectiv limitează beneficiarii la persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este sub pragul de 300 lei şi impun obligativitatea prezentării unor documente detaliate privind situaţia materială a solicitantului şi a familiei sale. Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, prin impunerea baremului de acordare a ajutorului public judiciar de maximum 300 lei doar pentru venitul lunar pe membru de familie, reprezintă un criteriu discriminatoriu, care, în practică, restrânge accesul la justiţie la o categorie limitată de cetăţeni şi, prin urmare, norma contravine prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi interzic discriminarea pe criterii de avere sau origine socială. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 impun prezentarea veniturilor familiei şi a dovezilor privind obligaţiile de întreţinere; deşi scopul declarat al acestei cerinţe este de a verifica criteriile de eligibilitate, în practică aceasta creează un obstacol suplimentar pentru accesul liber la justiţie, intrând în contradicţie cu art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care garantează tuturor cetăţenilor dreptul de a se adresa justiţiei şi interzic restrângerea nejustificată a acestui drept. 8.
De asemenea, autorii excepţiei susţin că formularea vagă a dispoziţiilor art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 lasă o marjă excesivă de apreciere instanţelor, ceea ce conduce la aplicarea neuniformă a legii. Astfel, modul în care este stabilit baremul de venit (300 lei pe membru de familie), precum şi documentaţia justificativă impusă prin art. 14 alin. (1) anterior menţionat sunt considerate imprecise şi arbitrare, afectând previzibilitatea şi accesibilitatea normei. Prin urmare, autorii excepţiei afirmă că aceste dispoziţii încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu permit cetăţenilor să prevadă consecinţele juridice şi nu asigură o aplicare coerentă şi uniformă a legii privind ajutorul public judiciar.9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 sau Decizia nr. 79 din 28 februarie 2017), precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei), reglementarea ajutorului public judiciar are ca scop asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie prin stabilirea unor condiţii rezonabile, fără să instituie un drept necondiţionat la asistenţă gratuită din partea statului.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care au următorul conţinut normativ:– Art. 6. - „Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat; b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar; c) plata onorariului executorului judecătoresc; d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.“; 
– Art. 8 alin. (1): „Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.“;– Art. 14 alin. (1): „Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.“ Având în vedere că autorii excepţiei formulează şi critici de natură extrinsecă, Curtea reţine că obiectul excepţiei vizează atât dispoziţiile art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, cât şi ordonanţa de urgenţă, în ansamblul său.14. Autorii excepţiei consideră că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 4 alin. (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor şi nediscriminarea acestora în funcţie de avere sau de origine socială, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii în drepturi. De asemenea, aceştia invocă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 115 alin. (6) referitoare la limitele adoptării ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 139 alin. (1) potrivit cărora impozitele, taxele şi celelalte venituri bugetare se stabilesc numai prin lege.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii au formulat critici atât de natură extrinsecă, referitoare la modul de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi la competenţa Guvernului, cât şi critici de natură intrinsecă, referitoare la conţinutul normativ al articolelor contestate, considerate neconforme. 16. În ceea ce priveşte critica de natură extrinsecă potrivit căreia, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Guvernul a depăşit limitele delegării legislative şi a intervenit într-un domeniu rezervat exclusiv legii, Curtea constată că, prin Decizia nr. 462 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 28 octombrie 2019, paragrafele 19-22, s-a reţinut, pe de o parte, că, sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare ca forţă juridică legii. În această categorie nu intră ordonanţele adoptate de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. (a se vedea Decizia nr. 299 din 6 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 17 ianuarie 2002). De asemenea, din coroborarea prevederilor constituţionale ale art. 139 cu cele ale art. 56, Curtea a observat că acestea instituie garanţia că obligaţia constituţională a cetăţenilor de a contribui prin impozite, taxe şi alte contribuţii, venituri la bugetul de stat, se face în condiţiile legii.17. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru (a se vedea în acest sens Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015), respectiv taxe de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 109 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011). Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.
18. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. Instanţa europeană a statuat că „dreptul la un tribunal“ nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, paragraful 57). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco împotriva României, paragraful 56, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceeaşi instanţă a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, precitată).19. Faţă de aceste considerente, Curtea constată că instituirea unor taxe judiciare de timbru prin ordonanţe de urgenţă nu este contrară prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 115 alin. (6) şi ale art. 139, iar critica autorilor este neîntemeiată.20. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, prin Decizia nr. 118 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 22 iulie 2025, paragrafele 16-21, Curtea a statuat că plata taxelor judiciare de timbru, fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul de procedură civilă, cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupun declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.21. Reţinând că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 conţin elementele necesare identificării practice a situaţiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă, Curtea a precizat că normele legale criticate reglementează criteriile în funcţie de care beneficiul ajutorului public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă menţionată se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporţie de 50%.22. Totodată, menţinând jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a observat că prevederile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale, reţinând că aceasta reprezintă opţiunea legiuitorului, care stabileşte, astfel, sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului (a se vedea şi Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, paragrafele 15-17).23. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă însă un drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie. Aşa fiind, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă o garanţie suplimentară a accesului efectiv la justiţie, fiind adoptată pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi pentru a se acorda sprijin din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu şi se află într-o dificultate materială. Reglementarea posibilităţii acordării ajutorului public judiciar vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale sau a celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale, constituind o garanţie a accesului liber la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri.24.
Curtea a mai reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă transpunerea în planul legislaţiei interne a Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii. Scopul acestei reglementări este prevăzut la art. 1 din ordonanţa de urgenţă antereferită şi constă în „asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii“ (a se vedea Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009).25. În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistenţă acordată de stat, în condiţiile legii, oricărei persoane fizice, în situaţia în care aceasta nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii.26. Prin urmare, critica autorilor potrivit căreia impunerea unei limite fixe de 300 lei pe membru de familie pentru acordarea ajutorului public judiciar ar reprezenta un criteriu discriminatoriu, de natură să restrângă accesul la justiţie pentru o categorie de cetăţeni, şi ar încălca principiile constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi interzicerea discriminării pe criterii de nivel economic sau social nu poate fi primită. Aceasta întrucât stabilirea condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea ajutorului public judiciar ţine de opţiunea legiuitorului, exercitată în considerarea necesităţii de a asigura accesul efectiv la justiţie al persoanelor care nu dispun de mijloacele materiale necesare pentru susţinerea unui proces, precum şi utilizarea corespunzătoare a resurselor publice destinate finanţării acestui sprijin. Totodată, instituirea unui asemenea mecanism de sprijin se înscrie în cadrul normativ în care regula o constituie plata taxelor judiciare de timbru, iar acordarea ajutorului public judiciar reprezintă o măsură destinată să faciliteze accesul la justiţie al persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.27. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, spre exemplu, Decizia nr. 187 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 16 mai 2017, paragrafele 15-17, prin care Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă reprezintă transpunerea în planul legislaţiei interne a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii. Scopul acestei reglementări este prevăzut la art. 1 şi constă în „asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii“. În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistenţă acordată de stat, în condiţiile legii, oricărei persoane fizice, în situaţia în care aceasta nu poate face faţă cheltuielilor determinate de un proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare s-a urmărit asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. Curtea a statuat că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 10 salarii minime brute pe ţară, la nivelul anului în care a fost formulată cererea, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură a împiedica accesul liber la justiţie sau exercitarea dreptului la un proces echitabil. Stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului, în formele prevăzute la art. 6 din această ordonanţă de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar avea nevoie de susţinere din partea statului, fără a se îngrădi însă, în acest mod, accesul efectiv la justiţie.28. Totodată, Curtea a reţinut că, întrucât ajutorul public judiciar în materie civilă este acordat de către stat, este firesc ca acesta să stabilească anumite condiţii, precum şi o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor. Aşadar, Curtea a constatat că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) din actul normativ criticat a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie.29. Prin urmare, critica referitoare la obligaţia impusă de art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, constând în declararea veniturilor familiei şi prezentarea documentelor care dovedesc obligaţiile de întreţinere, în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea ajutorului public judiciar, cerinţe care, în opinia autorilor, restrâng nejustificat dreptul de acces liber la justiţie, nu poate fi reţinută.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale mai sus invocate, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
31. Distinct de considerentele avute în vedere anterior, examinând excepţia de neconstituţionalitate şi susţinerea autorilor acesteia, potrivit cărora formularea vagă a dispoziţiilor art. 6, art. 8 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 lasă instanţelor o marjă excesivă de apreciere şi conduce la aplicări neuniforme ale legii, iar pragul de venit de 300 lei pe membru de familie şi cerinţele privind documentele justificative sunt imprecise şi arbitrare, afectând previzibilitatea normei şi determinând încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 836 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 12 martie 2018, paragraful 22, a statuat că respectarea cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii presupune examinarea normelor juridice în contextul întregii reglementări din care fac parte. În ceea ce priveşte principiul previzibilităţii normei legale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, aceeaşi instanţă supranaţională a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi, iar previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (în acest sens sunt hotărârile din 25 mai 1993 şi din 15 noiembrie 1996, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19).32. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă norme procedurale prin care legiuitorul a reglementat cadrul legal pentru acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă, stabilind criteriile de eligibilitate pentru acordarea acestui sprijin. Examinarea acestor dispoziţii în contextul reglementării din care fac parte permite identificarea condiţiilor în care poate fi acordat ajutorul public judiciar şi a cerinţelor pe care solicitanţii trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, dispoziţiile criticate prezintă un grad suficient de claritate şi precizie, astfel încât critica raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu poate fi reţinută.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr. 30.046/301/2015** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 6, ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi ordonanţa de urgenţă, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2025.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Gabriela-Lenuţa Dimitriu-----
| EMITENT |
| Elena-Simina Tănăsescu | - preşedinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Gabriela-Lenuţa Dimitriu | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Gabriela-Lenuţa Dimitriu-----
Prezenta formă este valabilă începând cu data de 27-10-2026 până la data de 27-10-2026
