ORDIN nr. 962 din 9 octombrie 2026pentru actualizarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei pentru perioada 1.01.2025-20.11.2025, conform Sentinţei civile nr. 240 din 11.11.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 2.601 din 21.05.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 596/45/2025
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 27 octombrie 2026Data intrării în vigoare 27-10-2026
Văzând referatele de aprobare nr. 5.552 din 20.08.2026, nr. 2.578 din 18.08.2026 şi nr. 1.471 din 18.08.2026, întocmite de Direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, Direcţia economică şi Direcţia juridică din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:Articolul 1Tarifele* prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie pentru perioada 1.01.2025-20.11.2025, conform Sentinţei civile nr. 240 din 11.11.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 2.601 din 21.05.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 596/45/2025, după cum urmează:
*) Tarifele nu includ TVA. **) Contravaloarea acţiunilor se suportă de către proprietarul animalelor.***) Tarifele sunt suportate de către deţinătorii animalelor.Articolul 2Prezentul ordin se aplică exclusiv cu privire la acţiunile sanitar-veterinare publice efectuate în perioada 1.01.2025-20.11.2025 de reclamanta din Dosarul nr. 596/45/2025 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv S.C. HUNTER PET-VET - S.R.L. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Alexandru Nicolae BociuBucureşti, 9 octombrie 2026.Nr. 962.-----

| EMITENT |
Văzând referatele de aprobare nr. 5.552 din 20.08.2026, nr. 2.578 din 18.08.2026 şi nr. 1.471 din 18.08.2026, întocmite de Direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor, Direcţia economică şi Direcţia juridică din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere prevederile art. 15^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:Articolul 1Tarifele* prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei şi de procentul de indexare a salariului minim pe economie pentru perioada 1.01.2025-20.11.2025, conform Sentinţei civile nr. 240 din 11.11.2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 2.601 din 21.05.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 596/45/2025, după cum urmează:
| 1. | Inspecţia animalelor din exploataţiile nonprofesionale | ||
| a) exploataţie cu 1-10 animale | 48 lei/exploataţie | ||
| b) exploataţie cu 11-20 de animale | 53 lei/exploataţie | ||
| c) exploataţie cu 21-30 de animale | 58 lei/exploataţie | ||
| d) exploataţie cu 31-40 de animale | 64 lei/exploataţie | ||
| e) exploataţie cu 41-50 de animale | 70 lei/exploataţie | ||
| f) exploataţie cu 51-60 de animale | 77 lei/exploataţie | ||
| g) exploataţie cu 61-70 de animale | 85 lei/exploataţie | ||
| h) exploataţie cu 71-80 de animale | 94 lei/exploataţie | ||
| i) exploataţie cu 81-90 de animale | 103 lei/exploataţie | ||
| j) exploataţie cu 91-100 de animale | 113 lei/exploataţie | ||
| k) exploataţie cu 101-200 de animale | 124 lei/exploataţie | ||
| l) exploataţie cu 201-300 de animale | 136 lei/exploataţie | ||
| m) exploataţie cu 301-400 de animale | 150 lei/exploataţie | ||
| n) exploataţie cu 401-500 de animale | 165 lei/exploataţie | ||
| o) exploataţie cu mai mult de 500 de animale | 182 lei/exploataţie | ||
| 2. | Examinarea clinică a animalelor pentru suspiciunea de boli, dispusă conform legislaţiei specifice | ||
| a) bovine | 22 lei/animal | ||
| b) ecvidee | 37 lei/animal | ||
| c) ovine, caprine | 12 lei/animal | ||
| d) porcine | 23 lei/animal | ||
| e) carnasiere | 24 lei/animal | ||
| f) păsări | 2 lei/animal | ||
| g) albine | 3 lei/familie | ||
| h) peşti | 50 lei/exploataţie | ||
| i) altele (viermi de mătase, insecte) | 34 lei/exploataţie | ||
| 3. | Recoltări de probe de sânge pentru examene de laborator (serologice, hematologice, biochimice, virusologice, parazitologice) | ||
| a) animale mari | 23 lei/probă | ||
| b) animale mijlocii şi mici, cu excepţia porcinelor | 12 lei/probă | ||
| c) porcine | 23 lei/probă | ||
| d) porcine cu semne clinice ce pot fi atribuite şi pestei porcine clasice/pestei porcine africane | 96 lei/probă | ||
| e) păsări | 3 lei/probă | ||
| f) carnasiere | 27 lei/probă | ||
| g) alte specii | 15 lei/probă | ||
| 4. | Recoltarea probelor de organe, ţesuturi şi a altor probe pentru analize de laborator, efectuarea de necropsii, pentru diagnosticul bolilor, altele decât encefalopatiile spongiforme transmisibile, pesta porcină clasică şi pesta porcină africană | ||
| a) animale mari | 81 lei/probă | ||
| b) animale mijlocii şi mici | 57 lei/probă | ||
| c) păsări | 13 lei/probă | ||
| d) alte probe, inclusiv coprologice | 26 lei/probă | ||
| 5. | Recoltarea probelor pentru diagnosticul encefalopatiilor spongiforme transmisibile şi recoltarea probelor de organe, ţesuturi pentru analize de laborator, efectuarea de necropsii, în vederea diagnosticului pestei porcine clasice şi pestei porcine africane la | ||
| a) bovine | 164 lei/animal | ||
| b) animale mijlocii şi mici | 103 lei/animal | ||
| 6. | Activităţi de depistare prin examen alergic | ||
| a) tuberculinare test unic | 36 lei/animal | ||
| b) TCS | 44 lei/animal | ||
| 7. | Activităţi imunoprofilactice | ||
| a) bovine, ecvidee | 13 lei/animal | ||
| b) ovine, caprine | 6 lei/animal | ||
| c) porcine | 17 lei/animal | ||
| d) carnasiere | 27 lei/animal | ||
| e) păsări - oculoconjunctival | 0,96 lei/animal | ||
| f) păsări - injectabil | 1,30 lei/animal | ||
| 8. | Lucrări de decontaminare, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare şi de necesitate | ||
| a) în unităţi zootehnice, de industrie alimentară, la gospodăriile populaţiei | 52 lei/100 mp | ||
| b) în camera de incubaţie, viermi de mătase | 99 lei/100 mp | ||
| 9. | Manopera privind identificarea şi înregistrarea animalelor, a mişcărilor şi a evenimentelor suferite de acestea, corectarea eventualelor erori | ||
| a) bovine | 44 lei/animal | ||
| b) ovine, caprine | 14 lei/animal | ||
| c) suine | 13 lei/animal | ||
| d) înregistrare mişcare-ieşire**) | 15 lei + 1 leu/animal | ||
| e) înregistrare mişcare-intrare | 21 lei/formular înregistrat | ||
| f) aplicare mijloc de identificare duplicat**) | 22 lei la bovine 7 lei la ovine, respectiv caprine 15 lei la suine | ||
| 10. | Inspecţia animalelor vii din speciile bovine, ovine, caprine şi ecvidee, cu altă destinaţie decât sacrificarea, în vederea certificării stării de sănătate a acestora; inspecţia animalelor vii din specia porcine, în vederea certificării stării de sănătate a acestora la mişcarea din exploataţia comercială de origine, indiferent de destinaţie***) | ||
| 10.1. Bovine, ecvidee | a) lot cuprins între 1 şi 5 animale | 45 lei | |
| b) lot cuprins între 6 şi 10 animale | 61 lei | ||
| c) lot cuprins între 11 şi 20 de animale | 92 lei | ||
| d) lot mai mare de 20 de animale | 153 lei | ||
| 10.2. Ovine, caprine | a) lot cuprins între 1 şi 10 animale | 44 lei | |
| b) lot cuprins între 11 şi 20 de animale | 58 lei | ||
| c) lot cuprins între 21 şi 50 de animale | 87 lei | ||
| d) lot cuprins între 51 şi 100 de animale | 144 lei | ||
| e) lot mai mare de 100 de animale | 259 lei | ||
| 10.3. Porcine | a) lot cuprins între 1 şi 10 animale | 44 lei | |
| b) lot cuprins între 11 şi 50 de animale | 77 lei | ||
| c) lot mai mare de 50 de animale | 113 lei | ||
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Alexandru Nicolae BociuBucureşti, 9 octombrie 2026.Nr. 962.-----

Prezenta formă este valabilă începând cu data de 27-10-2026 până la data de 27-10-2026











