Structură Act

RAPORT nr. 12.713 din 23 iulie 2026în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Eco Democrat în perioada 1.01.2025-31.12.2025
EMITENT
  • AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 26 octombrie 2026Data intrării în vigoare 26-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 26-10-2026 până la data de 26-10-2026


    - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2026, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.06.2026-31.08.2026 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind sursele de finanţare şi cheltuielile înregistrate de Partidul Eco Democrat în perioada 1.01.2025-31.12.2025.I. ConstatăriPartidul Eco Democrat nu a transmis documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului, astfel că echipa de control nu a putut stabili dacă formaţiunea politică a obţinut venituri, respectiv dacă a efectuat cheltuieli în perioada supusă controlului, conform prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    II. Sancţiuni aplicatePartidul Eco Democrat a fost sancţionat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Bucureşti, 23 iulie 2026.Nr. 12.713.-------





    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 26-10-2026 până la data de 26-10-2026