Structură Act

Comunicate
DECIZIA nr. 90 din 21 septembrie 2026referitoare la aplicarea art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 26 octombrie 2026Data intrării în vigoare 26-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 26-10-2026 până la data de 26-10-2026


    Dosar nr. 1.018/1/2026
    Adina Oana Surdu- preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Ruxandra Monica Duţă- judecător la Secţia a II-a civilă
    Petronela Iulia Niţu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ştefan Ioan Lucaciuc- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Diana Manole- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mihaela Mîneran- judecător la Secţia a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secţia a II-a civilă
    Marcela Marta Iacob- judecător la Secţia a II-a civilă
    Roxana Popa- judecător la Secţia a II-a civilă
    Simona Maria Zarafiu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Cosmin Horia Mihăianu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Adriana Nicolae- judecător la Secţia a II-a civilă
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.018/1/2026 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Adina Oana Surdu, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 28.379/325/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:1. Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă şi în etapa judecăţii?2. Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este o prezumţie relativă sau absolută?5. După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat, preşedintele completului, doamna judecător Adina Oana Surdu a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării6. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 7 aprilie 2026, pronunţată în Dosarul nr. 28.379/325/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menţionate.II. Dispoziţiile legale incidente7. Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 132/2017Articolul 22Stabilirea despăgubirilor(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti;b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate;c)
     valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;    d) despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative;e) punctajul pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.    (6) Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic.    8. Ordinul preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al ministrului sănătăţii nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, denumit în continuare Ordinul nr. 1/2.293/2022
    Articolul 6Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obţinut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, cu modificările şi completările ulterioare.    III. Expunerea succintă a procesului9. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara cu nr. 28.379/325/2024, astfel cum a fost precizată, reclamanta, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâta, asigurator R.C.A., şi cu intervenientul forţat, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.400 lei daune morale şi 7.326,11 lei daune materiale.10. Prin Sentinţa civilă nr. 17.852 din 16.06.2025, Judecătoria Timişoara a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 144.000 lei cu titlu de daune morale şi a sumei de 7.326,11 lei cu titlu de daune materiale, respingând în rest acţiunea.11. În motivare, s-a reţinut că, drept urmare a loviturii şi a traumatismului suferit, reclamanta a suferit prejudicii morale decurgând din traumele fizice şi psihice suportate, prezentând sechele posttraumatice care afectează negativ participarea persoanei vătămate la viaţa socială şi de familie, comparativ cu situaţia sa anterioară.12.
     Întrucât autoturismul condus de intervenientul forţat avea încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. cu pârâta, s-a reţinut incidenţa în speţă a prevederilor art. 11 şi 22 din Legea nr. 132/2017 şi ale Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, cu modificările şi completările ulterioare.    13. S-a constatat că, în cauză, reclamanta a depus la dosar Raportul de evaluare de medicină de asigurări nr. 110/3.03.2025, emis de un medic primar medicină legală, prin care s-a reţinut că „(...) punctajul traumatologic total acordat pentru vătămările suferite în urma accidentului rutier este 24 de puncte“.14. Înlăturându-se susţinerile pârâtei conform cărora evaluarea traumelor suferite de reclamantă cu ajutorul acestui punctaj traumatologic, în acord cu Ordinul nr. 1/2.293/2022, reprezintă o modalitate de stabilire a despăgubirii doar pe cale amiabilă, s-a considerat că, din moment ce legiuitorul a stabilit un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate şi un cuantum determinabil al despăgubirilor pentru ipoteza soluţionării amiabile, este de neconceput ca în etapa soluţionării litigioase să fie achitate despăgubiri într-un cuantum inferior celui rezultat din punctajul traumatologic şi care ar fi stat la baza unei înţelegeri amiabile.15. În acest sens, s-a avut în vedere minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel din 21 octombrie 2024, dedicată dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesionişti şi insolvenţei, prin care s-a stabilit că, din perspectiva echităţii şi egalităţii în faţa legii, nu ar trebui ca despăgubirile pe care o persoană le poate obţine pe cale judecătorească pentru prejudiciile legate de durerile fizice să fie diferite de despăgubirile pe care aceeaşi persoană, pentru aceleaşi prejudicii, le-ar obţine în procedura stabilirii despăgubirii pe cale amiabilă, astfel încât o abordare coerentă se impune şi din perspectivă practică, nu doar din considerente de echitate.16. În aceeaşi ordine de idei, s-a menţionat că, dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mici decât cele care s-ar putea obţine pe cale amiabilă, nu ar exista motivaţie pentru asigurători în sensul finalizării cu succes a procedurilor nejudiciare, iar dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mari decât cele care s-ar putea obţine pe cale amiabilă, atunci motivaţia ar fi una mai scăzută în rândul persoanelor prejudiciate.17. În consecinţă, având în vedere şi practica judiciară în acelaşi sens, instanţa s-a raportat la punctajul traumatologic stabilit prin raportul anterior menţionat, care a fost considerat o probă cu caracter medical, în sensul art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, fiind astfel valorificat şi în procesul de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească.18. În speţă, instanţa a mai reţinut că cel care a întocmit raportul de evaluare este medic primar legist, motiv pentru care nu au fost primite susţinerile pârâtei în sensul că raportul a fost întocmit cu încălcarea principiului contradictorialităţii, deoarece acesta a fost realizat conform prevederilor legale care îi atribuie caracterul de probă medicală şi a fost supus dezbaterii contradictorii în faţa instanţei.
    19. Prin urmare, ţinând cont de punctajul traumatologic acordat (24 de puncte), de prevederile art. 22 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului, şi de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, conform căruia, la data producerii accidentului, salariul minim pe ţară garantat în plată era de 3.300 de lei/lună, s-a constatat că evaluarea prejudiciului pe baza punctajului traumatologic conduce la suma totală de 144.000 lei (3.300 lei x 24 = 6.000 lei x 24 de puncte), aceasta acoperind prejudiciul moral, real şi efectiv suferit de reclamantă prin raportare la vătămările integrităţii fizice suportate, aşa cum au fost individualizate în actele medicale aflate la dosar.20. Împotriva sentinţei civile anterior menţionate au declarat apel atât reclamanta persoană fizică, cât şi pârâta asigurator R.C.A.21. Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată, arătând că instanţa de fond a evaluat în mod eronat daunele morale acordate, raportat la gravitatea leziunilor suferite şi la consecinţele acestora asupra vieţii personale şi profesionale, şi a aplicat în mod greşit criteriul punctajului traumatologic, atât printr-un calcul eronat al valorii acestuia, cât şi prin stabilirea unui cuantum insuficient al daunelor morale. Astfel, raportat la punctajul traumatologic stabilit şi la valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare la data accidentului, despăgubirea morală ar fi trebuit calculată la un nivel superior celui reţinut de prima instanţă.22. Prin apelul formulat, pârâta asigurator R.C.A. a solicitat admiterea acestuia, anularea sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul diminuării despăgubirilor morale acordate.23. În motivare, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, în special a celor prevăzute de Legea nr. 132/2017, precum şi a practicii judiciare interne şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) în materia despăgubirilor pentru prejudicii morale.24. În esenţă, pârâta a criticat valoarea probatorie acordată de prima instanţă înscrisului denumit „Raport de evaluare de medicină de asigurări“, arătând că acesta nu poate fi asimilat unei expertize medico-legale şi nu poate fundamenta stabilirea cuantumului daunelor morale în faza judiciară. A arătat că mecanismul stabilirii punctajului traumatologic potrivit Ordinului nr. 1/2.293/2022 este aplicabil exclusiv în procedura amiabilă de soluţionare a cererilor de despăgubire, iar nu în faza litigioasă, unde despăgubirile trebuie stabilite de instanţă în baza probelor medico-legale, medicale şi a celorlalte mijloace de probă prevăzute de lege.25. Totodată, apelanta-pârâtă a susţinut că stabilirea daunelor morale nu poate fi redusă la un calcul matematic bazat pe punctajul traumatologic, o asemenea abordare fiind contrară jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi practicii C.E.D.O., care consacră caracterul eminamente echitabil şi apreciativ al acestor despăgubiri.
    26. De asemenea, a arătat că raportul invocat de reclamantă nu întruneşte condiţiile legale privind întocmirea unei evaluări de specialitate, întrucât nu s-a dovedit competenţa autorului acestuia, potrivit cerinţelor Ordinului nr. 1/2.293/2022, şi nici nu a fost administrat în condiţii de contradictorialitate, pârâta neavând posibilitatea de a formula obiecţiuni reale sau de a solicita o contraexpertiză.27. A mai arătat că respectivul raport are doar valoarea probatorie a unui înscris unilateral, întocmit la solicitarea reclamantei, fără garanţiile specifice unei expertize judiciare şi fără a permite exercitarea efectivă a dreptului la apărare. În acest context, a solicitat înlăturarea raportului din ansamblul probator şi stabilirea despăgubirilor pe baza probelor medico-legale oficiale, în special a raportului de expertiză emis de instituţiile abilitate, din care rezultă numărul de zile de îngrijiri medicale.28. În subsidiar, a arătat că punctajul traumatologic stabilit prin acest raport este excesiv şi subiectiv, nefiind justificat de leziunile constatate, iar instanţa de fond nu a procedat la o analiză critică a acestuia.29. În cadrul soluţionării apelurilor, s-au dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei supreme.    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii30. În raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării.31.
     Astfel, cauza este în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, Tribunalul Timiş judecând în ultimă instanţă, faţă de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere obiectul, şi anume o cerere în materia asigurărilor.    32. Tribunalul Timiş este competent material şi teritorial să judece calea de atac declarată, iar de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, cu referire la Ordinul nr. 1/2.293/2022, depinde însăşi soluţionarea fondului cauzei în apel, existând astfel relaţia de dependenţă impusă de textul legal. Conform practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noţiunea de „soluţionare pe fond“ a cauzei trebuie înţeleasă lato sensu, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie apreciată ca fiind îndeplinită în speţă.33. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a pronunţat nicio decizie care să stabilească în mod direct natura juridică a punctajului traumatologic, caracterul său obligatoriu sau neobligatoriu, existenţa unei prezumţii (absolute sau relative) şi nici obligaţia instanţelor de a-l aplica în cuantificarea daunelor morale.34. Instanţa de trimitere a arătat că la 21 octombrie 2024 a avut loc întâlnirea preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al curţilor de apel, ocazie cu care a fost analizată şi problema referitoare la punctajul traumatologic, care poate sau nu poate constitui un element de luat în calcul în cadrul procesului de cuantificare a daunelor morale ce se cer a fi acoperite în litigiile promovate de victimele accidentelor auto împotriva asiguratorilor R.C.A.35. Într-o primă opinie punctajul traumatologic este privit ca un instrument util şi legitim în procesul de cuantificare a daunelor morale, inclusiv în cadrul procedurilor judiciare. S-a pornit de la ideea unităţii de reglementare şi de scop: atât procedura amiabilă, cât şi cea judiciară urmăresc acelaşi obiectiv, şi anume determinarea întinderii prejudiciului. De aici rezultă că folosirea unor metode diferite ar fi artificială şi contrară coerenţei sistemului. Chiar dacă legea menţionează explicit punctajul în contextul soluţionării amiabile, nu rezultă o excludere implicită pentru faza judiciară, ci mai degrabă o evitare a redundanţei legislative. În plus, punctajul traumatologic este fundamentat pe evaluări medico-legale şi statistice realizate de specialişti, ceea ce îi conferă valoare probatorie. Prin analogie cu certificatul medico-legal, utilizarea lui în faza amiabilă nu îi anulează utilitatea în faţa instanţei. În această viziune, instanţa poate valorifica aceste evaluări ca elemente obiective care contribuie la o mai mare predictibilitate şi echitate în acordarea despăgubirilor.36. A doua opinie adoptă o interpretare restrictivă, insistând asupra literalităţii textului legal. Potrivit acesteia, punctajul traumatologic este incident exclusiv în procedura amiabilă, întrucât art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 se referă expres la această modalitate de stabilire a despăgubirii. Pentru procedura judiciară, alineatul următor indică alte categorii de probe (medicale, medico-legale, psihologice şi statistice), fără a menţiona explicit punctajul, ceea ce ar sugera o delimitare între cele două mecanisme de evaluare. Această interpretare accentuează diferenţa de regim juridic dintre etapa extrajudiciară şi cea judiciară.37. Între aceste două poziţii, opinia Institutului Naţional al Magistraturii a propus o soluţie de echilibru. Pe de o parte, s-a recunoscut că Ordinul nr. 1/2.293/2022 are aplicabilitate pentru toate cererile nesoluţionate la data intrării sale în vigoare, indiferent de momentul săvârşirii faptei ilicite. Pe de altă parte, s-a considerat că rapoartele întocmite în baza acestui ordin reprezintă probe medicale în sens larg şi, în consecinţă, pot fi valorificate şi în cadrul procesului judiciar. Argumentul central nu este unul formal, ci ţine de necesitatea asigurării unei practici coerente şi echitabile: despăgubirile nu ar trebui să difere semnificativ în funcţie de calea aleasă (amiabilă sau judiciară), în lipsa unor diferenţe obiective. În plus, o astfel de coerenţă stimulează eficienţa procedurii amiabile şi previne dezechilibrele de tip strategic dintre părţi.
    38. S-a subliniat că soluţia oferită de Institutul Naţional al Magistraturii are valoare orientativă, nu obligatorie, şi constituie un reper interpretativ menit să promoveze coerenţa şi predictibilitatea practicii judiciare.    V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept39. Apelanta-reclamantă a arătat că nicio probă nu are o valoare prestabilită.40. Apelanta-pârâtă a apreciat că raportul de evaluare de medicină de asigurări reprezintă un act medical, pe care instanţa de judecată îl poate avea în vedere la stabilirea daunelor morale.VI. Punctul de vedere al completului de judecată41. Considerându-se că prezentarea opiniei asupra chestiunii de drept ar echivala cu o antepronunţare, în condiţiile în care ar avea influenţă asupra soluţiei ce se va pronunţa asupra apelurilor exercitate în cauză, s-a apreciat că nu este oportună prezentarea unui punct de vedere.
    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie42. Cu privire la prima chestiune de drept, într-o orientare jurisprudenţială au fost considerate aplicabile şi în etapa judecăţii criteriile de evaluare a despăgubirilor pe baza punctajului traumatologic, instituite prin art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.43. În cadrul acestei opinii, unele instanţe au apreciat ca fiind aplicabilă prezumţia instituită de lit. b) a acestui text de lege, iar alte instanţe au avut în vedere valoarea probatorie a raportului de evaluare de medicină de asigurări, care cuprinde punctajul traumatologic, fie din perspectiva art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, fie a art. 250 şi următoarele din Codul de procedură civilă.44. În motivarea acestei opinii s-a arătat că instanţele de judecată utilizează acest sistem de evaluare, prevăzut de Legea nr. 132/2017 (coroborat cu normele privind punctajul traumatologic), pentru a determina cuantumul daunelor morale, asigurând o cuantificare obiectivă a suferinţei.45. S-a apreciat că punctajul traumatologic poate reprezenta un criteriu de evaluare a despăgubirilor, care poate fi valorificat în cadrul procesului judiciar, părţile având posibilitatea să administreze probe pentru dovedirea unei suferinţe diferite de cea prezumată de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, instanţele păstrând dreptul de apreciere prin raportare la circumstanţele concrete ale fiecărei speţe şi garantând astfel dreptul părţilor la un proces echitabil.46. S-a arătat că scopul acestei proceduri a fost stabilirea unor criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor şi unificarea, pe cât posibil, a practicii asiguratorilor, respectiv a instanţelor judecătoreşti, în materia evaluării daunelor morale. Prin urmare, raportul poate fi avut în vedere de instanţele de judecată cel puţin ca punct de reper în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, fiind necesar a se reţine împrejurări legate de situaţia de fapt concretă care să justifice acordarea unor sume în plus sau în minus.47. Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că prezumţia instituită de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă exclusiv în cadrul procedurii de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor, neputând fi valorificată în etapa judecăţii.48.
     Astfel, legiuitorul a prevăzut că stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă se realizează pe baza unor criterii generale de evaluare, între care se regăseşte şi criteriul referitor la nivelul mediu prezumat al suferinţei persoanei prejudiciate. Prin urmare, s-a apreciat că aplicarea prezumţiei este limitată la această etapă procedurală şi nu poate fi extinsă, prin interpretare, la faza jurisdicţională.    49. Totodată, s-a invocat faptul că alin. (6) al art. 22 din Legea nr. 132/2017 reglementează distinct modalitatea de stabilire a despăgubirilor pe cale judecătorească, indicând expres probele relevante pe care instanţa trebuie să le analizeze, respectiv probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic. Din această perspectivă, existenţa unei reglementări speciale pentru etapa judecăţii demonstrează intenţia legiuitorului de a separa criteriile aplicabile în procedura amiabilă de cele incidente în procesul judiciar.50. De asemenea, s-a apreciat că evaluarea prejudiciului moral trebuie realizată de instanţă de la caz la caz, prin raportare la circumstanţele concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont şi de necesitatea menţinerii unui just echilibru între exigenţa unei reparaţii echitabile şi interdicţia îmbogăţirii fără justă cauză. În acest context, aplicarea unei prezumţii privind nivelul mediu al suferinţei ar putea conduce la restrângerea marjei de apreciere a judecătorului şi la uniformizarea excesivă a unor situaţii care, prin natura lor, reclamă o analiză individualizată.51. În ceea ce priveşte a doua chestiune de drept, referitoare la caracterul prezumţiei instituite de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 (privind nivelul mediu prezumat al suferinţei), orientarea unanimă este în sensul că prezumţia analizată este una legală relativă (juris tantum), şi nu una absolută (juris et de jure). Aceasta poate fi răsturnată prin probe concrete (medicale, medico-legale), permiţând instanţei să ajusteze despăgubirile în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte.52. S-a considerat că reţinerea caracterului absolut al prezumţiei ar conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanelor prejudiciate în situaţia unor cereri de despăgubire vădit disproporţionate, încălcându-se principiul reparării integrale a prejudiciului.53. Ministerul Public a arătat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.    VIII.
     Raportul asupra chestiunii de drept54. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.    IX. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieAdmisibilitatea sesizării55. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.56. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza;c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
    d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;e) noutatea chestiunii de drept;f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.    57. Evaluând elementele sesizării, se constată că sunt îndeplinite primele două condiţii, cauza aflându-se în curs de judecată pe rolul unui complet al Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, legal învestit, care este chemat să soluţioneze apelurile formulate de părţi împotriva hotărârii primei instanţe. Fiind vorba de o cauză în materia asigurărilor, având ca obiect pretenţii îndreptate împotriva asiguratorului R.C.A., tribunalul va statua în ultimă instanţă, pricina nefiind susceptibilă de recurs, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.58. Deopotrivă, în urma cercetării evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reiese că este îndeplinită şi ultima condiţie, chestiunile de drept indicate nefăcând obiectul statuării instanţei supreme şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.59. Pe de altă parte, însă, se constată neîndeplinirea condiţiilor care impun existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi care să prezinte caracter de noutate.
    60. În legătură cu condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sa statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (a se vedea Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).61. Norma care se cere a fi interpretată în prezenta cauză este cea cuprinsă la art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, care prevede că „evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate“.62. Din cuprinsul prevederilor art. 22 al Legii nr. 132/2017 reiese că legiuitorul a înţeles să reglementeze, prin teze distincte, modalităţile de stabilire a despăgubirilor, alin. (5), care cuprinde şi lit. b), indicată de instanţa de trimitere, făcând vorbire expresă de „stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă“, în vreme ce alin. (6) face referire la „stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească“.63. Aşadar, legiuitorul a integrat dispoziţiile legale indicate de instanţa de trimitere în cuprinsul tezei referitoare la soluţionarea pe cale amiabilă a cererilor de despăgubiri, alături de dispoziţia de la lit. a), conform căreia „despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti“.64. La rândul său, Ordinul nr. 1/2.293/2022, emis în baza prevederilor art. 22 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 132/2017, prevede la art. 6 că „Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obţinut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017“, iar la art. 4 că, pentru calculul punctajului traumatologic, se va realiza o examinare a persoanei prejudiciate, de către un medic expert evaluator, care va întocmi un raport de evaluare de medicină de asigurări ce va conţine, printre altele, şi concluzii privind punctajul acordat.65. Se observă, aşadar, că normele de la alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 132/2017 nu reglementează o prezumţie legală, ca probă în procesul civil, în sensul art. 328 din Codul de procedură civilă, pe care judecătorul este ţinut să o aplice, ci constituie premisa adoptării ordinului comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., care conţine, în anexă, punctajul traumatologic ce poate fi acordat persoanelor care au suferit vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii în urma unor accidente rutiere. Acest punctaj a fost stabilit avându-se în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate, pe baza comunicărilor realizate de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti.66.
     Intenţia legiuitorului a fost, deci, de a institui criterii pentru a facilita stabilirea despăgubirilor în procedura amiabilă, care se concretizează prin întocmirea raportului de evaluare de medicină de asigurări. Astfel cum reiese fără echivoc din prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, pentru situaţia în care este accesată procedura judiciară, legiuitorul a reglementat expres modalitatea în care vor fi stabilite despăgubirile, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic, instanţele urmând a aprecia, în fiecare cauză, măsura în care raportul de evaluare de medicină de asigurări, înfăţişat de partea interesată, prezintă relevanţă probatorie.    67. Aşadar, norma legală care se cere a fi interpretată nu prezintă caracter neclar, echivoc sau precar, în contextul în care este inclusă în alineatul referitor la procedura soluţionării amiabile a cererii de despăgubiri, legiuitorul reglementând în mod distinct cele două modalităţi de evaluare a despăgubirilor (pe cale amiabilă, respectiv pe cale judecătorească) şi criteriile relevante în cazul fiecăreia.68. În consecinţă, prima întrebare, prin care se solicită instanţei supreme să stabilească, în esenţă, dacă prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 sunt aplicabile şi în etapa judecăţii, nu prezintă gradul de dificultate necesar declanşării procedurii hotărârii prealabile.69. Neîndeplinirea acestei condiţii este cu atât mai evidentă în privinţa celei de-a doua întrebări, prin care se solicită stabilirea caracterului relativ sau absolut al prezumţiei, care, în opinia instanţei de trimitere, este instituită de prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017.70. În urma consultării instanţelor a fost exprimată, în unanimitate, opinia în sensul că şi în ipoteza în care s-ar aprecia că art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 ar institui o prezumţie legală aplicabilă în procedura judiciară, aceasta ar avea caracter relativ, dat fiind faptul că lit. d) a aceluiaşi articol prevede că „despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, pe baza documentelor justificative“.71. În acest punct al analizei se impun a fi reiterate cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025).72. Din această perspectivă se observă că încheierea de sesizare omite să prezinte o astfel de argumentaţie, lipsind cu desăvârşire orice reflecţie a judecătorilor asupra gradului de dificultate a chestiunilor aduse în discuţie.
    73. În contextul în care norma legală ce se solicită a fi interpretată apare ca fiind clar formulată, constatându-se absenţa unor minime argumente ale instanţei de trimitere, care să justifice caracterul precar sau echivoc al acesteia, condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile se vădeşte a fi neîndeplinită.74. Deopotrivă, nu se verifică nici condiţia relevanţei dezlegărilor de drept solicitate asupra modalităţii de soluţionare a cauzei.75. Din această perspectivă se constată, pe baza datelor indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, că litigiul dedus judecăţii instanţei de trimitere are ca obiect pretenţii formulate de către persoana prejudiciată în urma unui accident de circulaţie împotriva asiguratorului R.C.A. al persoanei responsabile, disputa părţilor, relevantă din punctul de vedere al chestiunilor ce se solicită a fi dezlegate, purtând asupra întinderii daunelor morale cuvenite. În acest sens, reclamanta s-a prevalat de un raport de evaluare de medicină de asigurări, care a stabilit un anumit număr de puncte traumatice, prima instanţă considerând că acesta reprezintă o probă cu caracter medical, în sensul art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, şi valorificându-l, pe cale de consecinţă, în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantei.76. La rândul său, pârâta, prin apelul formulat, a criticat valoarea probatorie a raportului de evaluare, susţinând că acesta nu poate fi asimilat unei expertize medico-legale şi că mecanismul stabilirii despăgubirilor pe baza punctajului traumatologic reglementat de Ordinul nr. 1/2.293/2022 este aplicabil exclusiv în procedura amiabilă de soluţionare a cererilor de despăgubire, iar nu şi în etapa litigioasă. Ulterior, apelanta-pârâtă şi-a nuanţat poziţia procesuală, susţinând, în cadrul punctului de vedere asupra chestiunilor de drept puse în discuţie de către instanţa de apel, că raportul de evaluare reprezintă un act medical pe care instanţa de judecată îl poate avea în vedere la stabilirea daunelor morale.77. Aşadar, se observă că nici prima instanţă, nici părţile litigante şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu au adus în discuţie, pe parcursul litigiului, incidenţa vreunei prezumţii legale ori caracterul acesteia (absolut sau relativ), dezbaterile fiind purtate cu privire la valoarea probatorie a raportului de evaluare de medicină de asigurări, din cuprinsul încheierii de sesizare rezultând chiar o convergenţă de opinii în sensul că acesta reprezintă o probă cu caracter medical, potrivit art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, pe care instanţa de judecată o poate avea în vedere la stabilirea despăgubirii.78. În acest context, apare ca fiind neîndeplinită condiţia legăturii cu cauza a chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. Câtă vreme nici prima instanţă, nici instanţa de apel şi nici părţile litigante nu au adus în discuţie incidenţa vreunei prezumţii legale, ci exclusiv valoarea probatorie a unui raport de evaluare a punctajului traumatologic, întrebările adresate de către instanţa de trimitere nu pot avea înrâurire asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.79. Pe de altă parte, se constată a nu fi îndeplinită nici condiţia noutăţii chestiunilor de drept.
    80. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Examinarea acestei condiţii necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă, în procesul curent de aplicare a legii, instanţele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere, prezentând importanţă existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie (Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023).81. Potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudenţă consacrată, când s-a depăşit, aşadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).82. Aplicând aceste principii prezentei sesizări, se observă că normele juridice a căror interpretare este solicitată se regăsesc în cuprinsul Legii nr. 132/2017, actul normativ nefiind unul de dată recentă.83. Deopotrivă, din informaţiile furnizate de instanţe în urma consultării acestora reiese că există o bogată jurisprudenţă cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 132/2017, fiind transmise numeroase hotărâri judecătoreşti relevante. De altfel, după cum a indicat chiar instanţa de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare, aceste chestiuni de drept au făcut obiectul unei întâlniri între preşedinţii secţiilor specializate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al curţilor de apel, destinată dezbaterii unor probleme de drept care au generat practică neunitară.84. Nu în ultimul rând, se impune a fi evidenţiat şi caracterul inform al sesizării, remarcându-se refuzul instanţei de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la problemele ce fac obiectul solicitării de pronunţare a unei hotărâri prealabile. În această modalitate au fost nesocotite prevederile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impun ca încheierea de sesizare să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată.85. În concluzie, dat fiind că sesizarea nu priveşte o chestiune de drept reală, veritabilă, care să contribuie la soluţionarea cauzei şi care să prezinte caracter de noutate, luând în considerare şi omisiunea instanţei de trimitere de a-şi exprima opinia cu privire la aspectele sesizate, se constată că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de lege în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că sesizarea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 28.379/325/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:1. Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă şi în etapa judecăţii?2. Prezumţia prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este o prezumţie relativă sau absolută?Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2026.
    PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE
    ADINA OANA SURDU
    Magistrat-asistent,

    Ileana Peligrad    -----




    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 26-10-2026 până la data de 26-10-2026
    logo Blog