DECIZIA nr. 14 din 15 ianuarie 2026referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 488 şi ale art. 634 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 23 octombrie 2026Data intrării în vigoare 23-10-2026
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 488 şi ale art. 634 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Alexandru Ţăranu în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 656D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 28 aprilie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 488 şi ale art. 634 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Alexandru Ţăranu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat într-o cauză privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modificarea art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin art. 72 din Legea nr. 76/2012 este neconstituţională, deoarece temeiul adoptării legii de modificare, respectiv art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, nu are în vedere şi adoptarea unei legi organice referitoare la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială prevăzute la art. 73 alin. (1) lit. p) din Constituţie. Or, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele legilor organice prevăzute la art. 73 alin. (3) lit. e), k), l), n) şi o), iar art. 76 alin. (1) din Constituţie nu face nicio referire la art. 73 alin. (1) lit. p) din Legea fundamentală.6. În continuare, se arată că dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, şi cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale prin faptul că exclud dreptul la calea de atac a recursului în conflictele de asigurări sociale împotriva hotărârilor date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, încălcând astfel egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate al acestora. Totodată, se subliniază că aceste principii sunt consacrate şi în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie şi în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.7. În ceea ce priveşte art. 488 din Codul de procedură civilă, se arată că acesta este neconstituţional deoarece reglementează limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate dispune casarea unor hotărâri, printr-o încadrare punctuală, strictă, fiind în contradicţie şi cu art. 486 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă referitor la cuprinsul cererii de recurs, dar şi cu art. 487 referitor la motivarea recursului din Codul de procedură civilă. Art. 488 din Codul de procedură civilă este neconstituţional şi din considerentul că prin încadrarea punctuală a motivelor pentru care se poate cere casarea unei hotărâri se încalcă şi art. 22 privind rolul activ al judecătorului. Astfel, prin limitarea strictă a cazurilor de casare este îngrădit dreptul unei persoane fizice, fără studii juridice, la exercitarea căii de atac a recursului, fiind afectată egalitatea în faţa legii, în raport cu cei care sunt asistaţi sau reprezentaţi juridic, dar şi accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată.8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, precum şi ale art. 488 şi ale art. 634 din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul cuprins:– art. 72 din Legea nr. 76/2012:Articolul 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 155
(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.(2) Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.– art. 488 din Codul de procedură civilă:(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.;– art. 634 din Codul de procedură civilă:(1) Sunt hotărâri definitive:1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.14. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost abrogată prin art. 168 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile de lege cu care a fost sesizată, care sunt incidente în cauza în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate.15.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi în art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, în susţinerea excepţiei se invocă art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât Curtea reţine drept normă de referinţă art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată din Constituţie, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor textului convenţional menţionat.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că neconstituţionalitatea acestora este dedusă din compararea soluţiilor legislative consacrate prin textele de lege la care se face referire şi la care se raportează critica de neconstituţionalitate. Astfel, aşa cum Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate (Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23).17. Totodată, Curtea observă că, în critica dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei invocă în mod formal încălcarea unor dispoziţii cuprinse în Constituţie fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre acestea şi textul de lege criticat. Mai mult, analizând conţinutul lor normativ explicit, între textele de lege criticate şi textele constituţionale invocate nu se poate reţine nicio legătură de natură să genereze o potenţială încălcare a celor din urmă.18. Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în cazul verificării constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor Guvernului pe cale incidentală, în cadrul pronunţării asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, cu atât mai mult cu cât art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).19. Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia motivării excepţiei, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.20. În continuare, referitor la critica adusă legii de modificare, respectiv Legii nr. 76/2012, formulată prin raportare la art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită, apreciind că legea a fost adoptată ca lege ordinară, însă Curtea observă, din formula de atestare a legii, că aceasta a fost adoptată ca lege organică.21. Referitor la prevederile art. 72 din Legea nr. 76/2012 şi la cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că soluţia legislativă cuprinsă de acestea a mai format obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.
22. Prin Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024, paragrafele 13-20, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care este atributul exclusiv al legiuitorului, în acest sens fiind art. 126 alin. (2) din Constituţie, normă potrivit căreia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul a consacrat în mod expres, în materia cererilor referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă şi asigurări sociale, dublul grad de jurisdicţie. Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în faţa tribunalului, cât şi în faţa curţii de apel.23. Totodată, potrivit art. 156 (în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale) din Legea nr. 263/2010, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la asigurările sociale de muncă, să nu fie supuse recursului. În acest sens sunt Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.24. În jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie coroborat cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia analizată are în vedere specificul şi implicaţiile sociale ale conflictelor de muncă, precum şi faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac - apelul. Stabilirea unor reguli diferenţiate, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări.25. Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie prin raportare la exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că principiul triplului grad de jurisdicţie nu este un principiu constituţional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicţie.26. Totodată, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.27. Referitor la art. 634 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că hotărârile definitive sunt titluri executorii indiferent de instanţa care le-a pronunţat. Hotărârile definitive enumerate în cuprinsul acestui text de lege sunt, într-o exprimare succintă, acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor. Hotărârile care nu mai pot fi atacate cu apel şi recurs sunt definitive de la data pronunţării lor. Hotărârile care pot fi atacate cu apel, fără ca părţile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului. Hotărârile care pot fi atacate cu recurs, fără ca părţile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a recursului. Data rămânerii definitive a hotărârii este data expirării termenului de exercitare a căii de atac şi în cazul în care apelul, respectiv recursul sunt respinse ca tardive. În cazul exercitării căii de atac, hotărârea din apel, nesupusă recursului, şi hotărârea din recurs devin definitive la data pronunţării.28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Ţăranu în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 634 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2026.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin-----
| EMITENT |
| Elena-Simina Tănăsescu | - preşedinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Dacian-Cosmin Dragoş | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Andreea Costin | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin-----
Prezenta formă este valabilă începând cu data de 23-10-2026 până la data de 23-10-2026
