Structură Act

DECIZIA nr. 87 din 21 septembrie 2026referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 21 octombrie 2026Data intrării în vigoare 21-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 21-10-2026 până la data de 21-10-2026


    Dosar nr. 623/1/2026
    Ana Hermina Iancu- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Elena Carmen Popoiag- preşedintele Secţiei I civile
    Adina Oana Surdu
    - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Elena Diana Tămagă- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Lavinia Curelea- judecător la Secţia I civilă
    Cristina Dobrescu- judecător la Secţia I civilă
    Adina Georgeta Ponea- judecător la Secţia I civilă
    Dorina Zeca- judecător la Secţia I civilă
    Andreia Liana Constanda- judecător la Secţia I civilă
    Minodora Condoiu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ianina Blandiana Grădinaru- judecător la Secţia a II-a civilă
    Marcela Marta Iacob- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ştefan Ioan Lucaciuc
    - judecător la Secţia a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ionel Barbă- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Gabriela Elena Bogasiu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Ramona Maria Gliga- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Alina Pohrib- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Adriana Florina Secreţeanu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 623/1/2026, la care s-a ataşat Dosarul nr. 1.299/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.336/278/2022 şi de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.658/866/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse opiniile specialiştilor consultaţi, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către recurentul-pârât din Dosarul nr. 9.336/278/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, precum şi de apelantul expert din Dosarul nr. 2.658/866/2024 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor conexate7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 martie 2026, în Dosarul nr. 9.336/278/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, este admisibilă calea de atac promovată de expertul judiciar împotriva hotărârii prin care, în temeiul art. 451 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, s-a dispus reducerea onorariului.
    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 martie 2026 cu nr. 623/1/2026, termenul de judecată fiind stabilit iniţial pentru data de 18 mai 2026 şi preschimbat ulterior la 21 septembrie 2026.9. La data de 3 iulie 2026, pe rolul instanţei supreme a fost înregistrat Dosarul nr. 1.299/1/2026, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.658/866/2024, cu privire la următoarea chestiune de drept:Este admisibilă calea de atac formulată de expertul judiciar (participant la procedura de judecată) împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, cu privire la întinderea onorariului definitiv?10. Avându-se în vedere identitatea de obiect a celor două sesizări, în temeiul dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Regulament, s-a dispus ataşarea sesizării din Dosarul nr. 1.299/1/2026 la sesizarea înregistrată iniţial cu nr. 623/1/2026.
    II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie11. Codul de procedură civilăArticolul 451Cuantumul cheltuielilor de judecată(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
    (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3).(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
    Articolul 458Subiectele căilor de atacCăile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
    III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept12. În Dosarul nr. 623/1/2026, prin Cererea înregistrată la Judecătoria Petroşani cu nr. 9.336/278/2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului material reprezentând contravaloarea deteriorărilor produse imobilului apartament deţinut în proprietate în urma producerii unei inundaţii în apartamentul deţinut de pârât, a prejudiciului moral, precum şi a dobânzilor legale calculate de la data producerii prejudiciului; cu cheltuieli de judecată.13. La termenul de judecată din 15 mai 2024 instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, a încuviinţat administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii, fiind desemnat un expert să efectueze lucrarea conform dispoziţiilor art. 331 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin tragere la sorţi. La acelaşi termen s-a stabilit onorariul provizoriu de 1.500 de lei, sumă care a fost pusă în sarcina ambelor părţi, câte 750 de lei pentru fiecare, şi a fost acordat un nou termen de judecată la 27 noiembrie 2024.14. Prin Adresa din 24 mai 2024, expertului desemnat i s-a solicitat să efectueze lucrarea şi să comunice instanţei decontul estimativ al lucrării şi durata efectuării acesteia.15. La data de 15 octombrie 2024 expertul a comunicat instanţei atât nota de evaluare a onorariului definitiv (4.500 lei), cât şi raportul de expertiză efectuat.16. La termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2024, părţilor le-a fost comunicat câte un exemplar din lucrarea efectuată de expert, acestea declarând că nu înţeleg să formuleze obiecţiuni faţă de concluziile exprimate în raport.17.
    La acelaşi termen, ca urmare a solicitării părţilor de reducere a onorariului de expert, instanţa, în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la complexitatea dosarului şi activitatea desfăşurată de expert, a admis în parte decontul expertizei avansat de acesta, în sensul că a stabilit decontul final al expertizei la suma de 2.500 de lei, şi, constatând că părţile au achitat cu titlu de onorariu provizoriu suma de 1.500 de lei, le-a pus în vedere să achite diferenţa de 1.000 de lei.
    18. Totodată, apreciind lămurite împrejurările de fapt şi temeiurile de drept incidente, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanţa a declarat încheiată cercetarea procesului şi a acordat părţilor cuvântul în dezbateri, fiind amânată pronunţarea pentru 10 decembrie 2024 şi, ulterior, pentru data de 23 decembrie 2024.19. Prin Sentinţa nr. 2.170 din 23 decembrie 2024, Judecătoria Petroşani a admis cererea formulată şi precizată de reclamant, fiind obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 23.492 de lei, cu titlu de contravaloare reparaţie imobil, şi a sumei de 5.000 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile degradate, precum şi la plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, fiind compensate în rest celelalte cheltuieli de judecată ale părţilor.20. Împotriva Încheierii de amânare a pronunţării din 27 noiembrie 2024 şi a sentinţei sus-menţionate a declarat apel expertul, formulând critici exclusiv cu privire la soluţia de diminuare a onorariului solicitat pentru lucrarea efectuată.21. Prin Decizia nr. 402 din 16 iunie 2025, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului, precum şi excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocate prin întâmpinare, şi a admis apelul formulat de expert, fiind schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a stabilit în sarcina reclamantului onorariul final pentru expertiza întocmită în cauză de apelantul expert la suma de 4.500 de lei, din care a fost achitată suma de 1.500 de lei.22. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 458 din Codul de procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate nu numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, ci şi de alte persoane sau organe care au acest drept, constatându-se că expertul desemnat de instanţă are calitatea de participant, în persoana căruia, prin hotărârile luate în cadrul procesului, se nasc drepturi şi obligaţii. Astfel, s-a apreciat că nu îi poate fi negată posibilitatea acestuia de apărare a drepturilor sale, câtă vreme prin art. 444 alin. (3) din Codul de procedură civilă i s-a recunoscut dreptul de sesizare a instanţei, dacă aceasta a omis să se pronunţe cu privire la onorariu.23. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii căii de atac s-a apreciat că aceasta se impune a fi respinsă, atât în temeiul celor anterior arătate cu privire la dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură civilă, cât şi prin raportare la faptul că Încheierea din 27 noiembrie 2024 este parte integrantă a sentinţei apelate, astfel încât o eventuală critică legată de faptul că nu poate fi atacată exclusiv încheierea de şedinţă este rămasă fără interes.
    24. Totodată, s-a avut în vedere că onorariul expertului este, procedural, o cheltuială de judecată, în care sunt incluse sumele de bani pentru activităţi ce, în mod real, necesar, rezonabil, au fost efectuate de către expert în timpul şi în legătură cu acel litigiu, urmând a fi plătite, de obicei, de partea care a pierdut procesul, conform principiului că se vor plăti de partea care cade în pretenţii.25. Tribunalul a constatat că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a stabilit onorariul definitiv pentru expert la suma de 2.500 de lei, faţă de suma solicitată de 4.500 de lei, inclusiv raportat la analiza condiţiilor privind realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată. 26. Totodată, s-a apreciat că în Încheierea de amânare a pronunţării din 27 noiembrie 2024, parte integrantă a hotărârii atacate, nu a fost prezentat niciun argument al instanţei cu privire la motivele care au dus la stabilirea decontului final în sumă de 2.500 de lei, nefiind indicată nicio durată a vreunei lucrări ca fiind excesivă sau nenecesară, nu s-a arătat dacă a fost cenzurată perioada de lucru de 35 de ore indicată de expert sau suma de 125 de lei/oră la care acesta a evaluat valoarea, apreciindu-se astfel că soluţia de reducere a onorariului expertului nu a fost motivată.27. Prin urmare, apelul declarat de expert a fost admis.28. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul, invocând ca motive de nelegalitate, printre altele, faptul că tribunalul a nesocotit complet dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură civilă şi ale art. 55 şi 444 din acelaşi cod, în sensul că a recunoscut unui terţ (expert) dreptul de a exercita o cale de atac, contrar dispoziţiilor legale.29. În Dosarul nr. 1.299/1/2026, Judecătoria Paşcani a fost învestită la 15 aprilie 2024 cu o cerere prin care reclamantul a solicitat rectificarea Titlului de proprietate nr. xxxxxx/25.03.1992.30. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2024, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză topocadastrală, fiind desemnat aleatoriu un expert pentru întocmirea raportului de expertiză.
    31. Lucrarea întocmită de expert a fost depusă la dosar la 17 februarie 2025, fiind solicitat un onorariu definitiv de 4.931 de lei.32. Prin Încheierea din 11 martie 2025, instanţa a stabilit onorariul definitiv de expert la suma de 2.500 de lei.33. Împotriva acestei încheieri a declarat apel expertul, solicitând reanalizarea onorariului definitiv cenzurat de la suma de 4.931 de lei, apreciind că suma de 2.500 de lei nu acoperă cheltuielile suportate cu efectuarea expertizei.34. Prin întâmpinare, intimata Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iaşi a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, întrucât dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură civilă recunosc dreptul de a formula cale de atac numai părţilor aflate în proces care justifică un interes, expertul neavând această calitate.35. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2026 instanţa a repus cauza pe rol pentru a pune în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar prin Încheierea din 26 iunie 2026 a dispus sesizarea instanţei supreme pentru dezlegarea chestiunii de drept.
    IV. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor conexate36.
    Cele două completuri de judecată ale instanţelor de trimitere au considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând că litigiile se află în curs de judecată, în faza procesuală de recurs - Curtea de Apel Alba Iulia judecând în ultimă instanţă şi fiind competentă material şi teritorial să judece calea de atac declarată -, respectiv în faza procesuală a apelului - Tribunalul Iaşi judecând, de asemenea, în ultimă instanţă cauza cu care a fost învestit.
    37. Soluţionarea fondului celor două cauze depinde de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, existând astfel relaţia de dependenţă impusă de textul legal. Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noţiunea de „soluţionare pe fond“ a cauzei trebuie înţeleasă lato sensu, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie îndeplinită în speţă.38. Referitor la condiţia noutăţii, instanţele de sesizare au arătat că problema de drept nu a fost analizată în doctrina de specialitate, iar în urma consultării jurisprudenţei s-au identificat foarte puţine soluţii cu privire la această problemă de drept, fiind vorba atât de soluţii de admitere a căii de atac exercitate de expert (Decizia nr. 2.617 din 7 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 3/30/2018), cât şi de soluţii de respingere ca inadmisibile a acestora (Decizia nr. 1.407 din 23 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în Dosarul nr. 7.407/86/2017**).39. De altfel, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară, cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei).40. Or, spre deosebire de vechea reglementare cuprinsă în art. 274 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căreia judecătorii nu puteau micşora cheltuielile privind plata experţilor, dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) din actualul Cod de procedură civilă reglementează această posibilitate.41. De asemenea, instanţele de sesizare au învederat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    V.
    Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept42. În Dosarul nr. 623/1/2026, potrivit încheierii de sesizare, părţile nu au exprimat puncte de vedere asupra chestiunii de drept.43. În Dosarul nr. 1.299/1/2026, atât apelantul expert, cât şi intimata Comisia locală de fond funciar Paşcani au apreciat că expertul are deschisă calea de atac a apelului împotriva încheierii ori a hotărârii instanţei prin care s-a dispus reducerea onorariului definitiv datorat pentru raportul de expertiză efectuat.44. După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate puncte de vedere de către recurentul-pârât din Dosarul nr. 9.336/278/2022 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, prin care a apreciat că sesizările conexate sunt admisibile, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, inclusiv condiţia noutăţii, iar pe fondul chestiunii de drept a apreciat că expertul judiciar nu are calitate procesuală activă pentru exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra onorariului său, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, precum şi de către apelantul expert din Dosarul nr. 2.658/866/2024 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă, prin care a apreciat, de asemenea, că sesizările conexate sunt admisibile, însă opinia asupra fondului chestiunii de drept a fost în sensul că este admisibilă calea de atac formulată de expert în situaţia dată.
    VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările conexate cu privire la dezlegarea chestiunii de drept45. Instanţa de trimitere din Dosarul nr. 623/1/2026 a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate numai de către părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane. Potrivit art. 55 din Codul de procedură civilă, sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.46. Interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale permite concluzia că dreptul de acces la o instanţă nu presupune ca toţi participanţii la proces să aibă deschise căi de atac în procedura civilă, ci că pot exercita o cale de atac numai persoanele cărora prin lege le este recunoscut acest drept.47. În ce priveşte expertul judiciar, trebuie subliniat că acesta este un participant la procesul civil, calitate în care este chemat să valideze aspecte tehnice ale cauzei deduse judecăţii relevate în administrarea unui mijloc de probă propus de părţile între care există un raport juridic litigios, pentru a sprijini instanţa în îndeplinirea obligaţiei de a stabili adevărul judiciar. Deşi în dreptul pozitiv există garanţii care asigură expertului un tratament echitabil în activitatea de sprijin a autorităţii judiciare [în temeiul art. 331 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa care desemnează expertul este obligată să stabilească un onorariu provizoriu, ţinând cont de estimările acestuia, ce poate fi majorat, şi un onorariu definitiv, în funcţie de criteriile prevăzute în art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000)], totuşi, în situaţia în care instanţa nu procedează în sensul dispoziţiilor art. 331 alin. (2) din Codul de procedură civilă (onorariul provizoriu nu este stabilit pe baza estimărilor efectuate de expertul desemnat), expertul nu are niciun remediu procesual pentru a-şi apăra dreptul privind onorariul cuvenit pentru activitatea prestată în această calitate şi nici întinderea acestui drept, în condiţiile în care în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă onorariul solicitat poate fi redus.
    48. În plus, spre deosebire de drepturile avocatului, care nu sunt afectate în situaţia în care în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă onorariul este redus, în situaţia expertului reducerea onorariului îl afectează în mod direct.49. În acest context factual, opinia majoritară a completului de judecată al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă este în sensul că, deşi normele de procedură nu prevăd în mod expres dreptul expertului de a exercita o cale de atac exclusiv în ceea ce priveşte drepturile sale băneşti, acest drept rezultă din dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură civilă aplicate coroborat cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), care reglementează dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 21 alin. (2) din Constituţia României, care consacră accesul liber la justiţie.50. În Dosarul nr. 1.299/1/2026 opinia completului de judecată al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă este în acelaşi sens, reţinându-se că, deşi art. 458 din Codul de procedură civilă prevede expres doar dreptul părţilor de a formula apel, nu şi al altor participanţi la judecată, totuşi dreptul expertului de a critica soluţia instanţei de reducere a onorariului solicitat pentru întocmirea expertizei încuviinţate în cauză trebuie recunoscut prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Convenţie, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 21 alin. (2) din Constituţia României, ce consacră accesul liber la justiţie.51. În plus, se arată că, în cazul în care instanţa de fond ar omite să soluţioneze cererea de acordare a diferenţei de onorariu, expertul ar avea posibilitatea să sesizeze instanţa cu o cerere de completare a dispozitivului, deoarece dreptul îi este conferit expres de art. 444 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Or, în ipoteza în care instanţa ar admite respectiva cerere, dar nu ar acorda integral diferenţa de onorariu, expertul ar avea posibilitatea să formuleze cale de atac împotriva respectivei soluţii. În acest context, este lipsit de orice logică procesuală să nu aibă aceeaşi posibilitate atunci când instanţa de fond nu omite să îi soluţioneze cererea.
    VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie52. Răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea adresată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 623/1/2026, însoţite de hotărârile judecătoreşti identificate şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, au evidenţiat existenţa în practica judiciară a două opinii diferite asupra chestiunii de drept în discuţie.53.
    Astfel, într-o opinie s-a considerat că este admisibilă calea de atac formulată de expertul judiciar împotriva hotărârii prin care s-a dispus, în temeiul art. 451 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, reducerea onorariului cuvenit pentru activitatea prestată de acesta, având în vedere că, într-o astfel de situaţie, trebuie recunoscut dreptul expertului de a declara cale de atac, pentru a i se permite accesul efectiv la o instanţă de judecată.
    54. În acest sens s-a arătat că, deşi conform dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, iar acest text de lege nu prevede în mod expres dreptul expertului de a apela o hotărâre judecătorească, din interpretarea dispoziţiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, ce conferă expertului posibilitatea de a cere completarea hotărârii cu privire la onorariul său, raportat şi la art. 6 din Convenţie, trebuie recunoscut expertului dreptul de a formula cale de atac doar cu privire la soluţia dată în ceea ce priveşte întinderea drepturilor sale băneşti.55. Un alt argument invocat în susţinerea acestei opinii a fost acela că expertului judiciar nu i se poate interzice accesul la justiţie, în temeiul art. 21 din Constituţia României şi al art. 13 din Convenţie, care garantează accesul la justiţie şi la un „recurs efectiv“, respectiv la posibilitatea de a exercita o cale de atac, cu atât mai mult cu cât expertului judiciar i se recunoaşte în mod expres dreptul de a declara apel în procesul penal, potrivit art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.56. Într-o altă opinie s-a apreciat, din contră, că expertul judiciar nu are deschisă calea de atac, în ipoteza reducerii onorariului.57. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că, potrivit art. 458 din Codul de procedură civilă, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, precum şi de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte în mod expres acest drept.58. Expertul judiciar nu are calitatea de parte în procesul civil în care a fost desemnat, potrivit art. 55 din Codul de procedură civilă, fiind un auxiliar al justiţiei, terţ faţă de raportul juridic procesual. Pe cale de consecinţă, acesta nu se încadrează în categoria „părţilor aflate în proces“ în sensul art. 458 din Codul de procedură civilă.59. De asemenea, nicio dispoziţie a Codului de procedură civilă şi nicio altă normă legală nu recunosc în mod expres expertului judiciar dreptul de a contesta hotărârea prin care instanţa a dispus reducerea onorariului în temeiul art. 451 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă. Această omisiune a legiuitorului nu poate fi suplinită pe cale de interpretare in extenso, normele în materia căilor de atac fiind de strictă interpretare.
    60. Deşi expertul are un interes patrimonial legitim în privinţa onorariului său, simpla existenţă a unui interes nu este suficientă în absenţa calităţii procesuale sau a unui text legal expres, interesul reprezentând o condiţie necesară, dar nu şi suficientă în raport cu cerinţele cumulative ale art. 458 din Codul de procedură civilă.61. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie62. Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, nu au fost identificate decizii obligatorii care să vizeze prezenta chestiune de drept supusă dezlegării.63. La nivelul secţiilor nonpenale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost pronunţate în recurs decizii de speţă în sensul ambelor opinii regăsite în practica judiciară a instanţelor naţionale, astfel cum au fost prezentate la cap. VII din prezenta decizie.64. Astfel, potrivit Adresei nr. 178 din 8 mai 2026 a Direcţiei legislaţie, jurisprudenţă şi contencios - Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei, la nivelul Secţiei I civile, prin decizii pronunţate în recurs, s-a reţinut că expertul, neavând calitatea de parte în proces, nu poate exercita o cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a stabilit sau s-a micşorat cuantumul onorariului cuvenit, un astfel de demers judiciar fiind considerat, prin urmare, inadmisibil, având însă posibilitatea de a uza de procedura completării hotărârii. 65. La nivelul Secţiei a II-a civile practica judiciară este în sensul admisibilităţii căii extraordinare de atac promovate de expertul judiciar împotriva hotărârii prin care s-a dispus cu privire la onorariul cuvenit acestuia.
    66. La Secţia de contencios administrativ şi fiscal practica judiciară cu privire la admisibilitatea căii de atac promovate de expertul judiciar este în sensul că expertul judiciar nu are calitatea de parte în proces şi nu are un drept recunoscut expres de lege de a ataca hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele în care a fost desemnat pentru efectuarea expertizelor.
    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale67. Prin Decizia nr. 46 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iunie 2024, Curtea Constituţională a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 14-19 ale deciziei.68. Relevante sunt şi considerentele de la paragrafele 38 şi 39 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, cu privire la accesul liber la justiţie şi posibilitatea de a formula o cale de atac.X. Opinia specialiştilor consultaţi69. Prin opinia transmisă, Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat, reformulând chestiunea de drept ce se impune a fi rezolvată de principiu de către instanţa supremă, că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu de expert, această concluzie fiind valabilă şi în ipoteza în care instanţa a procedat, din oficiu sau la cererea părţilor, la reducerea onorariului provizoriu al expertului judiciar.70.
    Totodată, a arătat că, în niciuna dintre ipoteze, dacă legea permite exerciţiul căii de atac împotriva hotărârii judecătoreşti, calea de atac exercitată de expertul judiciar împotriva acesteia nu are caracter inadmisibil.
    71. În susţinerea calităţii procesuale active a expertului judiciar de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu, au fost reţinute următoarele argumente punctuale: expertul judiciar are, în acest caz, calitatea de parte în proces, deţinând, în cadrul cererii sale de majorare a onorariului provizoriu, poziţia procesuală de reclamant; expertul judiciar, atunci când acţionează în calitate de parte, deţine, în mod egal şi fără discriminări, toate drepturile procesuale ale oricărei alte părţi din proces, printre care se numără şi dreptul de a exercita căi de atac, şi are garantat dreptul la apărare, ce include şi dreptul de a exercita căile de atac, în condiţiile legii; legea nu numai că nu interzice expertului judiciar dreptul de a declara cale de atac, dar, mai mult, în ipoteza omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra drepturilor sale băneşti, aceasta prevede dreptul expertului judiciar de a declara cale de atac în procedura completării hotărârii judecătoreşti; dacă cererea de majorare a onorariului provizoriu ar fi formulată pe cale principală, într-un proces distinct, hotărârea prin care aceasta ar fi soluţionată ar fi susceptibilă, potrivit legii, de exerciţiul căilor de atac; nu există vreun impediment legal în acordarea dreptului expertului judiciar la exerciţiul căii de atac, în cazul în care acţionează în calitate de parte pentru protejarea drepturilor sale băneşti.72. Specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au opinat că expertului judiciar trebuie să îi fie recunoscută legitimarea procesuală pentru a promova cale de atac împotriva hotărârii prin care instanţa dispune asupra drepturilor sale băneşti, în considerarea prevederilor procedurale şi a interpretării care poate fi oferită acestora şi prin prisma prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.73. În argumentarea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că expertul, spre deosebire de alţi participanţi la procesul civil, relevă drepturi proprii derivate din desfăşurarea procedurii, justificând, aşadar, un interes indeniabil cât priveşte temeinicia hotărârii pronunţate în privinţa acestora.74. În contextul în care expertului i se recunoaşte posibilitatea de a promova calea de atac în condiţiile art. 446 din Codul de procedură civilă, nu există un argument suficient de solid pentru care să nu poată fi inclus printre subiectele la care se referă dispoziţiile art. 458 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, nu există raţiune în a i se recunoaşte legitimare procesuală pentru promovarea unei căi de atac atunci când solicită completarea hotărârii, dar nu şi atunci când invocă netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra cererii sale de acordare a onorariului.75. În plus, nu există vreo raţiune pentru care în procesul civil să nu fie recunoscută aceeaşi legitimare expertului judiciar precum cea din procedura penală [art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală], premisele nefiind diferite.76. Dreptul său procesual trebuie circumscris exclusiv dispoziţiilor din hotărâre care îl privesc în mod direct, respectiv acelor aspecte referitoare la stabilirea, reducerea sau refuzul drepturilor sale băneşti. Prin urmare, obiectul căii de atac exercitate de expert trebuie limitat strict la componenta hotărârii care produce efecte juridice nemijlocite asupra sa, fără a permite extinderea controlului judiciar asupra fondului litigiului dintre părţi.
    77. O asemenea soluţie realizează un just echilibru între principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti şi necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale efective persoanei ale cărei drepturi patrimoniale sunt direct afectate prin actul jurisdicţional.
    XI. Raportul asupra chestiunii de drept78. Judecătorii-raportori au propus o soluţie de inadmisibilitate, pentru situaţia în care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar aprecia că nu sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cu referire la cerinţa noutăţii, iar pe fondul chestiunii de drept au apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu stabilit iniţial.XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie79. Cu titlu prealabil, se remarcă faptul că, prin întrebările formulate, titularii sesizărilor conexate urmăresc interpretarea dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, a cărui denumire marginală este Subiectele căilor de atac, textul menţionat reglementând sfera persoanelor ce au dreptul procedural de a exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva soluţiilor pronunţate într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor.80. În ambele dosare în care au fost formulate sesizările conexate instanţa a stabilit iniţial un onorariu provizoriu, pronunţându-se ulterior asupra onorariului definitiv, pe care l-a acordat într-un cuantum mai mic decât cel solicitat de expertul judiciar. Soluţia instanţelor nu a vizat o reducere a onorariului stabilit iniţial, ci o admitere în parte a solicitării de majorare a onorariului provizoriu prin raportare la cuantumul final menţionat în deconturile depuse la dosar. Expertul judiciar a declarat apel împotriva încheierii prin care prima instanţă a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului provizoriu formulată de către acesta. 81. Aşadar, având în vedere faptul că încheierile prin care instanţa a soluţionat solicitarea expertului de majorare a onorariului provizoriu au fost pronunţate de instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în fond, respectivele hotărâri sunt, potrivit legii, susceptibile de exerciţiul unor căi de atac.
    82. Pe cale de consecinţă, aspectul litigios ce se urmăreşte a fi rezolvat de principiu de către instanţa supremă priveşte categoria subiectelor îndrituite să exercite calea de atac, împrejurare în raport cu care se impune reformularea întrebării prealabile, în sensul de a se dezlega chestiunea de drept dacă expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu de expert. Asupra admisibilităţii sesizărilor conexate83. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“84. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea dezvoltate în jurisprudenţa în materie a instanţei supreme -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;d)
    soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
    e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    85. Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale, în raport cu elementele sesizărilor conexate, se observă că litigiile în legătură cu care s-au formulat sesizările conexate sunt în curs de judecată. Primul dosar se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, care soluţionează cauza în ultimă instanţă [conform art. 483 alin. (1) şi art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă], fiind învestită cu recursurile declarate împotriva deciziei pronunţate în apel în soluţionarea unei acţiuni în pretenţii. Cel de-al doilea dosar se află pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă, care soluţionează cauza în ultimă instanţă [conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă], fiind învestit cu apelul declarat împotriva încheierii prin care instanţa a stabilit onorariul definitiv de expert într-un litigiu având ca obiect fond funciar. 86. Raportat la soluţia de admitere în parte a solicitării de majorare a onorariului provizoriu stabilit iniţial, aferent efectuării raportului de expertiză, dată de prima instanţă cererilor experţilor, formulate în baza art. 339 alin (2) din Codul de procedură civilă, art. 22 alin. (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, şi la criticile cuprinse în cererile de recurs formulate de reclamant şi de pârât în dosarul în care s-a formulat sesizarea iniţială, respectiv în cererea de apel formulată de expert în dosarul în care s-a formulat sesizarea conexată, întrebarea preliminară are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzelor. Încheierile pronunţate de Judecătoria Petroşani, respectiv de Judecătoria Paşcani s-au fundamentat, în esenţă, pe împrejurarea că onorariul definitiv cuprins în decontul depus de expertul judiciar desemnat în cauză este excesiv, acordând doar o parte din suma solicitată. Experţii au formulat cale de atac împotriva acestor hotărâri judecătoreşti, criticând soluţia de reducere a sumei menţionate în decont şi solicitând stabilirea onorariului definitiv în cuantumul indicat. Apărările părţilor au vizat admisibilitatea demersului exercitat de expert din perspectiva calităţii procesuale active a acestuia, de a declara apel împotriva încheierii prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu.87. În concluzie, sesizările conexate promovate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă se referă tocmai la dezlegarea chestiunii de drept relevante pentru soluţionarea cauzelor, şi anume dacă expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu de expert.88.
    Nu în ultimul rând, deşi chestiunea de drept supusă interpretării se referă la probleme de procedură civilă, în analiză fiind dispoziţiile art. 458 din Codul procedură civilă, de rezolvarea acesteia depinde soluţionarea pe fond a recursului cu care este învestit titularul sesizării iniţiale, criticile formulate prin cererile de recurs vizând admisibilitatea apelului exercitat de expert, din perspectiva existenţei sau nu a dreptului acestuia de a exercita respectiva cale de atac, care de altfel a fost admisă, cu consecinţa acordării onorariului solicitat în integralitate. În sesizarea conexată, calea de atac a apelului este exercitată de expert, majorarea onorariului de expert constituind principala critică.
    89. Chestiunea de drept îndeplineşte şi condiţia noutăţii, având în vedere că, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la premisele asigurării funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare.90. În cazul chestiunii de drept ce face obiectul celor două sesizări conexate, ţinând cont că instanţele nu i-au dat încă o interpretare şi aplicare consistentă la nivel jurisprudenţial, iar punctele de vedere exprimate de instanţe sunt divergente în legătură cu dreptul expertului de a exercita cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost stabilit onorariul definitiv, aferent raportului de expertiză întocmit, se constată că problema de drept prezintă un grad de dificultate ridicat, cu potenţial de a da naştere în viitor unor interpretări diferite, fiind astfel necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile, pentru preîntâmpinarea apariţiei unei practici judiciare neunitare substanţiale în materie.91. Evidenţele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, precum şi faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Asupra fondului sesizărilor conexate92. Întrebarea preliminară are, în ambele sesizări conexate, ca situaţie premisă o cerere formulată de expert, în temeiul art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vederea majorării onorariului provizoriu stabilit iniţial, ca urmare a efectuării raportului de expertiză şi depunerii decontului ce reflectă activitatea desfăşurată efectiv. Instanţa de judecată, la solicitarea părţilor, a stabilit onorariul definitiv într-un cuantum mai mic decât cel pretins de expert şi detaliat în cuprinsul decontului depus la dosar, admiţând doar în parte cererea de majorare a onorariului formulată de acesta.93. Observând că întrebarea preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă face referire la dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură civilă, se impune precizarea că acest articol nu poate constitui temeiul juridic pentru reducerea onorariului provizoriu al expertului judiciar numit de către instanţă.
    94. Articolul 451 alin. (3) din Codul de procedură civilă, făcând trimitere la alin. (2) al aceluiaşi articol, reglementează reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de expert, în sensul sumelor cu acest titlu ocazionate de desfăşurarea procesului şi pretinse de o parte celeilalte părţi, în ipoteza câştigării procesului, potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, fără a viza, în mod direct, cheltuielile de administrare a probei, în categoria cărora se include onorariul de expert.95. Aşadar, art. 451 alin. (3) din Codul de procedură civilă are în vedere cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul experţilor judiciari şi al specialiştilor, care sunt consilieri ai părţilor şi sunt nominalizaţi de acestea, potrivit art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 şi art. 330 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Numai în ipoteza onorariilor experţilor sau ale specialiştilor care sunt consilieri ai părţilor se poate face o aplicare corespunzătoare a art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât numai în acest caz măsura instanţei de reducere a onorariului nu are niciun efect asupra raportului contractual dintre parte şi expertul sau specialistul consilier al acesteia.96. Drepturile băneşti ale expertului judiciar în procesul civil sunt reprezentate de dreptul la onorariul aferent expertizei şi, în funcţie de specificul speţei deduse judecăţii, de dreptul la cheltuielile de deplasare, potrivit art. 331 alin. (2) şi art. 339 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă şi art. 17 alin. (1), art. 19, art. 22 şi art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. Chestiunea de drept a cărei dezlegare constituie obiectul sesizărilor conexate priveşte exclusiv dreptul expertului judiciar la onorariul aferent expertizei dispuse în proces.97. Stabilirea onorariului definitiv aferent efectuării raportului de expertiză se realizează prin soluţionarea de către instanţă a cererii de majorare a onorariului provizoriu, în urma analizării pretenţiei deduse judecăţii de către expertul judiciar care este titularul unui drept de creanţă, astfel încât această măsură nu poate fi considerată una de administrare judiciară în sensul art. 465 din Codul de procedură civilă.98. Modalitatea de stabilire a onorariului aferent expertizei este reglementată în cuprinsul art. 331 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi al art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, potrivit cărora instanţa fixează, într-o primă etapă obligatorie, onorariul provizoriu. În reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 331 alin. (2) din Codul de procedură civilă, onorariul provizoriu de expert reprezintă întregul cost al lucrării, conform unei estimări realizate la momentul stabilirii sale, dar poate constitui doar o parte din onorariul ce i se cuvine expertului, în ipoteza realizării unei lucrări mai complexe decât se preconizase.99. Astfel, în situaţia în care expertul judiciar nu formulează, în condiţiile art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, cererea de majorare a onorariului provizoriu sau acesta nu este redus de către instanţă, din oficiu sau la cererea părţilor, onorariul provizoriu devine onorariu definitiv. În ipoteza în care expertul formulează cerere de majorare a onorariului provizoriu, instanţa este obligată să se pronunţe asupra acestei solicitări, făcând aplicarea prevederilor art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 22 alin. (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, procedând la stabilirea onorariului definitiv.100.
    Onorariul definitiv stabilit conform art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 este rezultatul aprecierii instanţei cu privire la activitatea desfăşurată de către expert prin raportare la complexitatea lucrării, la volumul de lucru depus şi la gradul profesional ori ştiinţific al persoanei desemnate, existând atât posibilitatea menţinerii aceluiaşi cuantum al onorariului provizoriu, dacă acesta a fost estimat corect la momentul fixării sale, cât şi cea a reducerii ori majorării acestuia, în funcţie de particularităţile litigiului în care a fost administrată proba.
    101. Formularea de către expert a solicitării de majorare a onorariului provizoriu nu constituie o activitate întreprinsă în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt necesare pentru soluţionarea cauzei, în sensul reglementării din cuprinsul art. 330 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, ci îi conferă acestuia calitatea de petent, persoană care urmăreşte valorificarea dreptului subiectiv la încasarea costului integral aferent expertizei efectuate, în condiţiile art. 29 din Codul de procedură civilă, prin promovarea unei cereri cu configuraţie proprie.102. Cererea de majorare a onorariului provizoriu formulată de expertul judiciar reprezintă o cerere în legătură cu procesul, în soluţionarea căreia acesta dobândeşte calitate de reclamant, iar partea sau, după caz, părţile în sarcina cărora instanţa a stabilit obligaţia de plată a onorariului provizoriu, calitate de pârât sau, după caz, de pârâţi. Pe cale de consecinţă, în situaţia în care solicitarea sa este respinsă sau admisă numai în parte, expertul judiciar are dreptul să declare cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cererea sa a fost soluţionată, putând fi considerat, din perspectiva prevederilor art. 458 din Codul de procedură civilă, parte în acţiunea ce vizează stabilirea onorariului definitiv, justificând astfel interes în exercitarea căii de atac.103. Având în vedere că expertul este titularul cererii de acordare a drepturilor băneşti ce i se cuvin şi acţionează în calitate de parte în vederea valorificării unui drept subiectiv, el beneficiază de aceleaşi drepturi procesuale ca restul părţilor din proces, în considerarea principiului egalităţii, prevăzut de art. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia în procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări, dar şi în vederea garantării dreptului la apărare reglementat de art. 13 din acelaşi cod, ce include şi dreptul părţilor de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.104. Pornind de la principiile enunţate anterior, se observă că legea nici nu interzice, în mod expres, expertului judiciar să declare cale de atac, dar nici nu îi conferă, în mod expres, o cale de atac specială pentru cenzurarea soluţiei pronunţate de instanţă asupra cererii sale de majorare a onorariului provizoriu, pentru a se putea considera că i-a fost înlăturat dreptul de a exercita calea de atac de drept comun.105. De asemenea, este relevant a menţiona că, în ipoteza în care instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii expertului judiciar cu privire la drepturile lui, legea îi pune la dispoziţie un remediu procesual sub forma procedurii de completare a hotărârii, reglementată de art. 444 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar, potrivit dispoziţiilor art. 446 din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată în această procedură este supusă aceloraşi căi de atac ca hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea.106. Or, dacă legiuitorul a înţeles să confere expertului judiciar dreptul de a exercita cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost remediată omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra onorariului definitiv, cu atât mai mult este necesar a recunoaşte dreptul expertului judiciar de a exercita cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa vizând drepturile băneşti aferente întocmirii şi depunerii raportului de expertiză.
    107. Totodată, prezintă relevanţă şi împrejurarea că hotărârea judecătorească prin care instanţa se pronunţă asupra cererii expertului judiciar de majorare a onorariului provizoriu se comunică acestuia, conform art. 427 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, indiferent dacă soluţia se regăseşte într-o încheiere premergătoare sau în însăşi hotărârea judecătorească de dezînvestire, măsura dispusă fiind executorie, potrivit prevederilor art. 339 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Astfel, de la momentul aducerii la cunoştinţă a modului în care a fost soluţionată solicitarea sa, prin comunicarea hotărârii, ar începe să curgă şi termenul în care expertul poate exercita cale de atac, în condiţiile legii, în cazul în care cererea sa de majorare a onorariului a fost admisă în parte, cuantumul pretins fiind acordat doar parţial. 108. Cu toate acestea, exercitarea de către expertul judiciar a căii de atac prin care contestă soluţia pronunţată de instanţă asupra cererii sale, din cuprinsul unei încheieri premergătoare sau chiar din hotărârea de dezînvestire, nu afectează posibilitatea ca restul dispoziţiilor instanţei să dobândească caracter definitiv, în condiţiile în care acestea nu sunt atacate de părţile interesate, nefiind niciun argument care să susţină incidenţa prevederilor art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă, referitor la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.109. Potrivit prevederilor art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală sunt subiecte ale apelului „martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte amenzile judiciare aplicate prin sentinţă, precum şi în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare şi indemnizaţiile cuvenite acestora“. Aşadar, în procedura desfăşurată în faţa instanţelor penale este consacrat, în mod expres, dreptul expertului judiciar de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul în care interesele sale legitime sunt afectate de măsurile dispuse de instanţă. 110. Stabilirea onorariului expertului judiciar se realizează, atât în procesul civil, cât şi în procesul penal, în condiţiile reglementate de prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. În condiţiile în care în ambele proceduri expertul judiciar îşi valorifică un drept de creanţă izvorând din actul normativ amintit anterior, pretenţia dedusă judecăţii fiind aceeaşi - de stabilire a onorariului definitiv -, nu se justifică adoptarea unor soluţii diferite doar în funcţie de natura litigiului, civil, respectiv penal. 111. Pe cale de consecinţă, câtă vreme dispoziţia instanţei referitoare la cuantumul definitiv al onorariului solicitat produce efecte faţă de expertul judiciar, acesta poate fi asimilat unei părţi, în sensul art. 458 din Codul de procedură civilă, însă doar cu privire la măsurile ce vizează dreptul său de creanţă valorificat prin formularea cererii de majorare a onorariului.112. În final, în considerarea faptului că expertul judiciar este titularul unui drept de creanţă pentru valorificarea căruia acţionează în calitate de parte interesată, iar nu în calitate de expert, este util a i se recunoaşte acestuia dreptul procedural de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în ipoteza în care a formulat o cerere de majorare a onorariului ce a fost admisă doar în parte. 113. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.336/278/2022 şi de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.658/866/2024 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură civilă, expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a soluţionat cererea sa de majorare a onorariului provizoriu stabilit iniţial.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2026.
    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    ANA HERMINA IANCU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Lorena Repana
    ------






    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 21-10-2026 până la data de 21-10-2026