Structură Act

Comunicate
DECIZIA nr. 750 din 11 decembrie 2025referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 21 octombrie 2026Data intrării în vigoare 21-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 21-10-2026 până la data de 21-10-2026



    Elena-Simina Tănăsescu- preşedinte
    Asztalos Csaba-Ferenc- judecător
    Mihai Busuioc- judecător
    Mihaela Ciochină- judecător
    Dacian-Cosmin Dragoş- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Raluca-Alexandra Buterez-Făşie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Florinel Claudiu Stanciu în Dosarul nr. 1.547/271/2020 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 174D/2022.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere că distincţia dintre sancţiunea principală şi cea complementară nu afectează aplicarea normei, întrucât dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 impun instanţei obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia întregii sancţiuni aplicate, indiferent de natura sa. Arată, în esenţă, că termenii „sancţiune principală“ şi „sancţiune complementară“ sunt definiţi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 şi au un sens uzual acceptat, iar faptul că aceştia nu sunt menţionaţi distinct în cuprinsul prevederilor art. 34 din ordonanţa amintită anterior nu echivalează cu o lipsă de previzibilitate şi precizie a textului legal. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici principiul proporţionalităţii, deoarece prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 conferă atribuţia instanţei de a verifica legalitatea şi temeinicia sancţiunii, ocazie cu care este analizat şi caracterul proporţional al sancţiunii. Nu în ultimul rând se susţine că, prin normele criticate, nu este încălcat nici principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât acestea nu conferă organului constatator un rol exclusiv sau discreţionar, sancţiunile aplicate putând fi supuse controlului judecătoresc.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.547/271/2020, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florinel Claudiu Stanciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care a fost admisă în parte plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi s-a dispus modificarea acestuia - în sensul înlăturării sancţiunii complementare a suspendării temporare a dreptului de a conduce - şi aplicarea sancţiunii avertismentului.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât legiuitorul nu face o diferenţiere între termenii „sancţiune principală“ şi „sancţiune complementară“ din cuprinsul acestora, iar dispoziţiile art. 34 se referă la faptul că instanţa judecătorească „hotărăşte asupra sancţiunii“ fără a indica dacă este vorba despre sancţiunea principală sau despre cea complementară. Astfel, consideră că dispoziţiile legale nu sunt clare şi precise şi că acestea aduc atingere accesului liber la justiţie, câtă vreme o anumită sancţiune aplicată de un organ constatator nu poate fi analizată de instanţa judecătorească din punctul de vedere al proporţionalităţii.6. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată. În acest sens, se susţine că autorul acesteia nu arată în ce constă contrarietatea existentă între dispoziţiile criticate şi art. 1 alin. (3) - (5) şi art. 53 din Constituţie. De asemenea, se arată că textele criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi se reţine că prevederile art. 34 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, atunci când se referă la termenul „sancţiune“, au în vedere atât sancţiunile contravenţionale principale, cât şi sancţiunile contravenţionale complementare, aşa cum acestea sunt definite de art. 5 alin. (1) - (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Se observă că, în temeiul art. 34 alin. (1) şi al art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii poate analiza atât proporţionalitatea sancţiunii principale, cât şi proporţionalitatea sancţiunii complementare. Aceste texte legale reprezintă însă norme cu caracter general, instanţa judecătorească neputând analiza proporţionalitatea sancţiunilor, atunci când o normă specială nu permite acest lucru.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Însă, având în vedere motivarea autorului excepţiei, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (5): „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.“;– Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.“11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) - (5) privind statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, şi Decizia nr. 516 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 5 noiembrie 2025).
    13. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.14. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei urmăreşte completarea/modificarea dispoziţiilor de lege criticate, or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Modificarea conţinutului unei norme juridice reprezintă o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“ (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 6 iunie 2014).15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florinel Claudiu Stanciu în Dosarul nr. 1.547/271/2020 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 decembrie 2025.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
    Magistrat-asistent,

    Raluca-Alexandra Buterez-Făşie    -----




    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 21-10-2026 până la data de 21-10-2026
    logo Blog