DECIZIA nr. 316 din 1 aprilie 2026referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative şi ale art. 457 alin. (1) cu referire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 20 octombrie 2026Data intrării în vigoare 20-10-2026
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, ambele cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal în dosarele nr. 2.687/1/2020/a1 şi nr. 2.689/1/2020/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020 şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 384D/2021 şi nr. 650D/2021.2. Dezbaterile au avut loc în data de 11 noiembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, când Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 650D/2021 la Dosarul nr. 384D/2021, care a fost primul înregistrat. Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2025, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat succesiv pronunţarea pentru data de 10 decembrie 2025, iar, ulterior, pentru aceleaşi temeiuri legale, pentru datele de 22 ianuarie 2026 şi, respectiv, 4 martie 2026, când, având în vedere că nu au fost prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pronunţarea a fost amânată pentru data de 1 aprilie 2026, când a fost pronunţată prezenta decizie. CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:3. Prin încheierile din 10 decembrie 2020 şi 27 ianuarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 2.687/1/2020/a1, respectiv nr. 2.689/1/2020/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020 a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi ale art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, ambele cu privire la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de revizuire formulate de autor împotriva încheierii, respectiv a deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a luat act de cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului declarat de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală împotriva sentinţelor pronunţate de prima instanţă.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, referitor la art. 453 alin. (3) şi art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, dar numai în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, prin care a reţinut că soluţia legislativă care excludea posibilitatea revizuirii unei hotărâri de achitare încalcă dispoziţiile art. 16, 21 şi 131 din Constituţie. Autorul apreciază aplicabile considerentele deciziei Curţii Constituţionale antereferite şi cu privire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, susţinând că sunt neconstituţionale soluţiile legislative prevăzute de art. 453 alin. (3) şi art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permit revizuirea hotărârii ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate decât în favoarea condamnatului. Susţine că dispoziţiile art. 131 din Constituţie impun legiuitorului să asigure procurorului posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti, ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate invocate de acesta, indiferent dacă cererea este formulată în favoarea sau în defavoarea unei persoane condamnate sau achitate. Menţionează că posibilitatea formulării unei cereri de revizuire doar în favoarea persoanei condamnate este contrară art. 16 din Constituţie, întrucât se creează un tratament discriminatoriu faţă de părţile civile care au invocat alte cazuri de revizuire. Totodată, invocă încălcarea art. 21 din Constituţie pentru aceleaşi argumente reţinute de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 2 din 17 ianuarie 2017. De asemenea, reţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât textele criticate împiedică decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauză să producă efecte, lipsind de fundament însuşi controlul de constituţionalitate.5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020 apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens reţine că limitarea sferei persoanelor care pot exercita calea extraordinară de atac a revizuirii, prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (care conţin o condiţie specifică, referitoare la sesizarea instanţei doar în favoarea persoanei condamnate), este contrară dispoziţiilor constituţionale.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Menţionează că aceasta a fost invocată întro cauză care are ca obiect revizuirea unei încheieri (Dosarul nr. 384D/2021), respectiv a unei decizii (Dosarul nr. 650D/2021) pronunţate de instanţa de control judiciar, prin care s-a luat act de retragerea căii de atac a apelului. Susţine că o astfel de încheiere premergătoare soluţionării fondului cauzei, precum şi o astfel de decizie prin care s-a luat act de retragerea apelului nu pot face obiectul revizuirii, întrucât această cale extraordinară de atac poate avea ca obiect doar hotărâri ale instanţelor judecătoreşti prin care a fost soluţionat fondul cauzei. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. Totodată, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă este, la rândul său, inadmisibilă, atunci când nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Astfel, susţine că, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-un asemenea caz, decizia nu va produce niciun efect cu privire la cauza în care a fost invocată. Doar în măsura în care critica autorului ar fi vizat tipul hotărârii cu privire la care s-a introdus cererea de revizuire, excepţia de neconstituţionalitate ar fi îndeplinit condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În cuprinsul punctului de vedere transmis în Dosarul nr. 650D/2021, Guvernul invocă şi dispoziţiile art. 551, respectiv ale art. 552 din Codul de procedură penală, referitoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe, respectiv a hotărârii instanţei de apel. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile comunicate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (3) cu referire la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 50 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, şi ale art. 457 alin. (1) cu referire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, reglementarea în vigoare la data sesizării sale. 11. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 453 alin. (1) lit. f): „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: (...) f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“;– Art. 453 alin. (3): „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.“;– Art. 457 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 131 referitor la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate dintr-o dublă perspectivă, şi anume (i) din punctul de vedere al legăturii dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi (ii) al limitelor de competenţă a Curţii Constituţionale atunci când procedează la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.14. În această situaţie, Curtea va analiza cu prioritate problema de admisibilitate expres consacrată de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv lipsa legăturii dispoziţiilor art. 453 alin. (3) şi ale art. 457 alin. (1) cu referire la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, criticate, cu cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât reţinerea acesteia constituie un motiv dirimant, cu efect peremptoriu în ceea ce priveşte analiza celorlalte condiţii de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, indiferent de natura acestora, precum şi în ceea ce priveşte analiza pe fond a excepţiei.15. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în două cauze ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva unei încheieri şi, respectiv, unei decizii, prin care instanţa judecătorească a luat act de cererea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală împotriva sentinţelor pronunţate în primă instanţă.16. Temeiul cererii de revizuire îl constituie art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care permite revizuirea hotărârilor definitive întemeiate pe o prevedere legală ulterior declarată neconstituţională, atunci când consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuire. Prevederea constatată ca neconstituţională avută în vedere de autor priveşte atribuţiile Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, inclusiv aceea de a retrage căile de atac. 17. Prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 19 august 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat, într-o altă cauză, că dispoziţiile art. 88^1 alin. (6) şi ale art. 88^8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale.18.
Prin formularea, în prezenta cauză, a cererilor de revizuire, Ministerul Public urmăreşte valorificarea deciziei antereferite de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate prin care instanţa de control constituţional a reţinut ca fiind neconstituţională atribuţia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de retragere a căilor de atac (în condiţiile în care în cauzele ce fac obiectul dosarelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost retras de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie). În acest context se critică soluţia legislativă care condiţionează admisibilitatea revizuirii - întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) Codul de procedură penală - de invocarea sa numai în favoarea condamnatului.19. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în etapa verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, formulată împotriva unei încheieri premergătoare soluţionării fondului cauzei, respectiv împotriva unei decizii, prin care instanţa de apel a luat act de retragerea apelului declarat de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică norma procesual penală din perspectiva faptului că o cerere de revizuire nu poate fi formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în defavoarea condamnatului. Potrivit părţii introductive a art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire poate fi formulată împotriva hotărârii judecătoreşti definitive, aspect necriticat de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate.21. Aşa încât, având în vedere faptul că revizuirea se poate exercita doar împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei penale, este inadmisibilă formularea acestei căi extraordinare de atac împotriva unei încheieri de şedinţă premergătoare soluţionării fondului, respectiv împotriva unei decizii care nu a soluţionat fondul cauzei. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei. În acest sens este şi Decizia nr. 174 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, paragraful 16. 22. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei“. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepţie de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 174 din 29 martie 2018, precitată, paragraful 17). 23. Cu privire la cauza de inadmisibilitate care priveşte limitele de competenţă ale Curţii Constituţionale, Curtea reţine că motivarea excepţiei se bazează pe o aplicare mutatis mutandis a considerentelor care au fundamentat Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză), este neconstituţională. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 457 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclud cazul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din cod, sunt de natură să aducă atingere, pe de o parte, egalităţii în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului fundamental de acces liber la justiţie, iar, pe de altă parte, rolului Ministerului Public, stabilit de art. 131 din Legea fundamentală (paragraful 28).24. Autorul excepţiei în prezenta cauză apreciază aplicabile aceste considerente şi cu privire la art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, susţinând că sunt neconstituţionale soluţiile legislative prevăzute de art. 453 alin. (3) şi art. 457 alin. (1) din Codul de procedură penală care permit revizuirea hotărârii ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate doar în favoarea condamnatului. Pe lângă aplicabilitatea art. 16, 21 şi 131 din Constituţie, în interpretarea şi pentru considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, precitată, autorul excepţiei invocă şi încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, arătând că textele criticate împiedică decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate menţionată în cauză să producă efecte, lipsind de fundament însuşi controlul de constituţionalitate.
25. Contrar susţinerilor autorului, Curtea reţine că motivul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală are o configuraţie diferită faţă de cel reglementat de lit. a) a aceluiaşi alineat, întrucât temeiul revizuirii în acest din urmă caz îl constituie o decizie a Curţii Constituţionale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate. Acest specific impune o nuanţare de natură să concilieze mai multe principii constituţionale, având în centru ideea de efectivitate a controlului de constituţionalitate.26. Evoluţia reglementării criticate a fost prezentată în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, prin care Curtea Constituţională a reţinut că deciziile sale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text de lege au devenit temei pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti odată cu adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010 (act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate). Prin art. II pct. 1 şi art. III pct. 2 din Legea nr. 177/2010 s-a reglementat un nou motiv de revizuire, atât în materie civilă - art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, cât şi în materie penală - art. 408^2 din Codul de procedură penală din 1968, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile precitate a fost reglementată ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluţionării cauzei, rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, remediu aplicabil doar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere (paragraful 18).27. Cu acelaşi prilej, Curtea a observat şi că „în considerentele Deciziei nr. 1106 din 22 septembrie 2010 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, a statuat că «dispoziţiile art. II şi III din legea criticată consacră un nou efect juridic al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia. Soluţia legislativă nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei Curţii Constituţionale, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta se va întemeia, în mod evident, pe decizia Curţii Constituţionale, dacă dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză. Reglementarea legislativă este firească şi echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, părţile, dând dovadă de diligenţă, au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime. Dimpotrivă, lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora.»“ (paragraful 19).28. Prin aceeaşi Decizie nr. 126 din 3 martie 2016, dând eficienţă prevederilor art. 147 din Constituţie atât în privinţa caracterului general obligatoriu, cât şi a neretroactivităţii deciziilor sale, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu circumstanţiază cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.29. La acel moment Curtea nu a realizat nicio distincţie în privinţa efectelor deciziilor invocate ca motiv de revizuire. O astfel de distincţie a fost însă realizată prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale atât soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, cât şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare.30. Cu acel prilej Curtea a calificat expres art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală ca fiind „un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale, în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive“ (paragraful 45), consfinţind astfel nu doar caracterul de remediu al revizuirii întemeiate pe o decizie a Curţii Constituţionale, ci şi rolul acestei căi extraordinare de atac în asigurarea efectivităţii justiţiei constituţionale: „declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă“ (paragraful 45).31. În continuare, Curtea a statuat că „raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei“ (paragraful 47); „atunci însă când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare“ (paragraful 48); „în vreme ce legea este rezultatul unei evaluări a legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, decizia Curţii Constituţionale este rezultatul unui control de constituţionalitate în urma căruia norma îşi pierde validitatea constituţională. Sancţiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecinţe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare“ (paragraful 52). Dezvoltând raţionamentele sale referitoare la deciziile care au astfel de efecte, Curtea a conchis că „orice decizie de admitere a Curţii Constituţionale referitoare la o normă de incriminare care are ca efect dezincriminarea totală sau parţială a unei infracţiuni sau care influenţează, în sensul reducerii, limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru o anumită infracţiune (...), intră în sfera de reglementare a art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 4 din Codul penal“ (paragraful 58).
32. Această jurisprudenţă distinge între decizii cu efect dezincriminator sau de reducere a pedepsei care intră sub incidenţa art. 4 din Codul penal şi art. 595 din Codul de procedură penală şi decizii care nu au astfel de efecte - pentru care instrumentul adecvat de valorificare a constatării unei neconstituţionalităţi rămâne revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, însă numai în favoarea condamnatului.33. Prin urmare, nu se poate compara situaţia unei decizii a Curţii Constituţionale care invalidează un act normativ şi care astfel devine lege penală mai favorabilă cu „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză“. Cazul avut în vedere de art. 453 alin. (1) lit. a) se fundamentează pe descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care demonstrează netemeinicia soluţiei şi repun în discuţie însăşi corectitudinea reconstituirii situaţiei de fapt, în timp ce lit. f) nu priveşte dinamica adevărului judiciar, ci conformarea la o dezlegare de constituţionalitate a normei aplicate, ţinută de principiul securităţii juridice şi caracterul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, care capătă o configuraţie particulară în materie penală (lege penală mai favorabilă).34. Dincolo de specificul motivului de revizuire instituit de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală anterior prezentat, care nu corespunde raţionamentului mutatis mutandis ce constituie substanţa motivării şi care ar putea justifica o respingere pe fond a excepţiei, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin contextul punctual în care a fost ridicată, pune în discuţie şi aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi nu de cea a instanţei de contencios constituţional. 35. Descoperirea de noi fapte sau împrejurări poate influenţa soluţionarea în concret a unei cauze penale, dar nu poate avea efectul unei legi penale mai favorabile de natură să facă incidentă o revizuire şi cu atât mai puţin una în defavoarea persoanei achitate (aşa cum a fost posibil în cazul Deciziei nr. 547 din 7 iulie 2020, invocată ad similis în prezenta cauză). Aprecierea asupra unor fapte şi împrejurări noi, care nu pot fi considerate lege şi cu atât mai puţin lege penală mai favorabilă, este un aspect care vizează interpretarea şi aplicarea legii în cazul dedus judecăţii.36. Curtea reţine însă că aplicarea în concret a legii nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interpreta şi aplica legea în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată.37. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea noţiunilor „interpretarea“, respectiv „aplicarea“ legii, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14).38.
A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative şi ale art. 457 alin. (1) cu referire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal în dosarele nr. 2.687/1/2020/a1 şi nr. 2.689/1/2020/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2020 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 1 aprilie 2026.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Nelu Bocancia-----
| EMITENT |
| Elena-Simina Tănăsescu | - preşedinte |
| Asztalos Csaba-Ferenc | - judecător |
| Mihai Busuioc | - judecător |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dacian-Cosmin Dragoş | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Nelu Bocancia | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Nelu Bocancia-----
Prezenta formă este valabilă începând cu data de 20-10-2026 până la data de 20-10-2026
