Prezenta formă este valabilă începând cu data de 20-10-2026 până la data de 20-10-2026
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 20 octombrie 2026 asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, prezentate de către domnul Luca-Alexandru Niculescu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în Procesul-verbal din data de 20 octombrie 2026,în temeiul art. 103 alin. (3) din Constituţia României, republicată,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1
(1)Se acordă încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Articolul 2Începând cu data depunerii jurământului şi până la încetarea mandatului de ministru al finanţelor, domnul Alexandru Nazare se suspendă din funcţia de membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 20 octombrie 2026. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR SORIN-MIHAI GRINDEANU PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN
6.Radu Marinescu - ministrul justiţiei7.Ştefan-Radu Oprea - ministrul apărării naţionale8.Daniel-Cătălin Zamfir - ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului9.Costinel-Bogdan Dumitru - ministru delegat pentru digitalizare şi inteligenţă artificială10.Dumitru Chisăliţă - ministrul energiei11.Florin-Ionuţ Barbu - ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale12.
Natalia-Elena Intotero - ministrul mediului, apelor şi pădurilor13.Marcel-Alexandru Stoica - ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei14.Alexandru-Mihai Ghigiu - ministrul investiţiilor şi proiectelor europene15.Petre-Florin Manole - ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale16.Alexandru-Florin Rogobete - ministrul sănătăţii17.Valentin-Sorin Costreie - ministrul educaţiei şi cercetării18.Sorin-Gabriel Ionescu - ministru delegat pentru învăţământ preuniversitar
19.Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan - ministrul culturiiAnexa nr. 2PROGRAM DE GUVERNARE2026-2028IntroducereAcest program se concentrează pe execuţie: direcţii clare, măsuri concrete şi rezultate pe care cetăţenii le pot verifica.De unde pornimRomânia intră în perioada 2027-2028 după o ajustare bugetară necesară, care produce rezultate, dar ale cărei costuri asupra economiei au devenit vizibile. După primele opt luni din 2026 deficitul bugetar cash s-a redus de la 4,51% la 2,89% din PIB. În acelaşi timp, producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele şapte luni ale anului, între mai 2025 şi iunie 2026 s-au pierdut aproximativ 70.000 de locuri de muncă, 76% dintre ele în industrie, iar Fondul Monetar Internaţional estimează pentru 2026 o scădere economică de 0,5%. Trebuie spus în acelaşi timp că economia noastră încetineşte de mai mulţi ani. România are probleme de competitivitate cel puţin din 2020 încoace şi ele au fost mascate de fluxurile importante din PNRR şi de o datorie publică în creştere. Această ecuaţie trebuie schimbată prin reducerea deficitului şi, în paralel, prin măsuri de reformă, restructurare sau relansare.Decalajele care contează pentru oameni rămân mari. În 2025 lucrau 69% dintre persoanele de 20-64 de ani, faţă de 76% în Uniunea Europeană, iar aproape un tânăr din cinci nu era nici la şcoală, nici la muncă, nici în formare. Riscul de sărăcie sau excluziune socială priveşte încă 5,2 milioane de oameni. Românii trăiesc, în medie, cu cinci ani mai puţin decât ceilalţi europeni, iar România are cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a şcolii din Uniune, de 15,5%. Diferenţele de venituri, infrastructură şi acces la servicii publice rămân mari între regiuni, între urban şi rural şi chiar între judeţele aceleiaşi regiuni.Avem însă atuuri pe care puţine state europene le au: resurse energetice - nuclear, hidro, gaze naturale, regenerabile şi, din 2027, gazul din Neptun Deep -, o industrie IT&C care a generat, în 2024, 6,67% din PIB, 1.477 km de autostrăzi şi drumuri expres, faţă de circa 900 km în 2020, cu alţi 967 km în execuţie, şi un beneficiu net de peste 72 mld. euro din fondurile europene, de la aderare până la finalul lui 2025.
Ce ne propunemTrecem de la o economie bazată pe import şi pe forţă de muncă ieftină la una bazată pe producţie internă, inovare şi tehnologie şi de la o ajustare bugetară predominant cantitativă la o consolidare calitativă: reducem deficitul prin cheltuieli mai eficiente, colectare mai bună şi combaterea marii evaziuni, protejând investiţiile, producţia şi puterea de cumpărare. Obiectivul este o economie mai puternică, capabilă să susţină un deficit mai mic şi o datorie sustenabilă. Pe domenii, aceasta înseamnă:– muncă şi venituri - locuri de muncă decente, formare în meseriile cerute, venituri sigure şi servicii sociale centrate pe beneficiar;– sănătate - mutăm treptat centrul de greutate de la spital către prevenţie, medicina de familie şi ambulatoriu, pentru ca fiecare pacient să fie diagnosticat şi tratat la timp, la standard european, oriunde locuieşte;– educaţie - o şcoală care garantează că şansa unui copil nu depinde de venitul părinţilor, de locul în care trăieşte, de etnie sau de limba vorbită. Corectăm gradual, în limitele bugetare, efectele Legii nr. 141/2025, cu cel mai mare impact negativ asupra elevilor şi profesorilor, şi pregătim trei reforme de durată: finanţarea educaţiei, cercetarea şi curriculumul;– energie - dezvoltăm împreună producţia, stocarea, reţelele şi consumul flexibil: peste 5.000 MW noi până la finalul lui 2027 şi circa 8 mld. mc de gaze pe an din Marea Neagră, pentru ca, până la finalul lui 2028, România să depindă mai puţin de importurile scumpe de electricitate;– infrastructură - ducem la capăt şantierele începute şi dăm prioritate căii ferate, combinând fondurile europene, instrumentul SAFE, parteneriatele public-private şi bugetul naţional, în limitele stabilităţii fiscale;– agricultură - fermierii au nevoie de apă, depozitare, procesare, acces stabil la piaţă şi de sprijin corect, acordat la timp;
– mediu - o administraţie de mediu profesionistă şi digitală, finanţare pentru proiecte mature, rezilienţă la secetă şi inundaţii şi aplicarea principiului „poluatorul plăteşte“;– statul - un stat dimensionat după atribuţii, o administraţie digitală în care identitatea, datele, plăţile şi serviciile publice funcţionează împreună, cooperare voluntară între comunităţi şi investiţii publice măsurate prin rezultatele lor pentru oameni;– fonduri europene - încasăm ultimele plăţi din PNRR, accelerăm Politica de coeziune 2021-2027 şi Fondul pentru o tranziţie justă, pregătim Fondul social pentru climă şi negociem bugetul european 2028-2034. Trecem de la administrarea fondurilor la administrarea investiţiilor;– justiţie - instanţe şi parchete independente şi eficiente, proceduri mai rapide, o justiţie digitală şi combaterea prioritară a corupţiei şi a criminalităţii grave, cu respectarea drepturilor fundamentale;– securitate - agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ameninţările hibride şi riscurile de la Marea Neagră cer o apărare naţională mai puternică: creştem gradual cheltuielile de apărare spre 5% din PIB, în cadrul NATO şi UE şi prin Parteneriatul strategic cu SUA, şi legăm înzestrarea de industria naţională. Siguranţa cetăţeanului este în centrul activităţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Vom depune eforturi pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor din SAFE;– politică externă - o politică de consens naţional, predictibilă şi coerentă, sprijinită pe Uniunea Europeană, NATO, Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi parteneriatele strategice, completate de aderarea la OCDE, şi măsurată prin ce obţine România: securitate, investiţii, pieţe, proiecte şi influenţă;–
comunităţi - în spiritul Rezoluţiei de la Alba Iulia, unitatea statului şi respectul pentru diversitatea etnică, lingvistică şi religioasă se susţin reciproc. Diaspora este parte a naţiunii române, iar Republica Moldova rămâne o prioritate strategică distinctă. Cultura şi sportul trebuie să fie accesibile fiecăruia, indiferent de locul în care trăieşte, de venit sau de o dizabilitate.Cum guvernăm– responsabilitate bugetară - aplicăm programul cu respectarea traiectoriei de reducere a deficitului asumate prin Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu 2025-2031. Măsurile cu impact bugetar intră în bugetul anual numai cu fundamentarea publică a costurilor şi a surselor. Folosim cu prioritate fondurile europene, garanţiile, instrumentele de capital şi parteneriatele public-private;– dialog - construim măsurile ţinând cont de propunerile partenerilor sociali, ale autorităţilor locale şi ale specialiştilor;– date şi rezultate - politicile publice bune se fundamentează pe date bune, iar aderarea la OCDE este o ancoră pentru reforme bazate pe standarde comparabile. Măsurăm rezultatele prin ce se schimbă pentru oameni - investiţii finalizate, locuri de muncă, servicii publice mai bune -, nu prin contracte semnate. Utilizăm expertiza OCDE din rapoartele privind România în toate politicile publice;– monitorizare - evaluăm periodic, cel puţin lunar, stadiul îndeplinirii măsurilor cuprinse în acest program de guvernare.
FINANŢEViziune şi obiectiveRomânia intră într-o nouă etapă de guvernare cu progrese importante în corectarea deficitului bugetar, dar şi cu dezechilibre structurale majore, acumulate în anii anteriori, care continuă să limiteze capacitatea de acţiune a statului.Deficitul bugetar rămâne cel mai ridicat din Uniunea Europeană, datoria publică a depăşit pragul de 60% din PIB şi se situează la niveluri istorice, iar costurile cu dobânzile absorb o parte tot mai importantă din resursele bugetare. La acestea se adaugă obligaţiile de plată şi angajamentele bugetare asumate în anii precedenţi, presiunile asupra cheltuielilor permanente, nevoile ridicate de finanţare şi decalajele persistente dintre resursele disponibile şi necesarul de investiţii şi servicii publice.Anul 2027 aduce constrângeri suplimentare: încheierea finanţării prin granturile PNRR, necesitatea asigurării continuităţii proiectelor de investiţii, obligaţii bugetare deja asumate şi aşteptări sociale ridicate, într-un context în care spaţiul fiscal rămâne foarte limitat.Aceasta este realitatea de la care trebuie să pornească orice program de guvernare responsabil. Progresele realizate trebuie consolidate, nu reversate, iar noile priorităţi trebuie construite pe resurse certe, pe o programare multianuală realistă şi pe respectarea angajamentelor de reducere a deficitului. Stabilitatea financiară nu este doar un obiectiv al Ministerului Finanţelor, ci o condiţie pentru funcţionarea statului, protejarea cetăţenilor şi dezvoltarea economiei.Continuarea consolidării fiscale şi recuperarea spaţiului pentru dezvoltareGuvernul finalizează consolidarea fiscal-bugetară şi redresarea finanţelor publice ale României prin reforme reale, îşi respectă angajamentele internaţionale - deficit sub 3% din PIB până în 2030 şi aderarea la OCDE - şi împarte solidar efortul ajustării: protejează şi reface puterea de cumpărare a românilor şi pregăteşte România pentru viitorul ei demografic şi economic.Dacă România va închide anul 2026 în jurul ţintei de 6% din PIB, va fi parcurs aproximativ jumătate din drumul de consolidare fiscală, plecând de la un deficit de peste 9% din PIB. Cealaltă jumătate va necesita un efort de o amploare comparabilă, într-un context bugetar cel puţin la fel de dificil.Miza nu este doar respectarea ţintei europene de 3% din PIB, ci recuperarea treptată a spaţiului fiscal şi consolidarea competitivităţii economiei româneşti.O ajustare credibilă şi predictibilă poate contribui, încă din perioada de consolidare, la reducerea costurilor de finanţare ale statului şi sectorului privat, la diminuarea presiunii dobânzilor asupra bugetului, la creşterea accesului companiilor la capital şi la mobilizarea unor resurse suplimentare pentru investiţii productive.România nu îşi poate permite să piardă progresele obţinute la jumătatea drumului. Continuitatea disciplinei bugetare, indiferent de ciclurile şi formulele politice de guvernare, este esenţială pentru protejarea stabilităţii financiare, recâştigarea capacităţii de dezvoltare şi construirea unei economii mai competitive.România a parcurs în ultimul an cea mai amplă corecţie fiscală din Uniunea Europeană: deficitul a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, iar în execuţie cash deficitul la opt luni din 2026 a coborât la 2,89% din PIB, faţă de 4,51% în aceeaşi perioadă din 2025. Ratingul a rămas în categoria investiţională, iar fondurile europene nu au fost suspendate. Ajustarea nu este însă încheiată - datoria a ajuns la 60% din PIB, dobânzile se apropie de 3% din PIB, iar în 2027 dispar granturile din PNRR - iar costul ei, consolidare fiscal-bugetară, inflaţie ridicată şi consum în scădere, a fost suportat şi de cei cu venituri mici. Etapa următoare a consolidării trebuie să fie, de aceea, una solidară: efortul se împarte după capacitatea fiecăruia de a-l purta.Credibilitatea se câştigă prin angajamente respectate.
Traiectoria de deficit convenită cu Comisia Europeană şi Planul bugetar-structural pe termen mediu rămân neschimbate, PNRR se închide, iar aderarea la OCDE devine ancora reformelor din acest mandat: standardele şi instrumentele juridice ale OCDE - în politica bugetară, în administrarea fiscală, în guvernanţa companiilor de stat, în integritatea publică şi în statistica oficială - se adoptă nu pentru a încheia un proces, ci pentru că sunt reformele de care România are nevoie. Ceea ce se schimbă este modul în care finanţăm priorităţile: fondurile europene mai întâi, apoi veniturile proprii, iar împrumuturile rămân ultima opţiune, cu maturităţi cât mai lungi şi la costuri cât mai avantajoase. Obiectivul este o economie mai competitivă, costuri de finanţare mai reduse şi o consolidare care sprijină dezinflaţia şi refacerea veniturilor reale, fără un impuls fiscal suplimentar.Principiul responsabilităţii fiscale şi al solidarităţii este asumat de toate partidele care susţin Guvernul. Partidele îşi asumă prin acest program reguli care depăşesc ciclul bugetar anual: deficit sub 3% din PIB în termenul din cadrul fiscal european, respectarea traiectoriei cheltuielilor nete, stabilizarea şi apoi reducerea datoriei publice, protejarea spaţiului fiscal pentru investiţii, apărare, educaţie şi sănătate şi predictibilitatea cheltuielilor rigide - personal şi asistenţă socială, inclusiv pensii - a căror pondere cumulată în PIB se stabilizează şi scade gradual până în 2031. Statul reduce mai întâi propriile cheltuieli, risipa şi privilegiile, lărgeşte baza de impozitare prin combaterea evaziunii şi revizuirea facilităţilor şi a regimurilor preferenţiale şi nu adaugă poveri contribuabililor corecţi. În acelaşi timp, persoanele vulnerabile - pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse, gospodăriile afectate de costul energiei - sunt protejate prin măsuri de sprijin social ţintit, pe bază de testare a veniturilor, cu obiectivul refacerii treptate a puterii lor de cumpărare, pe măsura spaţiului fiscal. Salariile publice şi prestaţiile sociale evoluează după mecanisme obiective, corelate cu productivitatea, cu performanţa economiei şi cu dinamica veniturilor, iar fiecare iniţiativă cu impact bugetar semnificativ este însoţită de evaluare pe cel puţin patru ani, de surse de finanţare şi de măsuri compensatorii.Obiectivul depăşeşte însă cifrele bugetare: o ţară care îşi pregăteşte viitorul demografic şi atrage capital pentru dezvoltare. România va avea, în deceniile următoare, mai puţini oameni activi şi mai mulţi pensionari, iar fiecare decizie de astăzi se judecă după efectul ei asupra generaţiilor următoare. De aceea oprim în sfârşit rostogolirea datoriilor României către generaţiile următoare, cu deficit sub 3% din PIB în 2030, consolidăm sustenabilitatea sistemului public de finanţe, de pensii şi economisirea pe termen lung - investim în educaţie, competenţe şi sănătate, susţinem familiile şi participarea pe piaţa muncii şi creăm condiţiile pentru întoarcerea românilor din diaspora. Fiecare leu public trebuie să crească capacitatea economiei de a produce, iar fiecare reformă trebuie să lase în urmă o instituţie mai eficientă, o competenţă în plus sau o investiţie care se susţine singură. Veniturile bugetare cresc prin lărgirea bazei impozabile, prin revizuirea facilităţilor şi a regimurilor preferenţiale şi prin conformare mai bună; principiul cotei unice se menţine, ca reper de simplitate şi predictibilitate a sistemului fiscal. Nicio cheltuială permanentă nu se aprobă fără sursă permanentă de finanţare, iar câştigurile consolidării se întorc la cetăţeni, prin protejarea celor cu venituri mici pe durata ajustării. Scăderea ţintei de deficit nu este negociabilă, iar Guvernul îşi asumă cu toată responsabilitatea măsurile care aduc bunăstare românilor pe termen lung.Principiile unei politici fiscale sustenabileBanii publici sunt banii contribuabililor, aşa că statul trebuie să cheltuiască mai bine, fără risipă, înainte de a cere mai mult. Opt principii ghidează deciziile Ministerului Finanţelor în acest mandat:• consolidare prin eficientizarea cheltuielilor - ajustarea rămasă se face prin eficientizarea cheltuielilor curente, reducerea risipei şi combaterea evaziunii, nu prin poveri noi pentru contribuabilii corecţi;• predictibilitate fiscală - fără modificări fiscale surpriză; măsurile temporare rămân temporare;• nicio cheltuială permanentă fără sursă permanentă de finanţare - orice majorare permanentă de cheltuieli vine cu o sursă permanentă de finanţare sau cu economii echivalente;• banii publici urmează performanţa - fiecare program public are obiective măsurabile, evaluare şi termen de expirare. Programele fără rezultate se închid;• capitalul privat înaintea banului public - unde piaţa poate finanţa, statul garantează, coinvesteşte sau facilitează; nu înlocuieşte iniţiativa privată;• contribuabilul corect este partener - prevenţie înainte de sancţiune pentru cei de bună-credinţă, toleranţă zero pentru frauda organizată. Statul respectă aceleaşi termene pe care le impune contribuabililor;• consolidarea fiscală, dar nu în detrimentul surselor reale de dezvoltare a societăţii pe termen lung - educaţie şi cultură.Traiectoria convenită cu Uniunea Europeană şi obiectivul consolidării fiscale sunt ancora care face ca disciplina fiscală să nu depindă de calendarul electoral.Stadiul în care ne aflăm
Dacă ţinta pe 2026 este atinsă, România va fi parcurs peste jumătate din drumul de la un deficit de 9,3% la unul sub 3% din PIB. Intrăm însă în 2027 dintr-o poziţie fragilă: PIB −0,6% în primul semestru din 2026, datorie peste 60% din PIB, dobânzi în creştere şi rating cu perspectivă negativă, reconfirmată de S&P la 2 octombrie 2026.Execuţia bugetară la 31 august 2026
Indicator (ianuarie-august)
2025
2026
Variaţie
Venituri totale (mld. lei)
420,1
468,1
+11,4%
Cheltuieli totale (mld. lei)
506,4
527,5
+4,2%
Deficit (mld. lei)
86,4
59,4
−26,9 mld. lei
Deficit (% din PIB)
4,51
2,89
−1,62 pp
Cheltuieli de personal (mld. lei)
113,3
109,0
−3,8%
Asistenţă socială (mld. lei)
167,4
166,9
−0,3%
Dobânzi (mld. lei)
33,2
42,1
+26,7%
Investiţii (mld. lei)
72,0
97,1
+34,9%
Veniturile cresc mai ales din TVA (+25,2%), ca efect al noilor cote, bunei colectări, şi din fondurile europene (+37,7%); ca pondere în PIB, veniturile au urcat de la 21,9% la 22,8%. Cheltuielile de personal scad în termeni nominali (−4,3 mld. lei), iar asistenţa socială este stabilizată (−0,3%). Presiunea vine din dobânzi (+8,9 mld. lei, +26,7%) şi din bunuri şi servicii (+7,1%), mai ales în sănătate. Investiţiile au ajuns la 97,1 mld. lei, din care circa 69% proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, iar cheltuielile totale au coborât de la 26,4% la 25,7% din PIB.Vulnerabilităţile care nu pot fi ignorate• Deşi rezilientă în condiţiile consolidării şi ale factorilor de presiune externă, economia s-a fragilizat. PIB-ul a scăzut cu 0,6% în primul semestru din 2026 (date revizuite de INS la 9 octombrie 2026), iar în trimestrul II economia a stagnat faţă de trimestrul anterior; consumul gospodăriilor s-a redus cu 3,1% în trimestrul II, în timp ce investiţiile (formarea brută de capital fix) au crescut cu 19,9%, susţinute de fondurile europene. FMI anticipează, în prognoza din octombrie 2026, o contracţie de 0,5% a PIB în 2026 şi o revenire de 2,2% în 2027.• Datoria publică a trecut de 60% din PIB (60,4% din PIB la finalul lunii iulie 2026, respectiv 1.205 mld. lei). Cât timp rămâne peste acest prag, legea responsabilităţii fiscal-bugetare impune reguli stricte asupra cheltuielilor totale de personal şi de asistenţă socială, ceea ce obligă la prioritizare şi la compensarea oricărei măsuri noi în interiorul plafoanelor.• Costul datoriei creşte. Dobânzile plătite în primele opt luni din 2026 au urcat la 42,1 mld. lei (+26,7%) şi vor ajunge la aproape 3% din PIB pe întregul an, bani care nu mai merg în investiţii, educaţie sau sănătate.• Deficitele gemene persistă. Deficitul de cont curent a fost de 30,1 mld. euro în 2025 (circa 7,9% din PIB). Investiţiile străine directe au scăzut la 1,1 mld. euro în primele şapte luni din 2026, de la 4,9 mld. euro cu un an înainte. În primele şapte luni din 2026, deficitul de cont curent a ajuns la 16,29 mld. euro, faţă de 15,71 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2025: dezechilibrele gemene ale României nu sunt încă rezolvate.• Producţia şi consumul se contractă. În primele şapte luni din 2026, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 5,7%, producţia industrială cu 3,7%, iar industria prelucrătoare cu 4,8%. Rata şomajului este estimată la circa 6,3% în 2026, peste nivelul din 2025.• Datoria creşte mai repede decât scade deficitul. Datoria administraţiei publice a urcat de la circa 1.070 mld. lei în iulie 2025 la 1.205 mld. lei în iulie 2026, cu aproape 135 mld. lei într-un singur an, iar costurile cu dobânzile au continuat să crească. Reducerea deficitului este obligatorie, dar nu este suficientă dacă ajustarea comprimă baza economică, iar necesarul de finanţare şi costul datoriei rămân ridicate.Concluzia este simplă: consolidarea trebuie continuată, dar cu accent pe creştere economică. Fără creştere, nicio ţintă de deficit nu este sustenabilă; fără disciplină fiscală, nicio creştere nu este durabilă. Trecem de la o ajustare predominant cantitativă la o consolidare calitativă: deficitul scade prin eficientizarea cheltuielilor, creşterea colectării şi combaterea evaziunii, concomitent cu protejarea investiţiilor, stimularea producţiei, atragerea capitalului şi refacerea puterii de cumpărare. Obiectivul nu este doar un deficit mai mic, ci o economie mai puternică, capabilă să susţină un deficit mai mic şi o datorie publică sustenabilă.Cadrul macroeconomicConstruim bugetele pe prognoze prudente: 2026 este un an de ajustare - economia a scăzut cu 0,6% în primul semestru, iar FMI anticipează o contracţie de 0,5% pe întregul an -, creşterea economică revine la peste 2% din 2027, iar inflaţia, după puseul din toamna lui 2026, coboară spre ţinta BNR în 2027.
Prognoza CNSP
Indicator
2025 (realizat)
2026
2027
2028
2029
Creşterea reală a PIB (%)
0,7
0,1
2,2
2,4
2,1
PIB nominal (mld. lei)
1.916,4
2.056,0
2.201,0
2.342,9
2.483,2
Creşterea reală a PIB - FMI, octombrie 2026 (%)
0,7
−0,5
2,2
-
-
Surse: INS pentru 2025; Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, prognoza de primăvară 2026 pentru 2026-2029. Prognoza de toamnă 2026 a CNSP, care fundamentează bugetul pe 2027, nu era publicată la 13 octombrie 2026 (rândurile CNSP vor fi actualizate la publicare). Rândul FMI: World Economic Outlook, octombrie 2026.• Inflaţie - inflaţia a urcat la 6,61% în septembrie 2026, de la 6,17% în august, după ce coborâse de la 10,9% în mai; serviciile (+11,1%) şi mărfurile nealimentare (+7,1%) conduc scumpirile, iar preţurile alimentelor cresc cu 3%. BNR estimează 6,1% la finalul lui 2026 şi 3,4% la finalul lui 2027 şi a menţinut, la 8 octombrie 2026, dobânda de politică monetară la 6,50%; FMI prognozează o inflaţie medie de 8,2% în 2026 şi 4,1% în 2027. O consolidare fiscală credibilă rămâne condiţia ca dobânda de politică monetară să poată scădea.• Echilibru extern - deficitul de cont curent rămâne principala vulnerabilitate externă (circa 6,7% din PIB în 2026, potrivit CNSP; 7,0% în 2026 şi 6,7% în 2027, potrivit FMI, octombrie 2026). Îl reducem prin scăderea deficitului bugetar şi prin sprijinirea producţiei locale a bunurilor pe care astăzi le importăm.• Studiul economic al OCDE, reper pentru politici - Studiul economic al OCDE pentru România, elaborat o dată la doi ani (2022, 2024 şi 2026), oferă o radiografie obiectivă, fundamentată pe date, a perspectivelor macroeconomice şi a principalelor politici structurale. Recomandările sale ghidează elaborarea politicilor publice şi fundamentarea măsurilor propuse. Pentru ca România să îşi consolideze statutul de economie dezvoltată în cadrul OCDE, este esenţială asumarea unor standarde ridicate de guvernanţă, disciplină şi responsabilitate fiscală, sustenabilitate a finanţelor publice, transparenţă bugetară, eficienţă în cheltuirea banului public şi predictibilitate a politicilor economice, în linie cu cele mai bune practici internaţionale.Bugetul 2026 şi bugetele 2027-2028M1.Bugetul 2026: închidem anul responsabilNe asumăm închiderea anului 2026 la un deficit de aproximativ 6,0% (ESA) şi adoptarea bugetului pe 2027 înainte de 31 decembrie 2026, în limitele convenite cu Uniunea Europeană. Adoptarea bugetului de stat până la 31 decembrie nu reprezintă doar îndeplinirea unor angajamente asumate, ci o obligaţie de responsabilitate şi bună guvernanţă, esenţială pentru asigurarea predictibilităţii plăţilor, onorarea angajamentelor statului şi menţinerea unui cadru fiscal şi bugetar credibil, care să permită instituţiilor publice, mediului de afaceri şi cetăţenilor să îşi planifice activitatea în condiţii de stabilitate.După 2028, deficitul coboară la 3,2% din PIB în 2029 şi sub 3% în 2030, termenul-limită din procedura de deficit excesiv. Datoria se stabilizează sub 64% din PIB şi intră pe o traiectorie descendentă în 2030-2031.Se implementează pentru anii următori modificările necesare legii finanţelor publice pentru a separa funcţionarea statului de dezvoltare.
Legea bugetului de stat pe 2026 (Legea nr. 43/2026) a fost construită pe o creştere de 1% şi un PIB nominal de 2.045 mld. lei. Creşterea reală va fi mai mică, dar execuţia la opt luni arată că ţinta de circa 127 mld. lei poate fi atinsă. Condiţia este o disciplină strictă în ultimul trimestru, când se concentrează plăţile. După opt luni, deficitul cash a coborât la 59,4 mld. lei (2,89% din PIB), de la 86,4 mld. lei (4,51% din PIB) în aceeaşi perioadă din 2025, o reducere nominală de circa 31%.• Rectificare bugetară - în primele 30 de zile de la învestire şi înainte de termenul legal de 30 noiembrie. Nevoile reale, în special din sănătate, din asistenţa socială şi din cofinanţarea proiectelor europene, se acoperă prin realocări, nu prin deficit suplimentar.• Control strict al angajamentelor - nicio cheltuială nouă neprevăzută în buget. Achiziţiile care nu sunt urgente se amână, iar creditele neutilizate se realocă de la ordonatorii care nu execută.• Maximizarea absorbţiei fondurilor europene - proiectele PNRR şi cele din Politica de coeziune aflate aproape de finalizare au prioritate la plată.M2.Bugetul 2027: consolidare fără şocuriBugetul pe 2027 este cel mai dificil din acest ciclu. Granturile PNRR dispar, dobânzile rămân ridicate, cheltuielile cu apărarea cresc (SAFE), indexarea pensiilor şi sprijinirea ţintită a populaţiei vulnerabile şi eliminarea IMCA trebuie să încapă în aceeaşi ecuaţie.Implementăm modernizarea sistemului finanţelor publice prin bugetarea bazată pe politici publice şi rezultate. Trecerea de la un buget de resurse la un buget de rezultate: transparenţă în alocarea cheltuielilor publice; analiza calitativă a alocărilor bugetare pe programe şi politici publice şi pe ordonatori; implementarea bugetării verzi. Programe pentru reducerea decalajelor economice şi sociale dintre diferitele regiuni ale ţării şi dintre judeţele din interiorul regiunilor de dezvoltare. Programarea bugetară fundamentată pe studii de impact şi un sistem de indicatori de performanţă ai programelor de politici publice bugetate. Implementarea sistemului digitalizat pentru elaborarea şi analiza sistemului bugetar. Plan bugetar multianual, fiind şi un instrument de atragere a investiţiilor.• Calendar fix - proiectul bugetului şi Strategia fiscal-bugetară 2027-2029 se publică şi sunt adoptate de Guvern cel mai târziu în cursul lunii decembrie, iar bugetul este votat de Parlament până la 31 decembrie.• Ţintă de deficit pe traiectoria convenită cu Comisia Europeană - strategia fiscal-bugetară aprobată de către Parlament din martie 2026 prevede 5,2% din PIB (ESA), iar estimările de lucru indică un deficit cash de aproximativ 110 mld. lei. Ţinta finală se fixează pe baza prognozei de toamnă, fără a depăşi plafonul de cheltuieli.• Cadrul fiscal al Programului de guvernare 2027-2028 - programul se implementează cu respectarea traiectoriei de consolidare fiscal-bugetară şi a plafonului de creştere a cheltuielilor nete stabilit pentru România. Pentru 2027, construcţia bugetară menţine deficitul public în marja traiectoriei asumate, concomitent cu menţinerea puterii de cumpărare a pensionarilor, cu atenţie specială pentru pensiile mici şi pentru cei mai vulnerabili din societate, menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor publice şi creşterea graduală a cheltuielilor pentru apărare. Măsurile de relansare economică şi de combatere a erodării puterii de cumpărare se compensează prin:a)economii structurale din analizele de raţionalizare a cheltuielilor (spending reviews), reorganizarea administraţiei, prioritizarea programelor şi eficientizarea subvenţiilor;b)creşteri ale veniturilor din măsuri concrete de conformare fiscală, recuperarea arieratelor şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale, cu un indicator de performanţă pentru ANAF reflectaţi în indicatorii de performanţă;c)reducerea presiunii asupra bugetului naţional prin utilizarea prioritară a fondurilor europene nerambursabile pentru cheltuielile eligibile.Guvernul urmăreşte ca măsurile programului să nu conducă la deteriorarea structurală a finanţelor publice şi ajustează calendarul de implementare a programelor în funcţie de execuţia veniturilor, absorbţia fondurilor europene şi evoluţia deficitului.
• Plafon de cheltuieli - cheltuielile nete cresc cu cel mult 4,6% în 2027, conform Recomandării Consiliului UE.• Cheltuielile de funcţionare ale statului, fără cele finanţate din fonduri europene, nu cresc ca pondere în PIB.• Cheltuielile de personal urmează traiectoria consolidării fiscal-bugetare multianuale: de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2031. Legea salarizării unitare se realizează respectând acest plafon asumat. Spaţiul fiscal va fi utilizat pentru corecţii structurale ale inechităţilor din sistemul de salarizare, nu pentru majorări uniforme care le adâncesc.• Asistenţa socială rămâne sub plafonul de 12,2% din PIB. Indexarea pensiilor, începând cu 2027, şi măsurile de sprijin ţintit păstrează puterea de cumpărare a pensionarilor, în special a celor cu pensii mici şi a persoanelor vulnerabile, şi sunt conforme cu strategia fiscal-bugetară, cu impactul calculat de Ministerul Muncii şi verificat împreună cu Ministerul Finanţelor înaintea bugetului. Niciun alt drept social nu se indexează peste creşterea PIB nominal.• IMCA se elimină de la 1 ianuarie 2027, cu impactul inclus în buget şi fără nicio prorogare. IMCA penalizează cifra de afaceri în locul profitului real, descurajează investiţiile şi afectează competitivitatea companiilor, motiv pentru care eliminarea sa este esenţială pentru un mediu fiscal echitabil şi predictibil.• SAFE - bugetul asigură creditele pentru avansuri şi pentru infrastructura cu utilizare duală din regiunea Moldovei, inclusiv coridoarele Paşcani-Siret şi Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.M3.Prioritizarea investiţiilor publice în perioada 2026-2028Guvernul aprobă un mecanism de prioritizare pentru proiectele finanţate din bugetul de stat şi pentru programele naţionale destinate autorităţilor locale. Grila are patru criterii: sursa de finanţare, maturitatea şi gradul de execuţie, impactul economic şi social, capacitatea bugetară din 2027. Ordinea priorităţilor:1.cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene;2.proiectele strategice de infrastructură din transport, energie şi sănătate;3.proiectele locale cu impact regional sau social ridicat, aflate în stadii avansate de execuţie;
4.proiectele PNRR şi din alte fonduri europene care trebuie finalizate la termen.La programele naţionale pentru autorităţile locale (Anghel Saligny, PNDL), banii din 2027 merg cu prioritate la proiectele aproape de finalizare şi la localităţile mici, pe criterii obiective de nevoie.Contractele noi de investiţii finanţate din bugetul de stat, inclusiv din programele naţionale pentru autorităţile locale, se semnează numai cu sursa de finanţare identificată pe întreaga durată de execuţie, înscrisă în bugetul multianual al ordonatorului principal de credite. Guvernul menţine un nivel ridicat al investiţiilor publice în infrastructură, sănătate, proiecte locale, transport şi modernizare administrativă. Ministerul Finanţelor asigură finanţarea investiţiilor din PNRR şi din fonduri europene, precum şi a programelor naţionale Anghel Saligny şi CNI, în paralel cu prioritizarea portofoliului de investiţii şi a modului de gestionare a programelor, astfel încât dezvoltarea şi sectorul construcţiilor să fie susţinute fără abatere de la ţintele de deficit.Reforma Legii finanţelor publice şi introducerea unei arhitecturi bugetare care distinge explicit bugetul de funcţionare, bugetul de investiţii şi dezvoltare şi rezerva fiscal-bugetară. Investiţiile finanţate din bugetul naţional, fonduri europene şi instrumente financiare sunt programate într-un cadru multianual unic, cu evidenţa angajamentelor, surselor de finanţare şi costurilor viitoare de funcţionare. Separarea este managerială şi de programare, păstrând integralitatea bugetului şi regulile europene privind deficitul.M4.Finanţarea deficitului şi datoria publicăObiectivul principal este revenirea la perspectiva stabilă a ratingului în cel mult 12 luni. Aceasta reduce costul finanţării nu doar pentru stat, ci şi pentru autorităţile locale, bănci şi companii.• Strategia de administrare a datoriei - costuri minime pe termen mediu şi lung, riscuri limitate şi o piaţă internă a titlurilor de stat mai adâncă.• Datoria, pe traiectorie sustenabilă - datoria guvernamentală revine pe traiectoria de sustenabilitate prin respectarea ţintelor şi a angajamentelor asumate în Planul bugetar-structural pe termen mediu, în concordanţă cu regulile fiscal-bugetare europene. Necesarul de finanţare al administraţiei centrale şi locale se asigură predictibil, cu costuri şi riscuri minime, iar piaţa internă a titlurilor de stat se dezvoltă în continuare. Pe măsură ce dezinflaţia se confirmă şi consolidarea fiscală este livrată, curba randamentelor se ajustează, cu reducerea costurilor de finanţare.• Mai multă finanţare în lei, pe măsură ce deficitul scade, pentru a reduce riscul valutar. Finanţare netă echilibrată între sursele interne şi externe, bază de investitori diversificată şi instrumente derivate de acoperire a riscurilor.• Titluri de stat pentru populaţie - programele Tezaur şi Fidelis continuă; românii au investit peste 75 mld. lei în titluri de stat.• Obligaţiuni verzi emise în baza cadrului suveran, cu raport public de impact.• Surse ieftine şi pe termen lung - componenta de împrumut a PNRR, SAFE (45 de ani, cu 10 ani de graţie), BEI, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Plasamentele private se folosesc doar dacă au costuri cel mult egale cu cele ale euroobligaţiunilor.• Rezervă de lichiditate în valută care acoperă până la patru luni din necesarul brut de finanţare.• Dobânzile sunt estimate la aproximativ 3% din PIB în 2026 şi 2027, iar livrarea consolidării fiscale trebuie să conducă la scăderea acestora ca pondere în PIB.
M5.Transparenţă bugetară• Execuţia bugetară este explicată lunar pe înţelesul cetăţenilor: ce programe funcţionează, unde sunt întârzieri şi ce riscuri apar.• Creştem transparenţa investiţiilor publice şi se creează un registru public al programelor finanţate de la bugetul de stat, care prezintă obiectivele, beneficiarii, alocările, indicatorii şi rezultatele fiecărui program.• Realizăm un raport anual privind riscurile fiscale, care acoperă garanţiile de stat, companiile de stat, litigiile şi contractele de parteneriat public-privat.Măsuri fiscal-bugetareM6.Efortul de consolidare în 2027-2028În perioada 2027-2028 efortul consolidării vine în principal din partea de cheltuieli - eficientizare, prioritizare şi reducerea risipei - şi din colectare mai bună. Veniturile cresc prin lărgirea bazei impozabile, revizuirea, pe bază de evaluare, a facilităţilor şi conformare mai bună; principiul cotei unice se menţine. Consolidarea este inteligentă, prietenoasă cu creşterea economică şi echitabilă: rata de creştere nominală a cheltuielilor nete, anuală şi cumulată, nu depăşeşte valorile maxime stabilite prin decizia Consiliului ECOFIN, iar măsurile adoptate nu reduc potenţialul economiei pe termen lung. România reduce deficitul fără să îşi afecteze dezvoltarea pe termen mediu şi lung.2027 este anul-test al consolidării. Granturile din PNRR se opresc, dobânzile se apropie de 3% din PIB, iar deficitul trebuie adus sub 3% din PIB în termenul convenit în cadrul fiscal european. Ajustarea din 2025-2026 a dat rezultate, cu costuri economice şi sociale ridicate - deficitul a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025 şi la 2,89% în primele opt luni din 2026, faţă de 4,51% cu un an înainte, iar Comisia Europeană a constatat în iunie 2026 că România a întreprins acţiuni eficace - dar nu este încheiată.Construcţia pe 2027 se calibrează după execuţia anului 2026, după prognoza macroeconomică actualizată şi după ratele maxime de creştere a cheltuielilor nete recomandate de Consiliu. Ajustarea structurală se sprijină pe cheltuieli, iar pe venituri accentul cade pe lărgirea bazei şi pe conformare. Câştigurile din colectare se includ prudent în proiecţii - un plus de conformare peste aşteptări este rezervă, nu ipoteză de construcţie bugetară. Măsurile vor avea în vedere pentru credibilitatea procesului de consolidare fiscală aspecte ce ţin de:a)măsuri de sprijin pentru cei vulnerabili, inclusiv indexarea prudentă a pensiilor începând cu 2027, încadrată în traiectoria de reducere a deficitului;b)prioritizarea investiţiilor finanţate din surse naţionale;c)eficientizarea administraţiei centrale şi locale şi optimizarea transferurilor către autorităţile publice locale;
d)reforma impozitării proprietăţii prin trecerea graduală către valoare de piaţă până la finalul procesului de consolidare;e)accize adaptate realităţilor de azi, cu calendar predictibil şi bază lărgită.M7.Direcţii pe termen mediuDincolo de măsurile imediate pe 2027, sustenabilitatea bazei de venituri şi reducerea presiunilor de cheltuieli, se lucrează pe următoarele direcţii, fiecare cu evaluare de impact înainte de orice decizie:• finanţarea sistemului de sănătate. Se revizuieşte echilibrul dintre contribuţii, resursele disponibile şi angajamentele de cheltuieli, fără creşterea contribuţiilor pe muncă, pentru un cadru de finanţare predictibil şi sustenabil;• arhitectura sistemului fiscal-bugetar. Ministerul analizează rolul deducerilor şi al facilităţilor, cu obiectivul de a creşte eficienţa şi echitatea sistemului;• revizuirea cheltuielilor fiscale. Facilităţile, scutirile şi regimurile preferenţiale se inventariază public, se evaluează după rezultatele obţinute, astfel încât facilităţile au termene de expirare şi evaluare obligatorie înainte de prelungire.M8.Venituri şi creşterea colectării• IMCA dispare de la 1 ianuarie 2027, conform OUG nr. 89/2025. Guvernul nu va promova niciun act care să amâne, să suspende sau să modifice eliminarea lui.• Reducerea decalajului de TVA, prima sursă de venituri. România pierde circa 30% din TVA.
• Baza de impozitare protejată - combatem erodarea bazei impozabile şi transferul artificial al profiturilor prin tranzacţii intragrup nejustificate, inclusiv servicii, redevenţe şi mecanisme de finanţare, prin aplicarea riguroasă a regulilor de preţuri de transfer şi a standardelor OCDE şi UE.• Rambursări rapide de TVA pentru contribuabilii corecţi - rambursările se sistează numai la suspiciuni documentate de fraudă.• Standardele OCDE şi UE în materie fiscală - respectăm dispoziţiile instrumentelor juridice ale OCDE în materie fiscală. Respectarea standardelor fiscale OCDE şi UE consolidează credibilitatea României în faţa investitorilor, creşte transparenţa şi predictibilitatea fiscală şi facilitează integrarea în rândul economiilor dezvoltate.• Impozitare la ieşire (exit tax) - introducem un mecanism de taxare la ieşire, conform standardelor şi legislaţiei europene şi internaţionale, care asigură impozitarea câştigurilor de valoare generate pe teritoriul României înainte de transferul activelor, al rezidenţei fiscale sau al activităţii economice în alte jurisdicţii.M9.Cheltuieli: un stat mai suplu şi mai eficient• Regula cheltuielilor permanente - nicio cheltuială permanentă nouă fără sursă permanentă de finanţare sau fără economii echivalente.• Spending review în toate marile sisteme publice - analiza de raţionalizare a cheltuielilor se extinde la toate marile sisteme publice, cu criterii de performanţă şi economii structurale integrate în construcţia bugetară.• Buget de rezultate, nu de resurse - bugetul pe anul 2027 se realizează în noua aplicaţie informatică e-bugetNG (investiţie PNRR). Bugetarea bazată pe politici publice şi rezultate devine regula: transparenţă în alocarea cheltuielilor, analiză calitativă a alocărilor pe programe, politici publice şi ordonatori, bugetare verde, programare fundamentată pe studii de impact şi indicatori de performanţă, un sistem digitalizat pentru elaborarea şi analiza bugetului şi un plan bugetar multianual, ca instrument de atragere a investiţiilor. Programele bugetare reduc decalajele economice şi sociale dintre regiuni şi dintre judeţele aceleiaşi regiuni. Controlul strict al cheltuielilor curente şi al noilor angajamente bugetare susţine ajustarea deficitului până în 2031.• Legea salarizării - impactul complet pe 2027-2030 este avizat de Ministerul Finanţelor şi este compatibil cu obiectivele fiscal-bugetare. Ierarhie salarială predictibilă, sporuri justificate şi plată legată de performanţă, strict în plafonul de cheltuieli de personal din strategia fiscal-bugetară şi legea plafoanelor. Cheltuielile de personal urmează traiectoria consolidării fiscal-bugetare multianuale: de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2031. Legea salarizării unitare se aplică respectând acest plafon. Spaţiul fiscal va fi utilizat pentru corecţii structurale ale inechităţilor din sistemul de salarizare, nu pentru majorări uniforme care le adâncesc.• Un aparat mai suplu, mai multă digitalizare - reorganizăm administraţia pe baza analizelor funcţionale: comasăm agenţiile cu atribuţii suprapuse şi ocupăm posturile vacante doar în domeniile prioritare.• Banii publici urmează performanţa - alocările către instituţii, programe şi companii de stat depind de indicatori de performanţă şi de rezultate măsurabile.• Programe cu termen de expirare - evaluăm impactul programelor naţionale, al schemelor de ajutor de stat şi al investiţiilor multianuale. Programele ineficiente sau redundante cu fondurile europene, BEI ori BERD se restructurează, se comasează sau se închid. Programele noi pornesc doar după o evaluare ex ante şi se reevaluează la trei ani. Evaluarea ex ante include analiza cost-beneficiu, analiza de sustenabilitate şi identificarea surselor de finanţare; programele noi demonstrează necesitatea intervenţiei publice, complementaritatea cu fondurile europene şi capacitatea de a genera efecte concrete: investiţii, locuri de muncă, valoare adăugată, dezvoltare locală sau reducerea decalajelor regionale.• Subvenţii condiţionate pentru companiile de stat - sprijinul se acordă numai pe bază de indicatori de performanţă şi plan de restructurare. Excludem cheltuielile fără legătură cu obiectivul: bonusuri nelegate de performanţă, autoturisme de lux, beneficii administrative excesive. Contractele de performanţă se generalizează în managementul companiilor de stat.• Achiziţii centralizate pentru bunurile şi serviciile standard (energie, IT, autoturisme, consumabile), prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate.• Sprijin social ţintit - măsurile noi de sprijin sunt ţintite, pe bază de testare a veniturilor sau de criterii de vulnerabilitate, şi au sursă de finanţare. Orice sprijin nou are impact bugetar estimat, durată limitată şi verificarea eligibilităţii.M10.
Autorităţile locale: descentralizare cu responsabilitate• Transferuri predictibile, stabilite pe formule publice şi criterii obiective.• Acces la finanţare pentru proiectele locale: împrumuturi din Trezorerie şi credite bancare garantate de stat pentru proiecte de interes local şi regional, în limitele de îndatorare prevăzute de lege.• Responsabilitate pentru resursele primite - alocările sunt corelate cu capacitatea administrativă, execuţia efectivă şi nevoile reale ale comunităţilor, iar rezultatele se raportează public.• Coordonarea financiară a programelor regionale cu fonduri europene, împreună cu agenţiile pentru dezvoltare regională.M11.Responsabilitate fiscal-bugetară• Strategia fiscal-bugetară 2027-2029 include jaloane anuale de reducere a deficitului şi ţinte pentru ponderea cheltuielilor rigide: personal, asistenţă socială, dobânzi.• Stabilitate macroeconomică şi traiectorie respectată - menţinem stabilitatea macroeconomică şi fiscală şi respectăm traiectoria de reducere a deficitului asumată prin Planul naţional bugetar-structural 2025-2031 şi prin procedura de deficit excesiv, păstrând spaţiul fiscal-bugetar pentru investiţiile publice, pentru relansarea economică şi pentru creşterea puterii de cumpărare a populaţiei.• Evaluare de impact publicată pentru orice modificare fiscală, înainte de adoptare. Guvernul evită măsurile şi propunerile legislative care subminează stabilitatea economică.• Arierate reduse - monitorizare lunară a arieratelor din programele bugetare şi din companiile de stat; facturile statului se plătesc în termenul legal.• Capacitate de prognoză, analiză macroeconomică şi modelare - Ministerul Finanţelor îşi dezvoltă capacitatea de prognoză bugetară, analiză macroeconomică şi evaluare a sustenabilităţii fiscale, astfel încât politicile fiscale şi bugetare să fie fundamentate riguros înainte de adoptare, evitând măsurile nepredictibile, supraestimarea veniturilor, acumularea de presiuni bugetare şi dezechilibrele care afectează stabilitatea economică. Consolidăm unitatea de analiză macroeconomică şi evaluare de impact, cu rol de coordonare metodologică în administraţie, şi dezvoltăm un set de modele proprii - macroeconometric, de microsimulare fiscală şi de echilibru general - pentru simularea efectelor măsurilor. Fiecare măsură economică majoră este însoţită de un studiu de impact ex ante şi de un angajament de evaluare ex post, după o metodologie unitară.• Ministerul Finanţelor, centru de analiză şi coordonare - ministerul îşi întăreşte rolul de centru de analiză, fundamentare şi coordonare a politicilor fiscal-bugetare, astfel încât deciziile publice să fie susţinute de date, evaluări de impact şi soluţii tehnice coerente, printr-o mai bună organizare a structurilor interne, clarificarea atribuţiilor între nivelul central, regional şi teritorial şi o coordonare instituţională îmbunătăţită, inclusiv cu ANAF şi Autoritatea Vamală Română.• Studiul economic OCDE în fundamentarea politicilor - Ministerul Finanţelor utilizează evaluările din Studiul economic al OCDE pentru România în proiecţiile sale interne şi în fundamentarea politicilor fiscale. Direcţiile de acţiune ale ministerului se corelează cu angajamentele din Planul bugetar-structural pe termen mediu, Semestrul European, Pactul de stabilitate şi creştere şi obiectivele de convergenţă economică, precum şi cu analizele cuprinse în Studiul economic al OCDE.• Politici publice bazate pe date concrete, nu pe evaluări subiective, prin parteneriat cu universităţile de profil - acorduri-cadru multianuale cu universităţile de profil şi institutele de cercetare, care stabilesc domeniile, finanţarea şi standardele de calitate; echipe mixte administraţie-mediu academic pentru dezvoltarea modelelor, a studiilor de impact şi a evaluărilor ex post; programe comune de formare şi mobilitate a experţilor, pentru transfer de cunoaştere în ambele sensuri; implicarea studenţilor şi doctoranzilor în cercetare aplicată conectată la nevoile reale de politică publică.• Indicatori de avertizare timpurie - proceduri, algoritmi şi indicatori de avertizare timpurie pentru rezilienţă în faţa şocurilor, în toate domeniile strategice.
Stimularea economiei şi sprijinirea mediului privatM12.Pachetul de relansare: de la hârtie la investiţiiCreşterea economică din 2027-2028 trebuie să vină din investiţii private şi producţie locală. Statul intervine acolo unde piaţa nu finanţează singură sau unde interesul strategic o cere, cu reguli transparente, competitive şi evaluate.Schemele de sprijin instituite prin OUG nr. 8/2026 sunt destinate stimulării investiţiilor productive, dezvoltării tehnologiilor avansate, valorificării materiilor prime critice, consolidării industriei de apărare, reducerii decalajelor regionale şi susţinerii înfiinţării şi dezvoltării firmelor cu capital românesc, inclusiv prin mobilizarea capitalului şi a iniţiativei antreprenoriale a românilor din diaspora. Trei scheme, dedicate producţiei locale, tehnologiilor avansate şi diasporei, au fost aprobate în cursul anului 2026. Implementarea acestora urmăreşte mobilizarea capitalului privat, atragerea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, prin proceduri transparente, termene predictibile de evaluare şi finanţare.
Schema de ajutor de stat
Buget
Producţia locală a bunurilor importate
1,05 mld. euro (5,31 mld. lei)
TechUp România: cercetare-dezvoltare şi tehnologii avansate
1,05 mld. euro (5,31 mld. lei)
Materii prime strategice şi critice şi tehnologii „zero net“
1,05 mld. euro (5,31 mld. lei)
Convergenţă regională, 2027-2032, prin BID
500 mil. euro
Investiţii productive în industria naţională de apărare
200 mil. euro
Firme noi cu capital românesc, inclusiv din diaspora
100 mil. euro
Fiecare schemă va avea evaluare ex post a efectelor: locuri de muncă, exporturi şi valoare adăugată. La schema pentru producţia locală, firmele pot alege între grant şi credit fiscal; extindem acest model şi la cercetare-dezvoltare.Capacitate specializată în ajutorul de stat - dezvoltăm capacitatea de analiză a efectelor schemelor de ajutor de stat - efectul de stimulare, proporţionalitatea, impactul asupra concurenţei şi raportul cost-beneficiu - pe baza unei metodologii standardizate, aliniate la cadrul european şi la practica Comisiei Europene. Cooperarea tehnică dintre autoritatea de concurenţă, ministerele de resort şi furnizorii de ajutor se întăreşte, iar schemele mari sunt supuse evaluării ex post a efectelor, conform cerinţelor europene.M13.Investitori strategici şi reindustrializare• Investiţii de peste 100 mil. euro - scheme individuale de ajutor de stat, construite de Ministerul Finanţelor împreună cu autorităţile locale şi cu Comisia Europeană. Aceste proiecte aduc furnizori locali, investiţii adiacente şi multe locuri de muncă.• Parcuri industriale şi tehnologice - lansăm, împreună cu agenţiile pentru dezvoltare regională, o schemă cu fonduri europene pentru dezvoltarea lor. Schemele recurente ale Ministerului Finanţelor vor încuraja amplasarea investiţiilor productive în aceste parcuri.• Industria de apărare - firmele româneşti intră în lanţurile de aprovizionare finanţate prin SAFE, cu sprijinul schemei dedicate investiţiilor productive în apărare.• Energie competitivă - finanţăm investiţii în producţie, reţele şi stocare prin Fondul pentru modernizare, BID şi mecanisme competitive, neutre bugetar pe termen mediu (licitaţii, contracte pentru diferenţă).M14.Acces la finanţare pentru IMM-uri• Garanţia de portofoliu pentru IMM-uri a BID (plafon de 6,16 mld. lei), distribuită prin intermediari care acoperă peste 95% din piaţă• Fondul de participare regional (circa 233 mil. euro) şi Fondul de participare tranziţie justă (circa 189 mil. euro), pentru IMM-uri şi investiţii regionale
• Diaspora investeşte acasă: 100 mil. euro în 2026-2029, prin BIDM15.Statul, partener de încredere pentru firme• Parteneriat real cu mediul de afaceri, care asigură stabilitate şi predictibilitate economică• TVA rambursată la termen, cu reducerea întârzierilor la rambursare pentru contribuabili• Diminuarea datoriilor statului faţă de operatorii economici - identificarea şi reglementarea, prin legile bugetare, a unor soluţii pentru reducerea obligaţiilor de plată ale statului faţă de operatorii economici care înregistrează creanţe asupra bugetului general consolidat, inclusiv prin posibilitatea compensării acestora cu obligaţiile fiscale datorate de aceiaşi operatori economici, cu respectarea cadrului legal şi a regulilor europene de contabilitate naţională (ESA).• Recompensarea contribuabililor corecţi - scoring fiscal pozitiv - contribuabilii cu istoric bun de conformare primesc rambursări accelerate, mai puţine controale şi eşalonări simplificate.• Acorduri de preţ în avans mai accesibile - revizuirea tarifelor aferente emiterii şi revizuirii acordurilor, pentru mai multă predictibilitate în preţurile de transfer.• Reducerea termenelor de rambursare a indemnizaţiilor de concediu medical - instituirea unui calendar de achitare a restanţelor acumulate, în limita alocărilor bugetare, şi asigurarea finanţării predictibile a obligaţiilor curente, astfel încât angajatorii să nu mai suporte întârzieri sistematice în recuperarea sumelor avansate în numele statului.Administraţie fiscală modernă: reforma ANAF şi a VămiiM16.Reorganizarea ANAF şi creşterea eficienţei administrării fiscaleANAF trebuie să colecteze mai mult de la cei care fraudează şi să ceară mai puţin celor care plătesc corect. Reforma are termene asumate şi un raport public la fiecare şase luni.Ţinte asumate ale reformei administrării fiscale. Un parteneriat corect cu contribuabilii, pentru creşterea conformării voluntare, cu modificări fiscale adoptate numai după consultarea mediului de afaceri. Obiectivul este de reducere a evaziunii fiscale la nivelul mediei europene (sub condiţia extinderii competenţelor de investigare a cazurilor complexe ale ANAF), încasările din arieratele recuperabile administrate de ANAF crescând în mod semnificativ. Fiecare modul digital dat în folosinţă elimină obligatoriu declaraţiile fiscale redundante. Modulele de management integrat al riscurilor se implementează integral, pentru controale ţintite, iar motorul integrat de analiză a riscului se finalizează, cu publicarea principiilor de guvernanţă a riscului, a indicatorilor de colectare şi a indicatorilor de performanţă a serviciilor.Reorganizarea ANAF are ca scop simplificarea structurii de coordonare, reducerea fragmentării proceselor şi utilizarea mai eficientă a resurselor la nivel central, regional şi teritorial, principalele direcţii de acţiune fiind:• continuarea demersurilor de reorganizare a activităţilor de control, colectare şi trezorerie, în vederea unei coordonări unitare şi reducerii funcţionării fragmentate între nivelurile central, regional şi teritorial;
• continuarea procesului de consolidare a funcţiilor-suport la nivel central şi regional, acolo unde această abordare generează eficienţă administrativă;• continuarea demersurilor de profesionalizare a funcţiilor de conducere regionale şi teritoriale şi consolidarea procedurilor competitive de ocupare a acestora;• reducerea utilizării prelungite a exercitării temporare a funcţiilor de conducere vacante;• continuarea demersurilor pentru utilizarea camerelor video portabile de către inspectorii antifraudă şi vamali în cadrul anumitor operaţiuni de control cu risc fiscal ridicat, cu respectarea garanţiilor legale;• introducerea de indicatori de performanţă şi a unui sistem de remunerare de tip bonus-malus, până la 31 decembrie 2026, pentru conducerea ANAF şi structurile operative. Mecanismul bonus-malus, aplicabil din 2027, conform angajamentelor din PNRR, va implica faptul că bonusurile se vor încasa doar în contextul depăşirii planul de încasări, iar penalităţile se vor aplica în raport cu indicatorii de performanţă aprobaţi specifici fiecărei structuri;• consolidarea mecanismelor de integritate în cadrul administraţiei fiscale, vamale şi antifraudă, prin întărirea regulilor privind prevenirea conflictelor de interese, rotaţia personalului în zonele cu risc ridicat, controlul intern şi aplicarea sancţiunilor pentru abateri. În acest scop va fi implementat un proiect de dotare a inspectorilor antifraudă şi vamali cu camere video portabile, pentru creşterea transparenţei activităţilor de control, prevenirea faptelor de corupţie şi protejarea atât a personalului, cât şi a contribuabililor. Dotarea structurilor vizate se va finaliza în termen de 18 luni, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor şi a garanţiilor procedurale;• reunificarea ANAF şi a Autorităţii Vamale Române într-o singură autoritate fiscală şi de control, cu analiză de risc, baze de date şi planuri de control comune pentru operaţiunile interne şi pentru cele de import şi tranzit; reunificarea elimină funcţiile-suport duplicate, scurtează timpul de reacţie la fraudele de TVA din lanţurile de import şi la contrabandă şi se realizează fără întreruperea activităţii la frontieră, pe baza unei evaluări a funcţionării separate a celor două instituţii;• reînnoirea generaţională şi profesionalizarea personalului administraţiei fiscale, prin programe dedicate de recrutare şi formare a tinerilor specialişti, facilitarea accesului acestora la o carieră în ANAF şi mecanisme de mentorat şi transfer de competenţe, pentru consolidarea capacităţii instituţionale pe termen lung.M17.Modernizarea SPV şi a serviciilor digitale pentru contribuabili• continuarea dezvoltării portalului ANAF şi a Spaţiului privat virtual ca punct principal de interacţiune digitală cu administraţia fiscală;• integrarea într-un singur spaţiu digital a informaţiilor privind declaraţiile, obligaţiile fiscale, plăţile, rambursările, notificările şi solicitările contribuabilului;• dezvoltarea unei imagini consolidate a situaţiei fiscale a fiecărui contribuabil, actualizată pe baza informaţiilor existente în sistemele ANAF;• introducerea unor mecanisme de notificare privind diferenţele sau neconcordanţele identificate automat în datele fiscale;• dezvoltarea unor mecanisme permanente de feedback în portalul ANAF/SPV, pentru identificarea problemelor întâmpinate de contribuabili;• diversificarea instrumentelor digitale prin care ANAF comunică informaţiile relevante contribuabililor;• dezvoltarea constantă a mecanismelor de feedback privind asistenţa acordată contribuabililor şi interacţiunea acestora cu structurile ANAF;• consolidarea asistenţei prin ghiduri, materiale explicative, instrumente digitale şi soluţii interactive pentru aplicarea corectă a legislaţiei fiscale şi diseminarea informaţiilor de interes public, inclusiv prin platforme de social media;
• un program de conformare fiscală asistată pentru tinerii antreprenori: în primii ani de activitate, ANAF oferă îndrumare şi sprijin pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu accent pe prevenţie şi pe corectarea voluntară a erorilor, nu pe sancţionare; programul are criterii clare şi transparente de eligibilitate, condiţii de participare şi mecanisme de monitorizare, inclusiv reguli de excludere pentru beneficiarii care nu îşi respectă obligaţiile de conformare fiscală;• dezvoltarea unei linii specializate de asistenţă fiscală în cadrul ANAF pentru românii care locuiesc şi lucrează în străinătate (diaspora), cu servicii de informare, clarificare a obligaţiilor fiscale, inclusiv privind rezidenţa fiscală şi evitarea dublei impuneri, precum şi asistenţă pentru depunerea declaraţiilor şi soluţionarea situaţiilor administrative. Digitalizarea integrală a interacţiunii cu ANAF, astfel încât românii din diaspora să îşi poată îndeplini obligaţiile fiscale şi rezolva problemele administrative de la distanţă, fără deplasări inutile în România.M18.Dezvoltarea mecanismelor de analiză de risc şi combaterea evaziunii fiscale• consolidarea la nivel central a analizei de risc fiscal, inclusiv a metodologiilor şi criteriilor utilizate pentru selectarea contribuabililor şi operaţiunilor pentru control;• dezvoltarea unei platforme integrate de analiză a datelor fiscale, prin corelarea informaţiilor provenite din e-Factura, AMEF, declaraţiile fiscale şi celelalte baze de date disponibile ale ANAF;• dezvoltarea continuă a indicatorilor de risc fiscal şi utilizarea acestora pentru identificarea tranzacţiilor, contribuabililor şi comportamentelor care necesită verificare;• continuarea demersurilor pentru dezvoltarea unui scor de risc fiscal al contribuabilului, utilizat în prioritizarea activităţilor de analiză şi control;• orientarea controalelor fiscale, operative şi inopinate pe baza profilului de risc şi a informaţiilor disponibile în sistemele ANAF;• extinderea utilizării verificărilor documentare şi a analizelor la distanţă înaintea declanşării, atunci când este posibil, a unui control fiscal extins;• consolidarea analizei de risc în materia TVA, inclusiv pentru identificarea fraudelor de TVA şi a rambursărilor care prezintă indicatori de risc;• dezvoltarea unor analize sectoriale şi tematice pentru identificarea mecanismelor de subdeclarare, fraudă şi transfer artificial al profitului;• continuarea demersurilor de concentrare a resurselor ANAF asupra evaziunii fiscale cu impact bugetar semnificativ, fraudelor de TVA, rambursărilor nejustificate şi operaţiunilor de diminuare artificială a bazei de impozitare;• dezvoltarea posibilităţii de verificare a istoricului tuturor formelor de controale efectuate asupra contribuabilului;• utilizarea informaţiilor privind controalele anterioare în procesul de analiză de risc, în vederea reducerii suprapunerilor şi a controalelor repetitive;• planuri dedicate de control şi metodologii comune cu autorităţile publice relevante în zonele cu risc fiscal ridicat, inclusiv combustibili, legume-fructe, materiale de construcţii, jocuri de noroc şi operaţiuni cu risc de subdeclarare sau transfer artificial de profit; resursele ANAF şi ale Autorităţii Vamale Române se concentrează pe dosarele complexe - evaziune fiscală, fraude de TVA, contrabandă, rambursări nejustificate -, iar colectarea creşte prin selecţie de risc şi control eficient, nu prin presiune generalizată asupra contribuabililor conformi;• un sistem de atenţionare timpurie (early warning), bazat pe indicatori relevanţi, care semnalează din timp eventualele probleme financiare ale contribuabilului;• recuperarea creanţelor înainte de insolvenţă: ANAF instituie măsuri asigurătorii sau executorii asupra bunurilor debitorilor anterior deschiderii procedurilor de insolvenţă, iar evidenţele proprii reflectă zilnic, cu fidelitate, situaţia datoriilor restante ale contribuabililor; • combaterea evaziunii fiscale în industria de servicii;
• consolidarea rolului ANAF în combaterea evaziunii fiscale, prin extinderea competenţelor de investigare a cazurilor complexe şi dezvoltarea capacităţii instituţionale de gestionare integrată a acestora, în cadrul mecanismelor de coordonare şi supraveghere judiciară prevăzute de lege;• consolidarea cadrului legal privind verificarea şi confiscarea averilor nejustificate ale persoanelor fizice: un termen de cel mult 6 luni pentru justificarea provenienţei acestora şi mecanisme legale întărite de confiscare a bunurilor şi veniturilor a căror provenienţă licită nu poate fi demonstrată, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi procedurale;• redefinirea cadrului legal în materia procedurilor de prevenire a insolvenţei, prin condiţii clare de accesare a acestor proceduri de către contribuabilii care au depăşit starea de dificultate, termene imperative pentru îndeplinirea obligaţiilor şi atribuţii clare ale administratorului concordatar privind certificarea stării de dificultate, inclusiv posibilitatea de a solicita informaţii organului fiscal, care dispune deja, prin jalonul 197 din PNRR, de o aplicaţie dedicată analizei indicatorilor financiari în preinsolvenţă.M19.Simplificarea declaraţiilor şi reducerea raportărilor redundante• continuarea demersurilor de extindere a declaraţiilor fiscale precompletate, în special pentru obligaţiile pentru care ANAF deţine deja cea mai mare parte a informaţiilor necesare;• preluarea automată în declaraţii a datelor existente în sistemele ANAF şi dezvoltarea mecanismelor automate de validare;• reducerea câmpurilor şi informaţiilor solicitate contribuabilului atunci când acestea pot fi obţinute din alte raportări fiscale;• analizarea şi eliminarea graduală a declaraţiilor şi raportărilor redundante, inclusiv în materia TVA;• continuarea demersurilor pentru reducerea solicitării unor informaţii deja transmise prin e-Factura, SAF-T, AMEF, declaraţii fiscale sau alte sisteme digitale;• un set de măsuri de simplificare şi debirocratizare cu efect real în activitatea contribuabililor şi a mediului de afaceri, inclusiv renunţarea la raportarea financiară semestrială şi la notificarea separată a autorităţilor statului în cazul modificărilor din situaţia contribuabililor, informaţiile fiind comunicate automat între instituţii;• înlocuirea Registrului unic de control cu o platformă digitală integrată, care gestionează transparent şi eficient interacţiunea dintre contribuabili şi toate autorităţile cu atribuţii de control şi inspecţie;• interoperabilitate între sistemele informatice ale instituţiilor publice, astfel încât schimbul de informaţii să fie automatizat, fără a mai solicita cetăţenilor şi contribuabililor documente deja deţinute de alte autorităţi ale statului.M20.Modernizarea sistemului vamal• continuarea modernizării sistemului vamal şi implementarea vămii electronice, cu interoperabilitate cu sistemele vamale ale Uniunii Europene şi simplificarea formalităţilor pentru operatorii economici conformi;• consolidarea analizei de risc şi orientarea controalelor spre operaţiunile cu risc ridicat, prin utilizarea integrată a datelor şi a istoricului de control;• reducerea timpilor de aşteptare la frontieră şi facilitarea comerţului legal, concomitent cu prevenirea şi combaterea fraudei vamale şi fiscale.
Mobilizarea capitalului privatM21.Banca de Investiţii şi Dezvoltare, instrumentul financiar al statuluiFiecare leu public trebuie să atragă mai mulţi lei privaţi. Completăm granturile cu instrumente financiare: garanţii, credite, coinvestiţii şi parteneriate public-private.• Capital consolidat - Comisia Europeană a aprobat, în iunie 2026, majorarea capitalului BID cu 1 mld. euro, din care 250 mil. euro din componenta de împrumut a PNRR. Mandatul băncii include acum apărarea, tehnologia înaltă şi securitatea cibernetică.• Management profesionist - până la 31 martie 2027, BID are o conducere selectată competitiv pe patru ani, conform standardelor OCDE de guvernanţă corporativă şi evaluată pe indicatori de performanţă.• Mandate în numele şi contul statului (OUG nr. 8/2026) - 1 mld. lei din bugetul de stat pentru garanţii şi credite, inclusiv instrumentele preluate de la EximBank şi schemele pentru diaspora şi competitivitate• Produse în derulare - garanţii individuale pentru proiecte publice şi companii (2,2 mld. lei disponibili), creditare directă pentru sectorul public şi infrastructură (peste 450 mil. lei în pregătire) şi produsele pentru IMM-uri din M14• Fondul pentru modernizare - instrumente financiare pentru eficienţă energetică, securitate energetică, decarbonizarea industriei, reţele şi stocare• Asistenţă tehnică pentru IMM-uri, autorităţi locale şi companii de utilităţi publice, astfel încât proiectele lor să devină bancabileM22.Parteneriate public-private• Facilitatea de pregătire a proiectelor PPP: 25 mil. euro în trei ani pentru studii de fezabilitate, analize cost-beneficiu, evaluări de bancabilitate, structurare financiară şi documentaţii de atribuire• Portofoliu naţional de proiecte PPP mature şi prioritizate, la nivel central şi local, publicat în 2027: sănătate, transport, educaţie, eficienţă energetică, infrastructură urbană şi servicii publice locale• Riscuri alocate corect - Ministerul Finanţelor evaluează impactul fiscal şi tratamentul statistic al fiecărui contract, astfel încât parteneriatele să nu devină datorie ascunsă.
M23.Instituţii financiare internaţionale şi fonduri europene• Cofinanţare, garanţii şi finanţare combinată (blended finance) cu BEI, BERD, Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, plus utilizarea InvestEU• Fondurile de coeziune pentru susţinerea mediului privat 2021-2027 se orientează din granturi spre instrumente financiare cu efect de multiplicare.• Ministerul Finanţelor elaborează strategia naţională privind dezvoltarea, utilizarea şi administrarea instrumentelor financiare finanţate din fonduri publice.• Ministerul Finanţelor, alături de MIPE, are un rol esenţial în pregătirea următorului ciclu financiar european, astfel încât resursele europene disponibile României să fie integrate coerent în politica bugetară, în priorităţile de investiţii şi în strategia de dezvoltare economică. Fondurile europene devin principalul instrument de finanţare a modernizării României, reducând presiunea asupra bugetului naţional şi susţinând investiţii cu efect multiplicator în economie.Pieţe de capitalM24.Accesibilitate şi predictibilitate• Dezvoltăm piaţa de capital ca sursă alternativă de finanţare pentru companiile româneşti şi ca instrument prin care economisirea internă este orientată către investiţii în economia reală. O piaţă de capital dezvoltată finanţează companiile româneşti mai ieftin şi pune economiile românilor la lucru în economia reală.• Susţinem listarea companiilor private şi dezvoltarea Pieţei de creştere pentru IMM-uri, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene pentru pregătirea companiilor pentru listare şi reducerea costurilor administrative asociate accesului pe piaţa de capital.• Dezvoltăm cadrul prin care fondurile de pensii, fondurile de investiţii şi alţi investitori instituţionali pot finanţa într-o măsură mai mare companiile, infrastructura şi proiectele de dezvoltare din România, cu respectarea cerinţelor prudenţiale şi de diversificare.• Dezvoltăm piaţa de obligaţiuni corporative, fondurile de investiţii şi alte instrumente de finanţare prin piaţa de capital, astfel încât companiile româneşti să aibă alternative reale la creditarea bancară.• Dezvoltăm programele Fidelis şi instrumentele de economisire şi investiţii şi simplificăm accesul populaţiei la piaţa de capital, concomitent cu măsuri de educaţie financiară şi protecţie a investitorilor.• Cadrul fiscal şi de reglementare aplicabil investiţiilor pe piaţa de capital va urmări predictibilitatea, tratamentul nediscriminatoriu al investitorilor şi alinierea la standardele europene şi la criteriile internaţionale de accesibilitate a pieţei, cu respectarea angajamentelor asumate în cadrul OCDE.
• Creăm cadrul legislativ şi fiscal care facilitează obligaţiunile corporative şi municipale ca sursă alternativă de finanţare a investiţiilor, încurajăm emisiunile de obligaţiuni verzi, de sustenabilitate şi alte instrumente dedicate tranziţiei către o economie durabilă şi susţinem produse de investiţii accesibile, adaptate nevoilor tinerilor, pentru economisire şi investiţii încă de la începutul vieţii profesionale. Companiile la care statul deţine participaţii devin mai transparente, cu păstrarea controlului strategic al statului.M25.Economiile românilor, investite în economie• Conturile de economii şi investiţii, adoptate de Parlament în septembrie 2026, pornesc în ianuarie 2027; normele fiscale se aprobă până la 31 decembrie 2026. Economiile românilor se investesc astfel în acţiuni, obligaţiuni şi titluri de stat, cu facilităţile fiscale prevăzute de lege. Prin „Contul Viitorului“, părinţii pot deschide, în primul an de viaţă al copilului, un cont de economii şi investiţii pe numele acestuia, care devine capital de start la majorat; măsura este însoţită de programe de educaţie financiară.• Deducerea de până la 400 de euro pe an pentru investiţiile în acţiuni, obligaţiuni şi ETF-uri se menţine şi se extinde gradual, pe măsura spaţiului fiscal.• Deducerea suplimentară de 50% a costurilor de listare se menţine. IMM-urile care se finanţează prin bursă beneficiază de un prospect simplificat şi de costuri de conformare mai mici.• Pilonul II, parte a arhitecturii de economisire pe termen lung. Pilonul II oferă protecţie suplimentară viitorilor pensionari şi este o sursă importantă de capital intern pentru economie; dezvoltarea sa şi diversificarea investiţiilor se corelează cu stabilitatea regulilor, administrarea prudentă şi dezvoltarea pieţei de capital. Sustenabilitatea sistemului public de pensii depinde de dinamica demografică, de numărul persoanelor active şi de lărgirea bazei contributive; soluţia structurală este creşterea ocupării, reducerea excepţiilor nejustificate, corelarea cu reforma salarizării şi predictibilitatea fiscal-bugetară. Rolul Ministerului Finanţelor în politica de pensii, alături de Ministerul Muncii, este să asigure sustenabilitatea financiară, compatibilitatea cu bugetul şi credibilitatea angajamentelor pe termen lung.M26.CriptoactiveFinalizăm cadrul naţional de aplicare a Regulamentului MiCA: autorizare, supraveghere şi regim fiscal clar pentru activităţile cu criptoactive.ECONOMIE, ANTREPRENORIAT ŞI TURISM
Industrie, investiţii şi exportM1.Strategia naţională de competitivitate şi Consiliul naţional de productivitateAdoptăm Strategia naţională de competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), construită pe harta capacităţilor productive, a lanţurilor de furnizori şi a dependenţelor critice şi ţinând seama inclusiv de cererea externă. Strategia corelează strategiile sectoriale, identifică lanţurile industriale strategice, armonizează criteriile pentru ajutoarele de stat, elimină fragmentarea decizională dintre autorităţile de management ale fondurilor europene şi pregăteşte, împreună cu asociaţiile patronale, portofoliul de proiecte pentru Fondul european de competitivitate şi Cadrul financiar multianual 2028-2034. Coordonarea revine unui Comitet interministerial pentru politică industrială, cu secretariat tehnic permanent în Ministerul Economiei. Analizăm noi scheme de ajutor de stat conform cadrului european pentru industriile curate, inclusiv pentru fabrici noi de panouri fotovoltaice, baterii de stocare, autoturisme electrice şi turbine eoliene, în limita resurselor bugetare şi a traiectoriei de deficit, cu evaluarea impactului bugetar.Instituim un Consiliu naţional de productivitate independent, care coordonează analizele privind productivitatea şi le transformă în recomandări pentru priorităţile de reformă, valorificând capacităţile Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, BNR şi INS, pe baza experienţei consiliilor de productivitate din statele OCDE şi a studiului OCDE în curs pentru România.M2.Planul de relansare economică şi reindustrializare, aplicat integralLansăm, cu calendar public, apelurile pentru schemele instituite prin OUG nr. 8/2026: clustere de competitivitate şi produse cu deficit comercial (1,05 mld. euro), materii prime critice (1,05 mld. euro), cercetare-dezvoltare şi tehnologii înalte (1,05 mld. euro), industria de apărare (200 mil. euro), investiţii regionale (500 mil. euro, din 2027) şi IMM-uri (100 mil. euro, de minimis). Sprijinul ia forma granturilor, a creditelor fiscale pe 7 ani, a garanţiilor şi a bonificaţiilor de dobândă, iar plăţile anuale se încadrează în plafoanele multianuale aprobate prin OUG nr. 8/2026. Operaţionalizăm integral creditul fiscal pentru cercetare-dezvoltare şi amortizarea superaccelerată. Implementăm programul pentru tehnologii înalte (inteligenţă artificială, internetul lucrurilor, big data, biotehnologii, energii curate), corelat cu TechUp România, şi susţinem continuarea proiectului Ro AI Factory şi candidatura României pentru găzduirea unei gigafabrici europene de inteligenţă artificială (Black Sea AI Gigafactory).M3.Atragerea investiţiilor: proiecte strategice, ARICE şi parteneriat public-privatCreăm un cadru juridic pentru proiectele strategice de peste 100 mil. euro, care combină sprijinul financiar cu autorizarea accelerată, accesul la utilităţi şi infrastructură logistică şi coordonarea dintre autorităţile centrale şi locale. Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) devine punctul unic de contact pentru investitorii semnificativi pe toată durata proiectului, cu manager de caz, calendar consolidat şi mecanism de escaladare, fără a prelua competenţele decizionale ale autorităţilor. ARICE primeşte un buget multianual stabil, este evaluată după rezultate (rata de conversie a proiectelor, capitalul atras, locurile de muncă create, retenţia investitorilor), cooperează direct cu OLI şi cu agenţiile pentru dezvoltare regională, coordonează domeniul conduitei responsabile în afaceri şi publică periodic un ghid al stimulentelor pentru investitori. ARICE îşi coordonează activitatea cu Ministerul Economiei, cu instituţiile care gestionează programe importante de investiţii, inclusiv SAFE, şi cu centrul Guvernului. Operaţionalizăm unitatea pentru pregătirea proiectelor în parteneriat public-privat şi facilitatea naţională din OUG nr. 8/2026. Respectăm obligaţiile din codurile OCDE privind liberalizarea mişcărilor de capital şi operaţiunile curente invizibile, aplicăm corespunzător cadrul de evaluare a investiţiilor străine şi participăm la dezbaterile OCDE privind investiţiile.M4.Strategia de comerţ exterior şi diplomaţie economicăActualizăm strategia de comerţ exterior pentru creşterea veniturilor naţionale şi a competitivităţii şi pentru gestionarea riscurilor, cu atribuţii instituţionale recalibrate şi cu implicarea mediului economic. Strategia porneşte de la datele privind cererea externă şi capacităţile de producţie internă, urmăreşte trecerea de la exportul de materii prime la produse cu valoare adăugată mai mare şi se corelează cu Strategia naţională de competitivitate. Diplomaţia economică, precum şi creditele şi garanţiile de export acordate prin Exim Banca Românească şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) sprijină firmele pe pieţele externe, inclusiv companiile care se extind în Europa Centrală şi de Sud-Est, în limita plafoanelor aprobate. Prin Programul Export România, IMM-urile primesc granturi de internaţionalizare de 10.000 de euro, în limita resurselor bugetare disponibile.Consultăm periodic asociaţiile patronale, sindicatele şi ministerele de resort asupra politicii comerciale a UE şi a acordurilor comerciale, printr-un format permanent de lucru cu partenerii de dialog social în cadrul Ministerului Economiei.
M5.Materii prime critice şi economie circularăPoziţionăm România ca furnizor de materii prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, în conformitate cu Regulamentul european privind materiile prime critice. Finalizăm şi implementăm Planul de acţiune al Strategiei naţionale pentru resurse minerale neenergetice 2035 şi modificările legislative cerute de Planul de acţiune pentru economia circulară, pentru dezvoltarea pieţelor interne de materii prime secundare: materiale din construcţii, biomasă agricolă şi forestieră, plastic, metal, sticlă, hârtie-carton, echipamente electrice, baterii şi acumulatori reparaţi pentru reutilizare.M6.Sprijin pentru industria auto şi industria mobileiPentru industria auto, aflată în tranziţia spre mobilitatea electrică, derulăm programul Rabla în 2027-2030 doar pentru vehicule fabricate în UE, cu calendar anunţat în primul trimestru al fiecărui an, relansăm achiziţiile publice de mijloace de transport, susţinem interesele industriei în forurile UE şi asigurăm accesul la schemele pentru industriile energointensive.Pentru industria mobilei, net exportatoare (peste 90% din producţie) şi cu capital preponderent românesc, identificăm modalităţile prin care lemnul de calitate ajunge cu prioritate la producători, la preţ competitiv, continuăm programul de participare la târguri şi expoziţii internaţionale şi susţinem la Bruxelles stoparea importurilor cu preţ de dumping din afara UE.Mediu de afaceri şi finanţarea firmelorM7.Licenţa industrială unică, funcţionalăOperaţionalizăm Oficiul pentru Licenţă Industrială (OLI) şi platforma electronică a licenţei industriale unice, reglementată prin OUG nr. 140/2022 şi nefuncţională până acum: dosar electronic unic, documente depuse o singură dată, verificări paralele la autorităţi, termene certe şi aprobare tacită când instituţiile nu răspund. Publicăm inventarul procedurilor administrative din zona economică şi eliminăm primele proceduri redundante. Prin al doilea pachet de debirocratizare, extindem OLI la servicii şi comerţ, ca ghişeu unic pentru autorizarea activităţilor economice, pe baza raportului OCDE „Business Licensing Reforms in Romania“ din ianuarie 2026. OLI şi ARICE, ambele în subordinea prim-ministrului, cooperează direct în sprijinul investitorilor. OLI este şi instituţia de implementare a Regulamentului european privind industria cu emisii nete zero (Net-Zero Industry Act - NZIA).M8.Simplificare şi predictibilitate pentru mediul de afaceriAdoptăm un pachet legislativ care reduce cu minimum 25% sarcinile administrative şi cu minimum 30% termenele de autorizare, faţă de nivelul de referinţă măsurat la începutul mandatului (pentru sarcinile administrative, prin metoda costului standard): modernizăm Legea societăţilor nr. 31/1990, introducem notificarea în locul autorizaţiei pentru activităţile cu risc scăzut, aprobarea tacită şi eliminarea avizelor emise în lanţ, aplicăm efectiv Legea prevenirii, eliminăm cerinţele naţionale care depăşesc minimul european (achiziţii publice, ghiduri de finanţare) şi operaţionalizăm contul unic al firmei. Eliminăm codurile CAEN din actele constitutive şi din certificatul de înregistrare; ele rămân declarate la registrul comerţului şi disponibile în scop statistic şi pentru analize economice. Promovăm inspecţii bazate pe evaluarea riscurilor la ANPC, ANSVSA şi celelalte autorităţi de control, pentru controale proporţionale şi predictibile.Respectăm un termen minim de 6 luni între anunţarea şi aplicarea măsurilor cu impact asupra firmelor, limităm ordonanţele de urgenţă, consolidăm consultarea în amonte şi fundamentăm propunerile pe analize de impact, inclusiv pe baza recomandărilor OCDE.
M9.Plata la termen a obligaţiilor statului către firmeIntroducem termene obligatorii pentru plata obligaţiilor statului către companii, concomitent cu recuperarea arieratelor datorate bugetelor publice. Cererile de plată din programele Ministerului Economiei se evaluează în maximum 30 de zile, iar obligaţiile certe şi exigibile ale statului către companii se achită în maximum 90 de zile, în limita creditelor bugetare aprobate şi pe baza unei programări transparente a plăţilor.M10.BID ca bancă naţională de dezvoltare, RoBOOST şi piaţa de capitalOperaţionalizăm BID ca bancă naţională de dezvoltare, care mobilizează capital privat şi nu depinde de ciclul bugetar anual: administrează garanţii, finanţări în numele statului, participaţii la capital şi fondul de fonduri RoBOOST, cu guvernanţă profesională, mandate strict investiţionale, audit independent şi raportare publică anuală. Mandatele de politică publică (IMM, export, reindustrializare, agroalimentar) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu indicatori de rezultat. Finalizăm cadrul contractual pentru capitalizarea RoBOOST, creat de BID şi Fondul european de investiţii (contribuţie iniţială BID de 100 mil. euro), şi emitem, împreună cu ASF, cadrul pentru plafonul de 5% din OUG nr. 8/2026, prin care fondurile de pensii din Pilonul II pot investi în fonduri de capital de risc, în coinvestiţie cu statul sau cu BID.Operaţionalizăm etapizat şi cât mai rapid Contrapartea centrală pentru piaţa de capital şi piaţa de energie (CCP.RO), autorizată de ASF în iulie 2026, pentru consolidarea pieţei de capital şi convergenţa cu standardele internaţionale, inclusiv pentru instrumentele derivate.M11.Garanţii BID pentru IMM-uri: garanţia de portofoliu şi IMM Garant-RelansareAccelerăm şi adaptăm la condiţiile de piaţă programul BID de garanţii de portofoliu (8,8 mld. lei, din care 6 mld. lei în 2026): garanţii de până la 70% pentru credite de investiţii şi capital de lucru şi de 80% pentru firmele conduse de femei, start-up-uri şi proiectele inovatoare sau sustenabile, cu o linie dedicată industriei alimentare şi cooperativelor şi cu publicarea lunară a gradului de utilizare. Circa 26.000 de IMM-uri vor obţine până în 2027 finanţări de până la 12,6 mld. lei. Lansăm IMM Garant-Relansare, administrat de BID, care continuă garanţia de portofoliu după 2027 pentru circa 20.000 de IMM-uri, cu subvenţionarea parţială a dobânzii în sectoarele strategice şi prioritate pentru bunurile cu valoare adăugată tehnologică ridicată şi lanţurile de apărare, auto şi agroalimentar, complementar instrumentului FICSIMM-BID pentru retehnologizarea energetică. Pentru industria ospitalităţii introducem garanţii de 80-90% pentru capital de lucru şi investiţii, în limita traiectoriei de deficit.Companii de stat şi industria de apărareM12.
Companii de stat: utilitate publică, control strategic, guvernanţă responsabilăRedefinim rolul companiilor şi regiilor de stat pornind de la misiunea lor de interes public şi strategic, pe baza Liniilor directoare ale OCDE privind întreprinderile de stat şi a celorlalte angajamente internaţionale ale României. Fiecare companie are o misiune clară, obiective comerciale şi de politică publică stabilite explicit şi indicatori de performanţă măsurabili şi publici; performanţa se evaluează nu doar prin profit, ci şi prin calitatea, accesibilitatea, continuitatea şi eficienţa serviciilor. Obligaţiile de serviciu public se identifică distinct şi se finanţează transparent, separat de activitatea comercială, iar conducerea este profesionistă, evaluată şi sancţionată pe baza rezultatelor.Nu vindem active strategice profitabile sub presiune bugetară şi fără o evaluare corectă, dar păstrăm posibilitatea listării unor pachete minoritare, pe modelul societăţilor din energie deja listate.M13.Consilii profesioniste şi transparenţa performanţei companiilor de statConsiliile de administraţie şi de supraveghere sunt formate din profesionişti selectaţi transparent, iar contractele de mandat semnate la noile numiri prevăd evaluarea anuală pe indicatori financiari şi nefinanciari, cu revocare la neîndeplinire. Nicio capitalizare, garanţie sau conversie de creanţe pentru o companie de stat nu se aprobă fără plan de viabilitate, termen şi responsabil nominal. Indicatorii, indemnizaţiile şi rezultatul fiecărei companii înainte şi după subvenţii se publică într-un tablou de bord naţional administrat de AMEPIP.M14.Rating public A-E pentru companiile de stat cu pierderiCompaniile de stat cu pierderi în 2 ani consecutivi trec printr-o analiză independentă şi primesc un rating public de la A (performanţă solidă, fără sprijin public) la E (neviabilă), după o metodologie aprobată de AMEPIP; rapoartele se publică integral. Pentru companiile clasate D sau E, autoritatea tutelară decide în maximum 6 luni redresarea pe bază de plan, parteneriatul public-privat sau lichidarea. Trei ani consecutivi de pierderi, fără un contract de serviciu public care să justifice activitatea, declanşează ieşirea din portofoliul statului, iar companiile cu capital propriu negativ care nu pot fi redresate intră în procedura legală de insolvenţă, cu plan social pentru angajaţi.M15.Industria de apărare: ANIA, ROMARM şi efectul industrial al contractelor SAFEAdoptăm cadrul legislativ pentru Autoritatea Naţională pentru Industria de Apărare (ANIA), în subordinea prim-ministrului, construită pe structurile existente, cu personal şi buget preluate prin transfer. ANIA devine punctul unic de coordonare pentru operatorii de stat şi privaţi: politică industrială, autorizare, licenţiere şi control pentru produsele militare şi cu dublă utilizare, cooperare industrială, transfer tehnologic, acces la finanţări europene şi cercetare-dezvoltare corelată cu nevoile de înzestrare. În primele 100 de zile publicăm portofoliul proiectelor SAFE, cu criteriile industriale aplicate, şi înfiinţăm unitatea de audit al cooperării industriale. Ţinta: cel puţin 60% din valoarea contractelor SAFE generează producţie, mentenanţă, furnizori sau transfer tehnologic în România, verificat contract cu contract.Consolidăm ROMARM ca integrator naţional, într-o singură companie, prin fuziunea prin absorbţie a filialelor şi organizarea în cinci sucursale pe domenii de activitate, şi restructurăm etapizat celelalte companii de profil (IAR, IOR, Avioane Craiova, Romaero). Toate companiile de stat din portofoliul Ministerului Economiei primesc contracte de mandat cu indicatori de performanţă şi penalizări certe, conform standardelor OCDE.M16.Programul naţional pentru drone şi sisteme de interceptareStabilim cerinţele operaţionale, inventariem capacităţile industriale şi de cercetare şi lansăm o competiţie pentru prototipuri, deschisă consorţiilor de companii româneşti, universităţi şi institute de cercetare, cu arhitecturi modulare compatibile NATO. Înfiinţăm un consorţiu industrial pentru proiectarea şi producţia în România a dronelor, a componentelor critice şi a software-ului de comandă, precum şi un poligon şi centru comun de testare, certificare şi instruire. Produsele româneşti au acces la contracte multianuale care permit producţia de serie, iar linia de 200 mil. euro pentru industria de apărare din OUG nr. 8/2026 finanţează cu prioritate piese şi componente pentru drone şi sisteme de interceptare.
Turism şi ospitalitateM17.Turism balnear, promovare multianuală şi digitalizarea turismuluiModernizăm infrastructura staţiunilor balneare din fonduri europene 2021-2027, cu prioritate pentru staţiunile cu potenţial ridicat şi bază de tratament degradată, şi dezvoltăm un produs integrat de turism balnear şi de sănătate, promovat pe pieţele din Europa Centrală şi de Vest.Trecem de la bugete anuale fragmentate la un program multianual de promovare (2027-2030), stabilit împreună cu mediul asociativ şi aliniat Strategiei naţionale pentru dezvoltarea turismului 2025-2035, cu un buget care creşte gradual spre 4050 mil. euro pe an, în limita spaţiului fiscal. Finalizăm organizaţiile de management al destinaţiei, sprijinim certificarea ecoturistică şi agroturistică, digitalizăm clasificarea turistică, cu soluţionarea cererilor în maximum 30 de zile, introducem evidenţa digitală a circulaţiei turistice, interconectată cu Poliţia de Frontieră şi INS, şi transpunem Regulamentul (UE) 2024/1.028 privind închirierile pe termen scurt.M18.Promovarea internaţională multianuală, ecoturism şi evidenţa digitală a circulaţiei turisticeTrecem de la bugete anuale fragmentate la un program multianual de promovare (2027-2030), stabilit împreună cu mediul asociativ şi aliniat Strategiei naţionale pentru dezvoltarea turismului 2025-2035. Bugetul creşte gradual spre nivelul recomandat de industrie (40-50 mil. euro pe an), în limita spaţiului fiscal. Finalizăm organizaţiile de management al destinaţiei la toate nivelurile şi sprijinim certificarea ecoturistică şi agroturistică. Introducem evidenţa digitală integrată a circulaţiei turistice, interconectată cu Poliţia de Frontieră şi INS. Responsabili: MEDAT, MAIAGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂSprijin corect şi la timp pentru fermieri
M1.Administraţie agricolă eficientă şi plăţi fără blocajeFinalizăm actele normative pentru reorganizarea instituţiilor deconcentrate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi eliminăm suprapunerile de competenţe. Actualizăm urgent reglementările cererii unice de plată, ca să eliminăm blocajele administrative din plăţile către fermieri. Analizăm, printr-un studiu de fezabilitate, comasarea APIA cu AFIR, fără a afecta continuitatea plăţilor.M2.Menţinerea sprijinului pentru compensarea accizei la motorina utilizată în agriculturăContinuăm măsura de sprijin pentru compensarea accizei la motorina utilizată în agricultură, prin menţinerea schemei de ajutor de stat şi asigurarea resurselor necesare plăţilor către fermierii eligibili. Urmărim procesarea cererilor şi efectuarea plăţilor la timp, pentru reducerea costurilor de producţie şi susţinerea competitivităţii agriculturii româneşti.M3.Despăgubiri pentru seceta din 2025 şi un mecanism permanentDeblocăm urgent despăgubirile pentru seceta din 2025 şi completăm suma de 63 de euro/ha până la 200 de euro/ha printr-o schemă de ajutor de stat notificată Comisiei Europene şi definitivată în maximum 100 de zile. Din primăvara anului 2027 operaţionalizăm mecanismul de gestionare a riscului de secetă elaborat de MADR cu Banca Mondială: fiecare fermier înscris la APIA are o poliţă minimă pe hectar, finanţată din reţinerea de 3% din plăţile directe.M4.Credit accesibil: AgroInvest şi creditul fermieruluiOptimizăm mecanismul AgroInvest: statul garantează majoritar creditele de investiţii şi continuă subvenţionarea dobânzilor, inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor europene. Prin „creditul fermierului“, schemă de minimis pentru capital de lucru pe 5 ani, fermierul plăteşte doar marja fixă de 1,95%, iar MADR preia, prin Fondul de Garantare a Creditului Rural, dobânda ROBOR la 3 luni, în limita a 50.000 de euro, din bugetul MADR, cu plafon anual stabilit prin legea bugetului, compatibil cu traiectoria de deficit asumată.M5.Sprijin mai eficient, pe baza raportului OCDEMADR prezintă o analiză de oportunitate a măsurilor propuse în raportul de evaluare al OCDE „Politicile pentru viitorul agriculturii şi alimentaţiei în România“, pentru a orienta ministerul către măsuri cu valoare adăugată ridicată pentru fermieri şi pentru sector. Orientăm gradual sprijinul către fermele mici şi mijlocii viabile comercial, pornind de la faptul că marile exploataţii se pot susţine singure, şi facilităm o ieşire echitabilă, în etape, din sector a fermierilor mici necompetitivi şi a forţei de muncă excedentare. Cu sprijinul ANCPI, MADR evaluează tendinţele privind proprietatea asupra terenurilor şi efectele achiziţiilor de terenuri la scară largă.
Irigaţii, procesare şi producţie româneascăM6.Irigaţii moderne şi energie verde în agriculturăReabilităm în continuare infrastructura principală şi secundară de irigaţii, pentru 2,8 milioane de hectare irigabile până în 2032, finanţate prin împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi eşalonate în limita traiectoriei de deficit asumate şi din fonduri europene pentru infrastructura secundară. O schemă de ajutor de stat, din bugetul MADR, în limita traiectoriei de deficit asumate, finanţează echipamente de irigat pentru proiectele de infrastructură secundară finalizate sau realizate peste 50%. Continuăm, din fonduri europene, programul de 270 mil. euro pentru panouri fotovoltaice pe canalele de irigaţii, completat cu 500 mil. euro pentru unităţile agricole şi alimentare care investesc în energie regenerabilă.M7.Mai multă procesare a producţiei agricole româneştiContinuăm programul INVESTALIM: 49 de proiecte, de 4,5 mld. lei, cu peste 3.200 de locuri de muncă noi. Asigurăm prin Planul naţional strategic finalizarea proiectelor de procesare aprobate: 48 de proiecte, de 204,1 mil. euro (DR-22), şi 21 de fabrici, cu 150 mil. euro (DR-23). Prin programul ROMALIMENT sprijinim retehnologizarea şi extinderea unităţilor de procesare deja active, pentru a reduce importul de alimente, printr-o alocare dedicată industriei alimentare în fondurile europene pentru agricultură, inclusiv din următorul cadru financiar multianual, în instrumentele Băncii de Investiţii şi Dezvoltare şi în schemele de ajutor de stat existente, în limita traiectoriei de deficit asumate.M8.Zootehnie, legume, zona montană şi agricultura ecologicăFinanţăm în continuare fermele de porci şi păsări, inclusiv proiectele eligibile, dar nefinanţate, din intervenţia DR-20 (220 mil. euro din fonduri europene), pentru ca până în 2028 necesarul de carne de porc să fie acoperit integral din producţia internă. Lansăm, cu buget anual plafonat şi în limita traiectoriei de deficit asumate, un program de sprijin pentru achiziţia de juninci în fermele de familie. Continuăm programele pentru legume în extrasezon şi pentru creşterea producţiei de cartofi şi usturoi şi prioritizăm fondurile care reduc deficitul comercial agroalimentar. Sprijinim fermele din zona montană, pentru o creştere a producţiei cu minimum 15%, şi extindem agricultura ecologică, cu obiectivul de 800.000 de hectare până în 2030.Acces la pieţe
M9.Exporturi agroalimentare şi siguranţă sanitar-veterinarăMADR adoptă o strategie sectorială pentru exporturile agroalimentare, cu măsuri concrete pentru integrarea fermierilor în lanţurile valorice internaţionale, în sinergie cu Strategia de comerţ exterior. Împreună cu autoritatea sanitar-veterinară (ANSVSA) deblocăm exportul de ovine către ţări terţe, prin acorduri bilaterale şi prin planul de acţiune pentru pesta micilor rumegătoare şi variola ovină. Legiferăm evidenţa crotalieră şi trasabilitatea în timp real a transporturilor de animale vii, împotriva fraudei cu supraraportarea efectivelor.Tineri fermieri, pământ şi satul românescM10.Tineri fermieri şi transferul fermelor între generaţiiContinuăm programele de instalare a tinerilor fermieri, modernizăm liceele agricole împreună cu Ministerul Educaţiei şi acordăm, prin instrumentele existente de stimulare a ocupării finanţate din fonduri europene şi cu buget anual plafonat, o primă lunară de angajare tinerilor care lucrează în agricultură. Creăm un sistem voluntar, de tip rentă viageră, finanţat cu prioritate din fondurile europene pentru agricultură, cu cost estimat ex ante şi plafon anual, pentru transferul fermelor mici de la fermierii vârstnici către tineri fermieri sau ferme de familie viabile. Consolidăm platforma RO AKIS, pentru inovare şi transfer de cunoştinţe în agricultură.M11.O nouă lege a arendeiAdoptăm o reglementare specială a arendării terenurilor agricole, cu tratament egal pentru arendaş şi arendator, contracte multianuale şi un model-cadru care păstrează libertatea contractuală. Introducem contractul de schimb de utilizare a terenurilor, pentru comasarea parcelelor, şi registre electronice ale contractelor de arendare în fiecare unitate administrativ-teritorială, cu publicarea valorilor medii ale arendei.M12.Strategia de dezvoltare rurală 2026-2036Adoptăm, împreună cu autorităţile locale, o strategie pe zece ani pentru satul românesc, dincolo de agricultură: depopulare, acces la servicii integrate, digitalizare rurală, valorificarea patrimoniului şi diversificarea economiei rurale prin agroturism, meşteşuguri, muncă la distanţă şi grupurile LEADER. Strategia fundamentează priorităţile de dezvoltare rurală pentru 2028-2034.
SĂNĂTATEPrevenţie şi îngrijire aproape de pacientM1.Medicina de familie, asistenţa comunitară şi ambulatoriulContinuăm, din fonduri europene şi prin parteneriatul România-Elveţia, modernizarea centrelor comunitare medicale integrate din satele şi oraşele mici (telemedicină, stomatologie, farmacie comunitară). Finanţăm un pachet de instalare şi retenţie pentru medicii, farmaciştii şi asistenţii medicali din mediul rural, iar medicilor de familie le acordăm, împreună cu autorităţile locale, bonificaţie, locuinţă de serviciu şi buget de practică. Medicii de familie pot fi angajaţi şi în unităţile sanitare publice, iar cei pensionabili îşi pot continua activitatea, la cerere, cu avizul autorităţii locale. Revizuim pachetele de servicii în favoarea prevenţiei. Modificăm legislaţia şi dăm posibilitatea angajării în sistemul public a medicilor de medicină de familie în centrele comunitare integrate, unităţile spitaliceşti, ambulatoriile de specialitate, compartimentele şi unităţile de primiri urgenţe. Creştem ponderea asistenţei primare şi a prevenţiei în cheltuielile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), cu ţinte anuale, şi introducem finanţarea mixtă a medicinii de familie: capitaţie, servicii acordate şi bonificaţie pentru rezultate.Modernizăm, extindem şi dotăm ambulatoriile de specialitate, creştem finanţarea lor şi a cabinetelor independente şi le extindem programul de lucru.M2.Sănătatea mamei şi a copilului şi extinderea vaccinăriiIntroducem un pachet complex de monitorizare a sarcinii în diferite zone medicale (medicul de familie, ambulatoriu etc.), cu identificarea timpurie a riscurilor şi sprijin pentru mamele vulnerabile, prin asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari. Analizăm dezvoltarea sistemului ambulatoriu, pentru a reduce decalajul urban-rural, a gestiona în ambulatoriu, cu costuri mai mici, sarcinile cu risc scăzut şi a răspunde numărului tot mai mare de mame minore. Extindem, în 2027-2028, lista vaccinurilor compensate şi gratuite şi publicăm anual acoperirea vaccinală, pe judeţe.M3.Screening oncologic şi screening neonatal extinsAccelerăm programele naţionale de screening pentru cancerul de sân, colon, col uterin şi prostată, finanţate aproape integral din Fondul social european Plus şi prin programele naţionale ale Ministerului Sănătăţii. Extindem screeningul neonatal la 22 de biomarkeri, nivelul mediu din Uniunea Europeană, pentru toţi nou-născuţii, circa 140.000 pe an, prin programul naţional finanţat de Ministerul Sănătăţii şi acoperire naţională în 2027.M4.
Trasee clare pentru bolile cronice, cardiovasculare şi rareOptimizăm traseele pacienţilor cu boli cronice majore (hipertensiune arterială, bronhopneumopatie obstructivă cronică, astm, cancer etc.), prin depistare timpurie şi tratament conform ghidurilor clinice. În linie cu planul european Safe Hearts, integrăm evaluările de prevenţie cardiovasculară deja decontate într-un traseu coerent, de la evaluarea riscului la tratament şi control. Elaborăm un nou Plan naţional pentru bolile rare: diagnostic mai rapid, îngrijire coordonată în centre de expertiză şi acces echitabil la tratament.M5.Sănătatea mintală şi prevenirea adicţiilorDezvoltăm reţeaua judeţeană de centre de prevenire, consiliere şi tratament al adicţiilor şi adoptăm, în 2027, programul naţional de prevenţie şi consiliere pentru adicţii, cu prioritate pentru copii şi adolescenţi. Dezvoltăm servicii comunitare şi ambulatorii de sănătate mintală, ca alternativă la internarea îndelungată, includem treptat serviciile psihologice în pachetul decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în limita resurselor FNUASS, adoptăm în 2027 planul de acţiune pentru sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor şi oferim sprijin psihologic personalului medical.M6.Îngrijiri pentru vârstnici, la domiciliu şi paliativeDezvoltăm îngrijirile la domiciliu, centrele de îngrijire şi serviciile de diagnostic şi tratament pentru vârstnici, inclusiv prin telemedicină. Implementăm Planul naţional de îngrijiri paliative: creştem finanţarea paliaţiei şi dezvoltăm centre publice de paliaţie pentru copii.Spitale, personal medical şi urgenţeM7.Reţeaua de spitale, reorganizată după nevoile realeElaborăm, în 2027, harta naţională a nevoilor de sănătate, pe judeţe şi regiuni, ca bază pentru reorganizarea reţelei. Adaptăm numărul de paturi cu spitalizare continuă la nevoile judeţene şi regionale, prioritar prin reconversia lor în ambulatoriu şi spitalizare de zi, şi reîncadrăm spitalele în categorii: de interes strategic, I, II şi III. Niciun serviciu medical nu se desfiinţează înainte ca alternativa din aceeaşi zonă să funcţioneze, iar unităţile autorităţilor locale se convertesc numai în acord cu acestea. Introducem criterii de performanţă pentru şefii de secţie şi comitetele directoare, legăm sporurile personalului de indicatori de performanţă medicală şi dezvoltăm consorţii de spitale şi achiziţii comune.Reorganizăm sau comasăm direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică şi reorganizăm reţeaua de transfuzie sanguină, cu centre regionale de stocare şi prelucrare a sângelui.
M8.Rezidenţiat, gărzi şi planificarea personalului medicalAdaptăm sistemul de rezidenţiat şi includem module de perfecţionare, încă din timpul rezidenţiatului, pentru supraspecializări (proceduri intervenţionale, utilizarea echipamentelor de epurare extracorporeală etc.). Adaptăm sistemul de gărzi şi regândim modul de efectuare a gărzilor în funcţie de specificul unităţilor sanitare şi al specialităţilor (de exemplu, gărzi de monitorizare, gărzi de urgenţă, gărzi la domiciliu, gărzi intervenţionale), cu tarifare diferită. Stimulăm gărzile prin plata cu tarife progresive, în funcţie de numărul de gărzi efectuate. Actualizăm treptat tarifele de gardă la valoarea venitului aflat în plată, condiţionat de echilibrul dintre contribuţii, resursele disponibile şi angajamentele pentru cheltuieli, pentru un cadru de finanţare predictibil şi sustenabil în conformitate cu traiectoria fiscal-bugetară. Introducem plata gărzilor pentru rezidenţi în funcţie de anul de studiu, începând cu anul I. Reducem progresiv deficitul de personal medical în funcţie de nevoile regionale şi locale de servicii medicale.Modernizăm şi regândim mecanismele pentru stabilirea normativului de personal. Stabilim normativul de personal în funcţie de tipul de unitate sanitară, complexitatea cazurilor, numărul de pacienţi şi adresabilitatea pacienţilor la serviciile medicale la nivel local şi regional. M9.Infecţii nosocomiale şi o nouă lege a malpraxisuluiŢinem sub control infecţiile dobândite în spital (nosocomiale), prin investiţii europene în laboratoare, protocoale moderne de monitorizare şi raportare şi obligaţia legală ca personalul din zonele critice (terapie intensivă, bloc operator, chirurgie, boli infecţioase) să parcurgă, o dată la doi ani, module dedicate de educaţie medicală continuă, cu testare. Adoptăm o legislaţie nouă privind malpraxisul, pentru a acoperi un vid legislativ important.M10.Spitale regionale şi centre pentru arşi graviFinalizăm investiţiile în spitale şi clădiri noi din Programul Sănătate, inclusiv spitalele regionale Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, şi investim în alte spitale din împrumuturi externe, alte surse sau parteneriat public-privat. Împreună cu Banca Mondială, dăm în folosinţă centrele de arşi gravi de la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti (pentru copii) şi pornim un nou proiect de construcţie a unui centru pentru arşi gravi (adulţi) în Bucureşti.M11.Medicina de urgenţă, infarctul şi accidentul vascular cerebralContinuăm înnoirea ambulanţelor şi creştem capacitatea sistemului de urgenţă şi prim ajutor calificat. Extindem treptat, până la acoperirea tuturor regiunilor, reţelele de centre pentru accident vascular cerebral şi infarct miocardic acut, cu protocoale de transfer rapid, dispecerat comun cu serviciile de urgenţă şi recuperare; în 2027-2028 extindem capacitatea intervenţională în regiunile încă neacoperite, iar timpii de acces la tratament se publică anual. Continuăm creşterea capacităţii de răspuns a secţiilor de Anestezie Terapie Intensivă şi reclasificarea secţiilor de terapie intensivă în categoriile I, II şi III.
Finanţare corectă şi acces la medicamenteM12.Finanţare predictibilă şi un buget sustenabil pentru medicamenteReducem gradual decalajul faţă de media europeană a cheltuielilor pentru sănătate şi medicamente, fundamentată pe evaluarea anticipată a terapiilor noi. Reducem adaosurile comerciale pe lanţul medicamentului şi stimulăm concurenţa de preţ la generice şi biosimilare. Încurajăm asigurările complementare pachetelor CNAS, pentru servicii moderne precum chirurgia robotică, imagistica şi medicina nucleară de înaltă performanţă sau analizele genetice.M13.Bani folosiţi eficient şi control sistemic al fraudeiReducem centrele de permanenţă urbane în favoarea ambulatoriului, convertim unităţile cu grad redus de ocupare în ambulatorii sau spitale de recuperare şi paliaţie, adaptăm gradual tarifele CNAS la costurile reale şi facem achiziţii centralizate pentru unele produse ale spitalelor şi ambulanţelor, prin Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate. Rezidenţii din sistemul privat sunt plătiţi parţial de unitatea medicală, iar contractul celor care lucrează în alte unităţi în timpul programului din sistemul public se desface. Controlul fraudei devine sistemic, pe baza analizei de risc a datelor CNAS, inclusiv pentru concediile medicale fictive; din 2027, fiecare pacient vede online serviciile decontate în numele său.M14.Acces mai rapid şi neîntrerupt la medicamenteAdoptăm, în dialog cu actorii din domeniu, un mecanism nou de evaluare, de stabilire a preţului şi includere în lista medicamentelor compensate, cu calendar public de actualizare, termene şi responsabilităţi clare, evaluare clinică comună europeană şi date din România; până atunci, lista se actualizează în termenele legale actuale. Dotăm CNAS cu instrumente pentru contracte de tip cost-volum şi cost-volum-rezultat şi publicăm anual timpul de la autorizarea europeană la rambursare, care scade de la an la an, cu menţinerea sustenabilităţii finanţării. Operaţionalizăm Fondul de inovaţie, adoptăm normele pentru accesul timpuriu prevăzut de Legea nr. 95/2006 şi monitorizăm stocurile, împotriva lipsei de medicamente. M15.Industria farmaceutică, ştiinţele vieţii şi studiile cliniceCreăm un cadru naţional care stimulează investiţiile în industria farmaceutică şi în ştiinţele vieţii (cercetare-dezvoltare, studii clinice, producţie, transfer tehnologic), corelând beneficiile acordate cu investiţiile realizate în România. Lansăm un program de investiţii competitiv internaţional, în parteneriat public-privat, susţinem producţia autohtonă de materii prime şi medicamente critice şi studiile clinice cu medicamente inovative. Ministerul Economiei reprezintă interesele acestei industrii strategice, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii. Înfiinţăm Consiliul naţional pentru ştiinţele vieţii, pentru coordonare interministerială.
Date, digitalizare şi transparenţăM16.Sănătate digitală: dosar electronic, telemedicină şi securitatea datelorAprobăm şi implementăm Strategia naţională de digitalizare în sănătate, cu planuri de acţiune regionale. Operaţionalizăm platforma informatică a asigurărilor de sănătate, pentru acces facil, debirocratizare şi eliminarea fraudelor, şi dosarul electronic de sănătate, cu protecţia maximă a datelor personale. Extindem reglementarea şi finanţarea telemedicinii şi implementăm un sistem naţional de securitate cibernetică şi de protecţie a datelor în sănătate.M17.Rezultate publice, registre şi vocea pacientuluiMăsurăm şi publicăm rezultatele sistemului prin indicatorii urmăriţi de OCDE şi de Comisia Europeană (mortalitatea evitabilă, spitalizările evitabile, supravieţuirea în cancer) şi integrăm în politicile sectoriale recomandările evaluării OCDE a sistemului de sănătate din România. Creăm o platformă naţională pentru feedbackul pacienţilor, cu rezultate publicate trimestrial, şi integrăm, prin Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, experienţa României ca participant la Iniţiativa OCDE PaRIS, bazată pe experienţele raportate de pacienţii cronici. Fiecare spital public îşi publică indicatorii de performanţă. Realizăm registre naţionale ale principalelor boli şi un registru al echipamentelor medicale din unităţile publice, pentru planificarea investiţiilor şi a achiziţiilor.MUNCĂ, FAMILIE, TINERET ŞI SOLIDARITATE SOCIALĂPensii, salarii şi venituriM1.Indexarea pensiilor şi predictibilitatea veniturilor pensionarilorÎncepând cu 2027, asigurăm indexarea pensiilor, pentru protejarea puterii de cumpărare şi respectarea contribuţiei celor care au muncit. Urmărim ca veniturile pensionarilor să ţină pasul cu evoluţia costului vieţii. Fundamentăm costurile şi asigurăm resursele, cu respectarea sustenabilităţii sistemului public de pensii şi fără să periclităm traiectoria de reducere a deficitului şi a datoriei publice.
M2.Pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabileFundamentăm şi includem în bugetul pentru 2027 un pachet de solidaritate pentru persoanele şi familiile afectate de creşterea preţurilor şi a facturilor la energie, cu atenţie pentru familiile cu 3 sau mai mulţi copii, familiile monoparentale, veteranii şi persoanele cu dizabilităţi. Sprijinul este orientat după venituri şi nevoi, temporar şi adaptat resurselor disponibile, cu limitarea presiunilor inflaţioniste şi respectarea consolidării fiscale. M3.Salariul minim predictibil şi extinderea negocierii colectiveAplicăm mecanismul legal de actualizare a salariului minim într-un ciclu de 12 luni, pe baza datelor economice şi a consultării tripartite, conform directivei europene, pentru un calendar previzibil. Continuăm Planul naţional de acţiune pentru negocierea colectivă, susţinem contractele colective în instituţiile publice şi bunele practici în mediul privat şi publicăm anual gradul de acoperire. Consolidăm concilierea şi medierea prevăzute de Legea dialogului social nr. 367/2022, cu respectarea autonomiei partenerilor sociali.M4.Lege unitară şi echitabilă a salarizării în sectorul publicElaborăm în 2027, împreună cu sindicatele reprezentative şi instituţiile publice, proiectul noii legi a salarizării. Corectăm prioritar inechităţile, clarificăm grilele, sporurile şi protejăm drepturile legal datorate. Simulăm impactul pe familii ocupaţionale înaintea consultării publice şi etapizăm aplicarea în acord cu Planul fiscal-bugetar 2025-2031. Orice majorare generală este condiţionată de spaţiul fiscal validat de Ministerul Finanţelor.M5.Servicii de pensii şi protecţie socială mai rapide şi digitalePublicăm, în 30 de zile de la învestire şi apoi lunar, numărul dosarelor de pensie care depăşesc termenul legal, reducem acest stoc cu 50% până în iunie 2027 şi verificăm cel puţin 3% dintre dosarele soluţionate. Operaţionalizăm cuponul electronic de pensie, digitizăm arhivele Casei Naţionale de Pensii Publice şi finalizăm Sistemul Naţional Integrat de Asistenţă Socială, pentru acordarea online a beneficiilor şi verificarea automată a eligibilităţii, păstrând asistenţa la ghişeu. Până în iunie 2027 analizăm, cu partenerii sociali, integrarea serviciilor de pensii, ocupare, protecţie socială şi inspecţie a muncii şi propunem soluţia de debirocratizare, păstrând continuitatea serviciilor şi competenţele de inspecţie.Locuri de muncă şi competenţe
M6.Pact naţional pentru piaţa munciiPână în iunie 2027 semnăm cu partenerii sociali Pactul naţional pentru piaţa muncii: statul finanţează infrastructura de formare, angajatorii definesc competenţele, iar sindicatele susţin munca demnă. Introducem prin lege un mecanism de gestiune previzională a locurilor de muncă şi a competenţelor, pentru previziuni naţionale şi regionale care orientează învăţământul tehnologic şi formarea continuă, valorificând evaluarea OCDE din 2025 privind piaţa muncii şi politicile sociale. Reducem deficitul de personal prin incluziunea grupurilor vulnerabile, mobilitatea internă a lucrătorilor, cu deductibilităţi fiscale limitate, în limita traiectoriei de deficit asumate, şi proceduri simple de angajare a lucrătorilor străini, prin actele de aplicare a OUG nr. 32/2026.M7.Servicii de ocupare moderne şi sprijin în caz de concediereAgenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) accelerează serviciile personalizate prin proiectul SMART SPO, de circa 912 mil. lei, majoritar din fonduri europene, cu ţinta de 100.000 de persoane cu planuri individuale şi 10.000 de angajatori până în 2028. Evaluăm fiecare măsură activă de ocupare înainte de prelungire şi o continuăm, o ajustăm sau o încetăm după eficacitate. Prin structurile existente asigurăm avertizarea timpurie a concedierilor şi consiliere şi formare încă din perioada de preaviz. Propunem o subvenţie pentru angajatorii care încadrează persoane disponibilizate, condiţionată de pregătirea lor pentru noul post, cu fundamentarea publică a costului şi a sursei.M8.Formare şi reconversie în meseriile cerute de angajatoriIdentificăm periodic, cu angajatorii şi sindicatele, meseriile deficitare pe judeţe şi actualizăm cursurile programului COMPETENT, cu ţinta contractuală de 20.000 de participanţi şi circa 155 mil. lei până în iunie 2028. Prioritizăm persoanele slab calificate, şomerii de lungă durată şi lucrătorii afectaţi de tranziţia verde şi digitală şi organizăm programe scurte de trecere din industriile în declin spre apărare, energie, construcţii şi sănătate.Constituim un fond pentru formarea profesională a angajaţilor, din contribuţii ale angajatorilor şi cofinanţare publică, inclusiv prin redirecţionarea unei părţi din contribuţiile existente, fără sarcină fiscală suplimentară şi cu fundamentarea publică a costurilor şi surselor. Fondul facilitează accesul IMM-urilor şi susţine formarea prin detaşare la întreprinderi mari.M9.Primul loc de muncă pentru tineri, ucenicie şi internshipUrgentăm programul „Primul loc de muncă“ pentru aproximativ 21.000 de tineri care nu lucrează şi nu urmează studii sau formare (NEET), cu 170 mil. euro din fonduri europene, şi eliminăm blocajele administrative. Extindem ucenicia şi internshipul pentru o cohortă propusă de 5.000 de persoane în 2027-2028, cu contract, mentor şi evaluare finală, fără înlocuirea salariaţilor, şi simplificăm accesul angajatorilor la subvenţie. Urmărim ca 80% dintre ucenici să finalizeze programul şi 60% să fie angajaţi la şase luni.M10.Combaterea muncii nedeclarate şi siguranţa la locul de muncăReformăm Inspecţia Muncii în 12 luni şi facem din combaterea muncii la negru şi a muncii subdeclarate o prioritate: integrăm sistemele digitale, coordonăm cu ANAF controale bazate pe risc şi întărim atribuţiile de intervenţie, inclusiv suspendarea activităţilor cu încălcări grave sau repetate până la remediere, în condiţii legale clare şi proporţionale. Modernizăm, cu partenerii sociali, politicile de securitate şi sănătate în muncă, sprijinim IMM-urile în prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale şi adaptăm protecţia la temperaturi extreme şi riscuri psihosociale, cu raportare anuală pe sectoare a accidentelor mortale.
M11.Drepturi clare pentru cei care lucrează prin platforme digitaleFinalizăm proiectul de lege privind munca prin platforme digitale în 45 de zile de la învestire, cu respectarea termenului de transpunere a Directivei (UE) 2024/2.831, 2 decembrie 2026. Reglementăm prezumţia raportului de muncă atunci când platforma controlează şi conduce activitatea, informarea lucrătorilor, contestarea deciziilor automatizate care le afectează veniturile şi competenţele de control, cu consultarea partenerilor sociali.Familie, copii şi tineriM12.Strategie pentru familie şi natalitate; sprijin pentru fertilizare in vitroPână în septembrie 2027 elaborăm strategia pentru familie, natalitate şi demografie, cu plan bugetat şi indicatori anuali, cu responsabil şi cost pentru fiecare intervenţie. Corelăm accesul la muncă, locuire, creşe şi grădiniţe, promovăm cu angajatorii munca flexibilă şi reintegrarea după concediul de creştere a copilului şi întărim protecţia împotriva discriminării legate de maternitate.Continuăm programul de fertilizare in vitro, cu o capacitate propusă de 10.000 de beneficiari pe an, un plafon de 15.000 lei pe beneficiar şi un necesar estimat de circa 150 mil. lei anual, din bugetele naţionale aprobate.M13.Sprijin pentru părinţi: revenire la muncă, scutire de CASS, indemnizaţiePropunem modificarea OUG nr. 111/2010 pentru ca părintele care revine voluntar la muncă să păstreze indemnizaţia de creştere a copilului încă 6 luni, dacă revine când copilul are între 6 şi 12 luni, sau încă 3 luni, dacă revine după vârsta de 12 luni, fără stimulent de inserţie în această perioadă şi cu regimul mai favorabil pentru copilul cu dizabilităţi, precum şi pentru ca bunicii angajaţi să poată prelua concediul, cu acordul părinţilor. Menţinem subvenţia de 2.250 lei pe lună pentru angajatorii care încadrează părinţi cu trei sau mai mulţi copii, cu obligaţia păstrării raportului de muncă cel puţin 12 luni după subvenţie.În limita traiectoriei de deficit asumate şi cu măsuri compensatorii echivalente, scutim de contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) mamele cu copii sub 2 ani şi veteranii de război.M14.
Protecţia copilului şi coordonarea politicilor pentru dizabilitatePână în martie 2027 realizăm o analiză de impact pentru coordonarea unitară a politicilor privind dizabilitatea, protecţia copilului şi adopţia, inclusiv privind comasarea celor două autorităţi naţionale de profil, cu păstrarea competenţelor specializate. Modernizăm Observatorul naţional al copilului, pentru identificarea din timp a copiilor în risc de separare de familie şi intervenţia coordonată a asistenţei sociale, şcolii şi sănătăţii. Asigurăm continuitatea sprijinului la 18 ani şi prevenim menţinerea pe durată nedeterminată în servicii rezidenţiale a copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi.M15.Prevenirea violenţei asupra femeilor şi protecţia efectivă a victimelorPregătim transpunerea Directivei (UE) 2024/1.385 până la termenul european de 14 iunie 2027, corelând prevenirea, protecţia victimelor şi accesul la justiţie. Asigurăm accesul la adăposturi sigure, consiliere psihologică şi juridică şi sprijin pentru copiii afectaţi, dezvoltând serviciile cu fonduri europene nerambursabile, şi susţinem independenţa victimelor prin ocupare şi locuire. Pregătim pentru 2026-2030 patru programe de interes naţional pentru egalitate de şanse, dintre care două pentru combaterea violenţei, cu criterii publice, buget multianual şi audit anual.M16.Strategia şi legea tinerilorPână în august 2027 evaluăm independent Strategia naţională pentru tineret 2024-2027, prin opt consultări regionale, inclusiv cu tineri NEET, din mediul rural şi cu dizabilităţi, şi adoptăm un plan corectiv, cu progres publicat trimestrial şi ţinta finalizării la termen a minimum 80% dintre acţiunile reprogramate. În 12 luni pregătim actualizarea legislaţiei de tineret, după consultări în toate judeţele, cu atribuţii clare, servicii obligatorii şi costul fiecărei obligaţii.Incluziune socială, dizabilitate şi locuireM17.Venitul minim de incluziune, activarea beneficiarilor şi garanţia pentru copiiÎn 6 luni evaluăm aplicarea venitului minim de incluziune, inclusiv cauzele neaccesării şi efectul asupra intrării în muncă, şi propunem ajustarea pragurilor, accesul simplificat în mediul rural şi plata pe card unde este posibil. Corelăm venitul minim şi indemnizaţia de şomaj cu participarea la formare şi inserţie: beneficiarii apţi de muncă au obligaţia de a răspunde ofertelor ANOFM, iar asistenţa rămâne garantată persoanelor fără capacitate de muncă. Actualizăm planul pentru Garanţia europeană pentru copii, cu ţinte anuale de acces al copiilor în risc de sărăcie la educaţie timpurie, o masă sănătoasă la şcoală, servicii medicale şi locuire adecvată.M18.
Asistenţă socială de calitate şi finalizarea investiţiilor începuteActualizăm standardele de calitate în asistenţa socială, centrate pe demnitatea şi drepturile beneficiarului, şi aplicăm mecanismul de finanţare din Legea nr. 100/2024, care corelează plăţile cu respectarea standardelor, în limitele bugetelor aprobate. În primele 45 de zile analizăm investiţiile nefinalizate din fonduri europene care riscă să depăşească termenele şi în 60 de zile publicăm planul de continuare pentru fiecare proiect, prioritar cu alte finanţări nerambursabile; pentru proiectele viabile analizăm şi împrumuturi de la instituţii financiare internaţionale, fără dublă finanţare.M19.Servicii comunitare integrate şi economie socială în mediul ruralDezvoltăm echipe comunitare integrate, de asistenţă socială, sănătate şi educaţie: ţinta intermediară propusă este de 1.500 de echipe şi 300.000 de beneficiari în 15 luni, iar obiectivul, 2.000 de comunităţi rurale şi circa 450.000 de persoane vulnerabile până în 2029, cu circa 4,1 mld. lei din Programul Incluziune şi demnitate socială. Sprijinim întreprinderile sociale din mediul rural şi din comunităţile izolate, inclusiv iniţiativele conduse de femei şi cele care valorifică meşteşugurile tradiţionale, pentru locuri de muncă şi mai puţină dependenţă de ajutoare sociale.M20.Îngrijire de lungă durată în comunitate pentru vârstniciExtindem îngrijirea la domiciliu, centrele de zi şi serviciile comunitare pentru vârstnici, în funcţie de gradul de dependenţă, şi sprijinim îngrijitorii informali prin formare şi consiliere. În 12 luni adoptăm, împreună cu Ministerul Sănătăţii, un plan naţional de îngrijire de lungă durată, cu ţinte anuale, şi urmărim finanţarea din fonduri europene şi de la Banca Mondială.M21.Evaluarea dizabilităţii şi incluziunea în muncă a persoanelor cu dizabilităţiPână în iunie 2027 promovăm modificarea Legii nr. 448/2006 pentru o evaluare a dizabilităţii centrată pe nevoile persoanei, digitalizată şi cu contestaţii soluţionate eficient, iar până în august 2028 testăm un cadru unitar de evaluare a handicapului şi invalidităţii, ca bază pentru unificarea celor două sisteme.Propunem ca sumele plătite de angajatorii care nu îşi îndeplinesc obligaţia de a angaja persoane cu dizabilităţi să fie alocate prin legea bugetului exclusiv incluziunii şi analizăm constituirea unui Fond naţional pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi. Condiţionăm autorizarea unităţilor protejate de verificarea în teren a activităţii efective a angajaţilor cu dizabilităţi.M22.Viaţă independentă pentru persoanele cu dizabilităţiContinuăm dezinstituţionalizarea adulţilor cu dizabilităţi după încheierea PNRR, conform Legii nr. 7/2023, prin servicii comunitare, asistenţă personală şi locuire asistată, cu respectarea alegerilor persoanei şi menţinerea beneficiilor pentru locuire şi tranziţie. În 24 de luni formăm 1.500 de asistenţi personali profesionişti, pentru posturi finanţate multianual. Prin programul TECH ASSIST acordăm vouchere de până la 8.000 euro pentru tehnologii asistive pentru minimum 4.307 copii şi adulţi. Până în septembrie 2028 elaborăm legea reprezentantului personal, care sprijină luarea deciziilor potrivit voinţei persoanei, ca alternativă la consilierea judiciară şi tutela specială.
M23.Locuinţe sociale şi accesibileÎn 12 luni propunem un mecanism de finanţare a construirii şi modernizării locuinţelor sociale din fonduri europene, corelat cu accesul la servicii şi combaterea segregării, şi elaborăm cadrul legal pentru cooperative de locuire şi parteneriate public-private, cu un program-pilot în minimum 3 municipii pentru tineri, familii cu copii şi lucrători cu venituri medii. În 14 luni operaţionalizăm Registrul naţional unic al solicitărilor de locuinţe, cu criterii de punctaj clare şi alocare transparentă.M24.Comunităţi de energie pentru sate şi gospodării vulnerabileRealizăm, împreună cu Ministerul Energiei şi autorităţile locale, un program-pilot de 5 comunităţi de energie, fiecare cu o instalaţie fotovoltaică orientativă de 200 kWp şi 100 de gospodării vulnerabile, fără contribuţie iniţială. Ţinta propusă, de validat prin simulare, este reducerea facturii anuale cu minimum 20%, cu un buget preliminar de 15 mil. lei din Fondul social pentru climă şi cofinanţare publică.După evaluarea publică a pilotului, extindem modelul prin programul multianual „Comunităţi de energie pentru sate“, cu asociaţii constituite după un model standard, scutite de licenţa de producere sau de furnizare (Ordinul ANRE nr. 9/2026), cu asistenţă tehnică şi finanţare propusă de până la 100% pentru cota gospodăriilor vulnerabile, din Fondul pentru modernizare, Fondul social pentru climă şi fondurile de coeziune.TRANSPORTURI ŞI INFRASTRUCTURĂAutostrăzi, drumuri şi siguranţă rutierăM1.Peste 2.000 km de autostrăzi şi drumuri expres până în 2028Ne propunem să dăm în exploatare până la finalul lui 2026 circa 185 km de autostradă şi drum expres, pe secţiuni din A7, A0 Nord, A3, A1, DEx6 Brăila-Galaţi. Până în 2028, prin avansul lucrărilor pe A1 Sibiu-Piteşti, A0, A7 şi A8, reţeaua depăşeşte 2.000 km, iar coridoarele principale TEN-T se închid până în 2030, cu fonduri europene şi instrumentul SAFE. Începem drumurile expres Arad-Oradea, Bacău - Piatra-Neamţ, Focşani-Brăila şi Constanţa-Tulcea şi continuăm centurile oraşelor aglomerate. Actualizăm Masterplanul general de transport pentru orizontul 2040, în acord cu cerinţele europene TEN-T şi cu standardele de mobilitate militară, şi contractăm documentaţiile pentru circa 2.000 km de infrastructură, ca să accesăm fără întârziere fondurile europene 2028-2034.M2.
Continuitatea şantierelor după PNRR şi plata la timp a lucrărilorProiectele care au depăşit termenul de eligibilitate al Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) la 31 august 2026 continuă cu finanţare din Programul Transport 2021-2027, Mecanismul pentru interconectarea Europei (CEF), împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi buget naţional, fără costuri de conservare sau sistare. Prioritare sunt A7 Bacău-Paşcani (77 km) şi A1 Margina-Holdea, de finalizat în 2027, şi tronsoanele feroviare Cluj-Episcopia Bihor şi Caransebeş-Arad, până în 2028. Bugetul pe 2027 va include credite de angajament multianuale pentru marile proiecte, bugetele companiilor se aprobă la termenele din OG nr. 26/2013, iar nicio achiziţie nu începe fără finanţare asigurată pe toată durata contractului.Finalizăm coridoarele aflate în execuţie înaintea deschiderii altora şi publicăm portofoliul de proiecte pe clase de prioritate, după criterii publice. Plătim situaţiile de lucrări certificate în termenul contractual de 30 de zile şi publicăm lunar stadiul plăţilor.M3.Taxare electronică, întreţinere pe indicatori şi siguranţă rutierăDupă intrarea în vigoare a sistemului de taxare TollRo, la 1 octombrie 2026, integrăm de la 15 ianuarie 2027 furnizorii europeni de servicii de taxare electronică. Intensificăm intervenţiile de siguranţă rutieră (sistemul e-SIGUR, audituri, eliminarea punctelor negre), cu ţinta de a reduce decesele rutiere cu 25% până în 2028 şi cu 50% până în 2030, faţă de 2019.M4.Mecanism permanent pentru motorina din transportul rutier comercialContinuăm mecanismul temporar de compensare a accizei la motorina folosită în transportul rutier comercial într-un mecanism permanent, cu reguli predictibile. Parametrii se stabilesc pe baza evaluării impactului bugetar şi cu consultarea partenerilor sociali din sector, în limita traiectoriei de deficit asumate, iar mecanismul se aplică doar motorinei folosite efectiv în acest tip de transport.Calea ferată şi transportul publicM5.Reabilitarea căii ferate şi trenuri mai rapidePrintr-un program multianual de ridicare a restricţiilor de viteză, extindem tronsoanele reabilitate de la 137 km la cel puţin 500 km cu viteze de minimum 100 km/h, inclusiv prin finalizarea celor 305 km de lucrări rapide („Quick Wins“). Prin Contractul de activitate CFR SA 2026-2030 implementăm Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) nivel 2 şi electrificăm magistralele TEN-T. Finalizăm studiul de oportunitate pentru linia de mare viteză Bucureşti - Cluj-Napoca -Budapesta, corelat cu proiectele Poloniei şi Cehiei, iar Guvernul adoptă o decizie politică privind proiectul.
M6.Trenuri noi şi industrie autohtonă pentru infrastructurăDerulăm eficient contractele pentru rame electrice şi locomotive şi extindem proiectele finanţate din Fondul pentru modernizare (unde ministerul are proiecte contractate de circa 2,4 mld. euro) şi din CEF Transport. Consolidăm operatorul naţional de marfă Carpatica Feroviar pe baze comerciale, conform regulilor europene de concurenţă. Structurăm investiţiile astfel încât să implice producătorii autohtoni de materiale de construcţii, componente şi material rulant, formăm specialişti tehnici împreună cu universităţile tehnice şi liceele de profil şi orientăm Fondul social pentru climă (2026-2032) spre transport public curat în comunităţile vulnerabile.M7.Transport public integrat şi plătit după numărul real de călătoriTransformăm Gara de Nord într-un nod intermodal modern, după un calendar comun stat-municipalitate şi cu investiţii private, asigurăm execuţia ritmică a Magistralei M6 de metrou spre Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi dezvoltăm terminale de transfer de marfă în marile noduri logistice, corelate cu planurile de mobilitate urbană durabilă. Împreună cu municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov creăm o autoritate metropolitană care contractează metroul şi transportul de suprafaţă, cu bilet comun.Legăm compensaţiile pentru transportul feroviar de călători şi sprijinul pentru transportul public local de numărul real de călători şi de calitatea serviciului, cu standarde minime şi penalităţi în contracte. Contractele de servicii publice feroviare se atribuie competitiv, pe loturi, din 2028, conform calendarului legal, iar licenţele pentru transportul interjudeţean cu autocarul se acordă pe criterii obiective şi publice. Facilităţile de călătorie pentru elevi, studenţi şi pensionari se menţin şi trec pe un sistem electronic unic.Porturi, aviaţie şi mobilitate militarăM8.Portul Constanţa, Dunărea şi Terminalul 2 de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă BucureştiAccelerăm investiţiile de peste 900 mil. euro în Portul Constanţa (capacităţi de operare, hub de securitate maritimă, Ecluza Năvodari) şi concesionăm competitiv terminalele specializate către operatori mari, cu obligaţii ferme de trafic şi investiţii private. Pe Dunăre, lucrările de dragaj asigură tot anul adâncimile de navigaţie recomandate de Comisia Dunării şi standardele TEN-T.Pentru a evita saturarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, realizăm Terminalul 2 în parteneriat public-privat sau prin concesiune competitivă, cu acces direct din A0 şi legătură feroviară. Analizăm, pe baza unui studiu de trafic, ce curse pot fi preluate de Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu pentru a degreva Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi sprijinim investiţiile în aeroporturile regionale, conform regulilor europene privind ajutorul de stat.M9.Restructurarea TAROM şi atragerea unui investitor strategicSusţinem în faţa Comisiei Europene planul de afaceri revizuit pe doi ani, care trebuie să demonstreze până la 31 decembrie 2026 viabilitatea TAROM şi să protejeze ajutorul de stat aprobat de 95,3 mil. euro. Odată cu instalarea unui management profesionist, derulăm în 2027 o procedură transparentă şi competitivă de atragere a unui investitor strategic (pachet minoritar de 20-49% sau majoritar), cu menţinerea mentenanţei tehnice şi a rutelor interne esenţiale prin obligaţii de serviciu public atribuite competitiv.
M10.Grupul Aeronautic NaţionalÎmpreună cu Ministerul Economiei, elaborăm cadrul juridic şi organizatoric pentru reunirea sub o guvernanţă comună a operatorilor aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova, după modelul ROMARM, pentru lucrări civile şi militare de mentenanţă şi producţie pe piaţa internaţională.M11.Mobilitate militară şi infrastructură cu dublă utilizare prin SAFEFolosim cota României din instrumentul european SAFE (circa 4,2 mld. euro, în condiţii financiare avantajoase, pe 45 de ani) pentru modernizarea coridoarelor rutiere, feroviare şi portuare esenţiale pentru mobilitatea forţelor naţionale şi aliate pe Flancul Estic, complementar finanţării CEF pentru mobilitate militară şi sincronizat cu planurile NATO. Pregătim implementarea viitoarei legislaţii europene privind mobilitatea militară, în corelare cu măsurile din capitolul Apărare (M7).Companii bine conduse, proiecte mai rapideM12.Management profesionist şi reorganizarea companiilor de transportÎn cel mult 6 luni finalizăm selecţia competitivă, conform OUG nr. 109/2011, a conducerilor şi consiliilor de administraţie ale companiilor din subordinea ministerului (CNAIR, CNIR, CFR, Metrorex, TAROM, ROMATSA, administraţiile portuare şi celelalte). Interimatele nu depăşesc termenele legale, iar contractele de mandat au indicatori de performanţă evaluaţi şi publicaţi anual. În 12 luni, fiecare companie este încadrată într-un regim strategic asumat: dezvoltare, listare minoritară, atragere de investitori sau monopol natural.Delimităm prin lege atribuţiile CNAIR şi CNIR, comasăm cele cinci administraţii portuare şi de căi navigabile în două (Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Administraţia Unică a Dunării) şi analizăm un holding feroviar cu o direcţie centralizată pentru marile proiecte. În cel mult 24 de luni inventariem şi intabulăm patrimoniul ministerului şi al companiilor; bunurile care nu mai servesc transportului se valorifică transparent sau se transferă autorităţilor locale.M13.
Avize rapide, proiecte mai bine pregătite şi mai puţină birocraţieOperaţionalizăm o platformă digitală unică pentru avizele de infrastructură (silvice, utilităţi, descărcare arheologică, mediu), cu termene obligatorii şi aprobare tacită la depăşiri nejustificate. Standardizăm documentaţiile de atribuire, introducem verificarea tehnică prealabilă şi răspunderea proiectanţilor pentru schimbările de soluţie din execuţie. Contractele de lucrări încep doar după finalizarea exproprierilor pe coridor, iar unităţile de implementare a proiectelor primesc personal tehnic specializat. Pentru cetăţeni, Registrul Auto Român şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor operează un flux unic de înmatriculare, printr-o singură solicitare.M14.Parteneriate public-private pentru infrastructurăÎnfiinţăm în minister o structură specializată pentru proiecte de parteneriat public-privat şi concesiuni, cu asistenţă tehnică de la instituţiile financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC). Aceasta elaborează analizele de rentabilitate şi asigură încadrarea statistică favorabilă a proiectelor (fără impact asupra datoriei publice), cu obiectivul de a semna cel puţin trei contracte majore până în 2028, pentru obiective precum Terminalul 2 Otopeni, terminale portuare, spaţii de servicii pe autostrăzi şi noduri intermodale.ENERGIEProducţie nouă şi securitatea aprovizionăriiM1.5.800 MW de capacităţi noi până în 2027Accelerăm proiectele care aduc în sistem circa 5.800 MW până la sfârşitul anului 2027: circa 3.600 MW din surse regenerabile şi circa 2.200 MW pe gaze naturale, în principal centralele de la Mintia şi Iernut. Publicăm lista proiectelor şi raportăm semestrial progresul faţă de ţintele Transelectrica pentru finalul lui 2027 (peste 4,3 GW eolian şi 9,9 GW fotovoltaic). În schemele noi, sprijinul public se plăteşte pe MW sau MWh, la recepţia capacităţii, iar licitaţiile pentru contracte pentru diferenţă au un calendar publicat.M2.Mix de stocare a energiei: baterii, pompaj şi hidrocentraleOperaţionalizăm schemele pentru baterii (cea de 150 mil. euro vizează minimum 2.174 MWh) şi le extindem prin apeluri noi şi prin instrumente financiare din Fondul pentru modernizare, cu ţinta de circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026 şi un portofoliu de circa 4.500 MW până în 2028. Finalizăm hidrocentralele sistate, cu respectarea legislaţiei de mediu, şi demarăm stocarea prin pompare (Tarniţa-Lăpuşteşti, Frasin, Bicaz), cu contracte pentru diferenţă notificate Comisiei Europene. Introducem pentru companiile energetice cu capital de stat, inclusiv Hidroelectrica şi Electrica, obligaţia de a-şi diversifica portofoliul prin stocare; Hidroelectrica realizează 1.500 MW/6.000 MWh până în 2030.
M3.Programul nuclear: CernavodăExecutăm retehnologizarea Unităţii 1 Cernavodă, finanţată predominant corporativ şi cu 800 mil. euro aprobate de BEI, şi pregătim sistemul pentru retragerea temporară a circa 700 MW. Pentru Unităţile 3 şi 4 (circa 1.400 MW) pregătim structura de finanţare împreună cu instituţiile financiare internaţionale şi agenţiile de credit la export şi finalizăm procedura de ajutor de stat împreună cu Comisia Europeană, condiţie pentru decizia finală de investiţie. Asigurăm o soluţie permanentă pentru necesitatea de răcire la Cernavodă în perioadele de secetă şi aprobăm prin hotărâre a Guvernului calendarul depozitului geologic de deşeuri radioactive.M4.Neptun Deep şi reforma redevenţelorPrima producţie din Neptun Deep este prevăzută în semestrul I 2027, cu circa 8 mld. mc pe an la platou. Urmărim ca noile resurse de gaz să fie folosite pentru securitatea aprovizionării, petrochimie, îngrăşăminte, cogenerare şi producţie flexibilă de energie, cu valoare adăugată şi locuri de muncă în România, şi exportăm surplusul. Operaţionalizăm viitorul cadru al redevenţelor înainte de începerea producţiei, cu respectarea contractelor în vigoare, iar agenţia de resurse minerale (ANRMPSG) se consolidează în primul an de mandat.M5.Eolian offshore, biometan şi biocombustibiliOperaţionalizăm integral Legea nr. 121/2024 privind eolianul offshore: legislaţia secundară, prima procedură de concesionare pentru cele trei perimetre din Marea Neagră (circa 3.100 MW) şi racordarea la reţea, cu coordonarea spaţiului maritim şi cooperare cu Bulgaria. În primul an de mandat stabilim scheme de sprijin pentru biocombustibili, biogaz şi biometan produşi în România; hidrogenul verde se finanţează acolo unde există consum industrial angajat.M6.Complexul Energetic Oltenia şi tranziţia justăAnalizăm retragerea capacităţilor pe cărbune pe măsura intrării în funcţiune a înlocuitorilor, după un calendar agreat cu Comisia Europeană şi reevaluat public semestrial, păstrând până atunci grupurile pe lignit necesare siguranţei sistemului. Punem în funcţiune în 2027 parcurile fotovoltaice ale Complexului (circa 735 MW) şi aplicăm Planul pentru tranziţie justă în cele şase judeţe unde stimulăm investiţiile private.M7.Stocuri de siguranţă şi carburanţiDiversificăm sursele şi rutele de aprovizionare cu produse petroliere, prin acorduri-cadru cu furnizori din afara zonelor de risc geopolitic, şi menţinem operaţionale capacităţile de rafinare relevante. Monitorizăm stocurile şi aprovizionarea cu carburanţi şi verificăm, împreună cu Consiliul Concurenţei şi ANPC, aplicarea Legii nr. 162/2026: reducerile de acciză ajung în preţul de la pompă, iar plafonul de adaos comercial este respectat. Intervenţiile temporare au criterii publice de activare şi dezactivare, legate de cotaţia Brent, şi cost bugetar publicat lunar; o evaluare în trimestrul I 2027 stabileşte ieşirea ordonată, corelată cu producţia Neptun Deep. Extindem şi modernizăm depozitele subterane de gaze, pentru volume stocate şi rate de extracţie mai mari, constituim transparent stocul de iarnă şi reformăm legislaţia stocurilor de urgenţă de produse petroliere.
Reţele, racordare şi piaţa de energieM8.Racordare la reţea cu 30% mai rapidăPrintr-un program naţional reducem cu 30% durata medie de racordare. Proiectele de producţie şi stocare care cer racordarea sunt urmărite într-un sistem unic, cu termene, jaloane obligatorii şi garanţii financiare, iar capacitatea rezervată de cele care nu respectă etapele este eliberată („utilizezi sau eliberezi“). Trecem de la principiul „primul venit, primul servit“ la alocarea capacităţii prin licitaţie, cu garanţii financiare proporţionale cu capacitatea solicitată.M9.Reţele de transport mai eficiente şi dezvoltarea interconectărilorAccelerăm proiectele prioritare din Planul 2026-2035 al reţelei de transport (117 lucrări, 25 complet noi), cu prioritate pentru închiderea inelului de 400 kV, şi interconectările cu Ungaria şi Bulgaria. Pe gaze, finalizăm tronsoanele româneşti ale Coridorului Vertical şi BRUA, cu tarife de tranzit predictibile, cofinanţare europeană şi parteneriate strategice cu operatorii regionali, pentru preluarea gazului din Marea Neagră şi rolul de hub regional al României.M10.Reţele de distribuţie eficiente, inteligente şi consum flexibilInvestim în digitalizarea reţelelor de distribuţie, contoare inteligente şi capacitate pentru prosumatori, baterii şi mobilitate electrică şi extindem reţeaua de gaze acolo unde gazul este soluţia optimă de încălzire, pe baza unor analize economice riguroase. Dezvoltăm flexibilitatea consumatorilor industriali şi a agregatorilor, pentru a reduce vârfurile scumpe şi costurile de echilibrare. Cu ANRE introducem etapizat tariful binom de distribuţie (energie consumată şi putere a branşamentului), fără a împovăra primii utilizatori ai electrificării, iar operatorii de reţea primesc bonus sau penalizare pentru întreruperi, pierderi şi termenele de racordare.M11.Energie la preţuri competitive pentru industrieDezvoltăm contractele bilaterale, contractele pentru diferenţă şi contractele pe termen lung pentru companiile energointensive, alături de autoconsum industrial şi baterii. Contractele standardizate de 1, 3 şi 5 ani intră în compensarea prin contrapartida centrală autorizată în 2026, astfel încât furnizorii şi consumatorii să îşi poată fixa preţul pe termen lung. Orice intervenţie excepţională pe preţ are, de la adoptare, o dată de încetare publicată.
Facturi suportabile şi consumatori protejaţiM12.Continuarea sprijinului pentru plata facturilor la energie pentru consumatorii vulnerabiliContinuăm schema de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili şi asigurăm cadrul legal şi resursele bugetare pentru prelungirea acesteia. Simplificăm accesul la sprijin, prin verificarea veniturilor pe baza datelor deţinute de instituţiile publice şi asistenţă pentru persoanele care nu pot utiliza platformele digitale, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care întâmpină dificultăţi în plata facturilor.M13.Sprijin ţintit pentru consumatorii vulnerabili, direct în facturăPregătim un mecanism unic: eligibilitatea se verifică, pe cât posibil, automat, după un prag de venit de până la 3.500 lei net/lună/persoană, iar sprijinul apare direct în factură (potenţial, circa 3,7 milioane de persoane la electricitate şi 1,7 milioane la gaze). Baza este Registrul naţional al consumatorilor vulnerabili, interconectat cu ANAF, Ministerul Muncii şi furnizorii, operaţionalizat după un calendar public; criteriile, inclusiv pragul de venit, se revizuiesc anual pe baza datelor INS şi ANRE, iar categoriile eligibile se extind la gospodăriile expuse costurilor ridicate după introducerea ETS2 (preţul carbonului pentru clădiri şi transportul rutier). Tratăm Planul social pentru climă ca prioritate a Guvernului - condiţia pentru cele peste 6 mld. euro din Fondul social pentru climă - şi corelăm cu el legislaţia de implementare a ETS2.Protecţia actuală a consumatorilor casnici de gaze rămâne până în martie 2027 şi se evaluează în trimestrul IV 2026, odată cu estimările de producţie din Neptun Deep; pe baza evaluării, liberalizarea predictibilă a pieţei gazelor şi trecerea la sprijinul ţintit se fac etapizat, după un calendar anunţat din timp, fără şoc de preţ.M14.Prosumator 2.0 şi solidaritate localăOrientăm programele pentru prosumatori, inclusiv prin instrumente financiare, de la simpla instalare de panouri la sisteme integrate de producţie, baterii şi management inteligent al consumului. Împreună cu ANRE, elaborăm în 12 luni cadrul prin care autorităţile locale pot prelua surplusul prosumatorilor şi îl pot direcţiona către consumatorii vulnerabili din comunitate, cu cost fiscal direct nul; cadrul se corelează cu contorizarea inteligentă şi tarifele dinamice. Dezvoltăm comunităţile de energie care să fructifice avantajele producţiei locale de energie.M15.Locuinţe eficiente şi ghişee energeticeContinuăm sprijinul pentru reabilitarea termică, încălzirea eficientă şi înlocuirea echipamentelor mari consumatoare în gospodăriile vulnerabile, pentru a reduce structural factura. Deschidem ghişee energetice judeţene, integrate cu ghişeul unic digital, pentru consiliere privind auditul energetic, termoizolarea, pompele de căldură sau, la sate, sobele de înaltă eficienţă, panourile fotovoltaice şi bateriile, pentru dosarele de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu şi pentru informaţii despre ETS2 şi Fondul social pentru climă.
M16.Termoficare modernă şi cogenerare eficientăContractăm 590 mil. euro din Fondul pentru modernizare pentru reţelele de termoficare, circa 450 mil. euro pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi programul de 300 mil. euro cu Banca Mondială, cu plata pe rezultate. Finalizăm transferul ELCEN către Municipiul Bucureşti, cu un singur operator pentru energia termică, şi dezvoltăm geotermalul şi pompele de căldură de mare capacitate, inclusiv în oraşele mici.Guvernanţă şi investiţii predictibileM17.Pact energetic naţional şi transparenţa sectoruluiPropunem partidelor parlamentare un Pact energetic naţional 2027-2037, cu ţinte cuantificate şi termene pentru producţie, stocare, reţele, nuclear şi gaze, ca direcţia sectorului să nu mai fie renegociată la fiecare schimbare de guvern. Publicăm periodic un tablou de bord al sistemului, de la capacităţi, preţuri şi importuri la stadiul proiectelor strategice. Un registru unic cuprinde toate programele publice din energie, iar schemele noi sunt avizate de un comitet interministerial coordonat de prim-ministru, care raportează public trimestrial, încât să evităm finanţarea dublă.M18.Proiecte strategice: autorizare rapidă şi finanţareIntroducem o procedură accelerată pentru proiectele energetice strategice de minimum 300 mil. euro, cu termene ferme pentru avize, şi o platformă digitală unică pentru avize, autorizaţii, racordare şi urmărirea online a investiţiilor. Un task-force urmăreşte proiectele strategice, fiecare cu calendar, responsabil, jaloane şi raportare trimestrială. Pregătim un portofoliu de proiecte bancabile pentru instituţiile financiare internaţionale şi investitorii privaţi, cu parteneriat public-privat acolo unde riscul se transferă real partenerului privat.M19.Eficientizarea companiilor în care statul este acţionar şi asigurarea unui management performantFinalizăm selecţiile pentru conducerile executive şi consiliile de administraţie conform OUG nr. 109/2011, fără interimate prelungite peste termenul legal, cu mandate stabile şi indicatori de performanţă legaţi de investiţii. Separăm clar rolurile statului de autor al politicilor, reglementator şi acţionar. Creştem eficienta companiilor prin noi metode de evaluare a performanţelor acestora.
M20.Aderarea la Agenţia Internaţională a EnergieiSprijinim procesul de aderare a României la Agenţia Internaţională a Energiei (AIE).ADMINISTRAŢIE DIGITALĂ ŞI SERVICII PUBLICE SIMPLEGuvernanţa şi finanţarea transformării digitaleM1.Un centru unic de decizie pentru transformarea digitalăCoordonarea politică a transformării digitale şi a inteligenţei artificiale revine prim-ministrului. Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în Aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administraţiei centrale, cu competenţe extinse la inteligenţa artificială; ADR urmăreşte proiectele strategice şi propune direcţia naţională în inteligenţa artificială, inclusiv viziunea unui „stat agentic“; apărarea şi zonele sensibile din ordinea publică păstrează soluţii dedicate, pe standarde comune. Preşedintele ADR devine GCIO, selectat competitiv, cu mandat multianual şi obiective publice, iar pentru un număr limitat de posturi tehnice legea prevede o remunerare competitivă. Centrul unic emite aviz de conformitate obligatoriu pentru orice proiect digital al administraţiei centrale, indiferent de sursa de finanţare, şi publică portofoliul acestor proiecte; în ministere, rolul de CIO revine unui secretar de stat, director sau secretarului general.Comitetul pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei (CERB), prezidat de prim-ministru şi coordonat operaţional de preşedintele ADR, se întruneşte lunar, ia decizii obligatorii pentru toate ministerele şi le publică în 48 de ore. Asigurăm implementarea la timp a legislaţiei UE în domeniu, de exemplu a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) şi a portofelului digital european pentru întreprinderi. Fiecare minister şi agenţie primeşte anual, prin audit independent, un scor public de digitalizare, pe baza căruia introducem etapizat bugetarea pe performanţă digitală, în condiţiile legii bugetului de stat.M2.Finanţarea digitalizării după PNRRInstituim un mecanism multianual de finanţare a proiectelor strategice de digitalizare, pentru a evita un gol de finanţare după încheierea PNRR şi a continua obiectivele Deceniului Digital 2030. Pregătim un portofoliu naţional de proiecte digitale pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, susţinem digitalizarea ca prioritate în viitorul Plan naţional şi regional de parteneriat şi accesarea competitivă a Fondului european pentru competitivitate.Identitate electronică şi servicii publice simple
M3.Servicii publice integral digitale, pe evenimente de viaţăCorelăm planificarea naţională pentru deceniul digital (PNADD) cu strategiile sectoriale, sub monitorizarea ADR, şi reproiectăm serviciile publice pe „evenimente de viaţă“, livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetăţeni, de la naştere la pensionare, iar pentru firme, de la înfiinţare la dizolvare. Integrarea instituţiilor centrale şi locale este obligatorie, iar procedurile devin complet digitale, cu urmărirea cererii în timp real, notificări automate şi un asistent virtual bazat pe inteligenţă artificială.Pentru administraţia locală, care livrează circa 80% din serviciile publice, adoptăm o foaie de parcurs cu termene şi oferim gratuit primăriilor o platformă standard, găzduită central, cu asistenţă la implementare; unităţile administrativ-teritoriale aderă etapizat, cu ţinta intermediară de 1.000 de primării. Transformăm spaţiul privat virtual (SPV) într-o platformă simplă, uşor de folosit de pe telefon, cu situaţia fiscală consolidată, formulare precompletate, notificări proactive şi plăţi integrate. Prin programul „Primării fără hârtii“, comunicarea dintre administraţia centrală şi cea locală devine exclusiv electronică. Lansăm vouchere de până la 50.000 de euro pe UAT pentru arhivarea digitală a documentelor, cu prioritate pentru cele care au deja servicii digitale. Serviciile devin proactive: drepturile se acordă din oficiu atunci când condiţiile legale sunt îndeplinite.M4.Identitate electronică pentru toţi cetăţeniiAccelerăm emiterea cărţii electronice de identitate, pentru a atinge pragul asumat prin PNRR, uniformizăm costul ei cu cel al cărţii de identitate simple şi susţinem proiectul L32/2026, prin care ROeID devine obligatoriu pentru funcţionarii publici. În 2025, doar 10,09% dintre români foloseau identitatea electronică; ţinta este ca 5 milioane de români să o utilizeze până în 2028.Extindem ROeID cu autentificarea asistată a persoanelor cu dizabilităţi, cu sprijinul unei persoane de încredere sau al reprezentantului legal (specificaţii în trimestrul II 2027, sistem operaţional în trimestrul II 2028). Deschidem ROeID, contra cost, băncilor, notarilor, asigurătorilor, operatorilor telecom şi furnizorilor de utilităţi, pentru identificarea clienţilor la distanţă, cu transmiterea datelor numai cu consimţământul cetăţeanului: cadrul juridic şi tarifele se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în trimestrul III 2027, iar disponibilitatea generală vine în trimestrul II 2028. Pentru cetăţeni, utilizarea este gratuită, iar veniturile ADR se reinvestesc în sistem.M5.Identitate digitală europeană şi portofelul RO WalletÎn primele 100 de zile actualizăm cadrul legislativ al serviciilor de încredere, pentru alinierea la eIDAS 2. Lansăm portofelul naţional de identitate digitală RO Wallet, construit pornind de la cartea electronică de identitate, conform Regulamentului (UE) 2024/1.183, şi îl dezvoltăm continuu ca produs: interoperabilitate europeană, utilizare simplă, documente şi atribute digitale, semnătură electronică, controlul utilizatorului asupra datelor, utilizări publice şi private. O foaie de parcurs adoptată de Guvern stabileşte calendarul emiterii de atribute în portofel şi al integrării autentificării cu portofelul în platformele instituţiilor centrale şi locale.M6.Competenţe digitale pentru funcţionari şi cetăţeniIntroducem competenţe digitale minime certificate pentru funcţionarii publici, cu recunoaştere în carieră, şi un program de alfabetizare în inteligenţa artificială pentru personalul administraţiei, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Institutul Naţional de Administraţie. Pentru vârstnici şi persoanele cu competenţe digitale reduse creăm o reţea naţională de „mentori digitali“, împreună cu bibliotecile, Poşta Română şi organizaţiile neguvernamentale, inclusiv pentru obţinerea şi utilizarea identităţii electronice. Recrutăm specialişti prin portofoliu şi interviuri tehnice şi lansăm programul de fellowship „Rezident tehnologic al Guvernului“ (12-24 de luni).
Date, cloud, inteligenţă artificială şi securitateM7.Interoperabilitate, standarde comune şi date deschiseAdoptăm legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată“ (statul nu mai cere informaţii pe care le deţine deja), interoperabilitatea obligatorie pe standarde deschise europene şi standarde unice de interfaţă şi utilizare pentru toate serviciile publice. Adoptăm nomenclatoarele registrelor de bază şi operaţionalizăm Platforma naţională de interoperabilitate (Legea nr. 242/2022), condiţie tehnică pentru aplicarea principiului „o singură dată“. Adoptăm norme tehnice comune pentru arhitectură, interoperabilitate şi date şi o bibliotecă publică de componente software reutilizabile; proiectele digitale care nu respectă standardele naţionale nu mai primesc finanţare, din bugetul naţional sau din fonduri europene. Registrul aplicaţiilor informatice devine public şi include aplicaţiile de inteligenţă artificială folosite în administraţie.Implementăm Regulamentul european privind guvernanţa datelor şi consolidăm ADR pentru intermedierea datelor şi altruismul de date. Instituţionalizăm guvernanţa bazată pe date în ministere şi agenţii, cu decizii fundamentate pe date actualizate, cu respectarea strictă a protecţiei datelor personale, şi aplicăm principiul „deschis în mod implicit“, extinzând seturile de date de pe data.gov.ro.M8.Cloudul privat guvernamental: „cloud-first“ şi migrare acceleratăÎncepem în primele 100 de zile: orice sistem informatic nou sau modernizare majoră din administraţia centrală se găzduieşte implicit în cloudul privat guvernamental, cu excepţii doar pe bază de justificare tehnică avizată, iar sistemele existente migrează etapizat, după criticitate şi ciclul de viaţă al echipamentelor. Migrarea se accelerează pe baza unui plan trimestrial cu jaloane, publicat şi monitorizat la nivelul Guvernului, pornind de la 9 din 41 de aplicaţii migrate în martie 2026. Facem audituri periodice ale consumului de resurse, cu cote şi raportare pe instituţie, evaluăm securitatea aplicaţiilor migrate, cu planuri de remediere, împreună cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, şi pregătim retehnologizarea platformei fără întreruperea serviciilor.M9.Inteligenţa artificială în administraţie, cu reguli clareImplementăm coerent Regulamentul european privind inteligenţa artificială (AI Act), cu reguli unitare pentru selectarea, testarea, achiziţia şi utilizarea soluţiilor de inteligenţă artificială în administraţie şi cu protecţia drepturilor fundamentale. Clarificăm prin act normativ coordonarea autorităţilor de supraveghere (ANCOM, ASF/BNR, ANSPDCP), incluzând modificările din pachetul european Digital Omnibus. Creăm un mediu controlat de testare (sandbox) pentru servicii bazate pe identitate digitală, inteligenţă artificială şi schimb securizat de date şi lansăm programe-pilot de inteligenţă artificială în sectorul public, inclusiv huburi de inovare şi hackatoane publice. Dezvoltăm la ADR infrastructura de calcul pentru modelele de inteligenţă artificială din administraţie şi înfiinţăm Corpul inginerilor AI din administraţia publică. Achiziţionăm centralizat instrumente de inteligenţă artificială generativă pentru funcţionarii publici, însoţite de un ghid unitar de utilizare şi de reguli stricte privind protecţia datelor personale, a secretelor de serviciu şi a informaţiilor clasificate.M10.Securitate cibernetică pentru instituţii şi infrastructuri criticeImplementăm efectiv Regulamentul european privind rezilienţa cibernetică, cu obligaţii de raportare aplicabile şi aplicare integrală din decembrie 2027, şi Directiva NIS2, întărim rezilienţa infrastructurilor critice şi promovăm igiena cibernetică la toate nivelurile. Actualizăm Ghidul de securitate cibernetică din 2021, introducem un barometru instituţional al securităţii cibernetice şi programe de alfabetizare cibernetică în administraţie şi extindem diplomaţia cibernetică a României. În energie operaţionalizăm CRISCE, centrul de răspuns la incidente cibernetice al sectorului, iar companiile naţionale îşi constituie echipe de monitorizare şi răspuns (SOC şi CSIRT).
Economie digitală şi industria ITM11.Predictibilitate fiscală pentru sectorul tehnologicNe angajăm să nu aplicăm măsuri fiscale prociclice asupra sectorului IT şi instituim un mecanism de evaluare de impact şi consultare transparentă cu mediul de afaceri înaintea oricărei modificări fiscale sau de reglementare care afectează sectorul. Integrăm evaluările şi expertiza OCDE în materie digitală privind România în analizele de îmbunătăţire şi dezvoltare a sectorului.M12.TechUp România şi vouchere pentru adopţia tehnologiilor avansateOperaţionalizăm schema TechUp România (HG nr. 643/2026), pentru proiecte cu costuri eligibile de 5-50 mil. lei în cercetare-dezvoltare (grant cumulat cu deducere fiscală de 200% pentru active) şi în capacităţi de producţie sau servicii (ajutor regional pentru active sau pentru locurile de muncă nou create). Publicăm ghidurile şi deschidem înregistrarea cererilor în primele 100 de zile, cu credite de angajament în bugetul pe 2027, şi adaptăm schema pentru proiectele de software: plafon de costuri eligibile, recunoaşterea drepturilor de autor asupra software-ului ca proprietate intelectuală şi dovezi de maturitate adaptate.Lansăm un program de vouchere pentru adopţia de inteligenţă artificială, cloud şi securitate cibernetică în IMM-uri, care înlocuieşte schema PNRR închisă la 31 august 2026, cu procedură simplificată şi furnizori acreditaţi prin acorduri-cadru, pe tehnologii prioritare.M13.Statul ca prim client şi promovarea industriei IT româneştiFolosim achiziţiile precomerciale şi achiziţiile de soluţii inovatoare pentru ca statul să devină primul client al tehnologiilor dezvoltate local, cu criterii de atribuire bazate pe calitate, securitate, interoperabilitate şi costul total de deţinere, nu exclusiv pe preţul cel mai mic. Includem industria IT ca sector prioritar în Strategia de export, cu o campanie naţională de promovare care poziţionează România ca hub regional de tehnologie şi inovare (securitate cibernetică, inteligenţă artificială, tehnologii cuantice).
Un spaţiu informaţional rezilientM1.Monitorizarea spaţiului informaţional, raportarea către platforme şi comunicare strategicăÎmbunătăţim mecanismului naţional de monitorizare a spaţiului informaţional, prin care instituţiile cu atribuţii în domeniu şi societatea civilă cooperează permanent, identifică rapid campaniile de manipulare şi răspund coordonat la ameninţările informaţionale. Stabilim o procedură unică de semnalare a conţinutului ilegal şi a riscurilor sistemice către platformele online, cu reguli clare de colaborare cu acestea şi cu instituţiile europene, pentru aplicarea efectivă a Regulamentului european privind serviciile digitale. Revizuim legislaţia privind manipularea informaţională, cu definiţii şi instrumente juridice clare, adaptate războiului informaţional, comportamentului inautentic coordonat şi fluxurilor financiare care susţin manipularea informaţională, şi întărim capacitatea autorităţilor relevante de a supraveghea şi sancţiona conţinutul manipulator din mediul digital, după modelul practicilor europene.Îmbunătăţim capacitatea instituţională de comunicare şi de comunicare strategică prin creşterea transparenţei instituţionale, crearea unei echipe şi a unor proceduri de comunicare de criză şi perfecţionarea echipelor de comunicare din cadrul instituţiilor.M2.O populaţie mai rezilientă în faţa manipulărilor informaţionaleCreăm un fond naţional pentru rezilienţă care să susţină educaţia media, educaţia civică, educaţia digitală, gândirea critică, organizaţiile de verificare a faptelor şi presa locală independentă prin proiecte implementate de organizaţii cu expertiză în domeniu, care pot ajunge în comunităţi vulnerabile, la firul ierbii.Introducem educaţia media şi digitală în învăţământ, prin introducerea transversală în materiile deja existente, pentru dezvoltarea gândirii critice.Derulăm un program de formare pentru elevi şi profesori privind recunoaşterea conţinutului fals sau manipulator. Susţinem programe informaţionale, culturale şi educaţionale care să promoveze valorile constituţionale, europene şi transatlantice ale României.ADMINISTRAŢIE ŞI DEZVOLTARE REGIONALĂ
Un stat mai simplu şi mai eficientM1.Audit funcţional şi reorganizarea instituţiilor centraleÎn primele şase luni evaluăm ministerele, agenţiile şi structurile subordonate după atribuţii, personal, buget, rezultate şi suprapuneri. Identificăm competenţele nealocate şi clarificăm responsabilităţile la nivelul instituţiilor. Integrăm structurile cu atribuţii suprapuse şi consolidăm funcţiile-suport, după regula: o competenţă publică - o instituţie - un buget - un set de indicatori. M2.Mai puţină birocraţie şi reguli unitare de procedurăEliminăm avizele şi circuitele administrative redundante. Adoptăm Codul de procedură administrativă, cu reguli şi termene unitare în relaţia dintre cetăţean şi administraţie, şi revizuim Codul administrativ, la opt ani de la intrarea sa în vigoare.M3.Personal dimensionat după volumul de activitate şi funcţionari profesioniştiRenunţăm la principiul reducerilor procentuale uniforme. Numărul de posturi se stabileşte prin indicatori obiectivi, precum populaţia, contribuabilii, autorizaţiile, beneficiarii sau dosarele pe funcţionar. Personalul instituţiilor reorganizate poate trece în alte instituţii printr-un sistem naţional de mobilitate. Adoptăm un nou statut al funcţionarilor publici, cu recrutare competitivă, evaluare pe obiective şi salarizare după performanţă, corelată cu noua lege a salarizării.Comunităţi locale puterniceM4.Consorţii administrative şi servicii comuneUnităţile administrativ-teritoriale (UAT) mici pot folosi în comun servicii de urbanism, juridice, de achiziţii, contabilitate, IT, resurse umane şi atragere de fonduri europene. Consorţiile administrative primesc finanţare pentru proiecte integrate în educaţie, sănătate, incluziune socială, infrastructură edilitară, patrimoniu local şi digitalizare, selectate pe bază de punctaj, după criterii transparente.
M5.START Reforma administrativă: asociere şi comasare voluntarăAdoptăm cadrul legislativ pentru START Reforma administrativă. UAT-urile care îşi integrează voluntar funcţiile administrative primesc susţinere pentru dezvoltarea proiectelor de investiţii, iar cele care decid prin procedură democratică să fuzioneze primesc, pentru o perioadă determinată, bonusuri investiţionale şi garanţia menţinerii punctelor locale de servicii. 429 de UAT-uri de până la 1.500 de locuitori au prioritate la finanţare prin comasare voluntară. M6.Codul finanţelor publice localeTransferurile către bugetele locale se stabilesc printr-o formulă prevăzută de lege, predictibilă pe cel puţin 3 ani, fără alocări ad-hoc.M7.Indicele de sustenabilitate administrativăIntroducem pentru fiecare UAT un indice de sustenabilitate administrativă, cu cel puţin şase criterii: populaţie, venituri proprii pe locuitor, ponderea cheltuielilor administrative, gradul de colectare, capacitatea de furnizare a serviciilor şi accesibilitatea teritorială.Dezvoltare regională şi investiţii localeM8.Nicio regiune abandonată: convergenţa nivelului de traiConcentrăm resurse suplimentare în regiunile şi comunităţile rămase în urmă şi construim noi poli regionali şi locali de dezvoltare, prin strategii regionale care integrează infrastructura, investiţiile productive, educaţia, cercetarea, energia, agricultura, transportul şi dezvoltarea urbană. Evaluăm investiţiile publice după rezultate: locuri de muncă, investiţii private atrase, valoare adăugată, conectivitate şi numărul de beneficiari. Măsurăm anual convergenţa prin indicele de convergenţă teritorială, iar fiecare politică majoră a Guvernului este evaluată şi prin impactul său asupra teritoriului. Utilizăm expertiza şi cooperarea cu OCDE pentru asigurarea celor mai bune politici publice de dezvoltare regională.
M9.Finalizarea PNRR, plata restanţelor şi continuarea investiţiilor CNIFinalizăm proiectele angajate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi achităm sumele restante. Continuăm cele peste 800 de investiţii contractate prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, administrat de Compania Naţională de Investiţii (centre medicale, şcoli, lucrări în primă urgenţă), cu menţinerea bugetelor deja aprobate.M10.Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny“Achităm la zi facturile înregistrate în platforma Ministerului Dezvoltării şi continuăm programul „Anghel Saligny“. În 2027 şi 2028 proiectele existente continuă după o calibrare bazată pe oportunitate şi necesitate.M11.Programul naţional de dezvoltare metropolitanăDezvoltăm pe inelele metropolitane infrastructura edilitară, de educaţie, sănătate şi patrimoniu, împreună cu economia locală şi mobilitatea, cu proiecte complementare şi sustenabile financiar, pentru ca localităţile periurbane de tip „dormitor“ să devină zone urban-funcţionale, capabile să asigure serviciile de bază şi legate între ele pe axe de mobilitate.M12.Programul naţional de infrastructură judeţeanăModernizăm peste 1.000 km de drumuri judeţene neasfaltate, pentru mobilitate locală, ieşirea comunităţilor din izolare şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural. Proiectele se finanţează pe criterii transparente, tehnice, financiare şi de oportunitate şi necesitate, cu prioritate pentru judeţele care asigură cofinanţarea din bugetele locale.
Clădiri sigure şi locuinţe decenteM13.Şcoli, spitale şi clădiri publice sigure la cutremurPrin programul „Şcoli sigure şi sănătoase“ proiectăm şi executăm lucrări la clădirile şcolilor de stat cu protecţie seismică insuficientă sau avariate, pentru funcţionarea lor conform tuturor cerinţelor fundamentale, inclusiv eficienţa energetică. Programul „Mihail Cantacuzino“ consolidează spitalele cu risc seismic ridicat, pentru siguranţa pacienţilor şi a cadrelor medicale, iar Programul naţional de consolidare acoperă celelalte clădiri cu risc seismic ridicat.M14.Programul „Lift pentru viaţă“Aplicăm Legea nr. 153/2026, cu proiecte pilot pentru 100 de blocuri în 2027, şi identificăm posibilităţi de finanţare europeană în noul buget multianual, pentru cele 3,4 milioane de cetăţeni care locuiesc în peste 88.000 de blocuri cu mai mult de 3 etaje fără lift.M15.Locuinţe sociale şi condiţii decente în aşezările informaleConstruim, printr-un program naţional multianual, locuinţe sociale şi de necesitate pentru persoanele defavorizate prevăzute de Legea nr. 114/1996, grupurile vulnerabile şi comunităţile marginalizate, urbane şi rurale. Împreună cu autorităţile locale, cartografiem aşezările informale, clarificăm situaţia juridică a terenurilor şi locuinţelor, realizăm cadastrul şi reglementarea urbanistică şi asigurăm infrastructura de bază.M16.Cadastru gratuit şi autorizarea rapidă a construcţiilorAccelerăm cadastrul gratuit, cu alocări guvernamentale suplimentare pentru lucrările contractate din fonduri europene, şi sprijinim comasarea sau reajustarea terenurilor, pentru o proiectare urbanistică modernă. Finalizăm Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, cu termene maxime obligatorii pentru certificatul de urbanism, avize şi autorizaţia de construire, avizare simultană şi un punct unic de date geospaţiale (GIS) la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Mobilizăm investiţii private în locuinţe prin garanţii acordate împreună cu Banca Europeană de Investiţii.
EDUCAŢIE ŞI CERCETAREMăsuri imediate pentru elevi şi şcoliM1.Masă sănătoasă şi pachetul social pentru educaţieExtindem etapizat programul „Masă sănătoasă“, cu prioritate în comunităţile vulnerabile şi rurale, şi îl generalizăm către anul şcolar 2029-2030. Reunim într-un pachet social pentru educaţie bursele sociale, rechizitele, transportul şcolar, Euro 200, Programul pentru şcoli şi alocaţiile pentru copii. Menţinem bursele sociale şi în vacanţe, pe măsura spaţiului fiscal. Continuăm, cu fonduri europene, voucherele pentru copiii din familii cu venituri reduse, cu ţinta de 500.000 de copii pe an.M2.„Şcoală după şcoală“ 8-17, cu cadru legal clarAdoptăm un cadru legal clar pentru „Şcoală după şcoală“, cu program între orele 8 şi 17, pentru reducerea abandonului şcolar şi în sprijinul mamelor care lucrează. Extindem „Şcoală după şcoală“ şi „A doua şansă“, cu finanţare de bază de la bugetul de stat, cofinanţare locală şi prioritate pentru zonele prioritare de educaţie.M3.Catalog electronic, raportare unică şi şcoala digitalăFinalizăm până în 2029 sistemul informatic integrat al educaţiei (catalog electronic, evidenţa elevilor şi a personalului, examene), conectat la bazele de date sociale pentru acordarea automată a sprijinului şi identificarea copiilor neşcolarizaţi. Pentru mai puţină birocraţie, introducem formulare unice de raportare, eliminăm rapoartele duplicate şi reducem cu cel puţin o treime raportările cerute şcolilor. Asigurăm internet de mare viteză în toate şcolile, laboratoare virtuale şi echipamente pentru profesori şi elevii din familii cu venituri reduse. Folosim responsabil inteligenţa artificială în procesul educaţional şi în administraţia şcolară, cu ghiduri, protecţia datelor copiilor şi formarea profesorilor.M4.Remediere ţintită pentru analfabetismul funcţionalConsolidăm şi extindem programele de reducere a abandonului şcolar şi organizăm programe regionale împotriva analfabetismului funcţional şi digital, cu remediere obligatorie la limba română şi matematică pentru elevii sub nivelul minim, continuând programul de literaţie şi numeraţie. Evaluările naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a servesc diagnozei şi remedierii, nu ierarhizării. Mecanismul de avertizare timpurie se aplică tuturor elevilor, cu intervenţia obligatorie a şcolii în cel mult 30 de zile, iar în comunităţile cu risc ridicat generalizăm echipele comunitare integrate (mediator şcolar, consilier, asistent social, asistent medical comunitar).
M5.Drepturile educaţionale ale minorităţilor naţionalePăstrăm în totalitate drepturile educaţionale câştigate de minorităţile naţionale şi facem din angajamentul constituţional o prioritate de execuţie: formăm profesori pentru predarea în limba maternă, elaborăm manuale şi e-learning în limbile minorităţilor şi adaptăm predarea limbii române la nevoile lingvistice ale elevilor. Dezvoltăm învăţământul superior în limbile minorităţilor, inclusiv prin specializări noi, azi disponibile doar în limba română, şi aplicăm integral prevederile legale în domeniu.M6.Universităţi diferenţiate pe misiuniConsolidăm, prin evaluare şi finanţare corelate, diferenţierea universităţilor pe misiuni (educaţie; educaţie şi cercetare; cercetare avansată), stabilită formal prin cartele universitare, ca precondiţie a oricărei finanţări diferenţiate credibile. Finanţăm suplimentar programele competitive internaţional şi universităţile din alianţele europene şi atragem studenţi români şi de origine română din diaspora şi din vecinătate. Extindem sancţiunile pentru abaterile de la etica universitară, combatem hărţuirea şi asigurăm participarea studenţilor la decizie.Sprijin pentru profesori, copii şi tineriM7.Profesori: corectarea graduală a efectelor Legii nr. 141/2025Corectăm gradual efectele Legii nr. 141/2025 asupra carierei didactice, în etape, fiecare condiţionată de identificarea sursei în legea bugetului, pe bază de date şi în dialog cu sindicatele.M8.Creşe, grădiniţe şi şcoli sigureConstruim şi extindem creşe şi grădiniţe cu program prelungit („Sfânta Ana“, „Anghel Saligny“, fonduri europene): 300 de unităţi noi sau extinse până în 2028, cu prioritate în comunele şi oraşele mici. Formăm 10.000 de educatori-puericultori şi profesori pentru preşcolar până în 2028 şi lansăm, cu finanţare externă, un program de educaţie parentală. Ţinta pentru 2030: participare de 90% la 3-6 ani şi de 30% sub 3 ani.Finalizăm prioritar investiţiile şcolare din PNRR neîncheiate la 31 august 2026, cu un inventar public al proiectelor, asigurăm grupuri sanitare în interior şi încălzire în toate şcolile până în 2028 şi transport şcolar sigur, cu costurile de operare acoperite integral pentru elevii navetişti din rural.
M9.Consiliere, sănătate şcolară şi sprijin pentru elevii cu cerinţe specialeLansăm un program naţional pentru sănătatea mintală în şcoli: o traiectorie către un consilier şcolar la cel mult 500 de elevi, cu primele 500 de posturi noi în 2027-2028, în limita spaţiului fiscal, cel puţin un consilier în fiecare unitate cu personalitate juridică şi servicii de psihologie şcolară în fiecare consorţiu şcolar. Refacem reţeaua de medicină şcolară: cabinete medicale şi stomatologice în şcolile mari, asistenţă medicală comunitară pentru şcolile mici din rural. Copiii cu cerinţe educaţionale speciale primesc planuri personalizate, profesori de sprijin, terapie în şcoli şi finanţare per elev majorată. Copiii aflaţi în dificultate, inclusiv cei cu părinţi plecaţi în străinătate, primesc sprijin prin programe locale integrate cu serviciile sociale.M10.Şcoli conduse profesionist şi descentralizare cu resurseDirectorii şi inspectorii sunt selectaţi prin concurs, cu formare managerială obligatorie şi contract de management cu indicatori de progres al elevilor. Descentralizăm real, cu resurse: deciziile curriculare, de personal şi financiare se iau la nivelul şcolii şi al consorţiului şcolar, iar structurile judeţene devin servicii de sprijin, nu de control. Reorganizăm asigurarea calităţii, cu evaluare centrată pe progresul elevilor.M11.Învăţământ dual legat de investiţiile din fiecare regiuneLegăm învăţământul dual de investiţiile din fiecare regiune: operaţionalizăm campusurile duale începute prin PNRR şi introducem calificări noi în energie, apărare, agroalimentar, construcţii şi digital. Companiile care primesc sprijin de stat au obligaţii de formare profesională, iar cele care oferă practică şi burse sau investesc în învăţământul dual primesc stimulente fiscale. Planurile de şcolarizare pornesc de la nevoile angajatorilor şi ale comunităţilor, urmărim inserţia absolvenţilor şi deschidem trasee flexibile către nivelul 5 terţiar şi învăţământul superior dual. Promovăm învăţământul profesional prin orientare şcolară din gimnaziu şi burse tehnologice indexate.M12.Acces egal la universitate şi burse sociale pentru studenţiAsigurăm bursele sociale studenţeşti din fonduri europene în 2026-2027 şi creştem etapizat bugetul alocat. Extindem programele „Primul student din familie“ şi de reducere a abandonului universitar şi sprijinim cazarea şi masa studenţilor din familii cu venituri reduse. Consolidăm consilierea în carieră şi parteneriatele licee-universităţi şi creăm un mecanism prin care autorităţile locale îi ajută pe tineri să studieze şi să revină acasă.Reforme structurale
M13.O ţintă de finanţare pentru educaţieCreştem gradual finanţarea educaţiei, în limitele traiectoriei de deficit, urmărind ţinta de 15% din bugetul de stat pentru educaţie până în 2030 şi menţinând ţinta de 6% din PIB pentru educaţie. Pentru universităţi, asigurăm în 2027 resurse cel puţin la nivelul anului bugetar 2025 şi continuăm, etapizat, suplimentarea bugetului învăţământului superior începând cu 2028.M14.Cercetare: 1% din PIB în 2030 şi stimulente fiscaleInvestim masiv şi cu discernământ în cercetare: finanţare publică stabilă şi predictibilă, cu o traiectorie graduală către 1% din PIB în 2030, competiţii multianuale transparente şi finanţare instituţională legată de evaluarea periodică a organizaţiilor de cercetare după standarde internaţionale. Sprijinim comasările voluntare care cresc masa critică, polii de excelenţă universităţi-institute şi cariera tinerilor cercetători (burse postdoctorale, posturi „Start în cercetare“). Operaţionalizăm Unitatea Centrală pentru Inovare şi includem în proiectele publice majore componente obligatorii de cercetare, inovare şi formare.Pentru a atrage centre de cercetare-dezvoltare ale companiilor internaţionale, vom operaţionaliza schema TechUp prevăzută în OUG nr. 8/2026.M15.Reforma curriculară: competenţe-cheie, gândire critică, meseriile viitoruluiSchimbăm treptat paradigma educaţională, către o educaţie reflexivă, incluzivă, inovatoare şi creativă, orientată spre cele opt competenţe-cheie, gândirea critică şi meseriile viitorului. Continuăm actualizarea planurilor-cadru, aplicăm noile programe de liceu din 2026-2027, revizuim gimnaziul şi reducem supraîncărcarea, cu mai multe ore opţionale decise de şcoală şi manuale noi şi gratuite pentru toate disciplinele, inclusiv în limbile minorităţilor şi în ediţii digitale. Revizuim Evaluarea Naţională şi admiterea la liceu cu accent pe competenţe şi asigurăm predictibilitate pentru noul bacalaureat (2030). Ne ghidăm după evaluările cuprinse în raportul OCDE „Educaţie şi competenţe în România“.MEDIU, APE ŞI PĂDURIApă curată, secetă şi inundaţii
M1.Canalizare şi epurare pentru aglomerările vizate de Cauza C-668/25Adoptăm şi aplicăm memorandumul pentru Planul de prioritizare a intervenţiilor şi investiţiilor în sectorul de apă urbană reziduală şi Planul de implementare a măsurilor, pentru conformarea aglomerărilor vizate de Cauza C-668/25, şi orientăm investiţiile către deficitele de colectare, tratare şi monitorizare. Bugetul total este de 800 mil. euro, din care circa 400 mil. euro pentru 2026-2028; finanţarea include 200 mil. euro din Programul Dezvoltare durabilă şi tranziţie justă, prin supracontractare, şi 140 mil. euro prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Unde racordarea la canalizare nu este fezabilă, introducem, cu autorităţile locale, evidenţa digitală a apelor uzate din fose septice, de la vidanjare până la staţia de epurare.M2.Rezilienţă la secetă şi inundaţii, la nivel de bazin hidrograficOrganizăm investiţiile în pachete de proiecte pe bazine hidrografice: în 2026 prioritizăm intervenţiile şi pregătim proiectele şi finanţările cu BID şi BEI, în 2027 finalizăm reorganizarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ (ANAR), iar între 2028 şi 2030 realizăm lucrări de retenţie, restaurare, protecţie şi reducere a pierderilor de apă, cu un cost de 0,8-1,5 mld. euro. Continuăm reabilitarea barajelor de importanţă A şi B, după risc şi maturitate, pregătim pentru 2027 operaţionalizarea Mecanismului economic al apei în toate administraţiile bazinale şi adoptăm Strategia naţională pentru combaterea deşertificării. Finanţăm din fonduri europene, AFM şi împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale, în limita traiectoriei de deficit asumate.Deşeuri, poluare şi aer curatM3.Deşeuri şi economie circularăAdoptăm planurile naţionale pentru gestionarea şi prevenirea generării deşeurilor, pentru deblocarea finanţărilor, şi Legea privind gestionarea biodeşeurilor, pentru valorificarea lor în îngrăşăminte naturale şi biometan. Continuăm finanţarea din fonduri europene (PODD şi viitorul cadru financiar multianual) a sistemelor de management integrat al deşeurilor în judeţele unde acestea nu există sau sunt incomplete. Consolidăm colectarea separată, trasabilitatea şi piaţa materialelor reciclate, publicăm datele pe fluxuri de deşeuri, localităţi şi operatori, controlăm transporturile ilegale şi reglementăm introducerea în ţară a produselor purtate sau uzate. Conectăm datele sistemului garanţie-returnare, ale organizaţiilor de răspundere extinsă a producătorilor şi ale UAT-urilor şi, în 2027, adoptăm actul normativ privind deşeurile din construcţii.Adoptăm legislaţia şi mecanismele necesare gestionării deşeurilor din construcţii şi introducerii lor în circuitul economic pentru a putea proteja resursele naturale.M4.Situri contaminate, iazuri miniere şi materii prime criticePe baza unui audit de risc realizat până în iunie 2027 prioritizăm siturile contaminate şi iazurile miniere, iar între 2027 şi 2030 demarăm, în etape, ecologizarea în ordinea priorităţilor şi monitorizăm siturile remediate, cu circa 100-150 mil. lei pentru lotul următor. Actualizăm inventarul tuturor siturilor contaminate într-un sistem GIS şi prioritizăm ecologizarea celor cu potenţial de reconversie: urbanistică, centrale fotovoltaice sau noi zone industriale. Evaluăm materiile prime critice din iazurile de decantare şi haldele de steril, le cartografiem într-o bază de date GIS actualizată şi dezvoltăm un program geologic de explorare şi exploatare a acestora.
M5.Aer curat şi monitorizarea modernă a mediuluiAplicăm un program naţional pentru aer curat: modernizăm Reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului, cu capacităţi suplimentare în zonele cu risc ridicat, stabilim un calendar obligatoriu pentru planurile de monitorizare restante şi integrăm datele reţelei cu informaţiile satelitare şi controalele Gărzii Naţionale de Mediu. Transpunem în termen Directiva (UE) 2024/2.881 privind calitatea aerului şi adoptăm normele de aplicare a Legii mirosurilor, în colaborare cu autorităţile din sănătatea publică. Obligăm operatorii depozitelor de deşeuri să instaleze senzori de calitate a aerului şi să publice datele în timp real, pe un portal naţional. Aprobăm un program multianual de modernizare a Reţelei naţionale de supraveghere a radioactivităţii mediului, cu sursa de finanţare asigurată în primele 100 de zile. Bugetul măsurii este de circa 20 mil. lei.Păduri, natură şi biodiversitateM6.Păduri: SUMAL 3.0, ROMSILVA modernă şi adaptare climaticăOperaţionalizăm urgent, în 2026, sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0, precum şi a portalului informatic de monitorizare a pădurilor, ca urmare a implementării jalonului 167 din PNRR prin adoptarea hotărârii de Guvern şi a ordonanţei de urgenţă necesare, deoarece SUMAL 2.0, supraîncărcat de date, riscă să blocheze sectorul forestier. Consolidăm Garda Forestieră Naţională cu mai mulţi inspectori silvici şi integrăm imaginile satelitare şi video cu Inventarul Forestier Naţional. În 2027 prioritizăm şi implementăm proiectele de regenerare, perdele forestiere şi centuri verzi, adaptate schimbărilor climatice.În 2027 finalizăm reorganizarea ROMSILVA după principiile guvernanţei corporative, inclusiv mandatul privind interesul public, ca regie sustenabilă, orientată către comunităţile locale, care asigură necesarul de lemn pentru populaţie şi industrie şi reduce cheltuielile nejustificate. Digitalizăm serviciile ROMSILVA printr-o platformă integrată şi registratură electronică şi publicăm rapoartele de activitate ale administratorilor. Costul estimat: circa 150-250 mil. euro, inclusiv lucrările forestiere.De asemenea, vom simplifica procedurile necesare trecerii terenurilor forestiere din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, ca urmare a numărului semnificativ de acţiuni, precum şi a nivelului ridicat al despăgubirilor solicitate în instanţă.M7.Biodiversitate, arii protejate şi restaurarea naturiiAdoptăm instrumentele de management restante şi Planul naţional de restaurare a naturii şi implementăm Strategia naţională pentru biodiversitate: în 2026 finalizăm instrumentele, în 2027 contractăm intervenţiile şi începem să restaurăm zone umede, pajişti, păduri şi coridoare ecologice. Finalizăm Legea ariilor naturale protejate după consultarea societăţii civile, a comunităţilor locale şi a proprietarilor, cu un calendar de creştere graduală a suprafeţelor cu regim de nonintervenţie în parcurile naţionale şi naturale.Accelerăm darea în administrare a ariilor protejate de interes european Natura 2000 care au nevoie de structuri de administrare, instituim comanagementul acestora cu implicarea directă a comunităţilor locale şi finanţăm managementul biodiversităţii în principal din fonduri europene şi din AFM. Finalizăm reorganizarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi adoptăm Planul de management al Rezervaţiei.
M8.Siguranţa comunităţilor faţă de carnivorele mariTratăm prezenţa carnivorelor mari în localităţi ca pe o problemă de siguranţă publică: actualizăm planul de acţiune, adoptăm în primele 6 luni, dacă este cazul, modificările legislative pentru intervenţia imediată când urşii intră în localităţi, dezvoltăm proceduri şi pentru alte specii protejate de carnivore mari, respectiv lupi şi râşi, stabilim anual numărul de intervenţii pe baza evaluării ştiinţifice a populaţiei şi în limitele derogărilor permise de legislaţia europeană, finalizăm sanctuarul de urşi din judeţul Braşov şi finanţăm prin AFM măsuri de prevenţie, precum gardurile electrice. Revizuim, după consultare, legislaţia în domeniul cinegetic, cu reguli mai clare pentru licitaţiile fondurilor cinegetice şi pentru drepturile proprietarilor de terenuri.Administraţie de mediu modernă şi transparentăM9.Ghişeu unic digital şi date de mediu interoperabileSimplificăm reglementarea de mediu printr-un ghişeu unic digital, cu dosar electronic unic, documente şi termene unitare, semnătură electronică şi urmărirea online a solicitărilor, fără cererea repetată a informaţiilor deja furnizate. Reunim datele de monitorizare, reglementare şi control: în 2026 asigurăm accesul online la procedurile de evaluare de mediu (EIA/SEA), în 2027 interoperabilitatea ANMAP-ANAR-AFM-GNM, iar în 2028 raportarea unică şi dosarul digital complet. Pornim de la proiectele existente, inclusiv SIM2 SEA/EIA (82,3 mil. lei).M10.Guvernanţă pe bază de rezultate şi soluţionarea infringementurilorEvaluăm instituţiile şi programele de mediu după conformare şi rezultate: în 2026 instituim registrul unic al obligaţiilor UE/OCDE şi contractele de performanţă, în 2027 introducem bugetarea pe indicatori, iar apoi evaluăm rezultatele şi realocăm resursele. Printr-un memorandum instituim registrul unic al cauzelor de infringement de mediu şi coordonarea guvernamentală a acestora, cu responsabili nominali, termene, proiecte şi surse de finanţare pentru fiecare dosar. Cu prioritate, adoptăm măsurile necesare pentru executarea hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele de infringement în care România a fost deja condamnată şi plăteşte penalităţi. Publicăm în formate reutilizabile bugetele, cheltuielile şi contractele colective de muncă ale instituţiilor de mediu. Integrăm activităţile OCDE, inclusiv Forumul Incluziv privind Abordările de Atenuare a Emisiilor de Carbon (IFCMA), în analizele de politică publică privind mediul şi resursele naturale.M11.Control preventiv, inspectori noi şi „poluatorul plăteşte“Trecem la controlul de mediu bazat pe analiza riscurilor: stabilim prin ordin comun sau protocol profilul de risc al operatorilor şi planul anual de control, folosim date satelitare şi eliminăm raportările redundante prin raportare digitală unică. Aplicăm HG nr. 660/2025 privind angajarea a 150 de inspectori de mediu la Garda Naţională de Mediu.Revizuim legislaţia privind răspunderea pentru prejudiciile de mediu şi, în 2026-2027, instituim garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante, proporţionale cu natura activităţii şi cu prejudiciul potenţial. Introducem o procedură naţională unitară de evaluare şi remediere a prejudiciilor şi evidenţa lor naţională, iar în cel mai scurt timp operaţionalizăm sistemul, astfel încât remedierea să nu genereze cheltuieli publice neprevăzute.
M12.Fondul pentru Mediu: programe clare şi selecţie competitivăReorganizăm portofoliul AFM: facem un audit rapid al schemelor de finanţare, stabilim criterii comune pentru fiecare program (cost pe tona de CO_2, cost pe beneficiar, efect de mediu, maturitate, cofinanţare) şi adoptăm un calendar multianual de finanţare pentru 2027-2028. Atribuim finanţările prin selecţie competitivă, nu după ordinea înscrierii, cu punctaje şi clasamente publice, şi întărim capacitatea AFM de a recupera creanţele datorate de contribuitori.M13.Eficientizarea funcţionării instituţiilorReorganizăm structurile centrale din subordinea ministerului pentru eficientizarea şi reducerea cheltuielilor proprii de administrare.JUSTIŢIEModernizarea statuluiM1.Aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie 2026-2030M2.Aprobarea Strategiei naţionale de reabilitare a persoanelor faţă de care s-au dispus sancţiuni şi măsuri comunitare 2026-2030
M3.Reorganizarea instituţională a Ministerului Justiţiei şi a instituţiilor subordonate, respectiv: a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Direcţiei Naţionale de Probaţiune, a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi a Oficiului Naţional al Registrului ComerţuluiM4.Luarea tuturor măsurilor administrative şi finalizarea proiectului unei agenţii naţionale pentru protecţia victimelor, instrument de asigurare a unui cadru unitar pentru protecţia victimelor tuturor infracţiunilorM5.Elaborarea proiectelor pentru degrevarea sistemului judiciar şi pentru consolidarea mecanismului de justiţie alternativă, pentru finanţarea sistemului judiciarM6.Dezvoltarea digitalizării sistemului judiciar şi accelerarea lucrărilor de infrastructurăM7.Măsuri pentru reducerea supraaglomerării în penitenciare.M8.Continuarea implicării în formatele de lucru ale OCDE în cadrul procesului de integrare în organizaţieM9.
Îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru asigurarea celerităţii judiciare, degrevării instanţelor şi parchetelor şi susţinerii accesului la justiţie, cu privire la:• ajutorul public judiciar pentru persoane fizice şi juridice;• ajutorul public extrajudiciar;• mijloace alternative de soluţionare a disputelor;• justiţia digitală şi soluţionarea la distanţă a litigiilor;• modificarea cadrului procedural şi de competenţă a organelor judiciareM10.Luarea măsurilor, în cadrul colaborării instituţionale, pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ prin accelerarea transpunerii directivelor europene, precum:• 2025/25 privind extinderea şi îmbunătăţirea utilizării instrumentelor digitale în domeniul dreptului societăţilor;• 2024/1.712 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia;• 2024/1.260 privind recuperarea şi confiscarea activelor provenite din infracţiuni;• 2024/1.385 privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice;• 2026/799 privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvenţăM11.Modernizarea dreptului societar inclusiv în lumina propunerii de regulament cu privire la cel de-al 28-lea regim societar -EU IncM12.Analiza cadrului normativ în vederea eficientizării punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti
M13.Luarea măsurilor necesare pentru accelerarea realizării recomandărilor formulate în rapoartele anuale privind statul de dreptM14.Adoptarea Strategiei naţionale privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni 2026-2030M15.Măsuri pentru înfiinţarea şi operaţionalizarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Victimelor (ANPV) ca instrument unic naţional pentru elaborarea şi aplicarea unei strategii unitare de protecţie a victimelor tuturor infracţiunilorM16.Dezvoltarea proiectului Educaţia juridică în şcoli, element esenţial de prevenţie socială pe termen lungM17.Îmbunătăţirea politicii de resurse umane - recrutare, evaluare, promovare, răspundere disciplinară şi reintegrarea personalului pe criterii de meritocraţieM18.Armonizarea legislaţiei primare şi secundare cu reglementările europene şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, CEDO şi CCRM19.
Dezvoltarea şi utilizarea instrumentelor digitale, inclusiv de AI, în mod unitar, în sistemul judiciar şi instituţiile subordonate, pentru a spori eficacitatea, transparenţa şi securitatea juridicăM20.Consolidarea transparenţei decizionale în procesele de achiziţii publice derulate de Ministerul Justiţiei şi instituţiile subordonateM21.Sprijinirea, în cadrul cooperării instituţionale, a îmbunătăţirii criteriilor obiective de meritocraţie şi experienţă pentru accesul magistraţilor la grade profesionale superioare şi la funcţii de conducereM22.Colaborarea loială şi eficientă cu CSM, ICCJ, MP, INM, SNG, Inspecţia Judiciară, precum şi cu toate profesiile juridice şi cu societatea civilă pentru îmbunătăţirea cadrului legal privind eficientizarea funcţionării sistemului judiciarM23.Reevaluarea hărţii judiciare a judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii pentru eficientizarea actului de justiţieM24.Reglementarea mecanismelor legale de asigurare a volumului optim de activitate pentru magistraţi în vederea asigurării unui timp rezonabil de soluţionare a fiecărei cauze; introducerea unor proceduri adecvate de filtrare a sesizării instanţelor şi parchetelor, apte să conducă la reducerea numărului de cauze care nu necesită o soluţionare judiciarăM25.Măsuri legislative şi instituţionale pentru eficientizarea cooperării judiciare internaţionale şi pentru recuperarea cheltuielilor cu persoanele care s-au sustras urmăririi penale sau executării condamnărilor
M26.Sprijinirea CSM pentru asigurarea personalului necesar instanţelor şi parchetelor şi identificarea unor soluţii privind echilibrarea schemelor de magistraţi şi personal implicat în activitatea judiciarăM27.Luarea măsurilor legale şi instituţionale pentru combaterea mai eficientă a criminalităţii, mai ales a celei grave, prin:• consolidarea legislaţiei;• cooperare instituţională;• sprijinirea specializării procurorilor şi constituirii în cadrul parchetelor a unor compartimente performante de specialişti în domenii de nişă, cum ar fi investigaţiile financiare ori în domeniul criminalităţii informatice sau în legătură cu infracţiunile de mediuM28.Întărirea rolului Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi eficientizarea mecanismelor de recuperare a prejudiciilor şi a tuturor produselor infracţiuniiM29.Dezvoltarea mecanismelor de reeducare şi reinserţie socială a persoanelor condamnate, prevenirea recidiveiM30.Asigurarea sustenabilităţii şi ireversibilităţii reformelor din PNRR vizând sistemul judiciarM31.Continuarea programului Justiţie finanţat prin Mecanismul financiar norvegian 2021-2028 şi demararea implementării acestuia prin finanţarea, în perioada 2027-2031, de proiecte vizând următoarele domenii ale programului: sporirea accesului la justiţie, îmbunătăţirea serviciilor corecţionale (sistemul penitenciar şi de probaţiune), prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a celei bazate pe gen
M32.Continuarea sprijinirii implementării componentelor programului Justiţie finanţat prin Programul de cooperare elveţiano-românM33.Pregătirea planului de acţiune pentru accesarea fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2028-2034 în domeniul justiţieiM34.Digitalizarea sistemului judiciar ca un cadru tehnic unitar pentru dezvoltări ritmice pe termen mediu şi lung la nivelul sistemului judiciar, inclusiv prin adaptarea infrastructurii hardware şi software, cât şi prin pilotarea unor noi soluţii din sfera AI în domeniul activităţii judiciare, menite să accelereze redactarea încheierilor de şedinţă şi/sau a altor acte procedurale consumatoare de timp, să asiste magistraţii şi personalul implicat în actul de justiţieM35.Dezvoltarea digitalizării la nivelul aparatului propriu al MJ prin demersuri de adoptare a unor soluţii de utilizare a AI (de exemplu, Chatbox destinat aparatului administrativ sau interacţiunilor cu cetăţenii)M36.Continuarea digitalizării proceselor la nivelul instituţiilor din sistemul judiciarM37.Asigurarea interconectării între sistemele informatice gestionate la nivelul MJ în vederea eficientizării activităţii instituţiilor şi a comunicării transparente şi rapide cu cetăţeniiM38.
Continuarea asigurării suportului tehnic pentru funcţionarea sistemelor informatice utilizate la nivelul sistemului judiciar (ECRIS V, RNONG, Portalul legislativ etc.) având în vedere recentele evoluţii realizate prin PNRR, inclusiv privind înfiinţarea centrului de date al sistemului judiciarM39.Derularea de noi iniţiative în parteneriat cu actori interni şi internaţionali (alte state, membre UE, Consiliul Europei) în sfera procedurilor judiciare, menite a prelua şi a fructifica în comun rezultatele proiectelor derulate în domeniul digitalizăriiM40.Revizuirea cadrului legislativ, în special a normelor de procedură, pentru asigurarea compatibilizării şi adecvării acestuia la cerinţele impuse de procesul de digitalizare a desfăşurării procedurilor judiciare, inclusiv la distanţăM41.Digitalizarea profesiilor juridice, cu referire la:• legea activităţii notariale electronice;• legislaţia privind executorii judecătoreşti; licitaţia electronică în activitatea de executare silită;• cooperarea cu UNBR pentru eficientizarea digitalizării de ansamblu a sistemului judiciarM42.Digitalizarea sistemului de probaţiune, inclusiv facilitarea accesului persoanelor supravegheate la dosarul de probaţiune electronicM43.Darea în folosinţă a aplicaţiei ANC pentru soluţionarea cererilor de cetăţenie, dezvoltată prin PNRR, şi continuarea digitalizării instituţiei prin utilizarea AI pentru detecţia fraudelor
M44.Utilizarea aplicaţiei ROARMIS 2, dezvoltată prin PNRR, şi continuarea digitalizării ANABIM45.Dezvoltarea digitalizării la ANP prin instrumente de AI, sisteme de supraveghere electronică moderneM46.Utilizarea de instrumente AI în procesul de realizare a expertizelor criminalistice în cadrul INEC pentru eficientizarea majoră a activităţiiM47.Consolidarea capacităţii operaţionale a INEC în cât mai multe domenii de activitate şi dezvoltarea infrastructurii la nivel teritorialM48.Continuarea colaborării cu Institutul European pentru Expertize şi Experţi Judiciari (EEEI) pentru proiecte privind digitalizarea şi utilizarea inteligenţei artificiale în sfera expertizelor, crearea unui Registru european al experţilor judiciari, ce va centraliza online toate registrele experţilor judiciari din UE şi va ajuta la apropierea practicilor naţionale din UE.M49.Îmbunătăţirea, în acord cu standardele europene, a reglementărilor privind accesul în corpul experţilor judiciari, în vederea creşterii gradului de profesionalizare a acestoraM50.Eficientizarea activităţii ANP prin: a) revizuirea şi modernizarea cadrului legislativ vizând statutul poliţistului de penitenciar si alte acte normative şi administrative corelate, prin b) reforma instituţională vizând eficientizarea organizării şi funcţionării ANP şi a unităţilor subordonate, schema de personal a ANP, reorganizarea structurii medicale din cele 6 penitenciare spital şi prin c) implementarea sistemelor integrate de pază şi supraveghere electronică în colaborare cu MAI, a sistemelor de audiere prin videoconferinţă, a măsurilor prevăzute în Strategia naţională pentru prevenirea recidivei 2025-2029 şi a măsurilor de ordin administrativ şi legislativ necesare pentru creşterea veniturilor sistemului penitenciar din diverse surse
M51.Măsuri pentru reintegrarea poliţiştilor penitenciari prin acordarea dreptului de reîncadrare în sistem după pensionare, cu diminuarea la 15% a pensiei, într-un termen de maximum 4 ani de la ieşirea la pensieM52.Promovarea cadrului legal privind soluţionarea alternativă a litigiilor, inclusiv prin implicarea profesiilor juridice organizate independentM53.Încheierea de parteneriate între autorităţile statului şi profesiile juridice organizate în mod independentM54.Consolidarea legislativă a dreptului la apărare prin protejarea independenţei profesiei de avocat, în acord cu principiile şi normele constituţionale şi de drept europeanM55.Consolidarea Sistemului naţional de probaţiune prin: a) analiza impactului aplicării în intervalul 2014-2024 a dispoziţiilor privind activitatea de probaţiune cuprinse în Codul penal, Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune şi Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi prin b) măsuri de formare profesională, c) reorganizare instituţională în contextul definitivării statului personalului, d) stimularea atragerii de finanţări nerambursabile, e) parteneriate comunitare, f) reanalizarea schemelor de personal şi a volumului de muncăM56.Măsuri instituţionale pentru dialog profesional între instituţiile sistemului judiciar, organismele profesionale ale profesiilor implicate în activitatea judiciară şi dialog cu societatea civilă şi mediul de afaceri pentru identificarea de soluţii şi măsuri oportuneM57.
Măsuri de consolidare şi modernizare a activităţii notariale: securizarea actelor notariale; adoptarea Legii privind activitatea notarială electronică; modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995M58.Măsuri pentru consolidarea şi modernizarea activităţii executorilor judecătoreşti: finalizarea implementării proiectului „Sistem informatic pentru executorii judecătoreşti (SIEJ)“, consolidarea statutului executorilor judecătoreşti şi modernizarea acestei profesiiM59.Măsuri pentru consolidarea şi modernizarea activităţii experţilor tehnici judiciari: modernizarea cadrului normativ privind activitatea de expertiză tehnică judiciară în acord cu standardele europene, în scopul instituirii unor instrumente optime necesare pentru îmbunătăţirea calităţii modului de desfăşurare a activităţii de expertiză tehnică judiciară, precum şi a modalităţilor de recrutare a viitorilor experţi tehnici judiciari. Organizarea de interviuri şi examene pentru atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar, în vederea asigurării resursei umane în domeniu, aspect de natură să conducă la soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil şi la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, aspecte ce profită pe deplin deopotrivă cetăţenilor şi statului românM60.Consolidarea relaţiilor dintre Ministerul Justiţiei şi organele de conducere ale profesiilor juridice conexe; colaborarea cu CECCAR şi ANEVAR pentru elaborarea unui ghid de bune practici privind întocmirea rapoartelor de expertiză în specializările aferenteM61.Modernizarea interacţiunii dintre Ministerul Justiţiei şi cetăţeni, din perspectiva îndeplinirii atribuţiilor legale privind consilierii juridici; elaborarea, într-un termen scurt, a unui studiu privind cadrul legislativ aplicabil acestei profesii, în vederea identificării celor mai eficiente instrumente necesare pentru digitalizarea activităţiiM62.Dezvoltarea unor instrumente digitale în legătură cu interpreţii şi traducătorii autorizaţi. Ministerul Justiţiei va propune instrumente care să asigure identificarea interpreţilor şi traducătorilor atât în cadrul judiciar de către organele judiciare, cât şi în cadrul extrajudiciar, de către cetăţeni.Profesii juridice şi mediul de afaceri
M1.Simplificarea procedurilor judiciare în interesul justiţiabililor şi al încurajării de noi investiţii şi a dezvoltării celor existenteM2.Îmbunătăţirea cadrului legal privind registrul comerţului şi punerea la dispoziţia publicului a tuturor informaţiilor necesare pentru eficienţa activităţilorM3.Cooperarea cu mediul de afaceri, în scopul îmbunătăţirii legislaţiei conform competenţelor Ministerului JustiţieiM4.Măsuri legislative pentru îmbunătăţirea finanţării sistemului judiciar; actualizarea taxelor judiciare de timbru şi stabilirea acestora ca venit-suport pentru investiţiile în infrastructura judiciară, precum şi alte mecanisme de sprijin financiar la nivelul instituţiilor subordonateM5.Implementarea Proiectului privind consolidarea bazelor pentru îmbunătăţirea furnizării serviciilor judiciare, finanţat de BIRD prin acordul de împrumut ratificat prin Legea nr. 2/2024, cu termen de finalizare decembrie 2030M6.Implementarea Proiectului privind modernizarea infrastructurii judiciare în România, finanţat de BDCE în domeniul infrastructurii penitenciarelor, prin acordul de împrumut ratificat prin Legea nr. 90/2020, cu termen de finalizare august 2029M7.
Continuarea demersurilor pentru realizarea Cartierului pentru Justiţie din Bucureşti, în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială (BIRD) prin realizarea exproprierii, prin proiectarea detaliată a cartierului până în 2029 şi prin planificarea execuţiei propriu-zise a lucrărilor începând cu 2030, pe termen mediu şi lung, în funcţie de cadrul bugetar şi macroeconomic general şi de situaţia deficitului bugetar de stat naţionalM8.Proiectarea şi execuţia a 7 sedii de judecătorii şi tribunale care au finanţare asigurată de la Banca Mondială până în decembrie 2030M9.Continuarea execuţiei proiectului „Reparaţii capitale şi modernizare Palatul de Justiţie Cluj“, cel mai amplu obiectiv de investiţii aflat în execuţie în istoria Ministerului Justiţiei, cu atingerea unui stadiu fizic estimat de 25% până la sfârşitul anului 2026 şi finalizarea investiţiei în anul 2028M10.Creşterea gradului de execuţie a proiectelor de construire a penitenciarelor Berceni şi Unguriu, de la 9,75% (la sfârşitul anului 2025) la 27% până la sfârşitul anului 2026 pentru Penitenciarul Berceni şi de la 17,11% la 33% pentru Penitenciarul Unguriu, cu finalizarea obiectivelor în anul 2029, respectiv 2028M11.Creşterea capacităţii sistemului penitenciar prin finalizarea investiţiilor aflate în implementare, respectiv realizarea a 1.762 de locuri noi de cazare şi modernizarea a 79 de locuri până la sfârşitul anului 2026, urmate de 834 de locuri noi în anul 2027 şi 1.988 de locuri noi, respectiv modernizarea a 240 de locuri în anul 2028M12.Continuarea, actualizarea şi prioritizarea Programului naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, derulat de Ministerul Justiţiei în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, pentru cele 7 obiective aflate în execuţie şi alte 18 în diferite faze de proiectareM13.Modernizarea şi extinderea capacităţii administrative şi operaţionale a ANABI, prin dezvoltarea infrastructurii necesare administrării bunurilor indisponibilizate, inclusiv continuarea realizării unei reţele de 5 depozite regionale, amplasate în zona metropolitană Bucureşti şi în alte regiuni ale ţării, pentru eficientizarea procesului de recuperare a bunurilor provenite din infracţiuni
M14.Accelerarea implementării programului de investiţii al Ministerului Justiţiei prin monitorizarea permanentă a proiectelor aflate în derulare, respectiv 17 obiective în execuţie si în curs de atribuire a contractelor de execuţie a lucrărilor şi 16 obiective aflate în diferite faze de proiectare, în vederea reducerii duratei de implementare şi creşterii gradului de realizare a investiţiilorM15.Creşterea eficienţei energetice şi a rezilienţei infrastructurii judiciare, prin implementarea unor proiecte de reabilitare energetică şi modernizare a clădirilor din sistemul judiciar, care să includă izolarea termică a imobilelor, modernizarea instalaţiilor, utilizarea surselor regenerabile de energie, implementarea sistemelor inteligente de management al consumurilor şi reducerea costurilor de exploatare, cu prioritate pentru clădirile cu consumuri energetice ridicate şi cele care necesită lucrări de consolidare şi modernizareM16.Dezvoltarea platformelor digitale ale ONRC prin trecerea de la logica de ghişeu la cea de registru-platformă onlineM17.Simplificarea accesului la registrul comerţului, eficientizarea activităţii ONRC; plan în cinci puncte pentru debirocratizarea ONRC prin eliminarea unor avize şi reconfigurarea unor proceduriAPĂRAREResurse, planificare şi oameniM1.Creşterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIBCreştem gradual cheltuielile şi investiţiile pentru apărare la 5% din PIB, din care 3,5% pentru cheltuieli de bază şi 1,5% pentru cheltuieli conexe şi investiţii cu impact mai larg, în funcţie de mediul de securitate, nevoile apărării naţionale şi angajamentele NATO şi în concordanţă cu mecanismele de finanţare ale UE. Stabilim un calendar anual public al creşterii până în 2035, conform angajamentului NATO de la Haga, cu defalcarea 3,5%/1,5% raportată distinct în fiecare buget anual, şi finanţăm creşterea în coerenţă cu traiectoria de deficit asumată. Fiecare creştere corespunde unor capabilităţi şi termene din Planul multianual de înzestrare şi din Programul Armata României 2040, cu prioritate pentru apărarea antiaeriană şi antirachetă, capabilităţile navale, sistemele fără pilot şi muniţie, şi acoperă şi costurile de operare, întreţinere şi instruire; publicăm anual stadiul programelor finanţate.
M2.Planificarea apărării şi o armată mai suplă şi digitalăActualizăm Programul Armata României 2040 şi cadrul juridic al apărării, introducem conceptul de stare de vigilenţă pentru pregătirea resurselor, armatei, industriei şi teritoriului şi integrăm lecţiile războiului din Ucraina, mai ales privind noile tehnologii. Adoptăm un plan de optimizare a structurii de comandă şi de luptă, centralizăm funcţiile administrative, precum contabilitatea şi resursele umane, cu menţinerea capacităţii de luptă a unităţilor, şi accelerăm digitalizarea armatei.M3.Achiziţii pentru apărare mai rapide şi mai sigureSimplificăm cadrul legislativ şi procedurile de decizie pentru achiziţiile armatei, clarificăm responsabilităţile şi etapele de avizare şi urmărim derularea contractelor, cu respectarea cerinţelor de transparenţă şi control. Audităm cauzele întârzierilor şi reluărilor procedurilor şi le eliminăm, creăm un sistem integrat de achiziţii de servicii la nivel central şi asigurăm asistenţă juridică specializată pentru contractele de înzestrare de peste 100 mil. euro.M4.Profesia militară: carieră atractivă, rezervă, formare şi sprijin medicalÎmbunătăţim legislaţia primară şi secundară din domeniul apărării pentru creşterea atractivităţii profesiei militare şi a calităţii vieţii personalului militar şi civil. Consolidăm predictibilitatea carierei, recunoaşterea competenţei profesionale şi respectul pentru profesia militară printr-un nou contract social cu personalul structurilor de forţă. Urmărim întărirea coeziunii şi moralului şi păstrarea în sistem a personalului experimentat şi pregătit. Corelăm recrutarea, pregătirea, evoluţia în carieră şi condiţiile de exercitare a profesiei astfel încât personalul să beneficieze de reguli clare şi de perspective profesionale care încurajează performanţa şi continuitatea în serviciu.Capabilităţi, infrastructură şi industrieM5.Capabilităţi moderne terestre, aeriene şi maritimeContinuăm achiziţiile esenţiale din Planul multianual de înzestrare: tehnică blindată, artilerie şi sisteme de sprijin pentru forţele terestre, un concept integrat de apărare aeriană şi balistică şi un concept de apărare maritimă pentru apele teritoriale, libertatea de navigaţie, infrastructura critică subacvatică şi de suprafaţă şi zona economică exclusivă. Corelăm înzestrarea cu instruirea, mentenanţa, sprijinul logistic şi compatibilitatea cu sistemele aliate.
M6.Apărare antidronă, apărare cibernetică şi rezilienţăDezvoltăm capacitatea de detectare şi combatere a dronelor, cu prioritate pentru zona Dunării, litoralul Mării Negre şi infrastructura critică, şi susţinem dezvoltarea şi producţia în România a sistemelor fără pilot şi antidronă. Întărim apărarea cibernetică a Armatei şi cooperarea cu instituţiile de securitate cibernetică. Creştem rezilienţa la ameninţări hibride prin pregătirea populaţiei, a autorităţilor locale şi a operatorilor economici esenţiali pentru situaţii de criză.M7.Baze militare, mobilitate militară şi infrastructură cu dublă utilizareModernizăm şi extindem infrastructura militară la standarde NATO, cu prioritate pentru bazele care găzduiesc trupe şi capabilităţi aliate - Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Feteşti şi Centrul de Instruire Întrunită Cincu -, şi o adaptăm noilor sisteme de armament. Dezvoltăm Centrul european de instruire F-16 de la Feteşti drept centru regional de pregătire pentru piloţii statelor NATO şi partenere. Accelerăm coridoarele de mobilitate militară şi infrastructura critică cu utilizare civilă şi militară, corelate cu investiţiile civile în transport, şi dezvoltăm capabilităţile de contramobilitate. Pregătim implementarea viitoarei legislaţii europene privind mobilitatea militară, în corelare cu măsurile din capitolul Transporturi şi infrastructură (M11).M8.Industrie de apărare competitivă, cercetare şi producţie în RomâniaPunem industria naţională de apărare în centrul programelor de înzestrare şi implicăm companiile româneşti, de stat şi private, în producţie, integrare, mentenanţă şi servicii. Regula de achiziţie: pentru capabilităţile urgente primează termenul de livrare, iar contribuţia industriei naţionale se asigură prin integrare, mentenanţă şi transfer de tehnologie; în programele multianuale, producţia în România devine criteriu de bază. Valorificăm Planul Readiness 2030 şi SAFE, cu respectarea angajamentelor deja semnate, continuăm achiziţiile comune cu partenerii şi promovăm România drept centru regional de mentenanţă. Dezvoltăm cercetarea şi inovarea în apărare, inclusiv în inteligenţa artificială, prin instrumentele UE, precum PESCO şi Fondul european de apărare, şi prin acceleratorul NATO DIANA.Aliaţi şi parteneriM9.Contribuţia României la apărarea colectivă şi sprijinul pentru parteneriContribuim la descurajarea şi apărarea pe Flancul Estic şi la comandamentele aliate, menţinem participarea la operaţii şi misiuni NATO, UE şi în alte formate agreate şi asigurăm sprijinul de naţiune gazdă pentru forţele aliate. Promovăm în UE iniţiativa Eastern Flank Watch şi pregătim contribuţia României la implementarea ei. Sprijinim securitatea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a statelor din Balcanii de Vest, inclusiv capacitatea de apărare a Republicii Moldova, prin cooperare instituţională, pregătire şi schimb de expertiză, alături de aliaţi.
M10.Dimensiunea de apărare a Parteneriatului strategic cu SUAAcordăm prioritate dimensiunii de apărare a Parteneriatului strategic cu SUA şi actualizăm Foaia de parcurs în domeniul apărării 2020–2030. Susţinem consolidarea prezenţei forţelor şi capabilităţilor americane în România şi a facilităţilor cu relevanţă strategică, dezvoltăm cooperarea în înzestrare şi folosim instrumentul financiar FMF Loan oferit de SUA.M11.Cooperare de apărare şi securitate maritimă la Marea NeagrăExtindem cooperarea de apărare cu partenerii din NATO şi UE, mai ales Franţa, Germania, Italia, Polonia, Regatul Unit şi Turcia pentru securitatea Mării Negre, prin proiecte comune de pregătire, înzestrare şi sprijin logistic. Continuăm participarea la Grupul operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM Black Sea), înfiinţat de România, Turcia şi Bulgaria în 2024. Ca furnizor de securitate în regiune, asigurăm nevoile operaţionale pentru libertatea de navigaţie, protecţia infrastructurii critice şi a intereselor economice din zona economică exclusivă şi susţinem înfiinţarea în România a centrului regional pentru securitate maritimă, conform abordării strategice a UE.AFACERI INTERNEOrdine publică şi siguranţa comunităţilorM1.Strategie de siguranţă internă, forţe dispuse după riscuriAdoptăm Strategia naţională pentru siguranţă internă 2027-2031, cadrul comun pentru organizare, resurse şi investiţii, cu indicatori publici de performanţă raportaţi anual. Reorganizăm structurile teritoriale ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră pe baza unei analize de risc actualizate anual, fără a slăbi prezenţa în mediul rural şi în localităţile mici. Restructurăm aparatul central pe baza unui audit funcţional, cu centre de servicii comune şi resurse realocate structurilor operative. Dezvoltăm statutul ţării de furnizor regional de securitate, inclusiv capacitatea de a contribui la un spaţiu Schengen mai sigur. Intensificăm cooperarea poliţienească cu partenerii strategici şi agenţiile specializate de aplicare a legii.
M2.Atribuţii clare pentru Poliţie, Jandarmerie şi poliţia localăDelimităm prin lege, împreună cu autorităţile locale, atribuţiile poliţiei locale faţă de Poliţia Română, precum şi competenţele Poliţiei şi ale Jandarmeriei, fără suprapuneri, şi integrăm funcţional poliţia locală în sistemul naţional de ordine publică. În Jandarmerie, sistemele tehnice de securitate preiau o parte din paza obiectivelor, iar personalul are dublă utilizare, pentru pază şi ordine publică. Analizăm împreună cu alte autorităţi oportunitatea transferului din portofoliul structurilor de aplicare a legii a unor activităţi nespecifice în vederea concentrării resurselor către misiunile principale care consolidează climatul de ordine şi siguranţă publică.M3.Prevenirea violenţei şi protecţia comunităţilor şi a mediuluiImplementăm un program de reducere a violenţei stradale, consolidăm prezenţa MAI în mediul rural şi în zonele urbane marginalizate şi intensificăm prevenirea în şcoli, spaţii recreative şi online. Combatem mai eficient infracţiunile de mediu, cu accent pe fondul forestier şi deşeuri, şi întărim investigarea infracţiunilor, în cooperare cu parchetele.M4.Protecţie pentru victimele violenţei domestice şi ale traficuluiTrecem Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME) din faza-pilot în regim permanent, pentru intervenţiile în cazurile de violenţă domestică, cooperăm cu serviciile de asistenţă pentru a preveni revictimizarea şi identificăm, protejăm şi îndrumăm spre servicii specializate victimele traficului de persoane şi ale violenţei de gen. Îmbunătăţim mecanismele de prevenire şi acţionăm pentru reducerea semnificativă a cazurilor de femicid, în cooperare cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu şi cu societatea civilă.M5.Combaterea criminalităţii organizate şi siguranţa onlineConsolidăm acţiunea împotriva grupărilor transnaţionale, traficului de droguri şi de persoane şi criminalităţii cibernetice, cu atenţie specială pentru porturile de la Marea Neagră. Dezvoltăm anchetele digitale şi criminalistica, investim în siguranţa online, în special a minorilor, şi întărim cooperarea internaţională. Folosim responsabil inteligenţa artificială în analiza datelor, investigaţii şi procesele administrative, conform regulilor europene, cu decizia finală la om. Consolidăm capacitatea instituţională pentru derularea investigaţiilor financiare.M6.Siguranţă rutieră prin tehnologie şi prezenţă în traficActualizăm cadrul legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere, cu semnalări de la Poliţia Rutieră, administratorii de drumuri şi participanţii la trafic, şi operaţionalizăm sistemele automate de detectare e-SIGUR. Introducem controlul vitezei medii, comunicăm electronic cu şoferii, căutăm finanţare sustenabilă pentru investiţii, eliberăm prin digitalizare personalul specializat pentru activitatea din trafic şi continuăm educaţia rutieră.
Frontiere, situaţii de urgenţă şi rezilienţăM7.Frontiere sigure şi gestionarea migraţieiDezvoltăm monitorizarea inteligentă a frontierelor, aplicăm măsuri compensatorii eficiente după aderarea completă la Schengen, precum şi Pactul privind migraţia şi azilul, cu accent pe screening şi returnare rapidă. Urmărim frontiere sigure şi fluide pentru persoane şi mărfuri, cu respectarea drepturilor, şi un rol mai puternic al României în securitatea Mării Negre şi a spaţiului Schengen. Consolidăm capacitatea de gestionare a migraţiei legale şi ilegale prin utilizarea combinată a resurselor Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General pentru Imigrări.M8.Intervenţie integrată în situaţii de urgenţăReorganizăm structurile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi ale Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) şi, cu Ministerul Sănătăţii, ambulanţele judeţene, comasând structurile judeţene şi punctele aeromedicale în structuri teritoriale, cu mai puţine funcţii de conducere şi cu păstrarea capacităţii de răspuns din fiecare judeţ. Cu consiliile judeţene, comasăm serviciile Salvamont–Salvaspeo într-un singur serviciu pe judeţ.Dotăm IGSU şi IGAv cu tehnologii moderne şi integrăm sistemele de alertare, inclusiv RO-ALERT, într-o platformă unificată conectată la protecţia civilă europeană. Dezvoltăm, cu Ministerul Apărării Naţionale, infrastructura de pregătire pentru cutremure, incendii, inundaţii şi atacuri cibernetice, consolidăm cultura prevenirii, cu prioritate în comunităţile vulnerabile, şi actualizăm legislaţia pentru voluntariat şi pentru preluarea Strategiei de pregătire a Uniunii.M9.Rezilienţă informaţională şi alegeri sigure în 2028Împreună cu Secretariatul General al Guvernului şi instituţiile de securitate creăm o structură centrală de comunicare strategică împotriva ingerinţelor informaţionale externe, cu un centru tehnic de analiză a manipulărilor coordonate, fără atribuţii de moderare a conţinutului, şi un mecanism interinstituţional de răspuns la ameninţările hibride. Pregătim din timp alegerile din 2028, prin proceduri comune ale instituţiilor implicate şi aplicarea coordonată a regulamentelor europene privind serviciile digitale şi publicitatea politică. Înfiinţăm, cu buget anual plafonat, un Fond naţional pentru rezilienţă informaţională, care finanţează, prin apeluri competitive şi transparente, proiecte locale de educaţie media, digitală şi civică ale organizaţiilor societăţii civile cu experienţă în domeniu, cu prioritate în comunităţile cele mai expuse manipulării informaţionale; fondul este aliniat obiectivelor Scutului european pentru democraţie şi complementar programelor europene.Personal profesionist şi integru
M10.Carieră predictibilă, formare modernă, concurs pentru conducereReducem deficitul de personal şi facem cariera în MAI mai atractivă, pe baza unui plan multianual de resurse umane corelat cu capacitatea de formare şi cu spaţiul fiscal. Evaluăm împreună cu Ministerul Justiţiei regimul juridic al poliţiei judiciare în vederea asigurării unor condiţii profesionale echitabile pentru poliţia judiciară a Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la cele aplicabile poliţei judiciare de la nivelul structurilor specializate de parchet. Aplicăm gradual un ghid al carierei, legăm avansarea de performanţă, nu doar de vechime, ocupăm funcţiile de conducere prin concurs şi întărim etica şi integritatea. Reformăm Academia de Poliţie şi centrele de formare, modernizăm până în 2027 organizarea pregătirii profesionale, inclusiv prin mecanisme de e-learning şi crearea unor centre de excelenţă, introducem legitimaţia electronică până în 2028. Realizăm recrutarea accelerată şi valorificarea eficientă a competenţelor specialiştilor disponibili pe piaţa muncii prin extinderea masterului profesional şi accentuarea cooperării cu sistemul universitar.Dezvoltăm sistemul medical al Ministerului Afacerilor Interne şi investim în sănătatea şi protecţia personalului.M11.Verificări de integritate şi camere corporaleIntroducem verificări periodice de integritate pentru funcţiile cu risc ridicat, precum antidrog, criminalitate organizată şi frontieră, cu garanţii procedurale. Extindem camerele corporale în structurile operative, cu reguli unitare de utilizare a înregistrărilor, care protejează deopotrivă cetăţeanul şi poliţistul.Servicii digitale şi dotări moderneM12.Servicii publice digitale, cu mai puţine drumuri la ghişeuFinalizăm HUB MAI şi extindem serviciile electronice pentru cetăţeni şi firme, cu obiectivul creşterii cu 50% a numărului de servicii şi cu 100% a utilizatorilor până în 2028. Trecem în format digital documente precum permisul de conducere şi reducem drumurile, actele şi timpul necesar pentru stare civilă, evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise, înmatriculări şi cazier, după principiul „o singură dată, un singur ghişeu, un singur cont digital“, păstrând ghişeul pentru cei care nu folosesc serviciile digitale.Contribuim la lansarea portofelului european pentru identitate digitală, cu verificarea vârstei, şi emitem, cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), cartea electronică de identitate pentru românii din străinătate, inclusiv prin misiunile diplomatice şi consulare.M13.
Servicii digitale pentru angajatori şi lucrătorii străini, precum şi pentru studenţii străiniExtindem platforma workinromania.gov.ro cu noi fluxuri electronice, pentru gestionarea integral electronică a forţei de muncă din state terţe şi reducerea accelerată a timpului de procesare. Modernizăm serviciile Inspectoratului General pentru Imigrări pentru angajatori, agenţii de plasare şi lucrători străini şi controlăm legalitatea şederii. Operaţionalizăm, într-o abordare integrată similară, o platformă dedicată străinilor care vor să studieze în România - studyinromania.gov.ro.M14.Dotări moderne, tehnologie, drone şi capacitate de investiţiiContinuăm dotarea structurilor MAI cu mijloace de mobilitate, echipamente operative şi de protecţie şi uniforme adaptate noilor riscuri şi reabilităm energetic sediile. Introducem responsabil tehnologii moderne pentru efect operaţional sporit, inclusiv drone pentru misiuni operative, logistice şi de căutare şi salvare, şi pregătim operatori şi specialişti în mentenanţă. Asigurăm securitatea cibernetică performantă a platformelor Ministerului Afacerilor Interne. Întărim echipele care pregătesc investiţiile, cu un portofoliu de proiecte pregătit din timp, concentrat pe capacităţi comune de pregătire, urmărim absorbţia a peste 95% din fondurile nerambursabile disponibile şi continuăm proiectele SAFE şi accesăm programele Băncii Mondiale.Intensificăm cooperarea cu Ministerul Apărării Naţionale, pentru întărirea capacităţii de răspuns a forţelor Ministerului Afacerilor Interne în faţa ameninţărilor hibride, conform competenţelor deţinute, şi înzestrare corespunzătoare prin instrumente financiare din sfera cheltuielilor pentru apărare.POLITICĂ EXTERNĂ ŞI AFACERI EUROPENERomânia în Uniunea Europeană şi în OCDEM1.Eficientizarea negocierii intereselor României în cadrul UE prin mecanismul naţional de coordonare a afacerilor europeneNe propunem să urmărim mai atent în cadrul Guvernului, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de coordonator naţional, stadiul elaborării şi implementării poziţiilor României în cadrul UE, cu elaborarea, în primele 30 de zile, a unui inventar de dosare europene de interes în negociere, obiective, responsabilităţi instituţionale şi calendare pentru fiecare dosar prioritar. Consolidăm procesul de tranziţie de la etapa de negociere la etapa de implementare sau transpunere a legislaţiei europene la nivel naţional, prin mecanisme de avertizare timpurie, pentru evitarea procedurilor de infringement la adresa României şi pentru racordare reală la formatele de coordonare stabilite în cadrul UE. Priorităţile imediate sunt cadrul financiar multianual 2028-2034, strategia industrială europeană, securitatea economică, energie şi climă, piaţa unică, mobilitatea militară, extinderea UE şi Marea Neagră. Implicăm mediul academic, partenerii sociali, Institutul European din România şi experţii români din instituţiile europene în pregătirea mandatelor şi construim coaliţii înaintea deciziilor. Un registru unic al angajamentelor europene, cu responsabil şi termen, urmăreşte ieşirea din procedura de deficit excesiv conform planului fiscal-bugetar pe termen mediu, recomandările specifice de ţară şi transpunerea la termen a legislaţiei UE. În 2027, la 20 de ani de la aderare, lansăm un proiect naţional de viziune pentru următorii 20 de ani europeni.Promovăm extinderea UE ca investiţie strategică a Uniunii, pe baza principiului meritelor proprii şi cu furnizarea, de către România, în funcţie de interesul partenerilor, de expertiză punctuală în domeniile de aderare. Urmărim susţinerea integrării graduale a partenerilor în politicile UE, inclusiv prin dezvoltarea de proiecte de interconectivitate, participarea la iniţiative şi programe europene relevante, respectiv promovarea investiţiilor româneşti în statele candidate.Susţinem un rol activ al UE în domeniul securităţii şi apărării, complementar cu NATO, prin care Uniunea contribuie la creşterea capacităţii de apărare a Europei şi la o industrie de apărare eficientă. Folosim instrumentul european SAFE pentru industria de apărare şi pentru infrastructura cu dublă utilizare şi susţinem menţinerea sancţiunilor UE faţă de Rusia.
M2.Finalizarea aderării la OCDE şi valorificarea calităţii de membruRomânia a implementat peste 100 de recomandări prioritare şi a obţinut 24 dintre cele 25 de avize formale necesare aderării la OCDE; continuăm demersurile politico-diplomatice pentru finalizarea rapidă a etapelor rămase. MAE coordonează etapele finale de competenţa sa, inclusiv deschiderea Delegaţiei Permanente pe lângă OCDE şi promovarea Acordului privind privilegiile, imunităţile şi facilităţile, semnat la 16 martie 2026. Continuăm coordonarea cu toate instituţiile naţionale, în vederea valorificării recomandărilor de termen mediu şi lung. Aliniem legislaţia la standardele OCDE prin recomandările de termen mediu şi lung. Instituţiile naţionale sunt responsabile de respectarea angajamentelor asumate în procesul de aderare la OCDE.Securitate: NATO, SUA, Marea Neagră şi vecinătateaM3.România în NATO: angajamente respectate şi hub aliat pe Flancul EsticConsolidăm rolul României în NATO şi susţinem întărirea apărării colective pe Flancul Estic, o prezenţă aliată sporită şi sprijinul pentru Ucraina; faţă de Rusia, susţinem descurajarea şi constrângerea. Participăm la construcţia „NATO 3.0“: îndeplinim integral şi la timp angajamentele de la Summitul de la Haga şi susţinem o Europă mai puternică într-un NATO mai puternic, o distribuţie adecvată a responsabilităţilor între SUA, aliaţii europeni şi Canada şi o legătură transatlantică solidă. Susţinem extinderea şi diversificarea prezenţei aliate în România, inclusiv în domeniul cibernetic şi cel al ameninţărilor hibride, şi atragerea de noi structuri, programe şi centre de excelenţă NATO, în coordonare cu UE. Valorificăm apartenenţa la NATO pentru industria de apărare şi mobilitatea militară, din bugetele de apărare asumate şi prin instrumentele NATO.M4.Marea Neagră: securitate, hub maritim european şi conectivitateFacem din Marea Neagră un proiect de politică externă şi securitate: avansăm în NATO şi UE iniţiative pentru abordări coerente şi pe termen lung, dezvoltăm cooperarea cu Bulgaria, Turcia şi ceilalţi aliaţi şi folosim dimensiunea de securitate a Parteneriatului strategic cu SUA. În cadrul Abordării strategice a UE pentru Marea Neagră, urmărim găzduirea în România a Hubului european de securitate maritimă, cu rol informativ: cunoaşterea situaţiei în zona Mării Negre, avertizare timpurie, schimb de informaţii şi sprijinirea libertăţii de navigaţie. În primul semestru din 2027 prezentăm UE un portofoliu integrat de proiecte pentru portul Constanţa, Dunăre, transport, energie, cabluri, infrastructură digitală şi cu dublă utilizare, cu legături spre Republica Moldova, Ucraina, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, cu cofinanţare naţională numai pentru proiectele selectate, în corelare cu proiectele din capitolele Transporturi şi infrastructură (M8) şi Investiţii şi proiecte europene (M14).M5.Parteneriatul strategic cu SUA: securitate, economie şi tehnologieAprofundăm Parteneriatul strategic cu SUA pe toate dimensiunile, păstrând rolul esenţial al SUA în securitatea României. În primul semestru din 2027 propunem un portofoliu de proiecte comune în energie, inclusiv nucleară, apărare, inteligenţă artificială, semiconductori, securitate cibernetică şi infrastructură critică, urmărim integrarea furnizorilor români în lanţurile industriale transatlantice şi cooperăm pentru minerale critice, cu finanţare din capital privat, instrumente americane şi europene, BEI şi BERD, fără o alocare bugetară generală nouă. Extindem contactele interumane, educaţionale şi ştiinţifice.
M6.Republica Moldova: parcurs european, rezilienţă şi interconectareRămânem principalul susţinător al parcursului european al Republicii Moldova. Sprijinim rezilienţa sa, inclusiv energetică şi în faţa atacurilor hibride, promovăm măsuri împotriva actorilor care urmăresc destabilizarea ei, oferim expertiză şi asistenţă financiară pentru proiecte şi susţinem asistenţa macrofinanciară a Uniunii Europene. Pregătim cu autorităţile de la Chişinău, în primul semestru din 2027, un portofoliu comun de interconectări şi investiţii în energie, transport, digitalizare, administraţie, educaţie şi dezvoltare locală şi mobilizăm experţi români pentru negocierile de aderare şi administraţia publică. Folosim instrumentele UE pentru extindere, BEI, BERD, Banca Mondială şi capital privat, cu cofinanţare naţională limitată şi etapizată. Sprijinim extinderea companiilor româneşti pe piaţa din Republica Moldova, inclusiv participarea la programele de privatizare.M7.Ucraina şi Balcanii de Vest: securitate, reconstrucţie şi parcurs europeanImplementăm Parteneriatul strategic cu Ucraina şi continuăm sprijinul, inclusiv contribuţia la efortul aliat de asistenţă militară şi instruire, pentru o pace justă şi durabilă, bazată pe Carta ONU şi pe respectarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Susţinem parcursul european al Ucrainei, pe baza meritelor proprii. Construim un mecanism pentru participarea companiilor româneşti la reconstrucţie, în infrastructură, energie, transport, sănătate, agricultură şi servicii, şi investim în proiecte transfrontaliere. Drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române, inclusiv la educaţie şi libertate religioasă, rămân o prioritate a dialogului. Susţinem tehnic şi politic parcursul european al statelor din Balcanii de Vest şi securitatea regiunii. Sprijinim extinderea regională a companiilor româneşti în Ucraina şi în Balcanii de Vest.Diplomaţie economică şi parteneriate globaleM8.Diplomaţie economică cu obiective anuale pentru fiecare misiuneDiplomaţia economică devine prioritară pentru toate misiunile, fiecare cu obiective anuale măsurabile stabilite la începutul anului 2027: investiţii atrase, exportatori sprijiniţi, proiecte facilitate, acces la resurse şi lanţuri de aprovizionare. MAE îşi consolidează dimensiunea de diplomaţie economică şi sprijină ARICE în coordonarea unei reţele permanente care ajută companiile, în special IMM-urile, în accesul la pieţe, parteneri, achiziţii internaţionale, proiecte UE şi finanţatori internaţionali: minimum 1.000 de companii pe an şi 5.000 până în 2030. Programul „Diplomaţia pentru investiţii şi exporturi“ vizează energia, apărarea, industria auto şi bateriile, IT şi inteligenţa artificială, semiconductorii, agroalimentarul, farmaceuticele, infrastructura şi materiile prime critice; stimulentele pentru investiţii se aprobă separat, în limitele cadrului fiscal.M9.Companii româneşti în Global Gateway şi pe noile pieţeCreăm, în primul semestru din 2027, un mecanism naţional prin care companiile româneşti intră în proiectele Global Gateway şi în consorţii europene, cu minimum 200 de companii pregătite anual. Ambasadele facilitează accesul la proiecte de infrastructură, energie, digitalizare, sănătate şi educaţie în Africa, Asia, America Latină, Orientul Mijlociu, Balcani, Caucaz şi Asia Centrală.
M10.Parteneriate strategice cu rezultate şi o diplomaţie globală pragmaticăDăm dinamism parteneriatelor strategice cu Franţa, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Japonia, Coreea de Sud, Canada şi Azerbaidjan, cu planuri de acţiune actualizate şi obiective economice şi tehnologice măsurabile. Construim o diplomaţie globală pragmatică, selectivă şi orientată spre rezultate: actualizăm Strategia pentru Africa, relansăm consultările politice pentru un forum economic România-America Latină şi consolidăm parteneriatele cu Japonia, Coreea de Sud şi India, mai ales în tehnologie; urmărim participarea la reconstrucţia postconflict din Orientul Mijlociu şi Africa.M11.România, actor multilateral activ şi mai bine reprezentat internaţionalCreştem influenţa României în ONU, Consiliul Europei, OSCE şi formatele regionale, inclusiv trilateralele România-Polonia-Turcia şi România-Republica Moldova-Ucraina şi Iniţiativa celor Trei Mări, şi promovăm dreptul internaţional şi multilateralismul.Cetăţeni, diaspora şi o diplomaţie profesionistăM12.Servicii consulare mai accesibile şi digitalizateRecalibrăm reţeaua consulară după distribuţia reală a comunităţilor româneşti, volumul solicitărilor şi distanţele faţă de consulate, pe baza unei evaluări şi a unui plan naţional elaborate în primul semestru din 2027. Extindem serviciile digitale, consulatele itinerante, intervenţiile mobile şi oficiile consulare noi, pentru a reduce timpii de aşteptare, costurile şi birocraţia. Întărim cooperarea interinstituţională pentru protejarea drepturilor lucrătorilor, familiilor, copiilor şi persoanelor vulnerabile din străinătate.M13.Diaspora, partener pentru dezvoltarea RomânieiCreăm mecanisme care conectează antreprenorii, specialiştii şi investitorii români din străinătate cu firmele, universităţile şi proiectele din ţară şi sprijinim revenirea celor care doresc să se întoarcă şi integrarea copiilor lor, fără ruperea legăturilor cu comunităţile din străinătate. Urmărim respectarea de către statele de cetăţenie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române şi dezvoltăm, interministerial, diplomaţia culturală şi educaţională dedicată românilor din afara ţării.
M14.Diplomaţie culturală şi ştiinţifică, rezilienţă democratică şi informaţionalăIntegrăm MAE, institutele culturale, mediul academic şi reţeaua diplomatică într-o strategie de promovare a României prin cultură, educaţie şi cercetare şi dezvoltăm parteneriatele internaţionale ale universităţilor şi institutelor de cercetare. Consolidăm capacităţile diplomatice privind ameninţările hibride, dezinformarea şi comunicarea strategică. Ne implicăm activ în Scutul european pentru democraţie şi în Centrul european pentru rezilienţă democratică, valorificând experienţa României în faţa interferenţelor externe în alegeri, şi coordonăm pe plan intern combaterea acţiunilor hibride, cu respectarea libertăţii de exprimare.M15.Diplomaţie profesionistă, evaluată după rezultateAudităm în primul semestru din 2027 necesarul de personal al misiunilor şi reformăm recrutarea, formarea, rotaţia, evaluarea şi promovarea diplomaţilor pe criterii profesionale. Institutul Diplomatic Român devine centrul formării continue. Urmărim ameliorarea statutului diplomatului român, prin compatibilizare cu omologii străini, actualizăm legislaţia administrativă a MAE, accelerăm digitalizarea şi extindem reabilitarea clădirilor statului român din străinătate.Fiecare program are indicatori periodici: investiţii mobilizate, companii sprijinite, exporturi facilitate, proiecte europene obţinute, candidaturi promovate, servicii consulare digitalizate şi rezultate în negocieri. Măsurile respectă traiectoria fiscal-bugetară asumată, fără noi cheltuieli permanente neacoperite; investiţiile se finanţează prioritar din fonduri europene, instituţii financiare internaţionale şi capital privat.INVESTIŢII ŞI PROIECTE EUROPENEÎn ultimele două decenii, fondurile europene au reprezentat unul dintre principalele motoare ale modernizării României, contribuind decisiv la dezvoltarea infrastructurii, creşterea competitivităţii economice, modernizarea serviciilor publice şi reducerea decalajelor de dezvoltare. De la aderarea la Uniunea Europeană şi până la sfârşitul anului 2025, România a beneficiat de încasări de peste 108 mld. euro, înregistrând un sold net pozitiv de peste 72 mld. euro. Această experienţă demonstrează că integrarea europeană nu este doar un proiect politic, ci şi unul dintre cele mai importante instrumente de dezvoltare economică ale României.Următoarea etapă trebuie să însemne trecerea de la o administraţie a fondurilor europene la o administraţie a investiţiilor pentru dezvoltare. Ambiţia noastră nu mai poate fi limitată la atragerea şi cheltuirea resurselor disponibile. Fiecare euro investit trebuie să producă valoare adăugată în economie, să stimuleze productivitatea, să mobilizeze capital privat, să genereze locuri de muncă mai bine plătite şi să îmbunătăţească concret calitatea vieţii cetăţenilor.În acest scop, România are nevoie de o viziune unitară asupra investiţiilor publice, indiferent de sursa de finanţare, prin corelarea fondurilor europene cu resursele bugetului naţional şi cu instrumentele financiare capabile să atragă investiţii private. Vom promova o programare multianuală coerentă, prioritizarea investiţiilor în funcţie de impactul economic şi social, complementaritatea surselor de finanţare şi responsabilitatea instituţiilor pentru finalizarea proiectelor şi rezultatele obţinute.Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va avea un rol central în această transformare, prin accelerarea implementării programelor europene, simplificarea radicală a procedurilor, reducerea poverii administrative pentru beneficiari şi pregătirea strategică a viitorului cadru financiar multianual al Uniunii Europene. Statul trebuie să devină un partener al investiţiilor, nu un administrator al birocraţiei.Succesul nu va mai fi măsurat doar prin rate de absorbţie, apeluri lansate sau contracte semnate, ci prin investiţii finalizate, productivitate crescută, companii competitive, infrastructură funcţională şi servicii publice mai bune. Obiectivul nostru este ca fondurile europene să nu reprezinte doar o sursă de finanţare, ci fundamentul unui nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiţii productive, competitivitate, convergenţă regională şi prosperitate sustenabilă.Obiective
În perioada următoare, prioritatea Guvernului va fi valorificarea eficientă a resurselor europene disponibile, finalizarea responsabilă a PNRR şi construirea unui sistem coerent de programare şi finanţare a investiţiilor publice, indiferent de sursa de finanţare.În condiţiile încheierii perioadei de implementare a PNRR este necesară o abordare realistă, care să urmărească maximizarea sumelor ce mai pot fi încasate în conformitate cu regulile europene, clarificarea obligaţiilor financiare rămase şi stabilirea unei perspective sustenabile pentru investiţiile nefinalizate. Obiectivul nu este continuarea automată a tuturor proiectelor, ci protejarea investiţiilor viabile şi cu impact economic şi social ridicat, în limita resurselor disponibile.În acest sens, Guvernul îşi asumă următoarele obiective prioritare:• finalizarea responsabilă a PNRR, recuperarea întârzierilor şi maximizarea fondurilor europene ce mai pot fi încasate, în limitele cadrului legal şi ale termenelor stabilite la nivel european, inclusiv prin clarificarea situaţiei jaloanelor, ţintelor şi cererilor de plată aflate în evaluare;• evaluarea integrală a portofoliului de proiecte finanţate prin PNRR, pentru identificarea stadiului fizic şi financiar, a obligaţiilor contractuale, a necesarului real de finanţare până la finalizare şi a riscurilor de neimplementare;• prioritizarea, împreună cu Ministerul Finanţelor, a investiţiilor nefinalizate, pe baza gradului de maturitate, a impactului economic şi social, a importanţei strategice şi a sustenabilităţii bugetare. Pentru proiectele prioritare vor fi analizate posibilităţile de continuare prin alte programe europene, bugetul naţional sau instrumente financiare alternative, în condiţiile respectării regulilor de eligibilitate şi evitării dublei finanţări;• accelerarea absorbţiei fondurilor europene aferente perioadei 2021-2027, prin recuperarea întârzierilor, simplificarea procedurilor, reducerea termenelor de evaluare şi rambursare şi orientarea resurselor către proiectele care pot genera rezultate concrete în economie;• instituirea unui cadru naţional integrat de programare multianuală a investiţiilor publice, prin corelarea fondurilor europene cu bugetul naţional, eliminarea suprapunerilor de finanţare sectorială din diferite bugete şi introducerea unui mecanism transparent de prioritizare şi monitorizare a proiectelor, unde cele selectate la finanţare din fonduri europene să aibă prioritate în alocările bugetare anuale;• pregătirea strategică a României pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, prin negocierea unor alocări favorabile intereselor naţionale, definirea timpurie a priorităţilor de investiţii şi pregătirea capacităţii instituţionale pentru implementarea viitoarelor programe.Principiul fundamental al acestei abordări este trecerea de la finanţarea fragmentată a proiectelor la planificarea integrată a investiţiilor pentru dezvoltare. România trebuie să investească prioritar acolo unde resursele publice produc cea mai mare valoare economică şi socială, evitând asumarea unor noi obligaţii fără o perspectivă clară de finanţare.Situaţia la zi a fondurilor europenePlanul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR)Guvernul preia PNRR în etapa finală de implementare. Planul a fost revizuit de trei ori, în 2023, 2025 şi 2026. Alocarea actuală este de 20,10 mld. euro: 13,56 mld. euro granturi şi 6,54 mld. euro împrumuturi. La aprobarea din 2021, alocarea era de 29,2 mld. euro. Reducerea a vizat mai ales componenta de împrumut, ca să se încadreze în traiectoria de ajustare fiscală. Au fost eliminate şi investiţiile care nu mai puteau fi finalizate la termen. Componenta de grant a fost securizată integral. Planul cuprinde 66 de reforme şi 118 investiţii, condiţionate de 385 de ţinte şi jaloane.Cererile de plată. Toate cele şase cereri de plată au fost depuse, ultima la 30 septembrie 2026.• România a încasat până acum 13,27 mld. euro, circa 66% din alocare. Suma include cele 301 mil. euro recuperate pentru jaloanele care fuseseră suspendate din cererea nr. 3.• Cererea nr. 5, depusă în august 2026, ar mai aduce aproximativ 1,88 mld. euro. Cu această sumă, încasările ar urca la circa 15,16 mld. euro (75,4%).• Cererea finală, nr. 6, are o valoare netă de 4,35 mld. euro. Comisia Europeană trebuie să încheie evaluarea până la 6 noiembrie şi să emită decizia până la 20 noiembrie 2026. România va avea apoi două luni pentru a transmite dovezi suplimentare pentru ţintele evaluate drept neîndeplinite.
• Conform datelor prezentate public, pierderea estimată la cererea nr. 6 este de aproximativ 0,97 mld. euro. Riscul ţine în principal de reforme: salarizarea unitară în sectorul public (circa 770 mil. euro) şi legea decarbonizării (50 mil. euro).• Dacă estimările se confirmă, România ar încasa în total circa 18,5 mld. euro din PNRR, peste 90% din plan.Execuţia financiară. La 31 august 2026, coordonatorii de reforme şi investiţii utilizaseră 13,61 mld. euro din fonduri PNRR. Suma depăşeşte ce s-a încasat de la Comisie (104,9%) şi reprezintă 67,7% din valoarea planului. Bugetul de stat a mai contribuit cu 2,71 mld. euro: 0,43 mld. euro cofinanţare naţională şi 2,28 mld. euro TVA.Cadrul legal. Legislaţia a fost adaptată pentru accelerarea şi închiderea planului:• OUG nr. 41/2025 şi OUG nr. 72/2025 au încadrat contractele în suma renegociată şi au prioritizat proiectele după maturitate;• OUG nr. 3/2026 a introdus verificări ex post prin eşantionare şi verificări pe bază de risc;• Legea nr. 183/2026 reglementează închiderea operaţională şi financiară a PNRR:– proiectele nefinalizate trebuie terminate până la 31 decembrie 2026, din surse proprii ale beneficiarilor sau din alte surse legale, inclusiv programe naţionale precum cele ale AFM;– dacă nu sunt terminate, sumele se recuperează proporţional;– rapoartele de închidere se depun până la 30 martie 2027, iar raportul naţional până la 30 iunie 2027.Politica de coeziune 2021-2027
Cele 15 programe (7 naţionale şi 8 regionale) au o alocare totală de 41,97 mld. euro, din care 30,99 mld. euro contribuţie UE. Situaţia la 30 septembrie 2026:• plăţi către beneficiari din fonduri UE: 11,45 mld. euro (36,9% din alocarea UE);• sume solicitate Comisiei: 8,82 mld. euro, adică o rată de absorbţie curentă de 28,5%;• rambursări primite: 8,52 mld. euro (27,5%);• total primit de la Comisie, inclusiv prefinanţările de 2,79 mld. euro: 11,31 mld. euro (36,5%).Diferenţe între programe. Implementarea este inegală.• Programul Transport este cel mai avansat, cu o rată curentă de 53,4%. Urmează Dezvoltare durabilă şi tranziţie justă (36,0%) şi Incluziune şi demnitate socială (29,9%).• Cele mai rămase în urmă sunt Creştere inteligentă, digitalizare şi instrumente financiare (9,5%), Sănătate (14,6%) şi Educaţie şi ocupare (21,4%).• Programele regionale au în medie 20,0%, faţă de 31,9% la cele naţionale.Cheltuielile sunt eligibile până la 31 decembrie 2029. Aceasta înseamnă că circa 22 mld. euro, peste 70% din alocarea UE, trebuie solicitaţi Comisiei în puţin peste trei ani. În plus, în fiecare an trebuie atinse ţintele care evită dezangajarea automată.Obiective pe termen scurt - absorbţie rapidă a banilor europeni, reprogramări care să susţină creşterea economică şi lansarea programelor nelansateM1.Închiderea PNRR fără pierderi suplimentareConcentrăm resursele administrative ale Guvernului pe documentarea jaloanelor şi ţintelor din cererile de plată nr. 5 şi 6, aflate în evaluarea Comisiei Europene, inclusiv cererea finală, de aproximativ 4,35 mld. euro net. O celulă de închidere a PNRR, la nivelul MIPE şi al coordonatorilor de reforme şi investiţii, răspunde în maximum 5 zile lucrătoare la fiecare solicitare a Comisiei.Evaluăm proiect cu proiect investiţiile nefinalizate prin PNRR şi concentrăm resursele asupra soluţiilor pentru proiectele viabile. Pentru fiecare investiţie matură şi justificată economic care nu mai poate fi finanţată prin PNRR stabilim sursa alternativă de finanţare, pe criteriul gradului de execuţie: coeziune 2021-2027, alte programe europene, BEI/BERD/BM şi, în ultimă instanţă, bugetul naţional.
Instituim un mecanism unic de monitorizare a obligaţiilor post-PNRR (operare, întreţinere, indicatori) şi publicăm raportul de închidere a PNRR: ce s-a construit, ce s-a pierdut şi de ce, ce lecţii preluăm în programarea 2028-2034.M2.Coeziune 2021-2027: de la contracte la plăţiInstituim la nivelul MIPE un mecanism săptămânal de monitorizare a tuturor programelor europene, cu responsabil nominal şi termen pentru fiecare blocaj. Fiecare program are un grafic de plăţi actualizat lunar, legat de ţintele anuale de dezangajare (n+3), şi un sistem de avertizare timpurie pentru proiectele întârziate. Programele sub ţintă intră automat în procedură de realocare, iar sumele care nu mai pot fi utilizate la timp merg către proiecte mature, fără a aştepta apropierea termenului de dezangajare. Proiectele majore din transport, sănătate şi apă-canal au echipe dedicate de deblocare.Prioritizăm proiectele mature cu efect economic ridicat în transport, apă şi canalizare, sănătate, educaţie, digitalizare, energie, dezvoltare urbană şi regională şi competitivitatea IMM-urilor. În condiţiile consolidării fiscale, finanţarea europeană devine sursa principală pentru menţinerea investiţiilor publice. Programele sub ţintă intră automat în procedura de realocare. Sumele necontractate sau care nu mai pot fi folosite la timp merg rapid către proiecte mature şi către priorităţile strategice, fără a aştepta apropierea termenului de dezangajare. Proiectele majore din transport, sănătate şi apă-canal au echipe dedicate de deblocare.M3.Reprogramare pentru creştere economică• Folosim pachetul de flexibilităţi oferit de Comisia Europeană prin evaluarea la jumătatea perioadei (midterm review) şi prin ReArm Europe. Acesta permite prefinanţări mai mari, extinderea perioadelor de eligibilitate şi introducerea unor priorităţi noi, precum apărarea şi locuinţele sociale.• Transformăm fondurile europene într-un instrument de stabilizare şi accelerare a investiţiilor publice. Le folosim în primul rând pentru proiecte mature cu impact economic ridicat, care susţin formarea brută de capital şi creşterea productivităţii.• Prioritizăm proiectele mature din transport, apă şi canalizare, sănătate, educaţie, digitalizare, energie, dezvoltare urbană şi regională şi competitivitatea IMM-urilor.• Corelăm fondurile europene cu strategia fiscal-bugetară a României. În condiţiile consolidării fiscale, finanţarea europeană devine sursa principală pentru menţinerea unui nivel ridicat, dar sustenabil, al investiţiilor publice, cu presiune redusă asupra bugetului naţional.M4.Programele regionale: descentralizare cu coordonare• Continuăm descentralizarea implementării prin întărirea rolului regiunilor şi al autorităţilor de management ale programelor regionale. Astfel, deciziile de dezvoltare se iau mai aproape de nevoile reale ale comunităţilor.• Descentralizarea vine cu reguli clare şi sprijin tehnic constant. MIPE asigură coerenţa naţională a programelor regionale şi corelarea lor cu priorităţile Guvernului. Tot MIPE asigură complementaritatea cu viitorul PPNR şi cu celelalte programe şi menţine un dialog unitar cu Comisia Europeană.
M5.Sprijin pentru mediul privat şi cercetare• Întărim monitorizarea, coordonarea şi vizibilitatea instrumentelor financiare pentru mediul privat şi mobilizăm un nivel adecvat de finanţare prin acestea.• Creăm un cadru coerent de programe şi scheme multianuale, lansate recurent, care să susţină investiţiile mediului de afaceri.• Monitorizăm proiectele strategice din cercetare-dezvoltare.M6.Fondul pentru tranziţie justă: noi economii locale, nu declin gestionatPlan special de accelerare pentru Hunedoara, Gorj, Dolj, Mureş, Galaţi şi Prahova, concentrat pe investiţii productive, IMM-uri, reconversie profesională, energie curată şi tehnologii noi. Fondurile trebuie să creeze activităţi economice alternative înainte de dispariţia locurilor de muncă tradiţionale. Solicităm resurse noi pentru tranziţie justă în viitorul cadru financiar multianual.Obiectivul este să nu pierdem nimic, în ciuda întârzierilor majore, din alocarea Fondului pentru tranziţie justă şi să accelerăm proiectele din cele şase judeţe eligibile: Hunedoara, Gorj, Dolj, Mureş, Galaţi şi Prahova.• Actualizăm, împreună cu partenerii judeţeni, planurile teritoriale de tranziţie justă, în funcţie de noile realităţi şi de maturitatea proiectelor.• Deblocăm implementarea Programului Tranziţie justă printr-un plan de măsuri care să evite dezangajarea.• Identificăm un portofoliu de proiecte eligibile pentru finanţare. Pregătim şi lansăm proiectele STEP.• Transformăm cele şase judeţe în poli de investiţii pentru energie curată, producţie industrială, IMM-uri, reconversie profesională şi tehnologii noi. Fondurile trebuie să creeze activităţi economice alternative înainte să dispară locurile de muncă tradiţionale.• Solicităm resurse noi pentru tranziţie justă în viitorul cadru financiar multianual.M7.Fondul social pentru climă: protejăm oamenii, finanţăm tranziţiaDemararea procedurilor pentru cadrul de implementare înaintea aplicării ETS2, pentru gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderi şi utilizatorii vulnerabili de transport. Folosim resursele pentru reducerea structurală a facturilor şi a costurilor de transport, nu doar pentru compensaţii temporare: renovarea locuinţelor, eficienţă energetică, încălzire curată şi mobilitate accesibilă.Fondul social pentru climă, instituit prin Regulamentul (UE) 2023/955, atenuează impactul social al ETS2, sistemul de certificate de emisii extins la clădiri şi transportul rutier. Conform calendarului european actualizat, ETS2 intră în funcţiune în 2028.• Finalizăm cadrul de implementare înainte de aplicarea ETS2, cu portofoliul de măsuri pregătit în primele 100 de zile.• Folosim resursele pentru a reduce structural facturile şi costurile de transport, nu doar pentru compensaţii temporare. Finanţăm renovarea locuinţelor, eficienţa energetică, încălzirea curată şi mobilitatea accesibilă.
• Protejăm puterea de cumpărare a gospodăriilor vulnerabile, a microîntreprinderilor şi a utilizatorilor de transport vulnerabili, cu cofinanţarea naţională prevăzută de cadrul european.M8.Lansarea la timp a programelor finanţate prin granturile SEE şi norvegieneCoordonăm ministerele de linie şi operatorii de program pentru soluţionarea blocajelor administrative şi stabilim un calendar ferm de lansare a apelurilor şi de contractare, în complementaritate cu celelalte finanţări europene şi fără dublă finanţare.Obiective pe termen lung - viitorul buget european 2028-2034M9.Poziţia României în negocierile europenePropunerea Comisiei Europene pentru cadrul financiar multianual 2028-2034 schimbă felul în care sunt programate fondurile. Fiecare stat ar avea un plan naţional şi regional de parteneriat unic, care leagă reformele de investiţii, iar plăţile ar depinde de rezultate. Logica este apropiată de cea a PNRR. România trebuie să intre în această perioadă cu o poziţie clară în negocieri şi cu reformele sectoriale definite din timp. Are nevoie şi de o coordonare reală între MIPE, ministerele de linie, Ministerul Finanţelor şi regiuni, astfel încât fondurile europene să completeze investiţiile naţionale, nu să le înlocuiască.Susţinem politica de coeziune ca principală politică europeană de investiţii structurale, convergenţă şi reducere a disparităţilor dintre regiuni. Pentru România, coeziunea nu este doar o sursă de finanţare, ci un instrument de modernizare, competitivitate şi stabilitate economică. În negocieri urmărim:• o alocare consistentă - politica de coeziune trebuie să păstreze aproximativ o treime din viitorul buget european, cu resurse predictibile şi multianuale pentru regiunile mai puţin dezvoltate. Ratele de cofinanţare trebuie să permită multiplicarea efectelor fără presiune excesivă asupra bugetului naţional;• convergenţa ca obiectiv central, cu o componentă puternică de competitivitate - fondurile trebuie să acopere productivitatea, inovarea, industria, digitalizarea, energia, infrastructura strategică, apărarea cu dublă utilizare şi tranziţia economică. Scopul nu este doar recuperarea decalajelor, ci şi capacitatea României de a concura în economia europeană;• principiile fundamentale ale coeziunii:• prealocare multianuală la nivel naţional;• management partajat;• parteneriat cu autorităţile locale şi regionale;• o componentă regională puternică în cadrul planului unic de ţară;
• reguli de management şi control mai simple - acestea trebuie să fie proporţionale, stabile şi orientate spre rezultate, cu verificări concentrate pe riscurile reale;• fazarea proiectelor mari între perioade de programare, cu reguli clare, ca instrument de continuitate a investiţiilor, şi nu ca soluţie de criză la final de perioadă;• mecanisme flexibile pentru angajamente, prefinanţări, realocări şi plăţi, care să asigure o finanţare predictibilă a proiectelor.M10.Guvernanţă naţională: un singur sistem de coordonare pentru 2028-2034Instituim un mecanism naţional de guvernanţă pentru Planul de parteneriat naţional şi regional (PPNR) 2028-2034, coordonat de MIPE. Fiecare actor are un rol clar:• MIPE coordonează programarea şi negocierea cu Comisia Europeană, asigură coerenţa Planului de parteneriat naţional şi regional şi leagă reformele de investiţii;• ministerele de linie contribuie la politicile şi reformele sectoriale, îşi asumă ţintele şi indicatorii şi pregătesc portofoliile de proiecte din domeniul lor;• Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, împreună cu Ministerul Finanţelor, stabileşte anvelopele financiare multianuale pe sectoare şi cofinanţarea naţională, pentru programele de investiţii din fonduri europene. Tot cele două verifică adiţionalitatea, adică faptul că fondurile europene se adaugă la efortul investiţional naţional, şi nu îl înlocuiesc;• regiunile, prin agenţiile de dezvoltare regională şi autorităţile locale, fundamentează priorităţile teritoriale şi componenta regională a planului;• Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene coordonează implementarea PPNR şi stabileşte fluxurile administrative, procedurale şi financiare aferente sistemului de management şi control PPNR 2028-2034. Lansăm un proces coordonat de consultare interministerială şi interregională. Prin acesta strângem nevoile şi propunerile de reforme şi investiţii pentru 2028-2034 şi le transformăm în priorităţi naţionale.M11.Reforme sectoriale şi priorităţi de investiţii1.Reformele-cheie, definite la nivelul Guvernului. Împreună cu ministerele de linie stabilim un set restrâns de reforme prioritare, cu impact structural. Acestea valorifică experienţa PNRR şi sunt corelate cu recomandările specifice de ţară, cu foaia de parcurs pentru aderarea la OCDE şi cu nevoile reale ale administraţiei şi economiei. Fiecare reformă are:• o instituţie responsabilă;
• un calendar de implementare;• indicatori de rezultat.Reformele care vor condiţiona accesul la fonduri nu rămân intervenţii izolate. Acestea fac parte dintr-o agendă coerentă de modernizare a statului şi de creştere a competitivităţii României. Ne asigurăm, totodată, că reformele sunt fezabile şi nu periclitează viitoarele rambursări de fonduri europene.2.O arhitectură sectorială clară. România intră în noul cadru financiar cu priorităţi definite pe sectoare: transport; energie; competitivitate economică; digitalizare; sănătate; educaţie; apă şi canalizare; dezvoltare urbană şi regenerare regională; apărare şi infrastructură cu dublă utilizare. Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună. Concentrăm resursele pe proiecte mari, integrate şi cu impact. Evităm fragmentarea finanţărilor şi apelurile mici, greu de administrat şi cu efect redus.M12.Complementaritatea cu investiţiile naţionale şi corelarea fiscal-bugetară• Programarea europeană şi cea bugetară merg împreună. Corelăm programarea fondurilor europene cu planul fiscal-structural pe termen mediu şi cu cadrul bugetar multianual. Astfel, investiţiile europene susţin creşterea economică, formarea brută de capital şi stabilitatea macroeconomică fără presiune suplimentară asupra deficitului.• Adiţionalitatea se verifică pe fiecare sector. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene stabileşte, pentru fiecare sector, cât se investeşte din bugetul fondurilor europene şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, integrează într-un cadru coerent investiţional programele naţionale. Fondurile europene se adaugă investiţiilor naţionale, nu le înlocuiesc.• Proiectele sunt alocate pe surse, fără suprapuneri. Delimităm clar ce finanţează fondurile europene, ce finanţează programele naţionale de investiţii şi ce finanţează instituţiile financiare internaţionale. Programele naţionale acoperă ce nu este eligibil sau prioritar pentru fondurile europene.• Prioritizarea investiţiilor publice se face într-un singur loc. Proiectele finanţate din surse europene şi cele finanţate din surse naţionale sunt prioritizate după aceleaşi criterii: maturitate, impact economic şi sustenabilitatea costurilor de operare.M13.Dimensiunea regională: politici regionale în coordonare naţională• Regiunile au un rol real în stabilirea priorităţilor. Planul de parteneriat naţional şi regional are o componentă regională distinctă, construită pe strategiile de dezvoltare ale regiunilor.• Coordonarea naţională asigură coerenţa, complementaritatea dintre investiţiile regionale şi cele sectoriale realizate la nivel naţional şi rezultate măsurabile. Astfel, aceeaşi nevoie nu este finanţată de două ori şi nicio nevoie importantă nu rămâne neacoperită.
• Susţinem investiţiile teritoriale integrate şi proiectele regionale complexe, cu reguli de fazare care să permită continuarea lor între perioade de programare.M14.Pregătire din timp şi rezultate vizibile• Proiecte pregătite înainte de deschiderea finanţării. Construim din timp un portofoliu naţional şi regional de proiecte mature, cu documentaţii tehnice, avize, analize cost-beneficiu şi calendar realist. România trebuie să înceapă perioada 2028-2034 cu proiecte pregătite, nu cu întârzieri de programare.• Continuitatea investiţiilor mari. Investiţiile strategice începute în 2021-2027 sau prin PNRR din transport, sănătate, apă-canal şi energie sunt planificate de la început pentru a continua în noul cadru.• Rezultate, nu doar absorbţie. Succesul se măsoară prin efecte concrete, precum:• infrastructură finalizată;• investiţii private atrase;• locuri de muncă;• servicii publice mai bune;• reducerea decalajelor regionale.• Utilizarea mecanismelor flexibile de angajare şi plată. România va susţine utilizarea unor mecanisme flexibile privind angajamentele, prefinanţările, realocările şi plăţile, pentru a accelera absorbţia şi pentru a asigura finanţarea predictibilă a proiectelor. Aceste mecanisme trebuie să permită folosirea eficientă a fondurilor europene ca instrument de susţinere a investiţiilor şi, indirect, de reducere a presiunii asupra finanţării deficitului. Fondurile europene trebuie să fie utilizate ca resursă activă de dezvoltare şi stabilitate, nu doar ca instrument administrativ de rambursare.• Susţinerea managementului partajat, a parteneriatului şi a dimensiunii regionale. România va susţine principiile fundamentale ale politicii de coeziune: prealocarea multianuală la nivel naţional, managementul partajat, parteneriatul cu autorităţile locale şi regionale şi menţinerea unei componente regionale puternice în arhitectura viitoarelor programe. Regiunile trebuie să aibă un rol real în stabilirea priorităţilor, dar în cadrul unei coordonări naţionale care să asigure coerenţă, complementaritate şi rezultate măsurabile.• Orientarea fondurilor europene către rezultate economice şi sociale vizibile. România va promova o abordare în care succesul politicii de coeziune nu este măsurat doar prin rata de absorbţie, ci prin efectele produse: infrastructură finalizată, investiţii private atrase, locuri de muncă, servicii publice mai bune, competitivitate, reducerea decalajelor regionale şi creşterea calităţii vieţii. Viitorul cadru financiar trebuie să fie pregătit ca un proiect naţional de dezvoltare. România trebuie să folosească fiecare euro european pentru a accelera convergenţa, a susţine investiţiile şi a crea o economie mai competitivă, mai rezilientă şi mai bine conectată la priorităţile europene.• Agricultură, sănătate, educaţie şi dezvoltare rurală în viitorul CFM. În negocieri apărăm o politică agricolă comună puternică, predictibilă şi echitabilă, cu o componentă distinctă pentru dezvoltarea rurală, o componentă distinctă şi protejată pentru sănătate, precum şi finanţarea predictibilă a educaţiei, formării profesionale şi competenţelor.• România accesează mai mult din programele europene competitive. Construim capacitate naţională pentru programele gestionate direct de Comisia Europeană, unde finanţarea nu este prealocată statelor membre, ci se câştigă proiect cu proiect, şi sprijinim formarea unor consorţii naţionale care reunesc companii mari, IMM-uri inovatoare, universităţi, institute de cercetare şi instituţii financiare, capabile să concureze pentru Fondul european pentru competitivitate şi Orizont Europa.• Pregătirea României pentru reconstrucţia Ucrainei şi dezvoltarea Republicii Moldova. Folosim programele europene pentru dezvoltarea infrastructurii din estul României, conectarea cu Republica Moldova şi Ucraina, portul Constanţa, punctele de frontieră, căile ferate, energia şi logistica, astfel încât România să devină un hub regional, în corelare cu portofoliile pentru Marea Neagră, Republica Moldova şi Ucraina din capitolul Politică externă şi afaceri europene (M4, M6, M7).• Pregătirea Planului de parteneriat naţional şi regional 2028-2034. Pregătim, împreună cu Ministerul Finanţelor şi ministerele de resort, Planul de parteneriat naţional şi regional pentru o alocare estimată de peste 60 mld. euro, ca plan unitar de investiţii, indiferent de sursa de finanţare. Păstrăm descentralizarea prin cele 8 programe regionale, cu responsabilităţi clare la nivel regional. Planul se transmite informal Comisiei Europene până la 31 decembrie 2027, după consultare publică, pentru adoptare până în iulie 2028 şi acces la prefinanţare.Viitorul cadru financiar este pregătit ca un proiect naţional de dezvoltare, în care fiecare euro european accelerează convergenţa şi competitivitatea.
Instrumente financiare, parteneriate public-private şi finanţare mixtă - de la granturi la capital care se întoarce în economieM15.Obiective pentru instrumente financiare, parteneriate public-private şi finanţare mixtăGranturile PNRR se încheie, iar consolidarea fiscală limitează resursele bugetului naţional. În viitorul cadru financiar european, garanţiile, împrumuturile şi combinarea surselor de finanţare vor avea un rol tot mai mare. România nu îşi mai poate finanţa modernizarea doar din granturi şi bani publici. În prezent, instrumentele financiare sunt cel mai slab folosite componente ale fondurilor europene: programul care le include, Creştere inteligentă, digitalizare şi instrumente financiare, avea o rată de absorbţie de sub 10% la 30 septembrie 2026. Guvernul îşi propune ca o parte tot mai mare a banilor europeni să ajungă în economie sub forma unui capital care se rambursează şi se reinvesteşte. Prin instrumente financiare, parteneriate public-private şi finanţare mixtă, fiecare euro public poate atrage mai mult capital privat şi mai multă finanţare de la instituţiile financiare internaţionale.• O strategie naţională unică pentru instrumentele financiare finanţate din fonduri europene şi naţionale, adoptată în primul an de mandat împreună cu Ministerul Finanţelor şi aplicată atât în 2021-2027, cât şi în 2028-2034• Creşterea constantă a ponderii instrumentelor financiare în alocările europene destinate mediului privat, energiei, eficienţei energetice şi infrastructurii care poate genera venituri• Un efect de multiplicare de cel puţin trei euro investiţi pentru fiecare euro public angajat prin instrumente financiare şi finanţare mixtă• Un fond naţional cu caracter revolving, în care sumele rambursate de beneficiari se reinvestesc în loc să se piardă la închiderea programelor• Un portofoliu naţional de proiecte în parteneriat public-privat, cu primele proiecte-pilot atribuite înaintea începerii perioadei 2028-2034• Activarea compartimentului naţional al României în Programul european InvestEU şi folosirea sistematică a garanţiilor europeneM16.O strategie pe termen lung pentru instrumentele financiarePână acum, România a folosit instrumentele financiare fragmentat, program cu program, cu entităţi şi reguli diferite şi fără o viziune comună. Guvernul va adopta o strategie naţională pentru instrumentele financiare, pornind de la evaluarea ex ante a pieţei, cerută de regulamentele europene. Strategia va identifica deficitele de finanţare în fiecare sector:• IMM-urile şi start-up-urile;• cercetarea şi inovarea;• eficienţa energetică a clădirilor;
• energia regenerabilă;• infrastructura municipală;• agricultura şi dezvoltarea rurală.Pentru fiecare dintre aceste sectoare, strategia stabileşte instrumentul potrivit: garanţii, împrumuturi, capital de risc sau combinaţii între acestea şi granturi.Arhitectura instituţională va fi simplificată în jurul unui fond de fonduri naţional, cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare, împreună cu Ministerul Finanţelor, drept pilon al finanţării de dezvoltare. Partenerii lui vor fi:• Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii;• Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;• EximBank.Astfel, beneficiarii vor avea un punct de acces clar, iar statul va avea o imagine unitară asupra expunerii şi rezultatelor. Sumele rambursate din instrumentele finanţate din fonduri europene vor fi reinvestite într-un mecanism revolving, care să continue să finanţeze economia şi după închiderea programelor.M17.Accelerarea instrumentelor financiare în perioada 2021-2027Pe termen scurt, Guvernul va restructura instrumentele financiare rămase în urmă şi va muta resursele către produsele cu cerere reală pe piaţă: garanţii pentru capital de lucru şi investiţii, împrumuturi pentru eficienţă energetică şi capital pentru firmele inovatoare. Acolo unde granturile nu mai pot fi contractate la timp, sumele vor fi redirecţionate către instrumente financiare cu absorbţie rapidă, prin intermediari bancari. Vom folosi şi posibilitatea transferului de resurse către compartimentul naţional InvestEU, pentru a beneficia de garanţia europeană şi de reţeaua de parteneri de implementare ai Uniunii.M18.Parteneriatele public-private, ca instrument de investiţii, nu ca excepţieParteneriatul public-privat (PPP) este folosit în toată Uniunea Europeană pentru infrastructură, spitale, şcoli, eficienţă energetică şi gestionarea deşeurilor. În România a rămas aproape neutilizat, din cauza lipsei de expertiză, a contractelor nestandardizate şi a riscurilor percepute. Guvernul va relansa parteneriatele public-private pe baze profesioniste. Va înfiinţa o unitate centrală PPP la nivelul Ministerului Finanţelor, cu expertiză financiară, juridică şi tehnică, care va avea trei roluri:• identifică şi pregăteşte proiectele;• aplică testul valorii pentru bani, adică verifică dacă varianta PPP e mai avantajoasă decât achiziţia publică clasică;• evaluează riscurile fiscale.
Vom elabora contracte-cadru standardizate şi vom construi un portofoliu naţional de proiecte PPP prin fonduri europene, prioritizate în funcţie de maturitate şi de potenţialul de transfer al riscului către partenerul privat. Pentru pregătirea primelor proiecte vom folosi asistenţa tehnică europeană, prin BID, JASPERS şi centrul de expertiză PPP al Băncii Europene de Investiţii.MIPE, în calitate de coordonator naţional al fondurilor europene, va avea următoarele roluri:• rezervă resurse în programe - stabileşte, prin reprogramarea programelor 2021-2027 şi prin Planul de parteneriat naţional şi regional 2028-2034, priorităţile şi sumele care pot fi implementate prin PPP, în principal în transport, sănătate, eficienţă energetică, apă-canal şi gestionarea deşeurilor;• finanţează pregătirea proiectelor - creează, prin Programul Asistenţă tehnică, un fond de pregătire a proiectelor PPP. Fondul acoperă studiile de fezabilitate, structurarea financiară şi juridică şi documentaţiile de atribuire şi sprijină activitatea MIPE, MF, BID şi a altor instituţii implicate. Aceasta este complementară cu asistenţa oferită de BID, JASPERS şi centrul de expertiză PPP al Băncii Europene de Investiţii;• negociază cu Comisia Europeană - obţine acordul Comisiei pentru includerea proiectelor PPP în programe şi susţine, în negocierile pentru 2028-2034, reguli mai simple pentru PPP-urile cu posibilă finanţare europeană şi pentru fazarea lor între perioade de programare;• sprijină autorităţile locale şi agenţiile de dezvoltare regională - le pune la dispoziţie documentaţii standard, instruire şi sprijin direct, ca să poată propune şi derula proiecte PPP cu fonduri europene.Proiectele PPP cu fonduri europene vor trece printr-un filtru comun. MIPE verifică eligibilitatea şi potrivirea cu programele, iar Ministerul Finanţelor/BID verifică fezabilitatea, rentabilitatea, sustenabilitatea şi impactul fiscal al proiectelor propuse.M19.Finanţarea mixtă: mai multe surse pentru acelaşi proiectInvestiţiile mari din transport, energie, apă-canal, sănătate şi infrastructură urbană au nevoie de mai multe surse de finanţare. Guvernul va construi un mecanism naţional de finanţare mixtă, care combină:• granturile europene din coeziune, Fondul pentru modernizare, Fondul pentru inovare şi Mecanismul pentru interconectarea Europei;• împrumuturile şi garanţiile băncilor multilaterale, precum Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Banca Mondială;• capitalul privat.Granturile vor fi folosite acolo unde un proiect nu se poate susţine singur financiar: pentru a reduce costul finanţării, pentru a absorbi o parte din risc sau pentru a face bancabile proiectele cu venituri insuficiente. Restul finanţării va veni din surse rambursabile.Cofinanţarea naţională a proiectelor europene va fi asigurată tot mai mult prin împrumuturi-cadru de la instituţiile financiare internaţionale, cu costuri reduse şi scadenţe lungi. Astfel, investiţiile pot continua fără presiune suplimentară asupra deficitului în anul curent. Pentru autorităţile locale vom dezvolta scheme de finanţare mixtă pentru infrastructura municipală şi eficienţa energetică. Acestea vor fi însoţite de sprijin pentru pregătirea proiectelor şi de criterii clare de sustenabilitate financiară.M20.
Pregătirea pentru 2028-2034Viitorul cadru financiar european va pune un accent mai mare pe instrumentele care atrag capital privat şi pe rezultate măsurabile. România va intra în negocieri şi în programare cu strategia pentru instrumentele financiare adoptată, cu instituţiile de implementare funcţionale şi cu un portofoliu de proiecte PPP şi de finanţare mixtă pregătit. Vom susţine la nivel european reguli simple de combinare a granturilor cu instrumentele financiare, un tratament favorabil al contribuţiilor naţionale la Fondul european de competitivitate/InvestEU şi flexibilitate în folosirea garanţiilor europene. Obiectivul este ca fondurile europene să devină o sursă permanentă de capital pentru dezvoltarea României, care se rambursează, se reinvesteşte şi atrage investiţii private, nu doar o sumă care se cheltuie o singură dată.Perioada de programare 2028-2034 marchează o schimbare structurală în arhitectura implementării fondurilor europene la nivelul tuturor statelor membre, prin consolidarea rolului băncilor naţionale de dezvoltare în administrarea mandatelor finanţate din bugetul UE atât prin programe gestionate în management partajat, cât şi în management indirect, astfel că susţinerea rolului Băncii de Investiţii şi Dezvoltare ca partener de implementare a fondurilor UE este o parte importantă.Capacitate administrativă şi consolidarea cadrului de implementare a investiţiilorM21.Resurse umane şi organizare1.Consolidarea capacităţii administrative prin profesionalizarea resurselor umane implicate în gestionarea fondurilor europene, prin programe permanente de formare şi certificare, inclusiv în achiziţii, ajutor de stat, instrumente financiare, management financiar şi legislaţie europeană2.Unificarea sistemelor de raportare a indicatorilor de performanţă la nivelul tuturor programelor europene (indiferent de ministerul responsabil), pentru a crea o imagine unitară a impactului fondurilor UE; crearea unui cadru naţional coerent pentru consultanţă şi asistenţă tehnică în pregătirea proiectelor3.Dezvoltarea unei reţele de sprijin pentru beneficiari şi autorităţi locale - Guvernul va crea mecanisme de sprijin direct pentru beneficiari, inclusiv prin echipe de asistenţă tehnică, modele standard de documentaţii, ghiduri simplificate, platforme digitale de suport şi schimb de bune practici între regiuni. Reţeaua sprijină minimum 1.000 de beneficiari în primul an, cu prioritate pentru comunităţile mici şi beneficiarii fără capacitate proprie de pregătire şi implementare.4.MIPE devine ministerul investiţiilor şi al rezultatelor. Reorganizăm funcţionarea MIPE şi a autorităţilor de management în jurul unor indicatori de rezultat: proiecte finalizate, plăţi efectuate, investiţii mobilizate, locuri de muncă şi rezultate economice şi sociale, nu doar contracte semnate.
5.Sistem unic naţional pentru investiţiile publice. Construim o evidenţă integrată a proiectelor finanţate din bugetul naţional, fonduri UE, PNRR şi împrumuturi BEI/BERD/BM/SAFE, astfel încât statul să poată prioritiza investiţiile şi evita suprapunerile sau proiectele fără finanţare.M22.Comunicare şi transparenţăPublicarea lunară a unui tablou de bord naţional, cu informaţii transparente privind stadiul absorbţiei pentru PNRR, politica de coeziune şi Fondul social pentru climă, alte fonduri europene cu plăţi, sume aflate în risc şi proiecte finalizate, pe program şi pe judeţM23.Simplificarea sprijinului pentru mediul privatPentru a susţine dezvoltarea economică sustenabilă, propunem regândirea programelor de sprijin pentru mediul de afaceri, prin crearea unor instrumente/fonduri de investiţii, care să:• integreze toate sursele relevante de finanţare pentru mediul privat;• ofere un mix modern de instrumente financiare (garanţii, subvenţie dobânzi, împrumuturi şi componentă de grant), adaptate nevoilor locale şi sectoarelor strategice;• aibă o ţintă de minimum 10.000 de IMM-uri sprijinite până la finalul actualei perioade de programare şi să orienteze finanţările către investiţii productive în industrie, automatizare, digitalizare, AI, semiconductori, automotive, baterii, energie, industria farmaceutică, apărare şi tehnologii strategice;• mobilizeze capital privat în jurul fondurilor europene, cu ţinta ca finanţarea privată să reprezinte circa o treime din resursele mobilizate prin politica de coeziune 2028-2034; Banca de Investiţii şi Dezvoltare devine administratorul principal al instrumentelor financiare (garanţii, capital de risc şi coinvestiţii) finanţate din fonduri europene şi din componenta de împrumut PNRR, pe baza unei strategii pe termen mediu construite cu BEI şi BERD.M24.Măsuri de simplificare a accesării fondurilor UE• Extinderea utilizării mecanismelor de costuri simplificate (SCO) şi testarea finanţării nelegate de costuri (FNLC)
• Utilizarea pe scară largă a instrumentelor financiare (economii de timp şi resurse, mobilizare capital suplimentar)• Sisteme simplificate de concentrări tematice şi cadru de performanţă (indicatori), orientare bazată pe rezultat, nu pe proces în negocierea programelor• Digitalizarea şi automatizarea proceselor de gestionare a fondurilor europene, de la stabilirea criteriilor de eligibilitate şi a factorilor de evaluare, la evaluare şi contractare, modificarea contractelor, la verificarea documentaţiei• Conectarea programelor europene cu nevoile reale ale mediului privat, prin consultări periodice cu patronatele, camerele de comerţ, clusterele, investitorii şi băncile, pentru ca apelurile de proiecte să finanţeze investiţii cu cerere reală în economie• Utilizarea fondurilor europene pentru pregătirea proiectelor viitoare, nu doar pentru implementare, prin finanţarea documentaţiilor tehnice, studiilor de fezabilitate, analizelor cost-beneficiu şi portofoliilor de proiecte pentru următorul cadru financiar• Crearea unei biblioteci digitale de proiecte de succes, cu exemple de investiţii finalizate, modele de implementare, costuri, indicatori şi lecţii învăţate, pentru replicarea proiectelor eficiente în alte comunităţi; accelerarea interoperabilităţii dintre platformele MIPE, ANAF, ONRC, SEAP, Revisal, cadastru şi alte baze de date publice, pentru verificări automate şi reducerea documentelor solicitate beneficiarilor• Standardizarea contractelor, cererilor de plată şi documentelor justificative şi aplicarea principiului „Statul nu cere cetăţeanului sau firmei un document pe care îl deţine deja.“; primul pachet de simplificare este adoptat în primele 100 de zile.CULTURĂInstituţii, finanţare şi acces în comunităţiM1.Strategie pentru cultură, bazată pe date publiceAprobăm prin hotărâre a Guvernului Strategia sectorială în domeniul culturii, cu planul actualizat pentru 2026-2030, responsabilităţi şi finanţare; fiecare intervenţie are fişă financiară şi limite multianuale. M2.
Finanţare predictibilă, multianuală şi simplă pentru culturăCreştem etapizat finanţarea culturii, în limitele traiectoriei fiscale, şi includem fiecare acţiune nouă numai după reglementare şi calcularea costului complet. Odată cu bugetul pentru 2027, pregătim modificarea OG nr. 51/1998 şi folosim platforma digitală pentru finanţările culturale. Menţinem, în legile bugetare pentru 2027 şi 2028, cota de 2% din impozitul pe venit pentru instituţiile de spectacole şi concerte ale autorităţilor locale, fără taxe noi şi în traiectoria fiscală asumată.M3.Instituţii culturale profesioniste, conduse de manageri selectaţi prin concursÎmbunătăţim funcţionarea Ministerului Culturii şi serviciile sale după atribuţii, volumul de muncă şi deficitul de personal, fără întreruperea serviciilor - evaluarea funcţională în 2027, şi în funcţie de rezultate vom adopta deciziile care se impun funcţionării instituţiilor centrale din sector. Conducerea instituţiilor publice de cultură se ocupă exclusiv prin concurs de proiecte de management, cu comisii majoritar independente, mandate de cel mult 5 ani, maximum două consecutive, şi evaluare anuală a rezultatelor; interimatele se limitează la termenul legal.M4.Proiecte culturale pregătite pentru fondurile europene, inclusiv 2028-2034Sprijinim Unitatea de management pentru implementarea programelor de finanţare în derulare, inclusiv fondurile europene şi norvegiene. Susţinem cultura în negocierile bugetului european 2028-2034, pregătim noile programe, inclusiv posibila participare la AgoraEU. M5.Cultura ajunge în comunităţile lipsite de serviciiReglementăm refacerea serviciilor culturale locale, cu prioritate pentru bibliotecile închise şi căminele culturale fără activitate. Inventariem spaţiile şi nevoile cu autorităţile locale şi selectăm transparent, după deficitul de acces, 100 de comunităţi-pilot pentru 2027, în limita surselor financiare.Susţinem mobilitatea artiştilor în spaţiile culturale mai puţin accesibile, inclusiv a sectorului independent.M6.Biblioteci redeschise şi o nouă lege a bibliotecilorSusţinem adoptarea în Camera Deputaţilor a noii Legi a bibliotecilor (PL-x 231/2024), protejând serviciul public, personalul calificat şi finanţarea predictibilă, cu respectarea competenţelor locale. Împreună cu autorităţile locale urmărim redeschiderea şi modernizarea bibliotecilor, cu personal calificat, colecţii actualizate, resurse digitale şi servicii pentru copii, adulţi şi persoane vulnerabile. Etapizăm investiţiile în 2027-2028 şi bugetăm anual personalul, colecţiile şi funcţionarea.
M7.Educaţie culturală pentru copii, tineri şi adulţiÎmpreună cu Ministerul Educaţiei organizăm un program care aduce elevii în biblioteci, muzee şi săli de spectacol şi artiştii în şcoli, cu transport şi acces pentru elevii vulnerabili şi pregătirea profesorilor. După evaluare şi asigurarea finanţării, vom lansa pilotul în anul şcolar 2027-2028, iar în anii următori vom extinde programul. Patrimoniu şi infrastructură culturalăM8.Patrimoniul în pericol, salvat şi readus în viaţa comunităţilorIdentificăm împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului un număr relevant de obiective de patrimoniu cu risc imediat, stabilim regulile de intervenţie şi finanţare, realizăm expertizele şi începem intervenţiile în 2027. Continuăm şi extindem programul în anii următori.Susţinem patrimoniul imaterial, meşteşugurile, traseele culturale şi creaţia în spaţiul public.M9.Codul patrimoniului, legea muzeelor şi reguli pentru monumentele publiceFinalizăm proiectul Codului patrimoniului cultural, care va cuprinde inclusiv reglementările pentru legea muzeelor, monumentele de for public, inclusiv plăcile comemorative, cu reguli clare de avizare, amplasare, întreţinere şi evidenţă. M10.Investiţii culturale majore finalizate şi clădiri sigureAccelerăm investiţiile majore ale Ministerului Culturii finanţate prin acordurile cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi urmărim realizarea lor în termenele negociate cu finanţatorul extern. Bugetăm cofinanţarea, cheltuielile neeligibile, operarea şi serviciul datoriei, în limitele acordurilor şi ale cadrului fiscal.Continuăm programele de investiţii ale ministerului şi ale instituţiilor din subordine, cu accent pe consolidare, siguranţă seismică şi la incendiu, accesibilitate şi eficienţă energetică, cu respectarea valorii patrimoniale.
M11.Muzee şi cercetare pentru conservarea patrimoniuluiInstituim un program naţional de achiziţie echipamente şi dotare pentru muzee. Susţinem implicarea muzeelor în proiecte internaţionale de cercetare, inclusiv pentru Orizont Europa.M12.Servicii culturale digitale, bilete online şi patrimoniu digitizatConectăm finanţările, avizarea şi evidenţele patrimoniului prin servicii digitale interoperabile, integrând ePatrimoniu şi eMonumente. Introducem un sistem digital unitar de evidenţă a biletelor pentru instituţiile publice de cultură.Continuăm procesul de digitizare şi digitalizare al patrimoniului cultural. Creaţie, profesionişti şi prezenţă internaţionalăM13.Profesioniştii culturii: statut funcţional, formare şi remunerare echitabilăÎmbunătăţim şi facem funcţional statutul lucrătorului cultural profesionist prevăzut de OUG nr. 21/2023. Continuăm negocierile pe noua lege a salarizării unitare şi reducem inechităţile salariale dintre profesiile din sectorul cultural.
M14.Sectoare creative şi colectare simplă a drepturilor de autorÎmbunătăţim cadrul normativ privind sponsorizarea şi mecenatul în sectorul cultural, stabilim reguli transparente.Modificăm etapizat legislaţia astfel încât drepturile de autor să fie colectate de la utilizatori, după consultarea titularilor de drepturi, a organismelor de gestiune colectivă şi a mediului de afaceri şi cu evaluarea impactului bugetar.M15.Carte, lectură şi o piaţă editorială puternicăSusţinem industria cărţii prin programe de finanţare şi susţinem achiziţiile de carte pentru biblioteci, traducerile şi prezenţa editorilor la târgurile internaţionale, inclusiv la Frankfurt în 2028. M16.Film românesc competitiv şi acces la cinemaConsolidăm finanţarea transparentă a filmului şi aplicarea predictibilă a schemei existente pentru producţii, cu obligaţiile schemei incluse în pregătirea bugetului pe 2027. Susţinem coproducţiile, distribuţia, cinematograful itinerant, conservarea şi digitizarea patrimoniului cinematografic. M17.Diplomaţie culturală cu continuitate şi rezultateConstruim cu Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român programe multianuale pentru traduceri, expoziţii, turnee şi participări internaţionale, conectând creatorii, instituţiile şi universităţile la reţeaua diplomatică, cu selecţie profesională şi libertate artistică. Pregătim participarea României ca invitat de onoare la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt din 2028. SPORT
Performanţă şi competiţiiM1.Finanţare predictibilă pentru federaţii şi cluburiPână în decembrie 2026 analizăm finanţarea federaţiilor şi asigurăm resursele pentru participarea lor la competiţiile internaţionale şi a cluburilor Agenţiei Naţionale pentru Sport la cele naţionale. În 2027-2028 legăm finanţarea federaţiilor de obiective şi rezultate, reorganizăm aceste cluburi pe criterii de performanţă şi sprijinim formarea antrenorilor şi a specialiştilor.M2.Premierea la timp a performanţelor sportivePlătim cu prioritate, până în decembrie 2026, premiile restante pentru rezultatele internaţionale, în limitele legii şi ale disponibilităţilor bugetare. Până în ianuarie 2027 actualizăm cadrul legal al premiilor şi simplificăm procedurile, pentru acordarea lor la timp.M3.Competiţii internaţionale organizate în RomâniaSusţinem organizarea Campionatului European de Handbal Feminin (decembrie 2026) şi a Festivalului Olimpic al Tineretului European Braşov 2027, cu resursele necesare pentru infrastructură, cazare, securitate şi logistică.Sport pentru toţiM4.
România în mişcare, de la şcoală la vârstniciDezvoltăm programe naţionale de activitate fizică pentru toate vârstele, cu atenţie pentru persoanele cu dizabilităţi şi comunităţile rurale, inclusiv programul „România în mişcare“ (2027-2028), cu sprijin european (BeActive, Erasmus+). Creştem participarea elevilor prin competiţii şcolare, programe de iniţiere şi colaborarea şcolilor cu cluburile.M5.Fonduri şi cooperare europeanăValorificăm fondurile europene pentru baze sportive locale, săli, terenuri, piste de alergare şi ciclism, programe pentru copii şi tineri şi mişcare la locul de muncă. Susţinem creşterea fondurilor Erasmus+ Sport şi promovăm oina la nivel european.Baze sportive şi administrareM6.Modernizarea bazelor sportive naţionale şi localeFinalizăm investiţiile din complexurile sportive naţionale şi pe cele realizate cu autorităţile locale. Elaborăm un program naţional de modernizare a bazelor sportive (săli, bazine, stadioane, terenuri) şi, în 2027-2028, construim şi modernizăm baze sportive în parteneriat cu autorităţile locale şi susţinem lucrările majore de consolidare.M7.Descentralizarea administrării sportuluiTransferăm autorităţilor judeţene, prin lege adoptată până în iunie 2027, obiectivele şi structurile sportive pentru care acest nivel de administrare este potrivit, cu păstrarea destinaţiei sportive. Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret trec la consiliile judeţene, cu resursele aferente.M8.
Legea sportului şi finanţarea din jocurile de norocModificăm Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, pentru a simplifica normele sportului de performanţă.M9.Portalul sportului românescImplementăm până în decembrie 2028, din fonduri europene (aproximativ 43 mil. lei), Portalul sportului românesc, punct unic de acces la serviciile Agenţiei Naţionale pentru Sport şi la evidenţele sportive.MINORITĂŢI NAŢIONALE ŞI CULTEDrepturile minorităţilor naţionaleM1.Lege-cadru, consultare şi finanţare protejată pentru minorităţile naţionaleSusţinem elaborarea, împreună cu grupurile parlamentare ale minorităţilor naţionale, a unei legi-cadru privind statutul minorităţilor naţionale, care consolidează dreptul la identitate, clarifică mecanismele de consultare, protejează drepturile câştigate şi reglementează coerent sprijinul instituţional şi financiar, în paralel cu o reformă instituţională a domeniului. Actele normative şi reformele cu impact asupra drepturilor minorităţilor se analizează cu respectarea consultării prealabile, evitând modificările fragmentare. Garantăm menţinerea reprezentării parlamentare a minorităţilor naţionale în orice modificare a legislaţiei electorale, inclusiv la reducerea numărului de parlamentari. Instituţiile domeniului, de la Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Agenţia Naţională pentru Romi la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ şi teatrele şi muzeele minorităţilor, primesc resurse adecvate şi stabilitate instituţională.Sumele aprobate prin legea bugetului de stat pentru organizaţiile membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale nu pot fi diminuate, redistribuite sau blocate prin acte administrative, rectificări sau alte mecanisme de execuţie bugetară. Finanţarea se acordă pe criterii publice, iar programele şi rezultatele se prezintă anual într-un raport public consolidat. Consiliul Minorităţilor Naţionale rămâne partenerul de consultare al Guvernului. Departamentul pentru Relaţii Interetnice publică, în fiecare an, un raport privind modul în care este aplicată legislaţia referitoare la drepturile minorităţilor naţionale.M2.Educaţie, limbă şi administraţie în limba maternăGarantăm accesul la educaţie de calitate în limbile minorităţilor naţionale, de la educaţia timpurie până la studiile doctorale, şi aplicăm integral prevederile legilor educaţiei privind minorităţile: finanţare, reţea şcolară, manuale, programe şcolare şi formarea profesorilor, adaptate învăţământului în limba maternă, inclusiv în comunităţile cu puţini elevi, operaţionalizarea structurilor dedicate din Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare şi reînfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Urmărim ca absolvenţii şcolilor cu predare în limbile minorităţilor să stăpânească limba română la un nivel echivalent cu cel al colegilor din şcolile cu predare în limba română şi sprijinim acest obiectiv prin metode adaptate elevilor pentru care româna nu este limbă maternă. Limbile minorităţilor le susţinem ca patrimoniu cultural viu, prin cercetare, traducere şi digitalizare. Asigurăm efectiv, în condiţiile legii, dreptul de a folosi limba maternă în relaţia cu autorităţile locale şi în faţa instanţelor: acolo unde ponderea comunităţii atinge pragul prevăzut de lege, cetăţenii primesc formulare şi informaţii de interes public în limba maternă, inclusiv pe platformele digitale, precum şi servicii de interpretariat. Nicio reformă administrativă, comasare sau transfer de competenţe nu poate restrânge aceste drepturi.
M3.Dezvoltare locală, cultură, patrimoniu şi memorieSprijinim infrastructura de bază, serviciile publice şi conectivitatea în localităţile în care trăiesc minorităţi naţionale, iar în zonele izolate sau sărace susţinem formarea profesională, economia socială, antreprenoriatul, turismul cultural şi meşteşugurile tradiţionale. Instituţiile culturale, publicaţiile, festivalurile, arhivele, muzeele, lăcaşurile de cult şi iniţiativele comunitare primesc finanţare predictibilă şi transparentă. Susţinem programele de radio şi televiziune publică, presa şi cartea în limbile minorităţilor. Protejăm patrimoniul memorial, inclusiv cimitirele istorice, şi susţinem programele educaţionale dedicate cunoaşterii Holocaustului, sclaviei romilor, deportărilor şi persecuţiilor. Monumentele şi clădirile reprezentative pentru moştenirea minorităţilor sunt parte a patrimoniului naţional şi se restaurează prin aceleaşi programe şi după aceleaşi criterii precum celelalte bunuri de patrimoniu, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărui an.M4.Egalitate, incluziunea romilor şi un plan de acţiune verificabilPrevenim discriminarea, rasismul, antisemitismul, xenofobia şi discursul care incită la ură pe motive etnice sau religioase şi le sancţionăm cu toată fermitatea, oricare ar fi comunitatea vizată, inclusiv românii din localităţile în care sunt în minoritate: legea se aplică la fel pentru toţi. Reacţionăm prompt la orice campanie de instigare împotriva unei comunităţi. Tratăm incluziunea romilor ca prioritate distinctă, prin măsuri integrate de educaţie, sănătate, locuire, ocupare, acte de identitate şi infrastructură de bază, cu mediatori şcolari şi sanitari şi experţi locali pentru romi, pentru reducerea decalajelor şi prevenirea segregării. Respectăm angajamentele internaţionale ale României privind minorităţile şi sprijinim, în cadrul constituţional, cooperarea lor culturală şi educaţională cu spaţiile culturale de care aparţin. Includem nevoile acestor comunităţi în programele de investiţii şi în fondurile europene, cu asistenţă tehnică pentru proiecte. În 2027 elaborăm, în consultare cu grupurile parlamentare ale minorităţilor, un plan de acţiune cu obiective, termene şi surse de finanţare, evaluat anual pe bază de indicatori.Parteneriatul statului cu culteleM5.Sprijin predictibil şi transparent pentru cultele recunoscuteConsolidăm Secretariatul de Stat pentru Culte ca interfaţă între Guvern şi culte, cu atribuţii extinse de mediere, monitorizare şi consiliere în relaţia cu autorităţile locale. Continuăm programul naţional multianual de restaurare a lăcaşurilor de cult înscrise ca monumente istorice, cu finanţare europeană şi naţională, pe baza unei liste de priorităţi făcute publice, în care au întâietate obiectivele UNESCO şi clădirile ameninţate cu prăbuşirea sau grav degradate, în limita resurselor bugetare ale fiecărui an, precum şi programele de construcţie şi reabilitare a lăcaşurilor de cult din comunităţile defavorizate, pentru toate cultele recunoscute, pe criterii transparente. Sprijinim serviciile sociale ale cultelor (cămine pentru vârstnici, centre de zi, cantine sociale, adăposturi), învăţământul teologic, parohiile româneşti din diaspora, dialogul interreligios, accesul cultelor la fondurile europene, digitalizarea arhivelor parohiale împreună cu Arhivele Naţionale şi cultele mici, pentru ca toate cultele recunoscute să aibă condiţii minime de funcţionare.M6.Continuarea restituirii imobilelor preluate abuziv de la culteContinuăm restituirea imobilelor preluate abuziv de la cultele religioase, ca obligaţie morală şi legală a statului, după un calendar clar de soluţionare a dosarelor rămase; despăgubirile se plătesc în limita disponibilităţilor bugetare anuale.
ROMÂNII DE PRETUTINDENI ŞI REPUBLICA MOLDOVARomânii de pretutindeniM1.Dialog permanent şi servicii publice mai simple pentru diasporaÎnfiinţăm Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni, mecanism permanent de dialog între Guvern şi reprezentanţii diasporei şi ai comunităţilor istorice în elaborarea politicilor care îi privesc. Modificăm legislaţia privind paşapoartele pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (CRDS), pentru a elimina diferenţele de tratament, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Digitalizăm dosarele de pensionare ale românilor din diaspora, printr-un sistem interoperabil cu instituţiile din statele de reşedinţă, pentru a reduce întârzierile actuale de 12-18 luni.M2.Limbă, educaţie şi viaţă comunitară românească în lumeExtindem cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) în toate statele cu comunităţi româneşti semnificative, cu contracte de muncă, vechime, concedii şi drepturi salariale corespunzătoare pentru cadrele de predare. Consolidăm reţeaua de lectorate. Continuăm bursele pentru românii de pretutindeni în învăţământul preuniversitar şi superior din România şi sprijinul pentru elevii etnici români şi profesorii români din Ucraina, urmărind creşterea numărului de locuri şi simplificarea candidaturii.Continuăm sesiunea anuală de finanţare nerambursabilă a Departamentului pentru românii de pretutindeni pe cele şapte programe existente, cu obiectivul creşterii graduale a bugetului şi cu proceduri simplificate, extindem Taberele ARC pentru copiii şi tinerii din diaspora şi comunităţile istorice şi dezvoltăm centrele comunitare româneşti (HG nr. 86/2015). Sprijinim şcolile cu predare în limba română din Ucraina.M3.Investiţii şi revenire acasă pentru românii din diasporaPromovăm activ în diaspora, împreună cu misiunile diplomatice, Programul „Diaspora Investeşte Acasă“, cu un buget de 100 mil. euro pentru 2026-2029, prin care firmele nouînfiinţate de români stabiliţi în străinătate pot primi granturi de până la 200.000 de euro prin Banca de Investiţii şi Dezvoltare, şi sprijinim beneficiarii în pregătirea dosarelor. Creăm un ghişeu unic digital pentru românii care revin în ţară, care conectează serviciile de ocupare, recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor, serviciile administraţiei locale şi sprijinul pentru antreprenoriat, cu termene maxime de soluţionare.
Cooperarea cu Republica MoldovaM4.Departament întărit şi finanţări pentru proiecte în Republica MoldovaReorganizăm Departamentul pentru relaţia cu Republica Moldova ca structură cu capacitate operaţională întărită, care coordonează asistenţa tehnică, proiectele comune şi dialogul instituţional bilateral. Continuăm sesiunea anuală de finanţare nerambursabilă pentru proiecte în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova, pe cele cinci domenii existente, cu prioritate pentru mass-media şi societatea civilă, esenţiale pentru rezilienţa informaţională şi democratică. Bugetul sesiunii este menţinut şi crescut progresiv pe parcursul mandatului.M5.Spaţiu educaţional, cultural, economic şi energetic comunInstituim un cadru de cooperare educaţională cu Republica Moldova, cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, mobilitate academică facilitată şi programe comune de cercetare, care consolidează identitatea culturală şi lingvistică comună. Sprijinim integrarea Republicii Moldova în pieţele europene de energie electrică şi gaze naturale prin interconectări cu România, pentru a reduce dependenţa de furnizori externi ostili. Organizăm acţiuni de promovare reciprocă a oportunităţilor de investiţii şi participăm la procesele de privatizare din infrastructura strategică organizate de Guvernul Republicii Moldova.-----
Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!
iLegis AI ContextualBETA
contextual — răspunde doar pe baza actului afișat
Perioada demo pentru Asistentul pe act s-a încheiat. Pentru a continua utilizarea, vă rugăm să contactați departamentul de vânzări pentru activare si ofertă personalizată.
Dacă doriți o formă consolidată, selectați data din calendar: