HOTĂRÂRE nr. 828 din 16 octombrie 2026privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 19 octombrie 2026Data intrării în vigoare 19-10-2026
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.Articolul 2Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale,
Radu-Dinel Miruţă
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Diana-Anda Buzoianu
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale, interimar,
Silvia Monica Dinică,
secretar de statBucureşti, 16 octombrie 2026.Nr. 828.ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.Regia Naţională a Pădurilor - RomsilvaŞos. Petricani nr. 9A, Bucureşti, sectorul 2CUI: RO 1590120BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELIpe anul 2026
-------

| EMITENT |
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.Articolul 2Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul apărării naţionale,
Radu-Dinel Miruţă
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Diana-Anda Buzoianu
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale, interimar,
Silvia Monica Dinică,
secretar de statBucureşti, 16 octombrie 2026.Nr. 828.ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.Regia Naţională a Pădurilor - RomsilvaŞos. Petricani nr. 9A, Bucureşti, sectorul 2CUI: RO 1590120BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELIpe anul 2026
| mii lei | ||||||
| INDICATORI | Nr. rd. | Propuneri 2026 | ||||
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | ||
| I. | VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5) | 1 | 3.550.000,0 | |||
| 1 | Venituri totale din exploatare, din care: | 2 | 3.546.700,0 | |||
| a) | subventii cf. prevederilor legale in vigoare | 3 | 0,0 | |||
| b) | transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare | 4 | 0,0 | |||
| 2 | Venituri financiare | 5 | 3.300,0 | |||
| II | CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19) | 6 | 3.445.000,0 | |||
| 1 | Cheltuieli de exploatare, din care: | 7 | 3.443.290,0 | |||
| A. | cheltuieli cu bunuri si servicii | 8 | 977.972,0 | |||
| B. | cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate | 9 | 84.500,0 | |||
| C. | cheltuieli cu personalul , din care: | 10 | 1.862.722,0 | |||
| C0 | Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13) | 11 | 1.647.326,0 | |||
| C1 | ch. cu salariile | 12 | 1.570.000,0 | |||
| - bonus pensionare | 12a | 0,0 | ||||
| C2 | bonusuri | 13 | 77.326,0 | |||
| - tichete masa | 13a | 39.294,0 | ||||
| C3 | alte cheltuieli cu personalul, din care: | 14 | 1.700,0 | |||
| cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de personal | 15 | 0,0 | ||||
| C4 | cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete | 16 | 60.095,0 | |||
| C5 | Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator | 17 | 153.601,0 | |||
| -contributie de asigurari sociale suplimentara datorata pentru conditii speciale de munca | 17a | 95.000,0 | ||||
| D. | alte cheltuieli de exploatare | 18 | 518.096,0 | |||
| 2 | Cheltuieli financiare | 19 | 1.710,0 | |||
| III | REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) | 20 | 105.000,0 | |||
| IV | 1 | IMPOZIT PE PROFIT CURENT | 21 | 18.341,0 | ||
| 2 | IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT | 22 | 0,0 | |||
| 3 | VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT | 23 | 0,0 | |||
| 4 | IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITĂȚI | 24 | 0,0 | |||
| 5 | ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS | 25 | 0,0 | |||
| V | PROFITUL/PIERDEREA NETĂ A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care: | 26 | 86.659,0 | |||
| 1 | Rezerve legale | 27 | 0,0 | |||
| 2 | Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege | 28 | 0,0 | |||
| 3 | Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi | 29 | 0,0 | |||
| 4 | Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi | 30 | 0,0 | |||
| 5 | Alte repartizări prevăzute de lege | 31 | 0,0 | |||
| 6 | Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26- (Rd.27 la Rd.31)>= 0) | 32 | 86.659,0 | |||
| 7 | Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă | 33 | 9.629,0 | |||
| 8 | Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care: | 34 | 48.144,0 | |||
| a) | - dividende cuvenite bugetului de stat | 35 | 0,0 | |||
| b) | - dividende cuvenite bugetului local | 36 | 0,0 | |||
| c) | - dividende cuvenite altor actionari | 37 | 0,0 | |||
| 9 | Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare | 38 | 38.515,0 | |||
| VI | VENITURI DIN FONDURI EUROPENE | 39 | 877,0 | |||
| VII | CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care | 40 | 877,0 | |||
| a) | cheltuieli materiale | 41 | 0,0 | |||
| b) | cheltuieli cu salariile | 42 | 691,0 | |||
| c) | cheltuieli privind prestarile de servicii | 43 | 0,0 | |||
| d) | cheltuieli cu reclama si publicitate | 44 | 186,0 | |||
| e) | alte cheltuieli | 45 | 0,0 | |||
| VIII | SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: | 46 | 288.705,0 | |||
| 1 | Alocaţii de la buget, din care: | 47 | 34.757,0 | |||
| alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori | 48 | 0,0 | ||||
| IX | CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII | 49 | 288.705,0 | |||
| X | DATE DE FUNDAMENTARE | |||||
| 1 | Nr. de personal prognozat la finele anului | 50 | 12.750,0 | |||
| 2 | Nr.mediu de salariaţi total | 51 | 13.000,0 | |||
| 3 | Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala recalculat cf. OG 26/2013 | 52 | 10.419,0 | |||
| 4 | Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat | 53 | 10.419,0 | |||
| 5 | Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51) | 54 | 273,0 | |||
| 6 | Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană) | 55 | 273,0 | |||
| 7 | Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana) | 56 | 0,0 | |||
| 8 | Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000 | 57 | 970,0 | |||
| 9 | Plăţi restante, în preţuri curente | 58 | 0,0 | |||
| 10 | Creanţe restante, în preţuri curente | 59 | 14.700,0 | |||

Prezenta formă este valabilă începând cu data de 19-10-2026 până la data de 19-10-2026




















