Structură Act

DECIZIA nr. 167 din 26 februarie 2026referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 19 octombrie 2026Data intrării în vigoare 19-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 19-10-2026 până la data de 19-10-2026



    Elena-Simina Tănăsescu- preşedinte
    Asztalos Csaba-Ferenc- judecător
    Mihai Busuioc- judecător
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Cristina-Cătălina Turcu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ioana Amalia Hrisafi-Josan în Dosarul nr. 29.875/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 607D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.105D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţie ridicată de Diana Vlădescu în Dosarul nr. 5.949/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele menţionate, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.105D/2020 la Dosarul nr. 607D/2020, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 20 noiembrie 2018. Arată că instanţele judecătoreşti au posibilitatea să analizeze legalitatea şi temeinicia fiecărei sancţiuni contravenţionale, precum şi oportunitatea şi proporţionalitatea acesteia, în condiţiile în care textele de lege nu instituie privilegii sau discriminări pentru părţi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:7. Prin Încheierea din 7 februarie 2020 şi Sentinţa civilă nr. 6.633 din 8 octombrie 2020, pronunţate în Dosarele nr. 29.875/299/2019 şi nr. 5.949/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Ioana Amalia Hrisafi-Josan şi de Diana Vlădescu în cauze având ca obiect plângerile împotriva unor procese-verbale prin care s-a solicitat înlocuirea sancţiunilor principale (amenzi), şi complementare (suspendarea dreptului de a conduce) cu avertismente.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele criticate nu prevăd, în mod concret, modalităţile şi condiţiile în care se poate aplica o sancţiune contravenţională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată. Prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu conţin criterii în raport cu care agentul constatator să aprecieze oportunitatea aplicării sancţiunii contravenţionale complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce, aceasta operând ope legis indiferent de gravitatea faptei sau de circumstanţele personale. În situaţia în care fapta săvârşită este de o gravitate redusă şi s-ar impune aplicarea sancţiunii principale a avertismentului de către agentul constatator sau înlocuirea amenzii cu avertismentul de către instanţa judecătorească, nici agentul şi nici instanţa judecătorească nu pot să înlăture sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce, deoarece prevederile criticate nici nu permit, dar nici nu interzic înlocuirea sancţiunii complementare cu sancţiunea avertismentului.9.
    Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare ope legis fără o marjă de apreciere din partea agentului constatator sau a instanţei de judecată încalcă cerinţa proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi cu situaţia care a determinat-o. Mecanismul juridic al sancţiunilor contravenţionale are o arhitectură bazată pe principiul proporţionalităţii şi al necesităţii care derivă din art. 53 din Constituţie şi ar trebui să poată fi aplicat similar art. 80 din Codul penal. Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce lipseşte de efecte voinţa instanţei de a aplica sancţiunea avertismentului, ceea ce reprezintă o vădită disproporţie între sancţiunea principală şi cea complementară, care se transformă într-o sancţiune mai drastică decât cea principală. Principiul proporţionalităţii presupune ca toate sancţiunile principale sau complementare să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei şi este apropiat de principiul oportunităţii, care trebuie, de asemenea, respectat. Autoarele fac referire la doctrină şi la practica judiciară, arătând, în esenţă, că o aplicare proporţională trebuie să vizeze atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunile complementare. De asemenea, autoarele fac referire la Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019.
    10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se aplică tuturor contravenienţilor aflaţi în aceeaşi situaţie.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 607D/2020, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă deoarece nu este motivată aşa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar argumentele autoarei vizează de fapt aplicarea textului criticat, ceea ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost reţinut în actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Examinând concluziile autoarelor excepţiei, Curtea constată că acestea critică, în realitate, dispoziţiile art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi ale art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, asupra cărora se va pronunţa în prezenta cauză.16. Textele criticate au următorul cuprins:– art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:– art. 5 alin. (6) „Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.“;– art. 21 alin. (3): „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“;– art. 34:(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.;
    – art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002:(1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.(2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: (...) b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;.
    17. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege“, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarele acesteia au fost sancţionate contravenţional cu amendă, ca sancţiune principală, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce, ca sancţiune complementară, pe o perioadă fixă de 30, respectiv 90 de zile, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) (nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), art. 100 alin. (3) lit. f) (nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului) şi art. 101 alin. (3) lit. d) (circulaţia pe sens opus) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.
    19. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textele legale supuse controlului nu prevăd, în mod concret, modalităţile şi condiţiile în care se poate aplica o sancţiune contravenţională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită deoarece textele reglementează cu caracter general aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare în funcţie de natura şi gravitatea faptei săvârşite, proporţionalitatea acestora, calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi calificarea drept sancţiune complementară a sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce. „Modalităţile şi condiţiile“ în care se aplică sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru faptele săvârşite de autoarele excepţiei, sunt reglementate în alte articole din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv în art. 100 alin. (3) lit. d) şi f) şi în art. 101 alin. (3) lit. d), care nu au fost supuse controlului în prezenta cauză.20. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încălcarea dispoziţiilor acestui act normativ, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2) - respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă fixă în cauzele în care a fost ridicată prezenta excepţie. Legiuitorul a reglementat sancţiunea avertismentului - atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale - ca sancţiune principală, iar nu ca sancţiune complementară. Prin urmare, dacă sancţiunea principală a amenzii poate fi înlocuită cu sancţiunea principală a avertismentului - ambele fiind sancţiuni principale -, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu poate fi înlocuită cu avertismentul deoarece acesta şi-ar schimba natura din sancţiune principală în sancţiune complementară, fără a fi reglementată de legiuitor în această categorie. Sancţiunile complementare au un caracter accesoriu faţă de sancţiunile principale şi au, în principal, un scop preventiv-educativ, iar reglementarea sau modificarea acestora este o chestiune de politică legislativă, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.21. Referitor la critica privind încălcarea art. 21 din Constituţie prin raportare la principiul proporţionalităţii sancţiunilor contravenţionale, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, pentru aceleaşi considerente care au stat la baza Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, paragrafele 76-84. Cu acel prilej, Curtea a observat că legiuitorul a considerat oportun ca în această materie să stabilească o corelare între gradul de pericol social al faptei contravenţionale şi durata sancţiunii complementare, adică a realizat o individualizare legală a sancţiunii, nu prin stabilirea unor criterii, ci prin adecvarea sancţiunii la pericolul social, adică o determinare strictă, iar nu relativă, a duratei sancţiunii complementare. Aşadar, cu privire la sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, legiuitorul a prevăzut pentru faptele reglementate în art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 o durată fixă/determinată pentru fiecare sancţiune, care creşte gradual, respectiv 30/60/90 de zile, adecvată gradului de pericol social al faptelor, fără ca instanţele judecătoreşti să o poată diminua sau înlătura în cadrul judecării plângerii contravenţionale (cu excepţia cazului în care se anulează procesul-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei). Curtea a concluzionat că reglementarea duratei fixe a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, care creşte gradual, este adecvată la gravitatea faptelor săvârşite, astfel că dispoziţiile criticate respectă principiul proporţionalităţii sancţiunii. 22. Curtea reţine că nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituţie nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dreptul de a conduce autovehicule/vehicule nu este un drept fundamental (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 304 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 11 august 2016, paragraful 17, Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, paragraful 24, şi Decizia nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, paragraful 15). 23. În final, în ceea ce priveşte încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, Curtea observă că autoarele nu motivează excepţia şi nici din compararea textelor criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate nu se poate deduce o minimă critică de neconstituţionalitate în sensul celor reţinute prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Amalia Hrisafi-Josan în Dosarul nr. 29.875/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi de Diana Vlădescu în Dosarul nr. 5.949/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2026.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
    Pentru magistrat-asistent
    Cristina-Cătălina Turcu,
    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
    prim-magistrat-asistent,
    Benke Károly
    -----





    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 19-10-2026 până la data de 19-10-2026