Structură Act

ORDIN nr. 5.119 din 27 august 2026privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026Data intrării în vigoare 15-10-2026
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 15-10-2026 până la data de 15-10-2026


    Având în vedere prevederile:– Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– 
    art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
    – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 8 din 25.06.2026;– Referatului de aprobare nr. 6.813 din 6.08.2026 pentru proiectul de ordin al ministrului educaţiei şi cercetării privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, pentru nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul pregătirii de bază „mecanică“, calificările profesionale „tehnician tehnolog mecanic“ şi „tehnician operator maşini cu comandă numerică“, domeniul „electronică automatizări“, calificările profesionale „tehnician electronist echipamente de automatizare“ şi „tehnician electronist electronică industrială“, domeniul „energetică“, calificarea profesională „tehnician electroenergetician“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician electromecanic auto“, domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“, domeniul „informatică“, calificarea profesională „analist programator“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă, zi“,
    în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Se acordă autorizaţia de funcţionare provizorie Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, cu sediul în str. Strehăreţi nr. 150, municipiul Slatina, judeţul Olt, pentru nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul „mecanică“, calificările profesionale „tehnician tehnolog mecanic“ şi „tehnician operator maşini cu comandă numerică“, domeniul „electronică automatizări“, calificările profesionale „tehnician electronist echipamente de automatizare“ şi „tehnician electronist electronică industrială“, domeniul „energetică“, calificarea profesională „tehnician electroenergetician“, domeniul „transporturi“, calificarea profesională „tehnician electromecanic auto“, domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“, domeniul „informatică“, calificarea profesională „analist programator“, limba de predare „română“ şi forma de învăţământ „cu frecvenţă, zi“, începând cu anul şcolar 2026-2027.(2) Prezentul ordin reprezintă actul de înfiinţare a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt.Articolul 2Autorizaţia de funcţionare provizorie conferă unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, calitatea de furnizor de educaţie, respectiv dreptul de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ pentru nivelul de învăţământ, domeniile, calificările profesionale, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1 alin. (1).Articolul 3(1) Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
    (2) Capacitatea maximă de şcolarizare a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, este de 16 formaţiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 8 formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 8 formaţiuni de studiu/schimbul 2.
    Articolul 4(1) Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, are următoarele obligaţii: a) de a angaja personal didactic şi administrativ pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1), cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare; b) de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ, domeniile, calificările profesionale, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1 alin. (1);c) de a întocmi şi înainta Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), raportul anual de evaluare internă a calităţii, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an, pe platforma oficială a ARACIP.
    (2) Proprietarul imobilului de la adresa menţionată, în care se desfăşoară activităţile de învăţământ, are obligaţia de a asigura condiţiile de funcţionare, inclusiv obţinerea şi menţinerea autorizaţiei sanitare şi a autorizaţiei de securitate la incendiu.(3) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
    Articolul 5Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie.Articolul 6Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, în calitate de persoană juridică iniţiatoare, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Terţiar Nonuniversitar Slatina din municipiul Slatina, judeţul Olt, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Mihai Dimian
    Bucureşti, 27 august 2026.Nr. 5.119.-----





    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 15-10-2026 până la data de 15-10-2026