HOTĂRÂRE nr. 486 din 18 iunie 2026privind stimularea investiţiilor în vederea realizării de produse cu deficit comercial din industria prelucrătoare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 22 iunie 2026Data intrării în vigoare 22-06-2026
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Deciziei Comisiei C(2021) 9.750 final din 20 decembrie 2021 de autorizare a hărţii notificate a ajutoarelor de stat regionale aferente perioadei 2022-2027 pentru România, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (2) lit. a), alin. (4) lit. a) şi alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2026 privind instituirea unor măsuri de relansare economică, creşterea investiţiilor productive şi a competitivităţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1Scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de granturi/credit fiscal pentru investiţii pentru susţinerea realizării de produse cu deficit comercial din industria prelucrătoare, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii care asigură echilibrarea balanţei comerciale a României, în sectoarele de activitate care se regăsesc în anexa nr. 1.Articolul 2(1) Acordarea ajutoarelor de stat pentru stimularea investiţiilor în cadrul prezentei scheme se face cu respectarea prevederilor art. 14 privind ajutorul de stat regional pentru investiţii din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 187L din data de 26 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament, şi este exceptată de la obligaţia notificării către Comisia Europeană, potrivit prevederilor art. 3 din Regulament.(2) Comisia Europeană este informată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Regulament.Capitolul II Definiţii, durata, bugetul schemei şi numărul estimat de beneficiariArticolul 3În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) achiziţia de active în condiţii de piaţă - modalitatea de achiziţie a activelor, a cărei procedură va fi detaliată în Ghidul de plată;b) active corporale - activele asociate investiţiei iniţiale reprezentate de:(i) construcţii de orice tip, respectiv cheltuielile efectuate cu realizarea de construcţii noi;(ii) instalaţii tehnice, maşini şi echipamente noi clasificate conform Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, cu valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe stabilită conform prevederilor legale în vigoare;c) active necorporale - activele amortizabile asociate investiţiei iniţiale care nu au o concretizare fizică sau financiară, precum brevete, licenţe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală;d) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii sau lucrări pe o piaţă;e) activitate identică sau similară - activitatea care face parte din aceeaşi clasă (cod numeric de patru cifre), conform Ordinului preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN;f) ajutor pentru exploatare - ajutorul pentru reducerea cheltuielilor curente ale unei întreprinderi. Aceste cheltuieli includ categorii de costuri, precum costurile cu personalul, materialele, serviciile contractate, comunicaţiile, energia, întreţinerea, chiria şi administrarea, dar exclud costurile de amortizare şi costurile de finanţare în cazul în care acestea au fost incluse în costurile eligibile la acordarea ajutorului pentru investiţii;g) ajutor regional pentru investiţii - ajutoarele regionale acordate pentru o investiţie iniţială sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice;h) amplasament - locaţia/locaţiile realizării investiţiei în care se amplasează activele care formează proiectul de investiţii pentru care se solicită finanţare;i) calendarul realizării investiţiei - perioada de realizare a planului de investiţii de la data demarării investiţiei până la data de 31 decembrie a anului în care se finalizează investiţia, dar nu mai târziu de data de 31.12.2037;j) cluster de inovare - structuri sau grupuri organizate de părţi independente, cum ar fi întreprinderi nou-înfiinţate inovatoare, întreprinderi mici şi mijlocii sau întreprinderi mari, precum şi organizaţii de cercetare şi diseminare a cunoştinţelor, organizaţii nonprofit şi alte întreprinderi afiliate, concepute pentru a stimula activitatea inovatoare prin promovarea utilizării în comun a echipamentelor şi a schimbului de cunoştinţe şi cunoştinţe de specialitate şi prin contribuţii efective la transferul de cunoştinţe, stabilirea de contacte, diseminarea informaţiilor şi colaborarea între întreprinderi şi alte organizaţii de cluster;k) comercializarea produselor agricole - deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi;l) contribuţia la dezvoltarea regională - valoarea contribuţiilor la dezvoltarea regională de natura taxelor şi impozitelor la bugetul general consolidat al statului aferente investiţiei iniţiale şi locurilor de muncă create direct de aceasta, plătite efectiv de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat pe parcursul implementării proiectului de investiţii şi 5 ani de la data finalizării acestuia;m) contribuţia proprie - resursele de natură strict financiară ale întreprinderii destinate realizării investiţiei iniţiale, obţinute din surse proprii, respectiv majorare de capital subscris şi vărsat, profit reinvestit, împrumut intragrup sau credit bancar, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt sprijin public;n) credit fiscal - o sumă fixă calculată potrivit prevederilor prezentei scheme de ajutor de stat care diminuează cuantumul impozitului pe profit datorat, aferent anilor fiscali din perioada de 7 ani calculată începând cu trimestrul următor punerii în funcţiune a investiţiei finanţate cu ajutor de stat. Perioada se prelungeşte cu maximum doi ani, în situaţia în care întreprinderea beneficiară înregistrează pierdere fiscală în primii doi ani după punerea în funcţiune a investiţiei;o) data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil;p) data documentaţiei considerată completă - data la care întreprinderea depune la Ministerul Finanţelor întreaga documentaţie, incluzând şi documentaţia solicitată ulterior de Ministerul Finanţelor;q) decizie de calcul al ajutorului de stat sub formă de credit fiscal - document emis de Ministerul Finanţelor după finalizarea analizei cererii de plată a ajutorului de stat, în care se stabileşte cuantumul ajutorului de stat de care poate beneficia întreprinderea, în limita sumelor prevăzute în acordul pentru finanţare; r) demararea lucrărilor - fie demararea lucrărilor de construcţie în cadrul investiţiei, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiţia devine ireversibilă, în funcţie de care are loc primul; cumpărarea de terenuri şi lucrările pregătitoare, cum ar fi obţinerea permiselor şi realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate demarare a lucrărilor;s) diversificarea producţiei unei unităţi existente - obţinerea de produse sau servicii care nu erau realizate anterior în unitatea respectivă; costurile eligibile trebuie să depăşească cu cel puţin 200% valoarea contabilă a activelor reutilizate, astfel cum au fost înregistrate în exerciţiul financiar ce precedă începerea lucrărilor;t) exerciţiu financiar încheiat - exerciţiul financiar pentru care întreprinderea are situaţii financiare aprobate şi depuse conform prevederilor legale în vigoare;u) extinderea capacităţii unei unităţi existente - mărirea capacităţii de producţie în amplasamentul existent datorată existenţei unei cereri neonorate din piaţă;v) finalizarea investiţiei - data de 31 decembrie a anului în care toate activele aferente investiţiei iniţiale au fost achiziţionate conform planului de investiţii, dar nu mai târziu de data de 31.12.2037;w) furnizor de ajutor de stat - orice entitate deţinută de stat sau care administrează resurse ale statului sau, după caz, deţinută de către o unitate administrativ-teritorială sau care administrează resurse ale unei unităţi administrativ-teritoriale, care acordă întreprinderilor facilităţi de natura ajutorului de stat sau de minimis;x) Ghidul de plată - document elaborat în aplicarea prezentei scheme de ajutor de stat şi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor;y) Ghidul solicitantului - document elaborat în aplicarea prezentei scheme de ajutor de stat şi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor, prin care se explicitează toate noţiunile şi conceptele prevăzute în prezentul act normativ, procedurile administrative, mecanismele de acordare a ajutorului de stat, precum şi toate documentele necesare a fi furnizate de întreprinderea solicitantă şi modul lor de completare;z) grad de automatizare - raportul procentual dintre valoarea activelor eligibile reprezentând instalaţii sau utilaje automatizate sau valoarea activelor eligibile care se utilizează în procesele de producţie care conţin instalaţii sau utilaje automatizate şi valoarea totală a activelor eligibile;aa) grant - ajutor de stat acordat sub formă de sumă nerambursabilă;bb) grup - societatea-mamă şi toate filialele acesteia;cc) IMM - întreprinderile definite conform anexei 1 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare;dd) industrie siderurgică - producţia unuia sau mai multora dintre următoarele:(i) fontă şi feroaliaje: fontă pentru fabricarea oţelului, fontă de turnătorie şi alte fonte brute, fontă-oglindă şi feromangan cu conţinut ridicat de carbon, fără a include alte feroaliaje;(ii) produse brute şi produse semifinite din fier, din oţel obişnuit sau din oţel special: oţel lichid turnat sau nu în lingouri, inclusiv lingouri pentru forjarea produselor semifinite: blumuri, ţagle şi brame; bare din tablă şi bare din tablă cositorită; rulouri mari laminate la cald, cu excepţia producţiei de oţel lichid pentru piese turnate a turnătoriilor mici şi mijlocii;(iii) produse finite la cald din fier, din oţel obişnuit sau din oţel special: şine, traverse, etriere şi eclise, grinzi, profiluri grele şi bare de minimum 80 mm, palplanşe, bare şi profile de maximum 80 mm şi benzi de oţel de maximum 150 mm, sârmă laminată, profile cu secţiunea rotundă şi pătrată pentru ţevi, benzi de oţel şi benzi laminate la cald (inclusiv benzi pentru ţevi), table laminate la cald (acoperite şi neacoperite), plăci şi table cu grosimea de minimum 3 mm, oţeluri late de minimum 150 mm, cu excepţia produselor trefilate, barelor calibrate şi pieselor turnate din fontă;(iv) produse finite la rece: tablă cositorită, tablă acoperită cu plumb, tablă neagră, table galvanizate, alte table acoperite, table laminate la rece, oţel de tole, benzi destinate fabricării tablei cositorite, plăci laminate la rece, în rulouri şi în benzi;(v) ţevi: toate ţevile de oţel fără sudură, ţevile de oţel sudate cu diametrul mai mare de 406,4 mm;ee) instalaţii sau utilaje automatizate - instalaţii sau utilaje care funcţionează independent fără intervenţia directă a factorului uman;ff) intensitatea ajutorului - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;gg) investiţie iniţială - investiţia în active corporale şi necorporale, legate de una dintre următoarele activităţi: înfiinţarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin produse sau servicii care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producţie a produsului (produselor) sau a prestării generale a serviciului (serviciilor) al unei unităţi existente. O investiţie de înlocuire nu constituie o investiţie iniţială;hh) investiţie iniţială care creează o nouă activitate economică - investiţia în active corporale şi necorporale, legată de una dintre următoarele activităţi: înfiinţarea unei unităţi noi; diversificarea activităţii unei unităţi, cu condiţia ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfăşurată anterior în unitatea respectivă; ii) înfiinţarea unei unităţi noi - crearea unui nou amplasament pentru desfăşurarea activităţii pentru care se solicită finanţarea, independent din punct de vedere tehnologic de alte unităţi existente;jj) întreprindere - orice entitate care desfăşoară o activitate economică, oricare ar fi statutul său juridic şi modul său de finanţare. Conform Comunicării Comisiei privind noţiunea de ajutor de stat, astfel cum este menţionată la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se poate considera că mai multe entităţi juridice distincte formează o singură unitate economică în sensul aplicării normelor privind ajutoarele de stat. Această unitate economică este considerată în consecinţă a fi întreprinderea în cauză;kk) întreprindere în activitate - întreprinderea care desfăşoară activitate economică de mai mult de 3 ani consecutivi anteriori datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi are situaţii financiare anuale aprobate corespunzătoare ultimului exerciţiu financiar încheiat;ll) întreprindere mare - întreprinderea care nu se încadrează în definiţia IMM-urilor conform anexei I la Regulament;mm) întreprindere nou-înfiinţată - întreprinderea înfiinţată în anul înregistrării cererii de acord pentru finanţare sau întreprinderea care a desfăşurat/nu a desfăşurat activitate economică, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi înainte de data înregistrării cererii;nn) întreprindere în dificultate - o întreprindere care se află în cel puţin una din situaţiile următoare:(i) în cazul unei societăţi cu răspundere limitată [alta decât o IMM care există de mai puţin 3 ani], atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată“ se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), iar „capital social“ include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;(ii) în cazul unei societăţi în care o parte dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii [alta decât o IMM care există de mai puţin 3 ani], atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii s-a redus din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, „în cazul unei societăţi în care o parte dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii“ se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;(iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;(iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;(v) în cazul unei întreprinderi care nu este o IMM, atunci când, în ultimii doi ani:1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi2. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0;oo) persoană autorizată - reprezentantul legal al întreprinderii sau persoana împuternicită de reprezentantul legal să reprezinte întreprinderea;pp) planul de afaceri - document din care rezultă eficienţa economică a întreprinderii şi viabilitatea investiţiei, vizând cel puţin următoarele aspecte: descrierea afacerii, locaţia/locaţiile realizării investiţiei, prezentarea investiţiei, planul de investiţii şi fundamentarea acestuia, analiza pieţei relevante pe care întreprinderea solicită finanţare, fundamentarea cifrei de afaceri, situaţia financiară actuală şi proiecţii financiare. În document se fundamentează: încadrarea investiţiei în categoria investiţiei iniţiale, efectul stimulativ al ajutorului de stat, modul de îndeplinire a indicatorilor cantitativi şi calitativi prevăzuţi în anexa nr. 4. Planul de afaceri are anexate documente justificative necesare fundamentării acestuia. Planul de afaceri este elaborat pentru perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;qq) planul de investiţii - document sintetic, prezentat în format tabelar, care cuprinde cheltuielile eligibile şi neeligibile aferente investiţiei iniţiale, potrivit prevederilor art. 7, cu determinarea valorii totale a investiţiei, precum şi a calendarului realizării investiţiei;rr) piaţa relevantă - produsele şi/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preţurilor şi utilizării căreia acestea îi sunt destinate, precum şi aria geografică în care acestea sunt comercializate;ss) prelucrarea produselor agricole - orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol, care are drept rezultat un produs care este, de asemenea, un produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;tt) producţie agricolă primară - producţia de produse ale solului şi ale creşterii animalelor, enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a se mai efectua o altă operaţiune de modificare a naturii produselor respective;uu) produse agricole - produsele enumerate în anexa I la tratat, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi din acvacultură enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013;vv) proiect mare de investiţii - o investiţie iniţială cu costuri eligibile care depăşesc 50 milioane euro, calculate la cursul de schimb de la data acordării ajutorului;ww) proiect unic de investiţii - orice investiţie iniţială care vizează aceeaşi activitate sau o activitate similară demarată de acelaşi beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de trei ani de la data demarării lucrărilor la o altă investiţie care beneficiază de ajutor în aceeaşi regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv judeţ. În cazul în care un astfel de proiect unic de investiţii este un proiect mare de investiţii, valoarea totală a ajutoarelor pentru proiectul unic de investiţii nu depăşeşte valoarea ajutorului ajustat pentru proiecte mari de investiţii;xx) punerea în funcţiune a investiţiei - data încheierii ultimului proces-verbal de punere în funcţiune a activelor aferente investiţiei;yy) relocare - transferul unei activităţi identice sau similare sau a unei părţi a acesteia de la o unitate a uneia dintre părţile contractante la Acordul privind SEE, unitatea iniţială, către unitatea unei alte părţi contractante la Acordul privind SEE unde are loc investiţia care beneficiază de ajutor, unitatea care beneficiază de ajutor. Există un transfer în cazul în care produsul sau serviciul de la unitatea iniţială şi de la unitatea care beneficiază de ajutor are cel puţin parţial aceleaşi scopuri, îndeplineşte cerinţele sau necesităţile aceluiaşi tip de clienţi şi se pierd locuri de muncă în activităţi identice sau similare la una din unităţile iniţiale ale beneficiarului din SEE;zz) schimbare fundamentală în procesul general de producţie - implementarea unei inovaţii de proces fundamentale. Costurile eligibile trebuie să depăşească amortizarea efectuată în cursul ultimelor 3 exerciţii financiare pentru activele legate de activitatea care trebuie modernizată. Simpla înlocuire a activelor individuale fără modificarea fundamentală a întregului proces de producţie nu este considerată o investiţie iniţială de tipul schimbării fundamentale în procesul general de producţie;aaa) Spaţiul Economic European (SEE) - include statele membre ale Uniunii Europene şi statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;bbb) terţi care nu au legături cu cumpărătorul - persoane fizice sau juridice care nu se regăsesc în cel puţin unul dintre următoarele cazuri:(i) persoane fizice care au calitatea de soţ/soţie sau rude până la gradul al III-lea inclusiv ale personalului sau conducerii cumpărătorului;(ii) persoane fizice care au calitatea de angajat al cumpărătorului;(iii) persoane fizice sau juridice care au calitatea de vânzător şi deţin o influenţă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor de conducere ale cumpărătorului;(iv) persoane fizice sau juridice care au calitatea de vânzător şi asupra cărora cumpărătorul deţine o influenţă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor sale de conducere;ccc) uzura fizică - procesul de deteriorare în timp a caracteristicilor de calitate ale unui activ, ca urmare a acţiunii unor factori externi;ddd) uzura morală - fenomenul datorat evoluţiei ulterioare a activelor cu aceeaşi destinaţie, ca urmare a progresului tehnic;eee) valoarea ajustată a ajutoarelor - valoarea maximă permisă a ajutoarelor pentru un proiect mare de investiţii, calculată conform formulei: valoarea ajustată a ajutoarelor = R x (A + 0,50 x B + 0 x C), unde: R este intensitatea maximă a ajutoarelor aplicabilă în zona respectivă, cu excepţia intensităţii majorate a ajutoarelor pentru IMM-uri; A este partea din costurile eligibile în valoare de 55 de milioane euro; B este partea din costurile eligibile cuprinsă între 55 de milioane euro şi 110 milioane euro, iar C este partea din costurile eligibile de peste 110 milioane euro;fff) valoarea totală a investiţiei - valoarea cumulată a cheltuielilor eligibile, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1), şi a tuturor activelor corporale şi necorporale neeligibile, fără TVA.Articolul 4(1) Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor, cu respectarea prevederilor prezentei scheme şi ale Regulamentului, coroborate cu prevederile Ghidului solicitantului, în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita intensităţii maxim admisibile, în funcţie de opţiunea întreprinderii solicitante de ajutor de stat, astfel: a) sub formă de sume nerambursabile, prin alocări de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale, prin Programul „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor pentru investiţii“ din cadrul bugetului Ministerului Finanţelor - Acţiuni generale. Emiterea acordurilor pentru finanţare şi plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile aprobat în baza prevederilor prezentei scheme se realizează cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program; saub) sub formă de credit fiscal, acordat şi calculat de către Ministerul Finanţelor; ulterior acordării, întreprinderea beneficiară urmează procedurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea derulării creditului fiscal.(2) Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza prezentei scheme în perioada 2026-2032, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat şi a hărţii regionale autorizate de Comisia Europeană, valabile la momentul acordării ajutorului de stat, în limita bugetului anual alocat schemei.(3) Plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile se efectuează în perioada 2027-2036, în baza acordurilor pentru finanţare emise, în limita bugetului anual alocat schemei.(4) Perioada de valabilitate în care se pot emite decizii de calcul al ajutorului de stat sub formă de credit fiscal în baza prezentei scheme este 2028-2036, în baza acordurilor pentru finanţare emise. (5) Ajutorul de stat sub formă de credit fiscal se calculează pe o perioadă de 7 ani începând cu trimestrul următor punerii în funcţiune a investiţiei finanţate cu ajutor de stat. Perioada se poate prelungi cu maximum 2 ani, în situaţia în care întreprinderea beneficiară înregistrează pierdere fiscală în primii 2 ani după punerea în funcţiune a investiţiei.(6) Forma ajutorului de stat aprobat nu se poate modifica după emiterea acordului pentru finanţare.Articolul 5(1) Bugetul maxim al schemei este de 5,313 miliarde lei, respectiv echivalentul a 1,05 miliarde euro, astfel:a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2026-2032;b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile pentru perioada 2027-2036.(2) Bugetul mediu anual al schemei este de 759 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 150 milioane euro.(3) Cursul de schimb utilizat în vederea stabilirii valorilor în euro pentru bugetul mediu anual şi bugetul maxim al schemei este de 5,06 lei/euro.(4) Începând cu anul 2027, bugetul maxim anual al schemei care poate fi angajat cuprinde, pe lângă bugetul prevăzut la alin. (2), sumele stabilite cu această destinaţie, în anii anteriori, dar neutilizate, fără a depăşi creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.Articolul 6Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de până la 200.Capitolul III Cheltuieli eligibileArticolul 7(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile costurile fără TVA aferente investiţiei iniţiale, constând în realizarea, respectiv achiziţionarea, după caz, de active corporale şi necorporale, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. b) şi c).(2) Activele corporale şi necorporale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:a) să fie exploatate exclusiv de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat în locaţia/locaţiile realizării investiţiei şi numai pentru atingerea obiectivelor investiţiei pentru care s-a solicitat finanţarea;b) să fie incluse în activele întreprinderii beneficiare de ajutor de stat şi să rămână asociate investiţiei în locaţia/locaţiile realizării investiţiei pentru care s-a acordat finanţarea, pe o perioadă de minimum 5 ani de la finalizarea investiţiei;c) să fie achiziţionate în condiţii de piaţă, respectiv condiţii de transparenţă şi competitivitate;d) să fie amortizabile.(3) Pentru a fi considerate eligibile, costurile aferente activelor corporale reprezentate de realizarea de construcţii noi nu pot depăşi 40% din valoarea costurilor totale eligibile aferente investiţiei iniţiale.(4) Cheltuielile cu activele corporale care beneficiază de prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se exclud din valoarea cheltuielilor eligibile finanţate cu ajutor de stat.(5) Activele necorporale trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile de eligibilitate prevăzute la alin. (2), precum şi să fie achiziţionate de la terţi care nu au legături cu cumpărătorul, respectiv condiţii de transparenţă şi competitivitate.(6) Pentru a fi considerate eligibile, costurile aferente activelor necorporale nu pot depăşi 30% din valoarea costurilor totale eligibile aferente investiţiei iniţiale.(7) Investiţia trebuie menţinută în locaţia/locaţiile în cauză pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la finalizarea investiţiilor. Această condiţie nu împiedică înlocuirea unei instalaţii sau a unui echipament care a devenit depăşit sau a fost distrus în această perioadă, cu condiţia ca activitatea economică să fie menţinută în regiunea în cauză pentru perioada minimă.(8) În cazul unei schimbări fundamentale a procesului de producţie, costurile eligibile trebuie să depăşească amortizarea efectuată în cursul ultimelor 3 exerciţii financiare pentru activele legate de activitatea care trebuie modernizată.(9) În cazul unei diversificări a producţiei unei unităţi existente, costurile eligibile trebuie să depăşească cu cel puţin 200% valoarea contabilă a activelor reutilizate, astfel cum au fost înregistrate în exerciţiul financiar ce precedă începerea lucrărilor.Articolul 8Beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.Capitolul IV Intensitatea şi cumulul ajutoarelor de statArticolul 9(1) Nivelul maxim al ajutorului de stat, precum şi intensitatea brută de care poate beneficia o întreprindere, în cadrul schemei, în raport cu cheltuielile eligibile şi cu respectarea prevederilor art. 10 sunt prevăzute în anexa nr. 3.(2) În cazul proiectelor mari de investiţii, ajutorul nu poate depăşi valoarea maximă prevăzută în anexa nr. 3 pentru fiecare regiune de dezvoltare NUTS 3, respectiv judeţ, pentru perioada 2026-2032, şi se calculează conform formulei prevăzute la art. 2 pct. 20 din Regulament.(3) Un proiect unic de investiţii nu poate fi divizat în mai multe subproiecte în scopul de a beneficia de ajutor de stat în valoare mai mare decât valoarea maximă prevăzută pentru proiectele mari de investiţii.(4) În cazul în care un proiect unic de investiţii este un proiect mare de investiţii, valoarea cumulată totală a ajutoarelor pentru proiectul unic de investiţii nu poate depăşi valoarea ajustată a ajutoarelor ce reprezintă valoarea maximă a ajutorului pentru proiecte mari de investiţii calculată conform art. 2 pct. 20 din Regulament.(5) În cazul în care ajutorul este acordat sub altă formă decât cea a unui grant, valoarea ajutorului este egală cu echivalentul subvenţiei brute a ajutorului.Articolul 10(1) Pentru a stabili dacă nivelul şi intensitatea ajutorului de stat de care o întreprindere beneficiază se încadrează în limitele maxime prevăzute în anexa nr. 3, se ia în considerare valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate pentru activitatea, investiţia/proiectul sau întreprinderea care beneficiază de ajutor de stat în baza prezentei scheme, cu respectarea regulilor de cumul, respectiv încadrarea în definiţia proiectului unic de investiţii.(2) Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme pot fi cumulate după cum urmează:a) cu orice alt ajutor de stat sau de minimis, aferent unor costuri eligibile identificabile diferite;b) cu orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, care se suprapun parţial sau integral, dar numai în cazul în care cumularea respectivă nu are drept rezultat depăşirea limitelor maxime de intensitate a ajutorului, prevăzute în anexa nr. 3, sau a celui mai mare cuantum al ajutorului aplicabil respectivului ajutor, în temeiul Regulamentului.(3) Ajutoarele de stat acordate în baza prezentei scheme nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleaşi costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate şi un nivel al ajutorului care depăşesc limitele prevăzute în anexa nr. 3.Capitolul V Efectul stimulativArticolul 11(1) Prezenta hotărâre se aplică numai ajutoarelor care au efect stimulativ.(2) Se consideră că ajutorul are efect stimulativ dacă întreprinderea adresează Ministerului Finanţelor o cerere scrisă de acordare a ajutorului de stat înainte de demararea lucrărilor.(3) Cererea de ajutor de stat conţine cel puţin următoarele informaţii:a) denumirea întreprinderii şi dimensiunea acesteia;b) descrierea proiectului de investiţii;c) data estimată a demarării lucrărilor;d) data estimată a finalizării investiţiei;e) locul de desfăşurare a proiectului finanţat prin ajutor de stat;f) categoriile de cheltuieli eligibile aferente proiectului de investiţii;g) valoarea ajutorului de stat solicitat; h) forma ajutorului de stat.Articolul 12În cazul în care întreprinderea solicitantă demarează investiţia anterior depunerii cererii de acord pentru finanţare, întreaga investiţie nu este eligibilă.Capitolul VI Criterii de acordare a ajutorului de statArticolul 13(1) Prezenta hotărâre nu se aplică următoarelor ajutoare prevăzute la art. 1 alin. (3) din Regulament, după cum urmează:a) ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului şi acvaculturii, astfel cum este reglementat de Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului;b) ajutoarelor acordate în sectorul producţiei agricole primare;c) ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:(i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză; sau(ii) atunci când acordarea ajutoarelor este condiţionată de transferarea lor parţială sau integrală către producători primari;d) ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787 a Consiliului;e) ajutoarelor pentru sectorul siderurgic, sectorul lignitului şi sectorul cărbunelui, sectorul transporturilor, precum şi pentru infrastructura conexă, sectorul producerii, stocării, transportului şi distribuţiei de energie şi pentru infrastructurile energetice;f) ajutoarelor în sectorul comunicaţiilor în bandă largă.(2) În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât în sectoarele excluse menţionate la literele (a), (b) sau (c) din primul paragraf al art. 1 din Regulament, cât şi în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului, hotărârea se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activităţi, cu condiţia să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu Regulamentul.Articolul 14Întreprinderile nu pot beneficia de următoarele tipuri de ajutor de stat:a) ajutor destinat activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutor direct legat de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;b) ajutor condiţionat de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;c) ajutor pentru exploatare.Articolul 15(1) Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:a) realizează o investiţie iniţială în România, în maximum două dintre sectoarele prevăzute în anexa nr. 1, conform calendarului realizării investiţiei definit la art. 3 lit. i);b) nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate“ definite potrivit prevederilor art. 2 alin. (18) din Regulament;c) nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, acord de restructurare, concordat, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;d) nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare, şi ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;e) nu au efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul.(2) Întreprinderile în activitate pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei, dacă îndeplinesc cumulativ criteriile prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele criterii de eligibilitate:a) au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;b) au capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.(3) Întreprinderile nou-înfiinţate pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei, dacă îndeplinesc cumulativ criteriile prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele criterii de eligibilitate:a) au capital social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei;b) nu aparţin unor asociaţi sau acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii de acord pentru finanţare minimum 50% din părţile sociale/acţiunile unei alte întreprinderi înregistrată conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.(4) Asociaţii sau acţionarii care controlează mai multe întreprinderi pot solicita acordarea unui ajutor de stat în cadrul unei sesiuni de depunere a cererilor de acord pentru finanţare din prezenta schemă doar în numele uneia dintre acestea.(5) Se poate solicita finanţare pentru maximum două activităţi economice, respectiv maximum două coduri CAEN aferente aceluiaşi flux tehnologic.(6) Implementarea schemei de ajutor de stat se face cu respectarea Recomandării (UE) 2020/1.039 a Comisiei din 14 iulie 2020 privind condiţionarea acordării unui sprijin financiar din partea statului pentru întreprinderile din Uniune de absenţa legăturilor cu jurisdicţiile necooperante. Asigurarea respectării condiţionalităţilor prevăzute în recomandarea Comisiei Europene se realizează pe baza instrucţiunilor prevăzute în Ghidul solicitantului.Articolul 16(1) Investiţiile realizate de întreprinderi în cadrul schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:a) să fie considerate investiţii iniţiale, realizate în regiunile de dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. gg), respectiv investiţii iniţiale care creează o nouă activitate economică, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. hh), în cazul întreprinderilor care realizează investiţii în judeţul Ilfov din cadrul regiunii de dezvoltare Bucureşti-Ilfov;b) să aibă o valoare totală a costurilor eligibile, fără TVA, de minimum 50 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 10 milioane euro;c) să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia, conform planului de afaceri definit la art. 3 lit. pp);d) să demonstreze îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 referitoare la efectul stimulativ al ajutorului de stat;e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi în anexa nr. 4;f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii;g) să demonstreze o îmbunătăţire semnificativă a impactului asupra mediului prin îndeplinirea a cel puţin unuia dintre următoarele obiective:(i) eficienţă energetică: Reducerea consumului de energie raportat la consumul actual;(ii) decarbonare: Diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO_2) raportat la unitatea de produs;(iii) economie circulară: Reducerea consumului de materii prime primare sau de combustibili fosili utilizaţi sau a generării de deşeuri tehnologice ca urmare a implementării proiectului de investiţii;(iv) prevenirea poluării: Reducerea emisiilor de poluanţi în aer, apă sau sol sub limitele standardelor naţionale/europene obligatorii aplicabile sectorului respectiv.(2) Este permisă realizarea investiţiei în cel mult două locaţii/localităţi situate în regiuni de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv judeţ şi/sau în localităţi în cazul judeţului Ilfov.(3) În situaţia în care investiţia se realizează în cel mult două locaţii situate în judeţe diferite şi/sau în localităţi diferite în cazul judeţului Ilfov se va aplica valoarea intensităţii maxime ale ajutoarelor de stat prevăzută în anexa nr. 3 pentru fiecare judeţ/localitate.Capitolul VII Modalitatea de acordare a ajutorului de statArticolul 17(1) Pentru a beneficia de ajutor de stat, întreprinderea solicitantă trebuie să obţină un acord pentru finanţare din partea Ministerului Finanţelor, în baza unei cereri de acord pentru finanţare.(2) Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anunţate cu minimum 20 de zile lucrătoare înainte de deschiderea fiecărei sesiuni, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.(3) În cazul în care bugetul alocat primei sesiuni nu s-a epuizat, se deschide o nouă sesiune, fără a se depăşi bugetul alocat prin legile bugetare anuale.(4) Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se suspendă la data expirării perioadei sesiunii în care se pot înregistra cereri de acord pentru finanţare.Articolul 18(1) Întreprinderea solicitantă transmite Ministerului Finanţelor o cerere de acord pentru finanţare însoţită de documente justificative, a căror listă şi condiţii de conformitate sunt prevăzute în Ghidul solicitantului.(2) Formularul cererii de acord pentru finanţare şi modalitatea de transmitere şi înregistrare a documentelor justificative menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în Ghidul solicitantului.(3) Ministerul Finanţelor calculează, conform prevederilor anexei nr. 5, un punctaj pentru întreprinderile care transmit cereri de acord pentru finanţare în cadrul sesiunii de înregistrare şi întocmeşte lista întreprinderilor solicitante ordonate descrescător pe baza punctajului obţinut, menţionându-se şi ajutorul de stat solicitat în cuprinsul fiecărei cereri de acord pentru finanţare.(4) Punctajul calculat conform anexei nr. 5 se realizează doar pe baza informaţiilor menţionate în cererea de acord pentru finanţare.(5) Dacă solicitantul selectează mai multe produse din Lista celor cu deficit comercial, corespunzătoare codului/codurilor CAEN pentru care se solicită finanţarea, punctajul se determină pe baza mediei aritmetice simple a punctajelor aferente fiecărui produs. (6) În situaţia în care există două sau mai multe întreprinderi care au obţinut acelaşi punctaj ordinea intrării în analiză se va realiza în funcţie de cel mai mare deficit comercial, respectiv valoarea cea mai mică a soldului balanţei comerciale prevăzut în anexa nr. 2 pentru codul CPA2_2 al produsului pentru care se solicită finanţare.(7) În situaţia în care o întreprindere solicită finanţare pentru unul sau mai multe produse cu coduri CPA2_2 diferite, se va calcula media aritmetică simplă a soldurilor balanţei comerciale prevăzute în anexa nr. 2 aferente codurilor CPA2_2 respective.(8) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii de depunere a cererilor de acord pentru finanţare, Ministerul Finanţelor publică pe website-ul său, www.mfinante.gov.ro, lista prevăzută la alin. (3).(9) Începând cu data publicării pe website a listei menţionate la alin. (3), cererile de acord pentru finanţare care se încadrează în bugetul alocat sesiunii se analizează în ordinea punctajului obţinut.Articolul 19(1) Ministerul Finanţelor verifică, pentru cererile de acord pentru finanţare prevăzute la art. 18 alin. (9), conformitatea documentelor transmise, prevăzute la art. 18 alin. (1), conform prevederilor Ghidului solicitantului, şi analizează viabilitatea investiţiei şi eficienţa economică a întreprinderii conform prevederilor anexei nr. 4.(2) În urma procesului de evaluare a cererilor de acord pentru finanţare, Ministerul Finanţelor transmite întreprinderilor solicitante, după caz:a) acord pentru finanţare, dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate prevăzute de prezenta hotărâre;b) solicitare de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare, în cazul în care:(i) există neconcordanţe în informaţiile furnizate;(ii) documentele nu respectă condiţiile de conformitate prevăzute în Ghidul solicitantului;(iii) se constată necesitatea unor documente suplimentare în vederea soluţionării cererii;c) scrisoare de respingere a cererii de acord pentru finanţare, în cazul în care:(i) cererea de acord pentru finanţare nu este însoţită de documentele aferente acesteia, astfel cum sunt detaliate în Ghidul solicitantului;(ii) nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate prevăzute de prezenta hotărâre;(iii) întreprinderea nu respectă termenul de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare.(3) În situaţia în care există buget disponibil, ca urmare a emiterii unor scrisori de respingere, analiza continuă, în ordinea punctajului obţinut, cu cererile de acord pentru finanţare care nu s-au încadrat iniţial în bugetul alocat sesiunii.(4) În situaţia în care, pentru o întreprindere, în urma verificării realizate potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) informaţiile care au stat la baza calculării punctajului potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) nu se confirmă, rezultând un punctaj mai mic decât cel calculat iniţial, Ministerul Finanţelor procedează astfel:a) revizuieşte lista prevăzută la art. 18 alin. (3), publicată conform art. 18 alin. (8), luând în considerare noul punctaj rezultat;b) publică pe website-ul său, www.mfinante.gov.ro, lista revizuită conform lit. a);c) analizează cererile de acord pentru finanţare care se încadrează în bugetul alocat sesiunii conform listei revizuite, publicate potrivit lit. b).Articolul 20Documentele transmise de întreprinderea solicitantă din propria iniţiativă în vederea completării cererii de acord pentru finanţare nu sunt luate în considerare în procesul de evaluare a cererii de acord pentru finanţare.Articolul 21(1) Ministerul Finanţelor verifică şi evaluează, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1), cererile de acord pentru finanţare însoţite de documentele justificative prevăzute la art. 18 alin. (1), în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în analiză a fiecărei cereri de acord pentru finanţare.(2) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi pentru verificarea şi evaluarea informaţiilor şi documentelor justificative solicitate de Ministerul Finanţelor potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) lit. b), calculat de la data înregistrării acestora la Ministerul Finanţelor.Articolul 22(1) Toate documentele transmise Ministerului Finanţelor de către întreprindere trebuie prezentate în limba română. În cazul documentelor depuse într-o limbă străină, întreprinderea prezintă aceste documente însoţite de traduceri în limba română, certificate de către traducători autorizaţi.(2) Documentele emise de întreprinderea solicitantă în original trebuie să fie datate şi semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea.Articolul 23(1) Întreprinderile au obligaţia demarării investiţiei pentru care au solicitat finanţare în termen de 6 luni de la data emiterii acordului pentru finanţare, cu respectarea calendarului asumat în documentaţia anexată cererii, sub sancţiunea prevăzută la art. 39.(2) Valoarea activelor sau a lucrărilor de construcţie aferente demarării investiţiei, în condiţiile stabilite la alin. (1), trebuie să fie de minimum 3% din valoarea totală a investiţiei.Articolul 24(1) Investiţia poate fi realizată într-o locaţie suplimentară pe parcursul realizării acesteia, cu condiţia ca întreprinderea să informeze Ministerul Finanţelor în această perioadă, iar noua locaţie să fie în acelaşi judeţ/aceeaşi localitate în cazul judeţului Ilfov sau în alt judeţ/altă localitate în cazul judeţului Ilfov cu o intensitate a ajutorului de stat egală sau mai mare cu cea prevăzută în acordul pentru finanţare.(2) Prevederile de la alin. (1) nu se aplică investiţiilor de tipul extinderii capacităţii unei unităţi existente şi schimbării fundamentale în procesul general de producţie.(3) Intensitatea prevăzută în acordul pentru finanţare aprobat nu se modifică în situaţia prevăzută la alin. (1).(4) Realizarea investiţiei într-o locaţie suplimentară se notifică Ministerului Finanţelor printr-o adresă însoţită de documentele care atestă situaţia juridică a locaţiei, prevăzute în Ghidul solicitantului, cu menţinerea condiţiei de maximum două locaţii de realizare a investiţiei.(5) Realizarea investiţiei într-o locaţie suplimentară, în alt judeţ sau în altă localitate în cazul judeţului Ilfov, diferit/diferită de judeţul/localitatea în care întreprinderea a beneficiat de ajutor de stat, cu o intensitate a ajutorului de stat mai mică decât cea prevăzută în acordul pentru finanţare atrage revocarea acordului pentru finanţare şi recuperarea ajutorului de stat plătit şi a dobânzilor aferente.Articolul 25(1) Investiţia poate fi mutată într-o altă locaţie dar nu mai târziu de un an de la data demarării lucrărilor, cu condiţia ca întreprinderea să informeze Ministerul Finanţelor în această perioadă, iar noua locaţie să fie în acelaşi judeţ/aceeaşi localitate în cazul judeţului Ilfov sau în alt judeţ/altă localitate în cazul judeţului Ilfov cu o intensitate a ajutorului de stat egală sau mai mare cu cea prevăzută în acordul pentru finanţare.(2) Prevederile de la alin. (1) nu se aplică investiţiilor de tipul extinderii capacităţii unei unităţi existente şi schimbării fundamentale în procesul general de producţie.(3) Intensitatea prevăzută în acordul pentru finanţare aprobat nu se modifică în situaţia prevăzută la alin. (1).(4) Modificarea adresei locaţiei/locaţiilor unde se realizează investiţia se notifică Ministerului Finanţelor printr-o adresă însoţită de documentele care atestă situaţia juridică a locaţiei, prevăzute în Ghidul solicitantului, cu menţinerea condiţiei de maximum două locaţii de realizare a investiţiei.(5) Mutarea locaţiei/locaţiilor în alt judeţ sau în altă localitate în cazul judeţului Ilfov, diferit/diferită de judeţul/localitatea în care întreprinderea a beneficiat de ajutor de stat, cu o intensitate a ajutorului de stat mai mică decât cea prevăzută în acordul pentru finanţare atrage revocarea acordului pentru finanţare şi recuperarea ajutorului de stat plătit şi a dobânzilor aferente.Capitolul VIII Plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile/Calculul ajutorului de stat sub formă de credit fiscalArticolul 26(1) Ajutorul de stat sub formă de sume nerambursabile se poate plăti, parţial sau total, până în anul 2036 întreprinderilor care au primit acord pentru finanţare, după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile realizate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.(2) Calculul ajutorului de stat sub formă de credit fiscal se realizează exclusiv în baza Deciziei de calcul a ajutorului de stat sub formă de credit fiscal emisă până la 31.12.2036, pentru întreprinderile care au primit acord pentru finanţare, după efectuarea totală a cheltuielilor eligibile realizate conform acordului pentru finanţare.(3) Mecanismul şi etapele de parcurs, precum şi documentele necesare în vederea plăţii ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile sau a stabilirii valorii ajutorului de stat sub formă de credit fiscal sunt prezentate în Ghidul de plată a ajutorului de stat elaborat în aplicarea prezentei hotărâri, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor.(4) Valoarea totală a ajutorului de stat plătit sub formă de sume nerambursabile/calculat sub formă de credit fiscal nu poate depăşi valoarea ajutorului de stat aprobată în Acordul pentru finanţare.Articolul 27În vederea plăţii ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile sau a stabilirii valorii ajutorului de stat sub formă de credit fiscal, întreprinderea transmite la Ministerul Finanţelor cererea de plată a ajutorului de stat şi formularul de decont, însoţite de documente justificative, potrivit Ghidului de plată elaborat în aplicarea prezentei hotărâri.Articolul 28(1) Ministerul Finanţelor verifică conformitatea documentelor transmise şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta schemă în vederea efectuării plăţii ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile sau a stabilirii valorii ajutorului de stat sub formă de credit fiscal, în termenul prevăzut la art. 29 alin. (2).(2) În cazul în care se constată lipsa unor documente sau neconcordanţe între datele şi informaţiile transmise, Ministerul Finanţelor poate solicita documente şi informaţii suplimentare, care vor fi transmise de întreprindere Ministerului Finanţelor în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării.(3) În situaţia în care întreprinderea nu confirmă primirea solicitării transmise de Ministerul Finanţelor sau nu respectă termenul prevăzut la alin. (2), Ministerul Finanţelor returnează întreprinderii cererea de plată a ajutorului de stat, în termen de 10 zile lucrătoare, în vederea completării acesteia.Articolul 29(1) Ministerul Finanţelor soluţionează cererea de plată a ajutorului de stat:a) după analizarea la sediul ministerului a documentelor justificative anexate cererii de plată şi a eligibilităţii activelor pentru care se solicită plata ajutorului de stat; şib) după verificarea la faţa locului a existenţei activelor şi a conformităţii declaraţiilor/documentelor aferente cheltuielilor efectuate de întreprindere.(2) Ministerul Finanţelor verifică şi analizează cererea de plată a ajutorului de stat, însoţită de documentele justificative prezentate în Ghidul de plată, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la Ministerul Finanţelor.(3) Termenul prevăzut la alin. (2) se aplică şi pentru verificarea şi analiza informaţiilor şi documentelor justificative solicitate de Ministerul Finanţelor potrivit prevederilor art. 28 alin. (2), calculat de la data înregistrării acestora la Ministerul Finanţelor.(4) Pe durata efectuării verificării la faţa locului, întreprinderea are obligaţia de a permite accesul echipei de control, în condiţiile legii, la activele aferente investiţiei iniţiale şi la toate documentele în original, care atestă îndeplinirea condiţiilor impuse de prezenta hotărâre.Articolul 30(1) Ajutorul de stat sub formă de sume nerambursabile sau sub formă de credit fiscal nu poate face obiectul unor plăţi compensatorii.(2) Ministerul Finanţelor nu efectuează plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile sau nu calculează ajutorul de stat sub formă de credit fiscal, în cazul în care întreprinderea:a) înregistrează obligaţii fiscale restante administrate de organul fiscal central şi organul fiscal local, atât pentru sediul social, cât şi pentru sediile secundare şi orice alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central şi organului fiscal local în vederea recuperării; b) face obiectul unei investigaţii desfăşurate de Consiliul Concurenţei, Comisia Europeană sau de organele de cercetare penală;c) se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c).Articolul 31(1) Virarea efectivă a ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile se face de către Ministerul Finanţelor în contul 50.70 „Disponibil din subvenţii şi transferuri“ deschis la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază îşi are domiciliul fiscal întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care cererea de plată a ajutorului de stat este considerată completă în sensul prevederilor prezentei scheme şi a fost efectuată verificarea la faţa locului.(2) Întreprinderile au obligaţia de a verifica valoarea ajutorului de stat virat de Ministerul Finanţelor în contul 50.70 „Disponibil din subvenţii şi transferuri“. În situaţia în care se constată existenţa unei sume necuvenite, întreprinderile au obligaţia de a informa de îndată Ministerul Finanţelor în vederea restituirii acesteia.(3) Restituirea sumelor încasate necuvenit se realizează în conturile de cheltuieli bugetare din care au fost încasate, dacă sumele se restituie în anul în care au fost încasate, respectiv în contul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sumele se restituie în anii următori anului în care au fost încasate.(4) Pentru sumele necuvenite încasate de către întreprinderi, Ministerul Finanţelor percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, datorate de la data încasării până la data restituirii, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 32(1) Calculul ajutorului de stat sub formă de credit fiscal se face de către Ministerul Finanţelor în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care cererea de plată a ajutorului de stat este considerată completă în sensul prevederilor prezentei scheme şi a fost efectuată verificarea la faţa locului.(2) După calculul ajutorului de stat sub formă de credit fiscal de către Ministerul Finanţelor, întreprinderea beneficiară urmează procedurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care urmează a fi emise în vederea derulării creditului fiscal.Articolul 33În cazul emiterii unui acord pentru finanţare rectificat, potrivit prevederilor art. 35, Ministerul Finanţelor efectuează plata ajutorului de stat sub formă de sume nerambursabile sau calculează ajutorul de stat sub formă de credit fiscal în limita ajutorului de stat înscris în acesta. Valoarea ajutorului de stat plătit sub formă de sume nerambursabile până la data emiterii acordului pentru finanţare rectificat se ajustează până la limita aprobată în cadrul acestui document. Mecanismul de ajustare a valorii ajutorului de stat se stabileşte prin Ghidul de plată.Capitolul IX Modificarea calendarului investiţiei şi a acordului pentru finanţare, rectificarea ajutorului de stat acordatArticolul 34(1) Întreprinderile solicitante sunt obligate să finalizeze investiţia pentru care au solicitat finanţare în termenele prevăzute în planul de investiţii care a stat la baza emiterii acordului pentru finanţare.(2) În cazul în care calendarul realizării investiţiei înregistrează modificări, întreprinderea are obligaţia de a solicita Ministerului Finanţelor emiterea unui acord pentru finanţare modificat, pe parcursul implementării investiţiei iniţiale, anexând documentele prevăzute în Ghidul solicitantului.(3) Ministerul Finanţelor analizează documentele primite şi modifică corespunzător acordul pentru finanţare.(4) Ministerul Finanţelor poate solicita întreprinderii informaţii suplimentare în vederea soluţionării cererilor privind modificarea prevăzută la alin. (2). Întreprinderea transmite completarea documentaţiei în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.(5) Întreprinderea solicită Ministerului Finanţelor emiterea unui acord pentru finanţare modificat numai în situaţia în care minimum 25% din valoarea investiţiei estimate este plătită de întreprindere.(6) Ministerul Finanţelor poate emite acorduri pentru finanţare modificate oricând în perioada prevăzută la art. 4 alin. (3), cu respectarea prevederilor prezentului articol.(7) Modificarea acordului pentru finanţare nu poate avea în vedere majorarea valorii ajutorului de stat acordat conform acordului pentru finanţare aprobat iniţial.Articolul 35(1) Ministerul Finanţelor recalculează ajutorul de stat acordat şi emite, după caz, un acord pentru finanţare rectificat, care să asigure conformitatea cu prevederile prezentei scheme şi cu Regulamentul, în următoarele situaţii:a) în conformitate cu măsurile dispuse de către Consiliul Concurenţei, ca urmare a finalizării procedurii prevăzute de art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare; şi/sau b) Ministerul Finanţelor ia cunoştinţă de date şi informaţii care determină verificarea datelor şi/sau informaţiilor incomplete/incorecte, ce au stat la baza emiterii Acordului de finanţare, Ministerul Finanţelor; şi/sau c) ca urmare a solicitării beneficiarilor.(2) Rectificarea nu poate avea în vedere majorarea valorii ajutorului de stat acordat conform acordului pentru finanţare aprobat iniţial.Capitolul X Menţinerea investiţiei şi recuperarea ajutorului de statArticolul 36(1) Întreprinderea are obligaţia de a menţine investiţia iniţială în locaţia/locaţiile în care a fost realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.(2) Întreprinderea are obligaţia de a realiza o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de 2,5%, pentru întreaga activitate a societăţii, calculată ca medie a ultimilor 4 ani de menţinere a investiţiei.(3) Întreprinderea are obligaţia de a realiza, pentru întreaga activitate a societăţii, o medie a cifrei de afaceri calculată pe ultimii 4 ani de menţinere a investiţiei de minimum 80% din valoarea mediei estimate în planul de afaceri pentru aceeaşi perioadă.(4) Întreprinderea are obligaţia de a transmite, până la data de 30 iunie inclusiv a anului următor finalizării perioadei de menţinere a investiţiei, un raport auditat de o întreprindere autorizată care nu are calitatea de persoană afiliată cu întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, care să certifice că:a) valoarea materiilor prime şi materialelor achiziţionate de origine din SEE reprezintă minimum 15%, sau minimum 35% din valoarea totală a acestora, pentru întreprinderile care au obţinut punctaj pentru acest criteriu de eligibilitate, după caz;b) cel puţin 70% din cifra de afaceri aferentă proiectului de investiţii să fie aferentă valorii produselor/serviciilor cu deficit comercial pentru întreprinderile care au obţinut punctaj pentru mai multe tipuri de produse.(5) În cazul în care, în termenele prevăzute la alin. (1), se constată uzura fizică sau morală a activelor aferente investiţiei iniţiale realizate, este permisă înlocuirea acestora, în vederea asigurării continuităţii activităţii finanţate, cu informarea Ministerului Finanţelor, fără acordarea unui nou ajutor de stat.Articolul 37Până la data de 30 iunie inclusiv a anului următor finalizării investiţiei, întreprinderea va prezenta Ministerului Finanţelor un raport auditat de o întreprindere autorizată care nu are calitatea de persoană afiliată cu întreprinderea beneficiară de ajutor de stat, care să certifice că:a) în urma implementării investiţiei, întreprinderea realizează produsele/serviciile care au fost finanţate prin proiect;b) gradul de automatizare este mai mare sau egal cu procentul minim corespunzător punctajului obţinut pentru acest criteriu;c) investiţia este finalizată;d) în urma implementării investiţiei, aceasta conduce la îndeplinirea criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. g), aşa cum a fost prezentat în documentaţia de la emiterea acordului pentru finanţare. Articolul 38Întreprinderile vor raporta anual, la solicitarea Ministerului Finanţelor, contribuţia la dezvoltarea regională realizată ca urmare a implementării proiectului de investiţii.Articolul 39(1) Acordul pentru finanţare se revocă în următoarele situaţii:a) întreprinderea nu respectă condiţiile privind demararea lucrărilor prevăzute la art. 23;b) întreprinderea nu respectă condiţia privind menţinerea investiţiei iniţiale prevăzute la art. 7 alin. (7) şi art. 36 alin. (1);c) întreprinderea nu transmite raportul auditat menţionat la art. 36 alin. (4) sau nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 36 alin. (4);d) întreprinderea nu transmite raportul auditat menţionat la art. 37 sau nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 37 lit. a)-d);e) întreprinderea nu respectă prevederile art. 34 alin. (1), (2) şi (5);f) valoarea totală a costurilor eligibile nu respectă prevederile art. 16 alin. (1) lit. b);g) întreprinderea nu respectă prevederile art. 15 alin. (1) lit. e);h) nerealizarea condiţiilor prevăzute în acordul pentru finanţare, pentru care se specifică revocarea acestuia;i) întreprinderea informează Ministerul Finanţelor că este în imposibilitatea realizării investiţiei sau solicită revocarea acordului pentru finanţare;j) Ministerul Finanţelor constată, ulterior emiterii acordului pentru finanţare, că investiţia a demarat anterior depunerii cererii de acord pentru finanţare;k) în urma aplicării prevederilor art. 35 rezultă că valoarea ajutorului de stat recalculat este zero;l) întreprinderea nu respectă prevederile privind realizarea investiţiei într-o locaţie suplimentară prevăzute la art. 24 alin. (1), (2) şi (4);m) întreprinderea nu respectă prevederile privind mutarea locaţiei/locaţiilor investiţiei prevăzute la art. 25 alin. (1), (2) şi (4);n) investiţia este realizată în mai mult de două locaţii.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), Ministerul Finanţelor transmite întreprinderii o scrisoare de revocare a acordului pentru finanţare.(3) Revocarea acordului pentru finanţare în situaţiile prevăzute la alin. (1) determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării totale a ajutorului de stat plătit şi a dobânzii aferente, conform prevederilor alin. (6) şi (7).(4) Ajutorul de stat plătit se recuperează proporţional cu gradul de nerealizare în următoarele situaţii:a) întreprinderea nu realizează o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de 2,5%, calculată ca medie a ultimilor 4 ani de menţinere a investiţiei; b) întreprinderea nu realizează o cifră de afaceri de minimum 80% din valoarea estimată a mediei ultimilor 4 ani de menţinere a investiţiei, calculată pentru întreaga activitate a societăţii;c) întreprinderea nu îndeplineşte alte condiţii prevăzute la rubrica „Menţiuni speciale“ în acordul pentru finanţare.(5) În cazul în care sunt prevăzute mai multe condiţii în acordul pentru finanţare, valoarea ajutorului de stat plătit ce se recuperează se calculează conform următorului mecanism:a) se calculează gradul de îndeplinire a fiecărei condiţii prin raportarea valorii indicatorului realizat la valoarea indicatorului menţionată în acordul pentru finanţare sau în planul de afaceri, după caz;b) se calculează media aritmetică a gradelor de îndeplinire a tuturor condiţiilor;c) procentul calculat conform lit. b) se aplică valorii ajutorului de stat plătit;d) diferenţa dintre valoarea ajutorului de stat plătit şi valoarea calculată conform lit. c) reprezintă valoarea ajutorului de stat de recuperat.(6) Recuperarea ajutorului de stat plătit se realizează conform procedurilor de recuperare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 324/2016 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Finanţelor a procedurilor privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat sau de minimis, cu modificările şi completările ulterioare.(7) Ajutorul de stat plătit care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor din Regulamentul (UE) nr. 1.589/2015 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.Capitolul XI Dispoziţii finaleArticolul 40(1) Ministerul Finanţelor are obligaţia de a publica pe site-ul www.mfinante.ro textul integral al prezentei scheme, bugetul sesiunii, data epuizării bugetului sesiunii şi a bugetului total alocat schemei, în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale, lista întreprinderilor solicitante aflate în analiză actualizată lunar.(2) Ministerul Finanţelor va asigura publicarea anexei II - Informaţii privind ajutoarele de stat exceptate în condiţiile prevăzute în prezentul regulament - a Regulamentului (UE) nr. 651/2014, pe pagina https://www.mfinante.gov.ro.(3) Informaţiile prevăzute în anexa III la Regulament privind fiecare ajutor individual care depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro vor fi publicate de Ministerul Finanţelor pe site-ul www.mfinante.ro.Articolul 41(1) Ministerul Finanţelor trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la ajutoarele acordate pentru toate investiţiile în cadrul schemei. Aceste înregistrări, care conţin toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din Regulament, trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.(2) Întreprinderea beneficiară de ajutor de stat trebuie să păstreze timp de 10 ani de la data plăţii ultimei tranşe de ajutor de stat toate documentele referitoare la ajutorul de stat primit în cadrul schemei.(3) Ministerul Finanţelor, în calitate de furnizor de ajutor de stat, transmite Consiliului Concurenţei rapoarte anuale privind ajutoarele de stat regionale acordate conform prezentei scheme, potrivit Regulamentului Consiliului Concurenţei privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 441/2022, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Pe baza unei cereri scrise, Ministerul Finanţelor va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de stat.(5) Ministerul Finanţelor are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.(6) În cazul în care Ministerul Finanţelor nu are date definitive privind valoarea ajutorului de stat, acesta va transmite valori estimative.(7) Erorile constatate de Ministerul Finanţelor şi corecţiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează până la data de 31 martie a anului următor celui de raportare.(8) Pentru a crea posibilitatea verificării ex ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurii, potrivit prevederilor art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor, în calitate de furnizor al măsurii de ajutor de stat/de minimis, are obligaţia înregistrării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei măsuri, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei măsuri, respectiv de la data modificării acesteia.(9) Acordurile de finanţare se vor înregistra în RegAS de către Ministerul Finanţelor în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării lor.(10) Plăţile realizate în cadrul acestor măsuri se vor înregistra în RegAS în termen de maximum 10 zile de la data efectuării lor.(11) Obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii se înregistrează în termen de 7 zile lucrătoare de la data instituirii obligaţiei de recuperare, respectiv de la data rambursării.(12) Ministerul Finanţelor are obligaţia de a transmite Comisiei Europene, prin intermediul sistemului interactiv de notificare a ajutoarelor de stat SANI, rezumatul informaţiilor despre prezenta măsură de ajutor exceptată, în formatul standard prevăzut în anexa II, împreună cu un link care oferă acces la textul integral al măsurii de ajutor, inclusiv la modificările sale, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea sa în vigoare.(13) Ministerul Finanţelor, în calitate de furnizor al ajutorului de stat acordat în baza prezentei măsuri, va informa în scris, în cadrul acordului de finanţare, întreprinderea/întreprinderile beneficiară/beneficiare în legătură cu valoarea ajutorului de stat acordat, după caz, exprimată ca echivalent brut al finanţării nerambursabile, precum şi în legătură cu caracterul de ajutor de stat al acestora, cu referire expresă la prevederile Regulamentului.Articolul 42În termen de 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în aplicarea schemei de ajutor de stat, ministrul finanţelor va aproba prin ordin Ghidul solicitantului şi Ghidul de plată, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul 43Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Articolul 44Prevederile schemei de ajutor de stat se modifică în conformitate cu modificarea legislaţiei europene.Articolul 45În vederea evitării suprapunerii prevederilor schemei cu prevederile schemei de ajutor de stat instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 300/2024 având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează perioada în care se pot emite acorduri pentru finanţare, prevăzută la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 300/2024.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Alexandru NazareBucureşti, 18 iunie 2026.Nr. 486.Anexa nr. 1LISTA sectoarelor de activitate pentru care se acordă ajutoare de stat
Anexa nr. 2LISTA produselor cu deficit/excedent comercial pentru care se acordă punctajNOTE: 1. Soldul balanţei comerciale a fost comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi cuprinde valori aferente anului 2025.2. Primele 4 cifre ale codului menţionat în coloana CPA2_2 reprezintă codul CAEN în care este încadrată activitatea ce are drept rezultat produsul.3. Pentru produsele care se realizează în cadrul activităţilor care se încadrează în codurile CAEN eligibile, dar nu se regăsesc în listă, Institutul Naţional de Statistică nu dispune de informaţii statistice referitor la soldul balanţei comerciale şi, ca urmare, vor fi punctate cu 0 puncte.
Anexa nr. 3Intensităţile maxime ale ajutoarelor de stat regionale acordate întreprinderilor în perioada 2026-2027^1
^1 Intensitatea brută a ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere în cadrul schemei, în perioada 2028-2032, în raport cu cheltuielile eligibile, se va stabili prin hărţile regionale aprobate de Comisia Europeană pentru această perioadă.Anexa nr. 4Cerinţe care dovedesc eficienţa economică şi viabilitatea investiţiei
Anexa nr. 5CRITERIIpe baza cărora se calculează punctajul întreprinderilor solicitante
*) În situaţia în care întreprinderea realizează investiţia în două locaţii situate în două judeţe şi/sau localităţi cu intensităţi diferite punctajul corespunzător acestui criteriu de evaluare se calculează ca medie aritmetică simplă a punctajelor aferente judeţelor şi/sau localităţilor respective.**) În situaţia în care o întreprindere solicită finanţare pentru mai multe produse cu coduri CPA2_2 diferite, care se încadrează în codul/codurile CAEN selectate, punctajul corespunzător acestui criteriu de evaluare se calculează ca medie aritmetică simplă a punctajelor aferente codurilor CPA2_2 respective.-----

| EMITENT |

| Nr. crt. | CAEN Rev. 3 | Denumirea |
| 1 | 1011 | Prelucrarea şi conservarea cărnii |
| 2 | 1012 | Prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre |
| 3 | 1013 | Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre) |
| 4 | 1020 | Prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor |
| 5 | 1031 | Prelucrarea şi conservarea cartofilor |
| 6 | 1032 | Fabricarea sucurilor de fructe şi legume |
| 7 | 1039 | Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor n.c.a. |
| 8 | 1041 | Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor |
| 9 | 1042 | Fabricarea margarinei şi a altor produse comestibile similare |
| 10 | 1051 | Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor |
| 11 | 1052 | Fabricarea îngheţatei |
| 12 | 1061 | Fabricarea produselor de morărit |
| 13 | 1062 | Fabricarea amidonului şi a produselor din amidon |
| 14 | 1071 | Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie |
| 15 | 1072 | Fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; fabricarea prăjiturilor şi a produselor conservate de patiserie |
| 16 | 1073 | Fabricarea macaroanelor, tăieţeilor, cuşcuşului şi a altor produse făinoase similare |
| 17 | 1081 | Fabricarea zahărului |
| 18 | 1082 | Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase |
| 19 | 1083 | Prelucrarea ceaiului şi cafelei |
| 20 | 1084 | Fabricarea condimentelor şi ingredientelor |
| 21 | 1085 | Fabricarea de mâncăruri preparate |
| 22 | 1086 | Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice |
| 23 | 1089 | Fabricarea altor produse alimentare n.c.a. |
| 24 | 1091 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă |
| 25 | 1092 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie |
| 26 | 1101 | Distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice |
| 27 | 1102 | Fabricarea vinurilor din struguri |
| 28 | 1103 | Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe |
| 29 | 1104 | Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare |
| 30 | 1105 | Fabricarea berii |
| 31 | 1106 | Fabricarea malţului |
| 32 | 1107 | Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate |
| 33 | 1200 | Fabricarea produselor din tutun |
| 34 | 1310 | Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile |
| 35 | 1320 | Producţia de ţesături |
| 36 | 1330 | Finisarea materialelor textile |
| 37 | 1391 | Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare |
| 38 | 1392 | Fabricarea de articole confecţionate din textile (excluzând îmbrăcămintea şi lenjeria de corp) |
| 39 | 1393 | Fabricarea de covoare şi mochete |
| 40 | 1394 | Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori şi plase |
| 41 | 1395 | Fabricarea de textile neţesute şi articole din acestea, cu excepţia confecţiilor de îmbrăcăminte |
| 42 | 1396 | Fabricarea de articole tehnice şi industriale din textile |
| 43 | 1399 | Fabricarea altor articole textile n.c.a. |
| 44 | 1410 | Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare |
| 45 | 1421 | Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte |
| 46 | 1422 | Fabricarea de articole de lenjerie de corp |
| 47 | 1423 | Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru |
| 48 | 1424 | Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele şi blană |
| 49 | 1429 | Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a. |
| 50 | 1511 | Tăbăcirea şi finisarea pieilor; prepararea şi vopsirea blănurilor |
| 51 | 1512 | Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament |
| 52 | 1520 | Fabricarea încălţămintei |
| 53 | 1611 | Tăierea şi rindeluirea lemnului |
| 54 | 1612 | Prelucrarea şi finisarea lemnului |
| 55 | 1621 | Fabricarea de furnire şi a panourilor din lemn |
| 56 | 1622 | Fabricarea parchetului asamblat în panouri |
| 57 | 1623 | Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii |
| 58 | 1624 | Fabricarea ambalajelor din lemn |
| 59 | 1625 | Fabricarea de uşi şi ferestre din lemn |
| 60 | 1626 | Fabricarea de combustibili solizi din biomasă vegetală |
| 61 | 1627 | Finisarea articolelor din lemn |
| 62 | 1628 | Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite |
| 63 | 1711 | Fabricarea celulozei |
| 64 | 1712 | Fabricarea hârtiei şi cartonului |
| 65 | 1721 | Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi carton |
| 66 | 1722 | Fabricarea produselor de uz gospodăresc şi sanitar, din hârtie sau carton |
| 67 | 1723 | Fabricarea articolelor de papetărie |
| 68 | 1724 | Fabricarea tapetului |
| 69 | 1725 | Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a. |
| 70 | 1811 | Tipărirea ziarelor |
| 71 | 1812 | Alte activităţi de tipărire n.c.a. |
| 72 | 1813 | Servicii pregătitoare pentru pretipărire |
| 73 | 1814 | Legătorie şi servicii conexe |
| 74 | 1820 | Reproducerea înregistrărilor |
| 75 | 1910 | Fabricarea produselor de cocserie |
| 76 | 1920 | Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului |
| 77 | 2011 | Fabricarea gazelor industriale |
| 78 | 2012 | Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor |
| 79 | 2013 | Fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază |
| 80 | 2014 | Fabricarea altor produse chimice organice, de bază |
| 81 | 2015 | Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase |
| 82 | 2016 | Fabricarea materialelor plastice în forme primare |
| 83 | 2017 | Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare |
| 84 | 2020 | Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice |
| 85 | 2030 | Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor |
| 86 | 2041 | Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere |
| 87 | 2042 | Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă) |
| 88 | 2051 | Fabricarea biocombustibililor lichizi |
| 89 | 2059 | Fabricarea altor produse chimice n.c.a. |
| 90 | 2060 | Fabricarea fibrelor sintetice şi artificiale |
| 91 | 2110 | Fabricarea produselor farmaceutice de bază |
| 92 | 2120 | Fabricarea preparatelor farmaceutice |
| 93 | 2211 | Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer; reşaparea şi refacerea anvelopelor |
| 94 | 2212 | Fabricarea altor produse din cauciuc |
| 95 | 2221 | Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic |
| 96 | 2222 | Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic |
| 97 | 2223 | Fabricarea de uşi şi ferestre din material plastic |
| 98 | 2224 | Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii |
| 99 | 2225 | Prelucrarea şi finisarea articolelor din material plastic |
| 100 | 2226 | Fabricarea altor produse din material plastic |
| 101 | 2311 | Fabricarea sticlei plate |
| 102 | 2312 | Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate |
| 103 | 2313 | Fabricarea articolelor din sticlă |
| 104 | 2314 | Fabricarea fibrelor din sticlă |
| 105 | 2315 | Fabricarea de sticlărie tehnică |
| 106 | 2320 | Fabricarea de produse refractare |
| 107 | 2331 | Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramică |
| 108 | 2332 | Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii, din argilă arsă |
| 109 | 2341 | Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental |
| 110 | 2342 | Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică |
| 111 | 2343 | Fabricarea izolatorilor şi pieselor izolante din ceramică |
| 112 | 2344 | Fabricarea altor produse tehnice din ceramică |
| 113 | 2345 | Fabricarea altor produse ceramice n.c.a. |
| 114 | 2351 | Fabricarea cimentului |
| 115 | 2352 | Fabricarea varului şi ipsosului |
| 116 | 2361 | Fabricarea produselor din beton pentru construcţii |
| 117 | 2362 | Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii |
| 118 | 2363 | Fabricarea betonului |
| 119 | 2364 | Fabricarea mortarului |
| 120 | 2365 | Fabricarea produselor din azbociment |
| 121 | 2366 | Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos |
| 122 | 2370 | Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei |
| 123 | 2391 | Fabricarea de produse abrazive |
| 124 | 2399 | Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a. |
| 125 | 2441 | Producţia metalelor preţioase |
| 126 | 2442 | Metalurgia aluminiului |
| 127 | 2443 | Producţia plumbului, zincului şi cositorului |
| 128 | 2444 | Metalurgia cuprului |
| 129 | 2445 | Producţia altor metale neferoase |
| 130 | 2446 | Prelucrarea combustibililor nucleari |
| 131 | 2453 | Turnarea metalelor neferoase uşoare |
| 132 | 2454 | Turnarea altor metale neferoase |
| 133 | 2511 | Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice |
| 134 | 2512 | Fabricarea de uşi şi ferestre din metal |
| 135 | 2521 | Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală; producţia de generatoare de abur şi boilere |
| 136 | 2522 | Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice |
| 137 | 2530 | Fabricarea armamentului şi muniţiei |
| 138 | 2540 | Fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor |
| 139 | 2551 | Acoperirea metalelor |
| 140 | 2552 | Tratamente termice ale metalelor |
| 141 | 2553 | Operaţiuni de mecanică generală |
| 142 | 2561 | Fabricarea produselor de tăiat |
| 143 | 2562 | Fabricarea articolelor de feronerie |
| 144 | 2563 | Fabricarea uneltelor |
| 145 | 2591 | Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel |
| 146 | 2592 | Fabricarea ambalajelor metalice uşoare |
| 147 | 2593 | Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanţuri şi arcuri |
| 148 | 2594 | Fabricarea de şuruburi, buloane şi alte articole filetate; fabricarea de nituri şi şaibe |
| 149 | 2599 | Fabricarea altor articole din metal n.c.a. |
| 150 | 2611 | Fabricarea componentelor electronice |
| 151 | 2612 | Fabricarea subansamblurilor electronice (module) |
| 152 | 2620 | Fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice |
| 153 | 2630 | Fabricarea echipamentelor de comunicaţii |
| 154 | 2640 | Fabricarea produselor electronice de larg consum |
| 155 | 2651 | Fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigaţie |
| 156 | 2652 | Producţia de ceasuri |
| 157 | 2660 | Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie |
| 158 | 2670 | Fabricarea de instrumente optice, suporţi magnetici şi optici; fabricarea de echipamente fotografice |
| 159 | 2711 | Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi transformatoarelor electrice |
| 160 | 2712 | Fabricarea aparatelor de distribuţie şi control al electricităţii |
| 161 | 2720 | Fabricarea de acumulatori şi baterii |
| 162 | 2731 | Fabricarea de cabluri cu fibră optică |
| 163 | 2732 | Fabricarea altor fire şi cabluri electrice şi electronice |
| 164 | 2733 | Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire şi cabluri electrice şi electronice |
| 165 | 2740 | Fabricarea de echipamente electrice de iluminat |
| 166 | 2751 | Fabricarea de aparate electrocasnice |
| 167 | 2752 | Fabricarea de echipamente casnice neelectrice |
| 168 | 2790 | Fabricarea altor echipamente electrice |
| 169 | 2811 | Fabricarea de motoare şi turbine (cu excepţia celor pentru avioane, autovehicule şi motociclete) |
| 170 | 2812 | Fabricarea de motoare hidraulice |
| 171 | 2813 | Fabricarea de pompe şi compresoare |
| 172 | 2814 | Fabricarea de articole de robinetărie |
| 173 | 2815 | Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a elementelor mecanice de transmisie |
| 174 | 2821 | Fabricarea cuptoarelor, furnalelor şi arzătoarelor |
| 175 | 2822 | Fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat |
| 176 | 2823 | Fabricarea maşinilor şi echipamentelor de birou (exceptând fabricarea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice) |
| 177 | 2824 | Fabricarea maşinilor-unelte portabile acţionate electric |
| 178 | 2825 | Fabricarea echipamentelor de ventilaţie şi frigorifice, exceptând echipamentele de uz casnic |
| 179 | 2829 | Fabricarea altor maşini şi utilaje de utilizare generală n.c.a. |
| 180 | 2830 | Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări forestiere |
| 181 | 2841 | Fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea metalului |
| 182 | 2842 | Fabricarea altor maşini-unelte n.c.a. |
| 183 | 2891 | Fabricarea utilajelor pentru metalurgie |
| 184 | 2892 | Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii |
| 185 | 2893 | Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor şi tutunului |
| 186 | 2894 | Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei şi a pielăriei |
| 187 | 2895 | Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei şi cartonului |
| 188 | 2896 | Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului |
| 189 | 2897 | Fabricarea maşinilor şi utilajelor pentru fabricaţia aditivă (care utilizează tehnologia de fabricaţie aditivă) |
| 190 | 2899 | Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a. |
| 191 | 2910 | Fabricarea autovehiculelor de transport rutier |
| 192 | 2920 | Producţia de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci şi semiremorci |
| 193 | 2931 | Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule |
| 194 | 2932 | Fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule |
| 195 | 3011 | Construcţia de nave civile şi structuri plutitoare |
| 196 | 3012 | Construcţia de ambarcaţiuni sportive şi de agrement |
| 197 | 3013 | Construcţia de nave şi vase militare |
| 198 | 3020 | Fabricarea materialului rulant |
| 199 | 3031 | Fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, civile |
| 200 | 3032 | Fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, militare |
| 201 | 3040 | Fabricarea vehiculelor militare de luptă |
| 202 | 3091 | Fabricarea de motociclete |
| 203 | 3092 | Fabricarea de biciclete şi de vehicule pentru invalizi |
| 204 | 3099 | Fabricarea altor mijloace de transport n.c.a. |
| 205 | 3100 | Fabricarea de mobilă |
| 206 | 3211 | Baterea monedelor |
| 207 | 3212 | Fabricarea bijuteriilor şi articolelor similare din metale şi pietre preţioase |
| 208 | 3213 | Fabricarea imitaţiilor de bijuterii şi articole similare |
| 209 | 3220 | Fabricarea instrumentelor muzicale |
| 210 | 3230 | Fabricarea articolelor pentru sport |
| 211 | 3240 | Fabricarea jocurilor şi jucăriilor |
| 212 | 3250 | Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale stomatologice |
| 213 | 3291 | Fabricarea măturilor şi periilor |
| 214 | 3299 | Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a. |
| 215 | 3311 | Repararea şi întreţinerea articolelor fabricate din metal |
| 216 | 3312 | Repararea şi întreţinerea maşinilor |
| 217 | 3313 | Repararea şi întreţinerea echipamentelor electronice şi optice |
| 218 | 3314 | Repararea şi întreţinerea echipamentelor electrice |
| 219 | 3315 | Repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor, civile |
| 220 | 3316 | Repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale, civile |
| 221 | 3317 | Repararea şi întreţinerea altor echipamente civile de transport n.c.a. |
| 222 | 3318 | Repararea şi întreţinerea vehiculelor militare de luptă, a navelor, vaselor, aeronavelor şi navelor spaţiale, militare |
| 223 | 3319 | Repararea şi întreţinerea altor echipamente |
| 224 | 3320 | Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale |
| Nr. crt. | CPA2_2 | Grupa | Denumirea | Sold balanţă comercială - 2025 - |
| 1 | 212019 | 1 | Medicamente n.c.a. | –2.347.302.371 |
| 2 | 261130 | Circuite electronice integrate | –1.774.637.400 | |
| 3 | 212021 | Antiseruri şi vaccinuri | –1.292.038.829 | |
| 4 | 263022 | Telefoane pentru reţeaua de telefonie mobilă şi pentru alte reţele fără fir | –1.166.434.585 | |
| 1 | 192025 | 2 | Motorină | –879.560.867 |
| 2 | 272024 | Acumulatoare de litiu-ion | –829.148.905 | |
| 3 | 259929 | Alte articole din metale comune n.c.a. | –790.182.825 | |
| 4 | 244423 | Fire din cupru | –601.656.619 | |
| 5 | 212012 | Medicamente conţinând hormoni, dar nu antibiotice | –584.996.464 | |
| 6 | 201452 | Alţi compuşi heterociclici; acizi nucleici şi sărurile acestora | –582.423.083 | |
| 7 | 273313 | Alte fişe, prize de curent şi alte dispozitive pentru comutare sau pentru protejarea circuitelor electrice | –574.271.347 | |
| 8 | 101112 | Carne de porcine, proaspătă sau refrigerată | –571.963.161 | |
| 9 | 222625 | Alte articole din materiale plastice | –558.538.660 | |
| 10 | 262011 | Maşini automate de prelucrare a datelor, portabile, de o greutate ≤ 10 kg, cum ar fi calculatoarele portabile; PDA-uri (asistenţi personali digitali) şi calculatoare similare | –532.371.562 | |
| 11 | 291044 | Tractoare rutiere pentru semiremorci, având numai motor cu piston, cu combustie internă şi aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel) | –425.749.997 | |
| 12 | 105140 | Brânză şi caş | -–413.365.446 | |
| 13 | 108919 | Alte produse alimentare diverse n.c.a. | –407.738.031 | |
| 14 | 108311 | Cafea, decafeinizată sau prăjită | –404.374.285 | |
| 15 | 261122 | Celule, module şi panouri fotovoltaice | –402.199.662 | |
| 16 | 291041 | Vehicule pentru mărfuri, având numai motor cu piston, cu combustie internă şi aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel) | –386.172.691 | |
| 17 | 222130 | Plăci, foi, pelicule, folii şi benzi, din materiale plastice nealveolare, neranforsate, nestratificate, neprevăzute cu un suport şi necombinate în mod similar cu alte materiale | –365.492.113 | |
| 18 | 259411 | Cleme filetate, din fier sau oţel | –355.705.611 | |
| 19 | 201610 | Polimeri etilenici, în forme primare | –355.294.558 | |
| 20 | 205956 | Preparate decapante; flux de sudură sau de lipire; preparate numite „acceleratori de vulcanizare“; plastifianţi şi stabilizatori compuşi pentru cauciuc sau materiale plastice; alte preparate catalitice; alţi alchilbenzeni în amestec şi alchil-naftaline în amestec | –352.107.214 | |
| 21 | 261121 | Diode; tranzistoare; tiristoare, diace şi triace | –351.392.201 | |
| 22 | 108222 | Ciocolată şi produse alimentare cu conţinut de cacao (cu excepţia pudrei de cacao îndulcite), altfel decât în vrac | –346.939.816 | |
| 23 | 201531 | Uree | –343.880.545 | |
| 24 | 109210 | Alimente preparate pentru animalele de companie | –337.615.419 | |
| 25 | 201640 | Poliacetali, alţi polieteri şi răşini epoxidice, în forme primare; policarbonaţi, răşini alchidice, esteri polialilici şi alţi poliesteri, în forme primare | –333.440.304 | |
| 26 | 205970 | Uleiuri esenţiale | –311.791.499 | |
| 27 | 101132 | Carne de porcine, congelată | –298.107.983 | |
| 28 | 251123 | Alte structuri şi elemente de construcţii, plăci, tije, bare cornier, cofraje şi alte articole asemănătoare din fier, oţel sau aluminiu | –292.242.756 | |
| 29 | 282512 | Instalaţii de aer condiţionat | –284.236.947 | |
| 30 | 261150 | Circuite imprimate care conţin doar elemente conductoare şi de contact | –282.545.769 | |
| 31 | 192028 | Uleiuri lubrifiante din petrol; alte preparate grele | –282.494.181 | |
| 32 | 291030 | Autovehicule pentru transportul a 10 sau mai mulţi pasageri | –281.843.907 | |
| 33 | 256214 | Balamale, dispozitive de montare, accesorii şi articole similare, pentru autovehicule, uşi, ferestre, mobilier şi altele asemenea, din metale comune | –263.521.881 | |
| 34 | 325013 | Seringi, ace, catetere, canule şi articole similare; instrumente şi aparate oftalmologice şi de alte tipuri | –258.243.145 | |
| 35 | 291022 | Autovehicule având numai motor cu piston, cu combustie internă şi aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel) | –249.274.441 | |
| 36 | 324039 | Alte jucării n.c.a. | –249.146.975 | |
| 37 | 233110 | Plăci şi dale ceramice | –248.106.305 | |
| 38 | 264020 | Receptoare de televiziune, combinate sau nu cu receptoare radio sau aparate de înregistrare sau reproducere a sunetului şi imaginii | –247.098.837 | |
| 39 | 201651 | Polimeri de propilenă sau alte olefine, în forme primare | –245.897.600 | |
| 40 | 205959 | Diverse alte produse chimice n.c.a. | –237.389.768 | |
| 41 | 283013 | Tractoare cu roţi, cu o putere a motorului > 59 kW | –234.766.803 | |
| 42 | 201710 | Cauciuc sintetic în forme primare | –224.671.842 | |
| 43 | 205110 | Biocombustibili lichizi | –221.523.782 | |
| 44 | 204215 | Alte preparate pentru înfrumuseţare, pentru machiaj sau pentru îngrijirea şi întreţinerea pielii | –215.387.516 | |
| 45 | 262015 | Alte maşini automate digitale de prelucrare a datelor, care conţin sau nu în acelaşi corp unul sau două dintre următoarele tipuri de unităţi: unităţi de stocare, unităţi de intrare, unităţi de ieşire | –210.265.207 | |
| 46 | 275130 | Părţi de aparate electrice de uz casnic | –210.073.744 | |
| 47 | 141023 | Tricouri şi maiouri de corp, tricotate sau croşetate | –209.410.158 | |
| 48 | 279041 | Pile de combustie | –208.635.087 | |
| 49 | 120012 | Frunze de tutun uscate, desprinse de pe tulpină | –207.221.639 | |
| 50 | 205952 | Pastă de modelaj; ceară dentară şi alte preparate utilizate în stomatologie pe bază de ipsos sau ghips; preparate şi încărcături pentru extinctoare; medii de cultură preparate pentru dezvoltarea microorganismelor; alţi reactivi de diagnostic sau de laborator | –206.764.143 | |
| 51 | 201620 | Polimeri stirenici, în forme primare | –204.042.440 | |
| 52 | 222110 | Monofilament > 1 mm, tije şi profile, din materiale plastice | –203.665.139 | |
| 53 | 172212 | Şerveţele şi tampoane igienice, scutece pentru copii şi articole igienice similare; articole de îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau straturi subţiri din fibre celulozice | –202.805.059 | |
| 54 | 279052 | Alte condensatoare fixe | –194.020.208 | |
| 55 | 110110 | Băuturi alcoolice distilate, rafinate şi mixate | –193.144.283 | |
| 56 | 132031 | Materiale ţesute din fire de filamente sintetice şi din fire de filamente artificiale | –191.201.854 | |
| 57 | 204211 | Parfumuri şi ape de toaletă | –188.327.529 | |
| 58 | 281332 | Componente pentru pompe de aer sau de vid, compresoare de aer sau gaz, ventilatoare, hote | –187.988.534 | |
| 59 | 107212 | Turtă dulce şi alte produse asemănătoare; biscuiţi dulci; vafe şi alveole | –185.064.957 | |
| 60 | 109110 | Alimente preparate pentru animale de fermă, cu excepţia făinii şi peletelor de lucernă | –182.108.850 | |
| 61 | 139614 | Alte materiale textile, impregnate, stratificate sau acoperite | –181.490.776 | |
| 62 | 204132 | Detergenţi şi preparate pentru spălat | –179.631.236 | |
| 63 | 152012 | Încălţăminte cu tălpi exterioare şi feţe din cauciuc sau material plastic, alta decât încălţămintea etanşă sau pentru sport | –178.512.176 | |
| 64 | 292023 | Alte remorci şi semiremorci | –176.243.404 | |
| 65 | 222122 | Alte tuburi, ţevi, furtunuri şi armături, din materiale plastice | –176.241.483 | |
| 66 | 302040 | Componente pentru locomotive de tren sau vagoane-motor de tramvai sau material rulant; echipamente mecanice de control al traficului | –174.527.252 | |
| 67 | 282116 | Cazane pentru încălzire centrală, pentru producerea de apă fierbinte sau de abur la joasă presiune | –174.297.920 | |
| 68 | 201656 | Alte răşini aminice, fenolice şi poliuretani, în forme primare | –173.423.863 | |
| 69 | 281133 | Piese de turbine cu gaz, cu excepţia turboreactoarelor sau turbopropulsoarelor | –171.959.838 | |
| 70 | 103917 | Alte legume (cu excepţia cartofilor) conservate, dar nu în oţet sau acid acetic, cu excepţia preparatelor alimentare pe bază de legume | –171.501.998 | |
| 71 | 289939 | Dispozitive de lansare a aeronavelor; dispozitive apuntare sau dispozitive similare; dispozitive de echilibrare a pneurilor; maşini şi utilaje specifice n.c.a. | –169.375.947 | |
| 72 | 203012 | Vopsele şi lacuri pe bază de poliesteri, pe bază de polimeri acrilici sau vinilici, în mediu neapos; soluţii | –168.898.271 | |
| 73 | 201474 | Alcool etilic nedenaturat având titru alcoolic volumic ≥ 80% | –157.910.866 | |
| 74 | 267023 | Dispozitive cu cristale lichide; lasere, cu excepţia diodelor laser; alte dispozitive şi instrumente optice | –156.092.867 | |
| 75 | 204219 | Preparate pentru bărbierit; deodorante şi antitranspirante personale; preparate pentru baie; alte preparate cosmetice, de parfumerie sau de toaletă n.c.a. | –154.149.158 | |
| 76 | 103111 | Cartofi, congelaţi | –154.118.873 | |
| 77 | 302020 | Vagoane de cale ferată sau tramvai autopropulsate, cu excepţia vehiculelor de întreţinere sau de service | –149.867.485 | |
| 78 | 289610 | Alte utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau a materialelor plastice sau pentru confecţionarea de produse din aceste materiale | –148.601.009 | |
| 79 | 291012 | Motoare cu piston, cu combustie internă şi aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), pentru autovehicule | –145.265.404 | |
| 80 | 105130 | Unt şi paste lactate pentru tartine | –141.441.869 | |
| 81 | 201574 | Îngrăşăminte care conţin doi nutrienţi: azot şi fosfor | –140.660.747 | |
| 82 | 321213 | Articole de bijuterie şi componente pentru acestea; articole de giuvaergerie în aur şi argint şi componente pentru acestea | –139.811.739 | |
| 83 | 206012 | Fire din filamente de înaltă rezistenţă din poliamide sau poliester | –139.808.524 | |
| 84 | 271160 | Balasturi pentru lămpi sau tuburi cu descărcare; alte inductoare | –139.792.784 | |
| 85 | 201571 | Îngrăşăminte care conţin trei nutrienţi: azot, fosfor şi potasiu | –139.669.862 | |
| 86 | 192042 | Cocs de petrol; bitum de petrol şi alte reziduuri de uleiuri din petrol | –138.380.500 | |
| 87 | 221220 | Cauciuc nevulcanizat şi articole din acesta; cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita, în fir, cordon, plăci, foi, benzi, tije şi profile | –138.228.951 | |
| 88 | 201654 | Poliamide în forme primare | –137.228.396 | |
| 89 | 281141 | Piese pentru motoare cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cu excepţia pieselor pentru motoare de aeronave | –136.576.554 | |
| 90 | 171277 | Hârtii, cartoane, vată de celuloză şi straturi subţiri din fibre de celuloză, cretate, impregnate, acoperite, colorate la suprafaţă sau imprimate, în rulouri sau foi | –136.481.543 | |
| 91 | 325021 | Articulaţii artificiale; aparate ortopedice; dinţi artificiali; aparate dentare; alte părţi artificiale ale corpului | –136.045.712 | |
| 92 | 244211 | Aluminiu, neprelucrat | –135.385.648 | |
| 93 | 282921 | Utilaje pentru curăţarea, umplerea, ambalarea sau învelirea sticlelor sau a altor containere | –135.249.502 | |
| 94 | 201321 | Metaloizi | –134.584.894 | |
| 95 | 201533 | Nitrat de amoniu | –132.331.357 | |
| 96 | 201630 | Polimeri de clorură de vinil sau de alte olefine halogenate, în forme primare | –130.483.841 | |
| 97 | 289952 | Componente pentru alte maşini şi utilaje specifice | –129.717.719 | |
| 98 | 261123 | Alte dispozitive semiconductoare; diode luminiscente (LED); cristale piezoelectrice montate; părţi ale acestora | –129.572.749 | |
| 99 | 152013 | Încălţăminte cu feţe din piele, alta decât cea pentru sport, decât cea care încorporează un bombeu protector de metal şi decât diversele tipuri de încălţăminte specială | –128.141.239 | |
| 100 | 108112 | Zahăr rafinat din trestie sau sfeclă şi sucroză pură din punct de vedere chimic, în formă solidă, neconţinând adaosuri de aromatizanţi sau coloranţi | –127.424.103 | |
| 101 | 256350 | Forme; rame pentru forme de turnătorie; baze de formare; modele de formare | –127.417.832 | |
| 102 | 281314 | Alte pompe centrifuge pentru lichide; alte pompe | –127.259.433 | |
| 103 | 310041 | Alte tipuri de mobilier din metal | –124.297.032 | |
| 104 | 259412 | Cleme nefiletate, din fier sau oţel | –123.075.483 | |
| 105 | 264034 | Monitoare şi proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepţie de televiziune şi care nu sunt utilizate în principal într-un sistem automat de prelucrare a datelor | –122.498.062 | |
| 106 | 108223 | Produse de cofetărie zaharoase, fără conţinut de cacao | –120.822.527 | |
| 107 | 202015 | Fungicide | –120.134.430 | |
| 108 | 281331 | Componente pentru pompe; componente pentru elevatoare de lichid | –119.707.360 | |
| 109 | 273211 | Fire în spirală izolate | –118.785.640 | |
| 110 | 244426 | Tuburi, ţevi şi armături pentru tuburi şi ţevi, din cupru | –116.312.668 | |
| 111 | 139510 | Textile neţesute şi articole neţesute | –116.309.738 | |
| 112 | 273314 | Piese electrice izolante din material plastic | –116.053.972 | |
| 113 | 304010 | Vehicule militare de luptă | –115.319.404 | |
| 114 | 289225 | Bene mecanice autopropulsate, excavatoare şi încărcătoare cu bene, cu o suprastructură rotativă la 360 de grade, cu excepţia încărcătoarelor frontale cu bene | –115.018.634 | |
| 115 | 283023 | Semănătoare, maşini de plantat şi de repicat | –113.197.993 | |
| 116 | 139112 | Alte materiale tricotate sau croşetate | –112.957.215 | |
| 117 | 283049 | Maşini de recoltat şi treierat n.c.a. | –112.850.847 | |
| 118 | 171214 | Alte tipuri de hârtie şi carton pentru scopuri grafice | –111.748.967 | |
| 119 | 141051 | Jerseuri, pulovere, veste cu mâneci lungi de tip cardigan, veste şi alte articole asemănătoare, tricotate sau croşetate | –110.805.206 | |
| 120 | 204120 | Agenţi organici tensioactivi, cu excepţia săpunului | –110.564.661 | |
| 121 | 256360 | Alte unelte | –109.939.235 | |
| 122 | 271141 | Transformatoare cu dielectric lichid | –109.596.035 | |
| 123 | 202012 | Erbicide | –109.492.819 | |
| 124 | 281323 | Compresoare pentru instalaţii frigorifice | –109.074.931 | |
| 125 | 231311 | Sticle, borcane, flacoane şi alte containere, din sticlă, cu excepţia fiolelor; dopuri, capace şi alte dispozitive de etanşare din sticlă | –108.277.757 | |
| 126 | 141043 | Costume, compleuri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –107.942.893 | |
| 127 | 222219 | Articole de ambalare din materiale plastice n.c.a. | –107.724.574 | |
| 128 | 266011 | Aparate cu raze X şi aparate care utilizează raze alfa, beta sau gama | –106.875.761 | |
| 129 | 289317 | Utilaje pentru prepararea industrială sau fabricarea alimentelor sau a băuturilor, inclusiv a grăsimilor sau a uleiurilor | –106.405.407 | |
| 130 | 222142 | Alte plăci, foi, pelicule, folii, benzi şi alte forme plate autoadezive, din materiale plastice | –106.310.444 | |
| 131 | 105111 | Lapte lichid procesat cu un conţinut de grăsimi ≤ 6% | –102.824.177 | |
| 132 | 212011 | Medicamente, conţinând peniciline sau alte antibiotice | –102.121.902 | |
| 133 | 264042 | Difuzoare; căşti de ascultare şi seturi combinate difuzor/microfon | –101.800.532 | |
| 134 | 282214 | Macarale rotative; macarale; cadre mobile pentru ridicat, dispozitive de ridicare şi camioane prevăzute cu macarale | –101.764.641 | |
| 1 | 282530 | 3 | Componente pentru echipamente de refrigerare şi congelare şi pentru pompe de căldură | –99.134.817 |
| 2 | 279060 | Rezistenţe electrice, cu excepţia rezistenţelor pentru încălzire | –99.026.207 | |
| 3 | 107112 | Produse de patiserie şi prăjituri proaspete | –99.014.087 | |
| 4 | 205962 | Cleiuri | –98.116.559 | |
| 5 | 273112 | Fibre optice şi fascicule din fibre optice; cabluri din fibre optice, cu excepţia celor constituite din fibre izolate individual | –97.034.036 | |
| 40 | 293130 | Componente pentru alte echipamente electrice utilizate la autovehicule şi motociclete | –77.993.192 | |
| 41 | 256340 | Unelte interschimbabile pentru unelte manuale, acţionate electric sau nu, sau pentru maşini-unelte | –77.714.764 | |
| 42 | 293122 | Demaroare, chiar funcţionând ca generatoare; alte generatoare şi alte echipamente | –77.309.718 | |
| 43 | 151212 | Geamantane, poşete şi alte articole asemănătoare, din piele, piele reconstituită, foi de material plastic, materiale textile, fibre vulcanizate sau carton; seturi personale de toaletă de voiaj, de croitorie, pentru curăţarea încălţămintei sau a hainelor | –76.751.496 | |
| 44 | 201535 | Amestecuri de azotat de amoniu cu carbonat de calciu sau cu alte substanţe anorganice care nu sunt îngrăşăminte | –75.771.835 | |
| 45 | 105210 | Îngheţată şi alte tipuri de gheaţă comestibilă | –75.245.016 | |
| 46 | 284212 | Maşini-unelte pentru prelucrarea lemnului, plutei, osului, ebonitei, materialelor plastice dure sau a altor materiale dure similare | –74.632.375 | |
| 47 | 262021 | Unităţi de stocare | –74.442.182 | |
| 48 | 102013 | Peşte, congelat | –74.245.519 | |
| 49 | 291047 | Şasiuri dotate cu motor, pentru autovehicule | –74.094.606 | |
| 50 | 222419 | Articole din materiale plastice pentru construcţii n.c.a. | –73.930.031 | |
| 51 | 263011 | Aparate de emisie care încorporează un aparat de recepţie | –73.822.291 | |
| 52 | 310061 | Scaune, în special cu cadru metalic | –73.434.121 | |
| 53 | 206021 | Fibre discontinue şi câlţi artificiali, necardaţi şi nepieptănaţi | –73.375.394 | |
| 54 | 289224 | Încărcătoare frontale cu benă autopropulsate | –73.293.045 | |
| 55 | 283080 | Componente ale maşinilor şi utilajelor pentru agricultură | –72.395.958 | |
| 56 | 244110 | Argint, neprelucrat sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere | –72.007.737 | |
| 57 | 279011 | Maşini şi aparate electrice cu funcţii individuale | –70.436.020 | |
| 58 | 204217 | Alte loţiuni şi alte preparate pentru păr | –70.310.024 | |
| 59 | 259213 | Dopuri cu coroană şi buşoane, capace şi capsule, din metale comune | –69.913.537 | |
| 60 | 222411 | Produse de acoperit podele, pereţi sau tavane, din materiale plastice, în rulouri sau sub formă de plăci | –69.587.728 | |
| 61 | 103923 | Fructe cu coajă lemnoasă, arahide, prăjite, sărate sau altfel preparate | –69.558.749 | |
| 62 | 265181 | Părţi ale aparatelor de radiodetecţie şi de radiosondaj (radar) şi ale aparatelor de radionavigaţie | –69.386.922 | |
| 63 | 265120 | Aparate de radiodetecţie şi de radiosondaj (radar) şi aparate de radionavigaţie | –69.034.475 | |
| 64 | 172211 | Hârtie igienică, batiste, şerveţele demachiante, şerveţele pentru şters mâinile, şerveţele şi feţe de masă, din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau straturi subţiri din fibre celulozice | –68.832.804 | |
| 65 | 281522 | Arbori de transmisie şi manivele | –68.628.693 | |
| 66 | 201324 | Acid clorhidric; oleum; pentaoxid de difosfor; alţi acizi anorganici; dioxid de siliciu şi dioxid de sulf | –68.015.754 | |
| 67 | 222621 | Articole pentru masă şi bucătărie, alte articole gospodăreşti şi de toaletă, din materiale plastice | –67.995.844 | |
| 68 | 201653 | Polimeri acrilici, în forme primare | –67.671.638 | |
| 69 | 271131 | Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin compresie | –67.584.792 | |
| 70 | 211060 | Glande şi alte organe; extracte ale acestora şi alte substanţe de origine umană sau animală | –67.385.257 | |
| 71 | 262030 | Alte unităţi ale maşinilor automate de prelucrare a datelor | –67.055.445 | |
| 72 | 303133 | Aeroplane şi alte aparate de zbor cu o greutate proprie > 2.000 kg, dar ≤ 15.000 kg | –66.873.769 | |
| 73 | 244212 | Oxid de aluminiu, cu excepţia corindonului artificial | –66.837.823 | |
| 74 | 131021 | Mătase brută (nerăsucită) | –66.683.909 | |
| 75 | 201657 | Siliconi, în forme primare | –66.245.014 | |
| 76 | 110212 | Vinuri din struguri proaspeţi, cu excepţia vinului spumant; must de struguri | –65.931.760 | |
| 77 | 323015 | Alte articole şi echipamente pentru sport şi jocuri în aer liber; bazine de înot şi bazine de vâslit | –65.915.420 | |
| 78 | 271171 | Părţi adaptabile pentru motoare şi generatoare electrice | –65.657.887 | |
| 79 | 262018 | Unităţi care îndeplinesc două sau mai multe dintre funcţiile următoare: imprimare, scanare, copiere, fax | –65.106.778 | |
| 80 | 244226 | Tuburi, ţevi şi armături pentru tuburi sau ţevi, din aluminiu | –64.864.666 | |
| 81 | 108221 | Ciocolată şi produse alimentare cu conţinut de cacao (cu excepţia pudrei de cacao îndulcite), în vrac | –64.736.900 | |
| 82 | 259312 | Sârmă ghimpată, din fier sau oţel; toroane, cabluri, benzi împletite şi articole similare, din cupru sau aluminiu, neizolate electric | –64.088.300 | |
| 83 | 142125 | Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –63.840.242 | |
| 84 | 131024 | Lână şi păr fin sau grosier de animale, cardat sau pieptănat | –63.626.832 | |
| 85 | 108312 | Înlocuitori de cafea; extracte, esenţe şi concentrate de cafea sau înlocuitori de cafea; coji şi pelicule de cafea | –63.115.738 | |
| 86 | 132012 | Materiale ţesute din lână cardată sau pieptănată, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal | –62.828.062 | |
| 87 | 264051 | Părţi şi accesorii pentru echipamente de sunet şi video | –62.509.733 | |
| 88 | 279031 | Maşini şi aparate electrice de lipit, brazat sau sudat; maşini şi aparate electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a carburilor metalice sinterizate | –62.498.187 | |
| 89 | 152021 | Încălţăminte aşa-zisă pentru tenis, pentru baschet, pentru gimnastică şi încălţăminte similară | –62.218.477 | |
| 90 | 281149 | Piese pentru alte motoare n.c.a. | –62.049.844 | |
| 91 | 281124 | Turbine eoliene | –61.900.643 | |
| 92 | 104157 | Ulei de palmier şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | –61.145.295 | |
| 93 | 267024 | Instrumente şi dispozitive optice de măsură şi control | –60.999.162 | |
| 94 | 244225 | Folie din aluminiu, cu o grosime ≤ 0,2 mm | –60.552.358 | |
| 95 | 281413 | Supape de comandă a procesului de producţie, supape glisante, supape sferice şi alte tipuri de supape | –60.460.539 | |
| 96 | 324020 | Trenuleţe de jucărie şi accesorii pentru acestea; alte modele reduse la scară sau seturi de construit şi jucării de construit | –59.829.213 | |
| 97 | 309230 | Piese şi accesorii pentru biciclete şi alte vehicule cu roţi şi cărucioare pentru invalizi | –59.343.770 | |
| 98 | 108610 | Preparate alimentare omogenizate şi alimente dietetice | –59.257.774 | |
| 99 | 104210 | Margarină şi alte grăsimi alimentare similare | –59.194.588 | |
| 100 | 172519 | Hârtii pentru ţigarete (cu o lăţime ≤ 5 cm); canete, bobine, mosoare şi alte suporturi asemănătoare; hârtie şi carton filtru; alte articole din hârtie şi carton n.c.a. | –59.097.248 | |
| 101 | 192031 | Propan şi butan, lichefiate | –58.937.175 | |
| 102 | 282218 | Alte utilaje de ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare | –58.611.940 | |
| 103 | 101131 | Carne provenind de la animale din specia bovine, congelată | –58.199.905 | |
| 104 | 151131 | Piei, de bovine, epilate, întregi | –58.156.934 | |
| 105 | 141052 | Articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate, pentru nou-născuţi | –57.779.958 | |
| 106 | 244530 | Alte metale neferoase şi articole din acestea; materiale metalo-ceramice; cenuşă şi reziduuri conţinând metale sau compuşi metalici | –57.776.176 | |
| 107 | 222211 | Saci şi pungi, din polimeri de etilenă | –57.743.080 | |
| 108 | 259316 | Arcuri şi foi de tablă pentru arcuri, din fier sau oţel; arcuri din cupru | –57.670.499 | |
| 109 | 265212 | Alte ceasuri de mână, ceasuri de buzunar şi alte ceasuri | –57.405.272 | |
| 110 | 103925 | Arahide şi fructe cu coajă lemnoasă, decorticate | –57.229.540 | |
| 111 | 151132 | Piei, de bovine, epilate, altfel decât întregi | –57.056.934 | |
| 112 | 291013 | Motoare electrice pentru propulsia autovehiculelor | –56.475.577 | |
| 113 | 271172 | Părţi de transformatoare, inductoare şi convertizoare statice | –56.135.709 | |
| 114 | 201444 | Compuşi cu alte funcţii azotate | -55.785.518 | |
| 115 | 325011 | Instrumente şi aparate utilizate în tratamentele dentare | –55.291.960 | |
| 116 | 271210 | Aparatură electrică de comutare sau de protecţie a circuitelor electrice, pentru o tensiune > 1.000 V | –55.177.279 | |
| 117 | 329954 | Lumânări, lumânări conice şi altele similare | –55.075.129 | |
| 118 | 329941 | Brichete pentru ţigarete şi alte brichete; pipe de fumat şi portţigarete sau suporturi pentru ţigări de foi şi componente ale acestora | –54.955.877 | |
| 119 | 103911 | Legume, congelate | –54.920.310 | |
| 120 | 237012 | Alte tipuri de piatră pentru ornamente şi construcţii, prelucrată, şi articole din acestea; alte tipuri de granule şi praf de piatră naturală, colorate artificial; articole din ardezie aglomerată (ardezină) | –54.615.965 | |
| 121 | 102014 | Fileuri de peşte, congelate | –54.323.658 | |
| 122 | 267011 | Lentile de obiectiv pentru aparate de fotografiat, proiectoare sau aparate fotografice de mărire sau reducere | –54.253.348 | |
| 123 | 289252 | Componente pentru utilaje de sortat, măcinat sau de prelucrat pământul, piatra şi alte materiale similare prin alte metode | –53.594.328 | |
| 124 | 211020 | Lizină, acid glutamic şi sărurile acestora; săruri şi hidroxizi cuaternari de amoniu; fosfoaminolipide; amide şi săruri şi derivaţi ai acestora | –53.316.169 | |
| 125 | 309112 | Motociclete cu motor cu pistoane cu combustie internă > 50 cmc | –52.641.352 | |
| 126 | 171273 | Hârtie şi cartoane de tipul celor folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice, acoperite cu caolin sau cu alte substanţe anorganice | –52.384.748 | |
| 127 | 265182 | Părţi şi accesorii pentru bunurile de la 26.51.12, 26.51.31, 26.51.32, 26.51.39, 26.51.4 şi 26.51.5; microtoame | –51.949.275 | |
| 128 | 204141 | Preparate pentru parfumarea sau dezodorizarea camerelor | –51.881.800 | |
| 129 | 101314 | Cârnaţi şi produse similare din carne, organe comestibile sau sânge | –51.594.781 | |
| 130 | 222141 | Plăci, foi, pelicule, folii, benzi şi alte forme plate autoadezive, din materiale plastice, în rulouri de o lăţime ≤ 20 cm | –51.558.627 | |
| 131 | 139313 | Covoare şi alte articole textile de protecţie a podelelor, cu smocuri | –50.247.142 | |
| 132 | 262017 | Monitoare şi proiectoare, utilizate în principal într-un sistem automat de prelucrare a datelor | –50.159.957 | |
| 133 | 201572 | Hidrogenoortofosfat de diamoniu (fosfat diamoniu) | –49.950.320 | |
| 134 | 171279 | Alte cartoane (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanţe anorganice | –49.574.356 | |
| 135 | 262014 | Maşini automate digitale de prelucrare a datelor ce se prezintă sub formă de sisteme | –49.390.558 | |
| 136 | 204212 | Preparate pentru machiajul buzelor şi ochilor | –49.087.124 | |
| 137 | 201422 | Alcooli monohidroxilici | –48.506.393 | |
| 138 | 264060 | Console de jocuri video (utilizate cu receptoare TV sau cu ecran inclus) şi alte jocuri de abilitate sau noroc cu afişare electronică | –48.305.891 | |
| 139 | 271132 | Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie); alte grupuri electrogene; convertizoare rotative electrice | –48.222.022 | |
| 140 | 139617 | Panglici din materiale ţesute; panglici din materiale de bătătură fără fire de urzeală paralelizate şi lipite (bolduc); pasmanterii şi alte articole asemănătoare | –48.203.233 | |
| 141 | 106121 | Făină de grâu sau borceag | –48.134.199 | |
| 142 | 204218 | Preparate pentru igiena bucală sau dentară, fire utilizate pentru curăţarea spaţiilor interdentare (fire dentare) | –47.920.005 | |
| 143 | 110211 | Vinuri spumante din struguri proaspeţi | –47.793.456 | |
| 144 | 235111 | Ciment nepulverizat, denumit „clinker“ | –47.531.213 | |
| 145 | 172114 | Cutii pliabile, cutii şi casete, din hârtie sau carton neondulat | –47.333.237 | |
| 146 | 275211 | Aparate de gătit şi plite pentru încălzit, de uz casnic, din fier, oţel sau cupru, neelectrice | –46.852.119 | |
| 147 | 203024 | Cerneală tipografică | –46.844.022 | |
| 148 | 282421 | Componente pentru maşini-unelte portabile cu acţionare electromecanică, cu motor electric încorporat | –46.646.261 | |
| 149 | 108412 | Sosuri; amestecuri de condimente şi amestecuri de produse de asezonare; făină şi pudră de muştar şi muştar preparat | –46.382.766 | |
| 150 | 283022 | Grape, scarificatoare, cultivatoare, maşini de plivit, prăşitoare | –46.295.460 | |
| 151 | 281215 | Subansambluri hidraulice | –45.754.223 | |
| 152 | 289230 | Alte utilaje de excavat | –45.571.371 | |
| 153 | 274025 | Lustre şi alte aparate de iluminat electric de suspendat sau de fixat pe tavan sau pe perete | –45.410.359 | |
| 154 | 291025 | Autoturisme cu alte motoare decât motoarele cu piston cu combustie internă sau motoarele electrice | –45.325.091 | |
| 155 | 222144 | Alte plăci, foi, pelicule, folii sau benzi, din materiale plastice, nespongioase | –45.114.664 | |
| 156 | 265184 | Părţi şi accesorii pentru bunurile de la 26.51.63 şi 26.51.64 | –44.739.230 | |
| 157 | 329923 | Capse cu închidere prin apăsare, capse, butoane de mănuşă şi părţi ale acestora; nasturi; fermoare | –44.281.025 | |
| 158 | 283079 | Alte maşini şi utilaje pentru agricultură n.c.a. | –43.793.186 | |
| 159 | 282983 | Componente pentru utilaje de calandrare sau laminare; componente pentru maşini de pulverizat, greutăţi pentru instrumente de cântărit | –43.738.237 | |
| 160 | 141022 | Furouri, combinezoane, jupoane, chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale, dezabieuri, halate de baie, rochii de casă şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –43.276.056 | |
| 161 | 323014 | Articole şi echipamente pentru gimnastică, centre de fitness şi atletism | –43.091.727 | |
| 162 | 325050 | Alte articole de uz medical sau chirurgical | –42.809.803 | |
| 163 | 282215 | Încărcătoare cu furcă, alte camioane prevăzute cu dispozitive de ridicat; dispozitive de tractat de tipul celor utilizate pe peroanele gărilor | –42.589.921 | |
| 164 | 301310 | Vase şi nave militare | –42.217.287 | |
| 165 | 282412 | Alte maşini-unelte portabile cu acţionare electrică | –41.963.521 | |
| 166 | 222413 | Băi, lavoare, căzi de spălător şi capace, rezervoare pentru WC şi articole sanitare similare, din materiale plastice | –41.458.640 | |
| 167 | 252111 | Radiatoare pentru încălzire centrală, neîncălzite electric, din fier sau oţel | –41.428.179 | |
| 168 | 284140 | Piese şi accesorii pentru maşini-unelte de prelucrat metale | –41.403.924 | |
| 169 | 252211 | Rezervoare, cisterne, cuve şi alte containere similare (altele decât cele pentru gaz comprimat sau lichefiat), din fier, oţel sau aluminiu, cu o capacitate > 300 de litri, fără echipamente mecanice sau termice | –41.093.867 | |
| 170 | 282923 | Garnituri metalo-plastice; etanşări mecanice | –40.813.587 | |
| 171 | 108515 | Alte produse alimentare preparate | –40.704.772 | |
| 172 | 231112 | Sticlă flotată şi sticlă şlefuită sau polizată pe una sau două feţe, în foi, neprelucrată altfel, nearmată | –40.685.222 | |
| 173 | 105112 | Lapte şi smântână cu > 6% grăsimi, neconcentrat şi neîndulcit | –40.673.770 | |
| 174 | 222624 | Accesorii pentru mobilier, canapele sau alte produse asemănătoare, din materiale plastice; statuete şi alte produse ornamentale, din materiale plastice | –40.669.834 | |
| 175 | 221260 | Articole de îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare, din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita | –40.637.531 | |
| 176 | 201532 | Sulfat de amoniu | –40.569.412 | |
| 177 | 283075 | Utilaje pentru avicultură | –40.527.895 | |
| 178 | 281525 | Volanţi şi pulii | –40.443.229 | |
| 179 | 201224 | Alte substanţe colorante; produse anorganice de tipul celor utilizate ca luminofori | –40.431.497 | |
| 180 | 103918 | Legume (cu excepţia cartofilor), fructe, fructe cu coajă lemnoasă şi alte părţi comestibile de plante, preparate sau conservate în oţet sau acid acetic | –39.774.460 | |
| 181 | 282982 | Componente pentru centrifuge; piese pentru instalaţii sau aparatură de filtrare sau purificare a lichidelor sau gazelor | –39.605.935 | |
| 182 | 108213 | Cacao pudră, fără adaosuri de zahăr sau alţi îndulcitori | –39.572.659 | |
| 183 | 201652 | Polimeri de acetat vinilic sau de alţi esteri vinilici şi alţi polimeri vinilici, în forme primare | –39.140.132 | |
| 184 | 303150 | Aeronave comerciale fără pilot la bord | –38.851.125 | |
| 185 | 289511 | Utilaje pentru producerea hârtiei şi a cartonului, exclusiv componente pentru acestea | –38.401.191 | |
| 186 | 244312 | Zinc, neprelucrat | –38.393.369 | |
| 187 | 101160 | Organe crude, necomestibile | –38.207.076 | |
| 188 | 289221 | Buldozere şi buldozere cu lama orientabilă autopropulsate | –38.100.113 | |
| 189 | 282520 | Ventilatoare, de alt tip decât cele de masă, de podea, de perete, de fereastră, de tavan sau de acoperiş | –38.025.304 | |
| 190 | 139613 | Fire şi corzi din cauciuc, acoperite cu material textil; fire şi fâşii textile, impregnate sau acoperite cu cauciuc sau materiale plastice | –37.705.919 | |
| 191 | 141011 | Ciorapi-pantalon, dresuri, ciorapi, şosete şi alte produse asemănătoare (cu excepţia ciorapilor cu compresie progresivă), tricotate sau croşetate | –37.655.762 | |
| 192 | 201434 | Acizi aromatici policarboxilici şi carboxilici cu funcţii oxigenate suplimentare; şi derivaţii acestora, cu excepţia acidului salicilic şi a sărurilor acestuia | –37.520.342 | |
| 193 | 244424 | Plăci, foi şi benzi din cupru, cu grosimi > 0,15 mm | –37.100.079 | |
| 194 | 108514 | Produse alimentare preparate pe bază de paste | –36.870.037 | |
| 195 | 271121 | Motoare universale de curent continuu/alternativ de o putere > 37,5 W | –36.782.077 | |
| 196 | 141021 | Chiloţi, indispensabili, cămăşi de noapte, pijamale, halate de baie, halate de casă şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | –36.666.828 | |
| 197 | 284111 | Maşini-unelte pentru prelucrarea metalului prin îndepărtarea materialului cu ajutorul laserului, al jetului de apă, al ultrasunetelor şi altele similare | –36.580.325 | |
| 198 | 265169 | Instrumente, dispozitive şi maşini de măsurare sau verificare n.c.a. | –36.494.286 | |
| 199 | 233212 | Olane pentru acoperişuri, coşuri de fum, plăci apărătoare pentru coşuri de fum, pentru căptuşirea coşurilor de fum, ornamente arhitecturale şi alte obiecte din ceramică pentru construcţii | –36.259.043 | |
| 200 | 284131 | Maşini de îndoit, fălţuit şi îndreptat metale | –36.152.024 | |
| 201 | 239111 | Pietre de moară, pietre abrazive şi articole similare, fără batiuri, pentru prelucrarea pietrelor, şi componente ale acestora, din piatră naturală, din abrazivi naturali sau artificiali aglomeraţi sau din ceramică | –35.725.365 | |
| 202 | 275112 | Maşini de spălat vase de uz casnic | –35.678.861 | |
| 203 | 171231 | Hârtii şi cartoane „Kraftliner“, nealbite, necretate | –35.523.050 | |
| 204 | 101311 | Carne tranşată de porc, sărată, uscată sau afumată | –35.295.823 | |
| 205 | 139214 | Lenjerie de toaletă şi bucătărie | –35.113.851 | |
| 206 | 272022 | Acumulatoare cu plăci şi acid sulfuric | –34.817.941 | |
| 207 | 107311 | Macaroane, tăieţei şi alte produse făinoase similare | –34.813.607 | |
| 208 | 231529 | Alte tipuri de sticlă tehnică şi articole din sticlă n.c.a. | –34.656.257 | |
| 209 | 139222 | Pături, plăpumi, perne, saci de dormit şi alte articole asemănătoare, cu arcuri sau umplute cu câlţi sau garnituri interioare din orice materiale, inclusiv cauciuc alveolar sau material plastic alveolar | –34.582.950 | |
| 210 | 202014 | Dezinfectanţi | –34.499.468 | |
| 211 | 201343 | Carbonaţi | –34.245.006 | |
| 212 | 222214 | Bidoane, sticle, flacoane şi alte articole similare din materiale plastice | –34.087.989 | |
| 213 | 282985 | Piese pentru maşini de spălat vase şi pentru maşini de curăţat, de umplut, ambalat sau învelit | –34.054.628 | |
| 214 | 201451 | Tiocompuşi organici şi alţi compuşi organo-anorganici | –33.969.468 | |
| 215 | 261140 | Părţi de valve şi tuburi electronice şi alte componente electronice | –33.954.792 | |
| 216 | 201423 | Dioli, polialcooli, alcooli ciclici şi derivaţi ai acestora | –33.884.240 | |
| 217 | 141033 | Costume, compleuri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | –33.567.064 | |
| 218 | 239112 | Pulberi sau granule abrazive, pe suporturi din materiale textile, din hârtie sau carton | –33.408.555 | |
| 219 | 108915 | Seve şi extracte vegetale; substanţe pectice; mucilagii şi agenţi de mărire a viscozităţii | –33.398.647 | |
| 220 | 231313 | Articole din sticlă de tipul celor utilizate la masă sau bucătărie, pentru toaletă, la birou, decoraţiuni interioare sau altele asemănătoare | –33.281.516 | |
| 221 | 283011 | Tractoare cu roţi, cu o putere a motorului ≤ 37 kW | –33.214.320 | |
| 222 | 201536 | Soluţii de uree şi de azotat de amoniu | –33.208.307 | |
| 223 | 289228 | Autobasculante utilizate în afara suprafeţei stradale | –33.149.001 | |
| 224 | 139216 | Alte articole pentru mobilier; seturi de materiale ţesute şi fire pentru confecţionarea de covoare, tapiţerii şi alte articole asemănătoare | –33.128.706 | |
| 225 | 329951 | Articole pentru ocazii festive, de carnaval sau de divertisment | –33.120.730 | |
| 226 | 244522 | Bare, tije, profile şi fire din nichel | –33.003.247 | |
| 227 | 110511 | Bere cu alcool | –32.826.905 | |
| 228 | 151133 | Piei de cabaline, epilate | –32.749.429 | |
| 229 | 325030 | Mobilier medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar; scaune de frizerie şi scaune similare şi componente pentru acestea | –32.686.776 | |
| 230 | 142914 | Batiste, şaluri, eşarfe, văluri, cravate, fulare-cravată, mănuşi şi alte accesorii vestimentare confecţionate; părţi de îmbrăcăminte sau accesorii vestimentare, din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, n.c.a. | –32.665.092 | |
| 231 | 281112 | Motoare pentru propulsie marină cu aprindere prin scânteie; alte motoare | –32.543.265 | |
| 232 | 201464 | Enzime şi alţi compuşi organici | –32.336.626 | |
| 233 | 151219 | Alte articole din piele sau din piele reconstituită, n.c.a. | –32.082.961 | |
| 234 | 282114 | Pompe de căldură nereversibile | –32.054.860 | |
| 235 | 281113 | Alte motoare cu piston cu combustie internă pe bază de aprindere prin compresie | –31.965.624 | |
| 236 | 279020 | Tablouri de afişaj echipate cu dispozitive cu cristale lichide sau cu LEDuri; aparate electrice de semnalizare acustică sau vizuală | –31.774.544 | |
| 237 | 205942 | Preparate antidetonante; aditivi pentru uleiuri minerale şi produse similare | –31.725.957 | |
| 238 | 291046 | Tractoare rutiere pentru semiremorci cu alte motoare | –31.689.217 | |
| 239 | 271122 | Motoare de curent alternativ, monofazice | –31.663.312 | |
| 240 | 256320 | Fierăstraie manuale; lame pentru fierăstraie de orice tip | –31.646.414 | |
| 241 | 234412 | Articole ceramice de laborator, de uz chimic sau tehnic, altele decât cele din porţelan | –31.525.652 | |
| 242 | 205981 | Pudre propulsoare şi explozibili preparaţi | –31.358.741 | |
| 243 | 201473 | Uleiuri şi alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperatură înaltă şi produse similare | –31.337.413 | |
| 244 | 205943 | Lichide de frână hidraulice; preparate antigel şi fluide pentru degivrare | –31.149.699 | |
| 245 | 284211 | Maşini-unelte pentru prelucrarea pietrei, ceramicii, betonului sau a altor materiale minerale similare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei | –30.891.371 | |
| 246 | 275115 | Ventilatoare şi hote aspirante de extracţie sau de reciclare, de uz casnic | –30.744.432 | |
| 247 | 171242 | Hârtie sulfit pentru ambalaj şi alte tipuri de hârtie necretată (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice) | –30.568.929 | |
| 248 | 289914 | Alte maşini de tipărit, cu excepţia celor de birou | –30.493.225 | |
| 249 | 162116 | Placaj, panouri furniruite şi lemn stratificat similar, din lemn de conifere | –30.253.147 | |
| 250 | 309213 | Alte biciclete cu motor electric pentru propulsie | –30.203.358 | |
| 251 | 102031 | Crustacee, congelate, uscate, sărate sau în saramură | –30.014.931 | |
| 252 | 275125 | Încălzitoare electrice de apă, instantanee sau cu stocare şi termoplonjoare electrice | –29.908.710 | |
| 253 | 303112 | Turboreactoare şi turbopropulsoare | –29.764.298 | |
| 254 | 310044 | Mobilier din materiale plastice sau alte materiale (de exemplu, trestie, răchită sau bambus) | –29.658.109 | |
| 255 | 271221 | Siguranţe şi întrerupătoare cu elemente fuzibile, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | –29.586.924 | |
| 256 | 303134 | Aeroplane şi alte aparate de zbor cu o greutate proprie > 15.000 kg | –29.320.802 | |
| 257 | 139312 | Covoare şi alte acoperitoare de podea textile, ţesute, fără smocuri sau şuviţe | –29.294.446 | |
| 258 | 324042 | Articole pentru biliard, articole pentru parcuri de distracţii, jocuri de masă sau de interior; alte jocuri, care funcţionează cu monede sau jetoane | –29.242.100 | |
| 259 | 101150 | Grăsimi de bovine, ovine, caprine sau porcine | –29.222.650 | |
| 260 | 212024 | Pansamente adezive, catgut şi alte materiale similare; truse de prim ajutor | –28.949.390 | |
| 261 | 212023 | Reactivi de diagnosticare şi alte preparate farmaceutice | –28.948.797 | |
| 262 | 275212 | Alte aparate casnice, cu combustibili gazoşi sau cu gaz şi cu alţi combustibili, pentru combustibil lichid sau pentru combustibil solid | –28.657.591 | |
| 263 | 205982 | Fitiluri de siguranţă; fitiluri de detonare; capse de detonare; aprinzătoare; detonatoare electrice | –28.446.855 | |
| 264 | 171235 | Testliner (carton din fibre recuperate) | –28.386.281 | |
| 265 | 205955 | Agenţi de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanţelor colorante şi produse similare | –28.026.718 | |
| 266 | 251110 | Clădiri prefabricate din metal | –28.006.094 | |
| 267 | 104160 | Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală şi fracţiunile acestora, hidrogenate, esterificate, dar nepreparate altfel | –27.933.617 | |
| 268 | 139913 | Fetru, îmbrăcat, acoperit sau stratificat | –27.857.207 | |
| 269 | 211051 | Provitamine, vitamine şi derivaţi ai acestora | –27.802.136 | |
| 270 | 205961 | Gelatine şi derivaţi de gelatină | –27.800.560 | |
| 271 | 321310 | Imitaţii de bijuterii şi articole conexe | –27.656.613 | |
| 272 | 325042 | Ochelari de vedere, de soare şi ochelari similari, de corecţie, protecţie sau alţi ochelari | –27.529.302 | |
| 273 | 284121 | Strunguri pentru prelucrat metale prin aşchiere | –27.509.946 | |
| 274 | 201442 | Amino-compuşi cu funcţie oxigenată, cu excepţia lizinei şi a acidului glutamic | –27.451.254 | |
| 275 | 325014 | Alte aparate de uz terapeutic | –27.123.495 | |
| 276 | 237011 | Marmură, travertin, alabastru, prelucrate, şi articole din acestea (cu excepţia pavelelor, bordurilor pentru trotuar, dalelor pentru pavaj, cărămizilor, cuburilor şi a altor articole similare); granule, aşchii şi praf de marmură, travertin, alabastru, colorate artificial | –26.920.558 | |
| 277 | 284112 | Centre de uzinare, maşini cu post fix şi maşini cu transfer în mai multe posturi pentru prelucrarea metalului | –26.880.608 | |
| 278 | 211032 | Sulfonamide | –26.803.459 | |
| 279 | 289212 | Haveze pentru tăierea cărbunelui sau pietrei şi utilaje pentru săparea tunelurilor; alte utilaje de găurit şi săpat | –26.762.327 | |
| 280 | 104122 | Ulei de măsline, nerafinat | –26.690.991 | |
| 281 | 192027 | Alţi combustibili tip păcură | –26.323.026 | |
| 282 | 265163 | Contoare de gaze, de lichide sau de electricitate | –26.276.360 | |
| 283 | 323016 | Undiţe, alte unelte de pescuit la fir; alte articole pentru pescuit şi vânat | –26.165.576 | |
| 284 | 172115 | Obiecte pentru birou, pentru magazine şi similare (cartoteci, tăvi de corespondenţă, cutii de depozitare şi altele), din hârtie | –25.768.433 | |
| 285 | 325041 | Lentile de contact; lentile de ochelari din orice material | –25.718.226 | |
| 286 | 259314 | Cuie, ţinte, pioneze, capse şi articole asemănătoare | –25.435.885 | |
| 287 | 259413 | Cleme nefiletate şi filetate, din cupru | –25.430.763 | |
| 288 | 101315 | Alte preparate şi conserve de carne, din organe sau din sânge | –25.291.758 | |
| 289 | 289315 | Cuptoare de panificaţie neelectrice; echipament pentru gătit sau încălzit, cu excepţia celui de uz casnic | –25.250.422 | |
| 290 | 329111 | Mături şi perii de uz casnic | –25.126.344 | |
| 291 | 139618 | Materiale ţesute din fibre de sticlă | –25.086.679 | |
| 292 | 289226 | Alte bene mecanice autopropulsate, excavatoare şi încărcătoare cu bene; alte utilaje autopropulsate pentru minerit | –25.066.594 | |
| 293 | 292010 | Caroserii pentru autovehicule | –24.580.728 | |
| 294 | 309910 | Alte echipamente de transport n.c.a. | –24.498.246 | |
| 295 | 105153 | Băuturi pe bază de lapte | –24.479.562 | |
| 296 | 222143 | Alte plăci, foi, pelicule, folii sau benzi, din materiale plastice, spongioase | –24.150.645 | |
| 297 | 262022 | Dispozitive de stocare solide nevolatile | –24.145.985 | |
| 298 | 142932 | Pălării şi alte articole de acoperit capul, din fetru, fie împletite sau fabricate din benzi asamblate din orice material, fie tricotate sau croşetate, fie făcute din dantele sau alte materiale textile sub formă de bucăţi; plase şi fileuri pentru păr | –24.000.342 | |
| 299 | 279070 | Aparate electrice de semnalizare, de securitate sau de control pentru căile ferate, rutiere, fluviale sau locuri de parcare, instalaţii portuare sau pentru aerodromuri | –23.939.106 | |
| 300 | 110712 | Alte băuturi nealcoolice | –23.925.786 | |
| 301 | 284133 | Maşini şi ciocane de forjat sau ştanţat cu clişee de oţel; alte prese hidraulice şi prese pentru prelucrarea metalelor | –23.914.915 | |
| 302 | 251122 | Turnuri şi piloni din fier sau oţel | –23.896.330 | |
| 303 | 329953 | Instrumente, aparate şi modele concepute pentru demonstraţii | –23.698.904 | |
| 304 | 291051 | Camioane macara | –23.691.420 | |
| 305 | 106112 | Orez, măcinat complet sau parţial sau zdrobit | –23.617.021 | |
| 306 | 252114 | Piese pentru generatoarele de abur | –23.609.807 | |
| 307 | 289334 | Componente pentru maşini de curăţat, triat sau sortat seminţe, grăunţe sau leguminoase uscate | –23.584.854 | |
| 308 | 142213 | Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere şi articole similare şi părţile lor, chiar tricotate sau croşetate | –23.345.456 | |
| 309 | 289223 | Compactoare şi compresoare rutiere autopropulsate | –23.034.433 | |
| 310 | 284221 | Portscule şi filiere automate pentru maşini-unelte | –23.001.831 | |
| 311 | 284122 | Maşini-unelte de găurit, alezat sau frezat metale; alte maşini-unelte de filetat sau tarodat metale | –22.891.104 | |
| 312 | 142912 | Mănuşi cu degete, mănuşi cu un deget şi mănuşi fără degete, tricotate sau croşetate | –22.845.185 | |
| 313 | 162510 | Ferestre, uşi-ferestre şi ramele acestora, uşi şi ramele şi pragurile acestora, din lemn | –22.785.185 | |
| 314 | 161121 | Lemn, profilat de-a lungul unuia sau mai multor canturi sau feţe, din lemn de conifere | –22.778.537 | |
| 315 | 110610 | Malţ | –22.724.694 | |
| 316 | 329912 | Pixuri cu pastă; pixuri cu vârf de pâslă şi alte pixuri şi markere cu vârf poros; creioane mecanice sau culisante | –22.494.901 | |
| 317 | 275127 | Cuptoare cu microunde | –22.489.305 | |
| 318 | 252212 | Recipiente din metal pentru gaze comprimate sau lichefiate | –22.454.109 | |
| 319 | 275123 | Aparate electrotermice de uscat mâinile şi de coafat; fiare electrice de călcat | –22.406.751 | |
| 320 | 256111 | Cuţite (cu excepţia celor pentru utilaje), foarfece şi lame pentru acestea | –22.359.000 | |
| 321 | 284123 | Maşini de debavurat, ascuţit, rectificat sau finisat metale prin alte metode | –22.323.863 | |
| 322 | 204131 | Săpun şi produşi organici tensioactivi şi preparate utilizabile ca săpun; hârtie, vată, fetru şi materiale neţesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu săpun sau cu detergent | –22.204.820 | |
| 323 | 281526 | Ambreiaje şi arbori de cuplare | –22.188.930 | |
| 324 | 131061 | Fire de bumbac (exclusiv aţa de cusut) | –22.152.987 | |
| 325 | 101250 | Pene şi piei de păsări cu pene | –21.898.837 | |
| 326 | 289933 | Alţi roboţi industriali | –21.848.750 | |
| 327 | 282310 | Maşini de calcul şi maşini similare cu dispozitiv de calcul încorporat | –21.609.571 | |
| 328 | 142922 | Articole de îmbrăcăminte confecţionate din pâslă (fetru) sau materiale neţesute, materiale textile impregnate sau „îmbrăcate“ | –21.607.924 | |
| 329 | 172213 | Tăvi, veselă, farfurii, căni şi articole similare din hârtie sau carton | –21.282.605 | |
| 330 | 201432 | Acizi monocarboxilici aciclici saturaţi şi derivaţii acestora | –21.274.824 | |
| 331 | 283073 | Maşini pentru pregătirea hranei pentru animale | –21.169.961 | |
| 332 | 201472 | Cărbune de lemn | –20.970.577 | |
| 333 | 266014 | Stimulatoare cardiace; aparate auditive | –20.832.226 | |
| 334 | 275122 | Aparate de ras, de epilat şi maşini de tuns cu motor electric încorporat | –20.818.291 | |
| 335 | 272023 | Acumulatoare de nichel-cadmiu, hibrid nichel-metal, litiu-polimer, nichel-fier şi alte acumulatoare electrice | –20.654.047 | |
| 336 | 283029 | Utilaje pentru prelucrarea solului n.c.a. | –20.635.319 | |
| 337 | 329955 | Flori, frunze şi fructe artificiale şi componente ale acestora | –20.532.312 | |
| 338 | 106124 | Amestecuri şi aluat pentru prepararea produselor de brutărie | –20.438.553 | |
| 339 | 283012 | Tractoare cu roţi, cu o putere a motorului > 37 kW, dar ≤ 59 kW | –20.402.051 | |
| 340 | 325043 | Rame şi monturi pentru ochelari de vedere, ochelari de soare sau alţi ochelari similari | –20.363.067 | |
| 341 | 274042 | Părţi de lămpi şi corpuri de iluminat | –20.332.903 | |
| 342 | 281524 | Roţi dinţate şi angrenaje; melci cu bile sau role; cutii de viteză şi alte tipuri de schimbătoare de viteză | –20.249.634 | |
| 343 | 244422 | Bare, tije şi profile din cupru | –20.166.027 | |
| 344 | 204213 | Produse de manichiură şi pedichiură | –20.115.835 | |
| 345 | 201441 | Compuşi cu funcţie aminică | –20.081.175 | |
| 346 | 282213 | Cricuri; elevatoare de tipul celor utilizate la ridicarea vehiculelor | –20.037.996 | |
| 347 | 103212 | Suc de portocale | –20.016.014 | |
| 348 | 231312 | Pahare pentru băut, altele decât cele din vitroceramică | –20.003.297 | |
| 1 | 293121 | 4 | Bujii; magnetouri; magneto-dinamuri; volante magnetice; distribuitoare; bobine de inducţie | –19.911.826 |
| 2 | 139211 | Pături şi pleduri, cu excepţia păturilor electrice | –19.897.139 | |
| 3 | 281321 | Pompe de vid | –19.850.157 | |
| 4 | 281211 | Motoare hidraulice şi pneumatice cu mişcare rectilinie (cilindri) | –19.838.919 | |
| 5 | 265165 | Aparate pentru control şi reglare automată şi aparate hidraulice şi pneumatice | –19.765.052 | |
| 6 | 201342 | Fosfinaţi, fosfonaţi, fosfaţi, polifosfaţi şi nitraţi (cu excepţia potasiului) | –19.601.424 | |
| 7 | 202017 | Alte pesticide şi produse agrochimice | –19.414.480 | |
| 8 | 271232 | Tablouri şi alte suporturi, echipate cu aparatură electrică de comutare sau de protecţie, pentru o tensiune > 1.000 V | –19.382.846 | |
| 9 | 281532 | Componente pentru lanţuri cu zale articulate, din fier sau oţel | –19.359.468 | |
| 10 | 259911 | Chiuvete, lavoare, căzi de baie şi articole similare pentru utilizări sanitare sau igienice şi părţi ale acestora, din fier, oţel, cupru sau aluminiu | –19.326.971 | |
| 11 | 102011 | Fileuri de peşte şi altă carne de peşte, tocate sau nu, proaspete sau refrigerate | –19.323.773 | |
| 12 | 171244 | Hârtie pentru ţigarete, chiar tăiată la dimensiune, sau sub formă de tuburi cu lăţimea > 5 cm | –19.303.924 | |
| 13 | 201579 | Îngrăşăminte minerale sau chimice care conţin cel puţin doi nutrienţi (azot, fosfat, carbonat de potasiu) n.c.a. | –19.030.627 | |
| 14 | 191011 | Cocs şi semicocs de huilă sau lignit | –18.952.882 | |
| 15 | 264031 | Pick-upuri, electrofoane, casetofoane şi alte aparate de reproducere a sunetului | –18.908.141 | |
| 16 | 103915 | Fasole, conservată altfel decât în oţet sau acid acetic, cu excepţia preparatelor alimentare pe bază de legume | –18.852.253 | |
| 17 | 265112 | Teodolite şi tahometre; alte instrumente şi dispozitive de topometrie, hidrografice, oceanografice, hidrologice, meteorologice sau geofizice | –18.818.804 | |
| 18 | 103922 | Gemuri, jeleuri de fructe, piureuri şi paste de fructe, inclusiv fructe cu coajă lemnoasă | –18.766.817 | |
| 19 | 271125 | Motoare de curent alternativ multifazice, cu o putere > 75 kW | –18.755.519 | |
| 20 | 282321 | Maşini de birou | –18.598.184 | |
| 21 | 231213 | Oglinzi din sticlă, chiar înrămate | –18.576.927 | |
| 22 | 325022 | Componente şi accesorii pentru proteze şi aparate ortopedice | –18.429.516 | |
| 23 | 106111 | Orez decorticat | –18.404.966 | |
| 24 | 141042 | Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentaţie contra vântului şi jachete contravânt şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –18.296.291 | |
| 25 | 221250 | Materiale textile cauciucate, cu excepţia ţesăturii cord pentru anvelope | –18.262.329 | |
| 26 | 251121 | Poduri şi secţiuni de poduri din fier sau oţel | –18.223.558 | |
| 27 | 282984 | Părţi de maşini şi utilaje, lipsite de conectoare electrice | –18.188.624 | |
| 28 | 271142 | Alte transformatoare, de o putere ≤ 16 kVA | –18.167.043 | |
| 29 | 282922 | Extinctoare, pistoale de pulverizat, maşini de sablare sau de curăţat cu abur şi dispozitive mecanice similare, cu excepţia celor utilizate în agricultură | –18.153.264 | |
| 30 | 289333 | Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea tutunului | –18.091.050 | |
| 31 | 282933 | Alte instrumente de cântărit sau de măsură | –17.961.095 | |
| 32 | 192041 | Vaselină; ceară de parafină; ceară de petrol şi alte tipuri de ceară | –17.912.554 | |
| 33 | 263013 | Camere de televiziune | –17.865.775 | |
| 34 | 310011 | Mobilier metalic de tipul celui folosit în birouri | –17.813.004 | |
| 35 | 302011 | Locomotive de cale ferată acţionate dintr-o sursă externă de energie electrică | –17.702.501 | |
| 36 | 172112 | Saci şi pungi de hârtie | –17.699.894 | |
| 37 | 132041 | Catifele şi pluşuri ţesute şi materiale de tip „omidă“ (altele decât ţesăturile buclate de tip buret şi panglicile din materiale) | –17.668.809 | |
| 38 | 271110 | Motoare de o putere de maximum 37,5 W; alte motoare de curent continuu; generatoare de curent continuu | –17.608.189 | |
| 39 | 139111 | Catifele, pluşuri, tricotate sau croşetate | –17.594.835 | |
| 40 | 271224 | Relee, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | –17.541.717 | |
| 41 | 284134 | Alte maşini-unelte pentru prelucrarea fără îndepărtare de material a metalelor, carburilor metalice sinterizate sau a materialelor metalo-ceramice | –17.540.174 | |
| 42 | 263023 | Alte aparate telefonice şi aparate pentru transmisia sau recepţia vocii, a imaginii sau a altor date | –17.401.356 | |
| 43 | 279012 | Izolatori electrici; piese izolante pentru maşini şi echipamente electrice; tuburile izolatoare | –17.375.489 | |
| 44 | 201415 | Alţi derivaţi ai hidrocarburilor | –17.212.002 | |
| 45 | 291052 | Vehicule de zăpadă, vehicule pentru golf şi altele similare, cu motor | –17.194.635 | |
| 46 | 201541 | Superfosfaţi | –17.193.550 | |
| 47 | 201537 | Alte îngrăşăminte azotate, minerale sau chimice | –17.174.991 | |
| 48 | 162210 | Pardoseli din parchet asamblat | –17.111.623 | |
| 49 | 151122 | Piei finite lăcuite sau lăcuite stratificat; piei metalizate | –17.027.526 | |
| 50 | 205951 | Alte peptone, alte substanţe proteice şi derivaţii acestora; pulbere de piele | –17.009.710 | |
| 51 | 201221 | Substanţe colorante organice sintetice şi preparate bazate pe acestea; produse sintetice organice de tipul celor utilizate ca agenţi de strălucire fluorescentă sau ca luminofori; lacuri colorate şi preparate bazate pe acestea | –16.944.254 | |
| 52 | 289422 | Maşini de spălat de tipul maşinilor de spălat rufe; maşini pentru curăţare chimică; maşini de uscat, cu o capacitate > 10 kg | –16.926.054 | |
| 53 | 162311 | Cofraje pentru betonare şi şindrile („shingles“ şi „shakes“), din lemn | –16.888.195 | |
| 54 | 105121 | Lapte degresat şi smântână praf | –16.700.480 | |
| 55 | 256310 | Unelte manuale de tipul celor utilizate în agricultură, horticultură şi silvicultură | –16.634.168 | |
| 56 | 239912 | Articole din asfalt sau materiale asemănătoare | –16.616.503 | |
| 57 | 289512 | Componente pentru utilaje folosite la producerea hârtiei şi a cartonului | –16.341.466 | |
| 58 | 303131 | Elicoptere | –16.331.580 | |
| 59 | 201341 | Sulfuri, sulfiţi şi sulfaţi | –16.313.707 | |
| 60 | 264012 | Receptoare radio, care nu sunt capabile să funcţioneze fără sursă externă de alimentare, de tipul celor utilizate pentru autovehicule | –16.140.652 | |
| 61 | 289314 | Utilaje utilizate la producerea vinului, a cidrului, a sucurilor de fructe şi a altor băuturi similare | –16.133.558 | |
| 62 | 259112 | Cisterne, butoaie, canistre, bidoane (cu excepţia celor care se închid prin sudare sau prin sertizare), cutii şi containere asemănătoare, pentru orice material (cu excepţia gazelor), din fier sau oţel, cu capacitate < 50 l, fără dispozitive mecanice sau termice | –16.111.504 | |
| 63 | 139212 | Lenjerie de pat | –16.083.769 | |
| 64 | 171211 | Hârtie de ziar, în rulouri sau foi | –15.995.220 | |
| 65 | 281328 | Alte compresoare | –15.946.228 | |
| 66 | 104126 | Alte uleiuri vegetale, nerafinate | –15.926.443 | |
| 67 | 139412 | Reţele împletite din sfori, odgoane sau frânghii, plase confecţionate din materiale textile; alte articole din sfoară, fâşii | –15.830.521 | |
| 68 | 205911 | Plăci şi filme fotografice, filme cu developare imediată, sensibilizate, neexpuse; hârtie fotografică | –15.824.135 | |
| 69 | 324031 | Jucării cu roţi, concepute pentru deplasarea copiilor; cărucioare pentru păpuşi | –15.782.970 | |
| 70 | 101136 | Altă carne şi organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate | –15.752.700 | |
| 71 | 106213 | Glucoză şi sirop de glucoză; fructoză şi sirop din fructoză; zahăr invertit; alte zaharuri şi siropuri de zahăr | –15.730.391 | |
| 72 | 272011 | Elemenţi galvanici şi baterii de elemenţi galvanici | –15.402.158 | |
| 73 | 211054 | Antibiotice | –15.112.396 | |
| 74 | 283015 | Motocultivatoare | –15.053.875 | |
| 75 | 171278 | Cartoane gri (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanţe anorganice | –14.978.465 | |
| 76 | 284224 | Piese şi accesorii pentru maşini-unelte pentru prelucrarea lemnului, plutei, pietrei, ebonitei şi a materialelor dure similare | –14.875.584 | |
| 77 | 236612 | Alte articole din ciment, beton sau piatră artificială | –14.822.080 | |
| 78 | 142130 | Îmbrăcăminte pentru exterior, pentru nou-născuţi, alta decât cea tricotată sau croşetată | –14.816.802 | |
| 79 | 283060 | Remorci şi semiremorci cu încărcare şi descărcare automată, pentru agricultură | –14.765.739 | |
| 80 | 141053 | Treninguri, costume de schi, costume de baie şi alte articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate | –14.693.084 | |
| 81 | 162115 | Plăci fibrolemnoase din lemn sau alte materiale lemnoase | –14.626.290 | |
| 82 | 201580 | Îngrăşăminte animale sau vegetale | –14.620.614 | |
| 83 | 275214 | Încălzitoare de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare | –14.570.735 | |
| 84 | 201659 | Alte materiale plastice în forme primare, n.c.a. | –14.521.811 | |
| 85 | 108912 | Ouă, fără coajă, şi gălbenuşuri de ou, proaspete sau conservate; ouă în coajă, conservate sau gătite; albumină din ou | –14.397.379 | |
| 86 | 221115 | Camere, anvelope solide sau anvelope elastice, benzi de rulare amovibile pentru pneuri şi „flapsuri“, din cauciuc | –14.352.474 | |
| 87 | 142913 | Alte accesorii vestimentare şi părţi de articole de îmbrăcăminte sau de accesorii vestimentare, confecţionate, tricotate sau croşetate | –14.345.322 | |
| 88 | 264033 | Camere video cu înregistrare şi alte aparate de înregistrare sau reproducere video | –14.216.605 | |
| 89 | 273213 | Alţi conductori electrici, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | –14.176.857 | |
| 90 | 103218 | Alte sucuri de fructe sau de legume | –14.058.580 | |
| 91 | 222610 | Articole de îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare, din materiale plastice | –14.042.666 | |
| 92 | 205957 | Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice | –13.838.159 | |
| 93 | 271124 | Motoare de curent alternativ multifazice, cu o putere > 750 W, dar ≤ 75 kW | –13.521.107 | |
| 94 | 106133 | Cereale pentru micul dejun şi alte produse pe bază de cereale | –13.440.462 | |
| 95 | 204142 | Ceară artificială şi ceară preparată | –13.429.849 | |
| 96 | 324012 | Jucării reprezentând animale sau creaturi neantropomorfe | –13.387.468 | |
| 97 | 281531 | Bile, ace şi role; componente pentru rulmenţi cu bile sau role | –13.247.794 | |
| 98 | 103113 | Cartofi deshidrataţi sub formă de făină, pudră, granule sau pelete | –13.118.065 | |
| 99 | 236111 | Ţigle, plăci pentru pavaj, cărămizi şi articole asemănătoare, din ciment, beton sau piatră artificială | –12.983.983 | |
| 100 | 232012 | Cărămizi, blocuri, ţigle şi alte produse asemănătoare din ceramică refractară pentru construcţii, altele decât cele din amestecuri de pulberi fosile cu conţinut de silice sau din pământ | –12.940.079 | |
| 101 | 132033 | Materiale ţesute din fibre artificiale discontinue | –12.925.754 | |
| 102 | 201433 | Acizi monocarboxilici, ciclanici, ciclenici sau policarboxilici aciclici cicloterpenici nesaturaţi şi derivaţi ai acestora | –12.916.620 | |
| 103 | 221114 | Anvelope agricole; alte anvelope pneumatice noi din cauciuc | –12.872.089 | |
| 104 | 325012 | Sterilizatoare medicale, chirurgicale sau de laborator | –12.837.053 | |
| 105 | 141041 | Cămăşi, bluze, bluze-cămaşă, tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –12.617.649 | |
| 106 | 263040 | Antene şi reflectoare de antene de toate tipurile; părţi ale acestora; părţi ale aparatelor de emisie pentru radiodifuziune şi televiziune şi camere de televiziune | –12.593.107 | |
| 107 | 131081 | Fire din filamente sintetice sau artificiale, răsucite sau cablate (altele decât aţa de cusut, fire de mare tenacitate din poliamide, poliesteri sau filamente de viscoză), necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul; fire din filamente sintetice sau artificiale (altele decât aţa de cusut) condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul | –12.481.774 | |
| 108 | 104141 | Şrot şi alte reziduuri solide de grăsimi sau uleiuri vegetale | –12.439.372 | |
| 109 | 329112 | Periuţe de dinţi, perii de păr şi alte perii de toaletă de uz personal; pensule pentru artişti, pensule de scris şi pensule de uz cosmetic | –12.384.311 | |
| 110 | 222623 | Articole de birou sau de uz şcolar din materiale plastice | –12.365.365 | |
| 111 | 221112 | Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru motociclete sau biciclete | –12.243.129 | |
| 112 | 281212 | Motoare rotative, hidraulice şi pneumatice | –12.206.837 | |
| 113 | 106140 | Tărâţe, gozuri şi alte reziduuri de la prelucrarea cerealelor | –12.127.087 | |
| 114 | 103913 | Legume deshidratate | –12.120.743 | |
| 115 | 103921 | Fructe şi fructe cu coajă lemnoasă, gătite sau negătite, congelate | –12.041.817 | |
| 116 | 204143 | Creme şi produse pentru lustruit încălţăminte, mobilă, podele, caroserii, sticlă sau metal | –11.991.388 | |
| 117 | 256114 | Linguri, furculiţe, polonice, linguri de spumuit, palete de tort, cuţite pentru peşte, cuţite pentru unt, cleşti de zahăr şi alte articole similare pentru bucătărie sau pentru servit la masă | –11.965.245 | |
| 118 | 324011 | Păpuşi, exclusiv antropomorfe | –11.947.184 | |
| 119 | 201331 | Halogenaţi metalici | –11.912.682 | |
| 120 | 272021 | Acumulatoare cu plăci şi acid sulfuric pentru pornirea motoarelor cu piston | –11.892.251 | |
| 121 | 259924 | Statuete şi alte ornamente şi rame pentru fotografii, picturi sau alte rame similare şi oglinzi, din metale comune | –11.798.904 | |
| 122 | 309240 | Cărucioare pentru copii şi componente pentru acestea | –11.757.937 | |
| 123 | 201362 | Cianuri, oxicianuri şi cianuri complexe; fulminaţi, cianaţi şi tiocianaţi; silicaţi; boraţi; perboraţi; alte săruri ale acizilor anorganici sau ale peroxoacizilor | –11.741.885 | |
| 124 | 265141 | Instrumente şi aparatură pentru măsurarea şi detectarea radiaţiilor ionizante | –11.650.480 | |
| 125 | 232013 | Alte tipuri de cimenturi refractare, mortare refractare, betoane refractare şi compoziţii similare | –11.607.483 | |
| 126 | 103217 | Amestecuri de sucuri de fructe şi legume | –11.576.849 | |
| 127 | 282211 | Palane de greutăţi şi alte maşini de ridicat | –11.459.132 | |
| 128 | 289451 | Piese şi accesorii pentru maşini de filat şi ţesut | –11.413.854 | |
| 129 | 108111 | Zahăr nerafinat din trestie sau sfeclă, în formă solidă | –11.314.594 | |
| 130 | 284124 | Raboteze, fierăstraie mecanice, maşini de debitat sau de tăiat metale prin alte metode | –11.255.122 | |
| 131 | 281313 | Alte pompe volumetrice rotative pentru lichide | –11.226.642 | |
| 132 | 204214 | Pudre cosmetice sau de toaletă | –11.223.772 | |
| 133 | 272025 | Părţi de acumulatoare electrice | –11.203.354 | |
| 134 | 206013 | Alte fire din filamente sintetice, simple | –11.133.401 | |
| 135 | 239913 | Amestecuri bituminoase bazate pe materiale de piatră naturală sau artificială cu liant de bitum, asfalt natural sau substanţe asemănătoare | –11.000.964 | |
| 136 | 329921 | Umbrele şi umbrele de soare; bastoane pentru mers, bastoane-scaun şi alte articole similare | –10.996.831 | |
| 137 | 244311 | Plumb, neprelucrat | –10.989.481 | |
| 138 | 253014 | Părţi de arme militare şi alte arme | –10.973.518 | |
| 139 | 289931 | Uscătoare pentru lemn, pastă de hârtie, hârtie sau carton; alte uscătoare, cu excepţia celor de uz casnic | –10.961.450 | |
| 140 | 271223 | Alt tip de aparatură de protecţie a circuitelor electrice, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | –10.941.425 | |
| 141 | 283041 | Alte secerători | –10.899.871 | |
| 142 | 201551 | Clorură de potasiu | –10.711.149 | |
| 143 | 201111 | Hidrogen, argon, gaze rare, azot şi oxigen | –10.591.236 | |
| 144 | 292021 | Containere proiectate special pentru deplasarea cu unul sau mai multe mijloace de transport | –10.590.368 | |
| 145 | 222622 | Alte piese de schimb pentru lămpi şi articole de iluminat, firme luminoase şi alte articole asemănătoare, din materiale plastice | –10.582.860 | |
| 146 | 289313 | Utilaje pentru măcinarea sau prelucrarea cerealelor sau a legumelor uscate | –10.557.804 | |
| 147 | 265185 | Părţi şi accesorii ale instrumentelor şi ale aparatelor de la 26.51.65, 26.51.66, 26.51.69 şi 26.51.70 | –10.450.171 | |
| 148 | 108913 | Drojdii (active sau inactive); alte microorganisme monocelulare moarte; praf de copt preparat | –10.440.516 | |
| 149 | 282117 | Alte echipamente permanente de încălzire a gospodăriilor | –10.404.773 | |
| 150 | 321214 | Alte articole din metale preţioase; articole din perle naturale sau de cultură, pietre preţioase sau semipreţioase | –10.371.099 | |
| 151 | 283044 | Maşini de recoltat rădăcinoase sau tuberculi | –10.248.093 | |
| 152 | 211052 | Hormoni şi derivaţi ai acestora; alţi steroizi, utilizaţi în principal ca hormoni | –10.240.925 | |
| 153 | 279081 | Componente ale condensatoarelor electrice | –10.182.293 | |
| 154 | 282216 | Elevatoare, elevatoare cu plan înclinat, scări rulante şi trotuare mobile | –10.147.046 | |
| 155 | 211053 | Glicozide, alcaloizi vegetali, sărurile, eterii, esterii şi alţi derivaţi ai acestora | –10.122.235 | |
| 156 | 171260 | Hârtii şi cartoane sulfurizate (pergament vegetal), hârtii rezistente la grăsimi, hârtii calc, hârtii pergament şi alte hârtii glazurate, transparente sau translucide | –10.114.072 | |
| 157 | 205983 | Articole pentru focuri de artificii | –10.044.985 | |
| 158 | 289112 | Componente pentru utilaje metalurgice; componente pentru laminoare pentru metale | –10.036.737 | |
| 159 | 283014 | Tractoare cu şenile | –9.984.815 | |
| 160 | 259313 | Pânze metalice, grilaje, plase şi zăbrele din sârmă de fier, oţel sau cupru; metal expandat, din fier, oţel sau cupru | –9.974.931 | |
| 161 | 282911 | Generatoare de gaz de gazogen sau de gaz de apă; generatoare de gaz de acetilenă şi altele similare; instalaţii de distilare sau rectificare | –9.835.969 | |
| 162 | 236512 | Articole din azbociment, celulozociment şi altele asemănătoare | –9.830.923 | |
| 163 | 221272 | Articole de acoperire a podelelor şi covoraşe, din cauciuc vulcanizat, altul decât cauciuc spongios | –9.805.105 | |
| 164 | 329930 | Produse obţinute din păr uman sau animal; produse similare din materiale textile | –9.588.272 | |
| 165 | 282119 | Componente pentru cazane pentru încălzire centrală | –9.576.429 | |
| 166 | 142124 | Rochii, fuste şi fuste-pantalon din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –9.526.742 | |
| 167 | 139411 | Sfori, odgoane, frânghii şi cabluri, din iută sau alte fibre textile liberiene | –9.454.494 | |
| 168 | 105159 | Alte produse lactate n.c.a. | –9.441.163 | |
| 169 | 102024 | Peşte, afumat | –9.413.839 | |
| 170 | 289222 | Gredere şi utilaje de nivelare a terenului autopropulsate; screpere cu motor | –9.403.041 | |
| 171 | 282111 | Arzătoare de furnale; focare şi grătare cu încărcare mecanică; mecanisme de evacuare a cenuşii şi altele asemănătoare | –9.347.308 | |
| 172 | 104159 | Alte uleiuri şi fracţiunile lor, rafinate, dar nemodificate chimic; grăsimi vegetale şi alte uleiuri vegetale stabilizate (cu excepţia uleiului de porumb) şi fracţiunile lor n.c.a., rafinate, dar nemodificate chimic | –9.281.259 | |
| 173 | 232014 | Produse refractare nearse şi alte bunuri din ceramică refractară | –9.259.658 | |
| 174 | 329119 | Alte perii şi pensule n.c.a. | –9.258.149 | |
| 175 | 322014 | Instrumente muzicale sau cu claviatură, al căror sunet este produs sau trebuie să fie amplificat electric | –9.250.642 | |
| 176 | 231411 | Aşchii, semitort, fire şi fibre tăiate, din fibră de sticlă | –9.232.456 | |
| 177 | 234519 | Alte articole din ceramică nefolosite în construcţii n.c.a. | –9.226.327 | |
| 178 | 259111 | Cisterne, butoaie, canistre, bidoane, cutii şi containere asemănătoare, pentru orice material (cu excepţia gazelor), din fier sau oţel, cu capacitate ≥ 50 l, dar ≤ 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice | –9.221.725 | |
| 179 | 222414 | Rezervoare, tancuri, cuve şi containere asemănătoare, cu capacitate > 300 l, din materiale plastice | –9.129.533 | |
| 180 | 105122 | Lapte integral şi smântână praf | –9.029.981 | |
| 181 | 283071 | Utilaje pentru curăţarea, trierea sau sortarea ouălor, a fructelor şi a altor produse agricole, cu excepţia seminţelor, a grăunţelor sau a leguminoaselor uscate | –8.936.515 | |
| 182 | 102032 | Moluşte, congelate, uscate, sărate sau în saramură | –8.902.152 | |
| 183 | 212022 | Preparate chimice contraceptive pe bază de hormoni sau spermicide | –8.818.671 | |
| 184 | 264011 | Receptoare radio, combinate sau nu cu aparate de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas | –8.814.424 | |
| 185 | 104112 | Grăsimi şi uleiuri şi fracţiunile lor, de peşte sau de mamifere marine | –8.801.901 | |
| 186 | 274014 | Alte lămpi cu filament | –8.748.612 | |
| 187 | 244313 | Staniu, neprelucrat | –8.662.003 | |
| 188 | 231523 | Sticlărie de laborator, de igienă sau de farmacie; fiole din sticlă | –8.656.932 | |
| 189 | 132013 | Materiale ţesute din in | –8.581.466 | |
| 190 | 201573 | Fosfat monoamoniu | –8.544.082 | |
| 191 | 267021 | Foi şi plăci de material polarizant; lentile, prisme, oglinzi şi alte elemente optice (cu excepţia celor din sticlă neprelucrată optic), montate sau nu, altele decât cele pentru aparate de fotografiat, proiectoare sau aparate fotografice de mărire sau reducere | –8.542.361 | |
| 192 | 102034 | Crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice şi alge marine, altfel preparate sau conservate | –8.536.255 | |
| 193 | 201471 | Derivate ale produselor vegetale sau răşinoase | –8.529.637 | |
| 194 | 281121 | Turbine cu aburi şi alte tipuri de turbine cu vapori | –8.527.944 | |
| 195 | 201414 | Derivaţi sulfonaţi, nitraţi sau nitrozaţi ai hidrocarburilor, halogenaţi sau nu | –8.274.483 | |
| 196 | 201222 | Extracte tanante de origine vegetală; tanini şi sărurile acestora, eteri, esteri şi alţi derivaţi; substanţe colorante de origine vegetală sau animală | –8.188.966 | |
| 197 | 282113 | Furnale şi cuptoare electrice industriale sau de laborator; echipamente de încălzire prin inducţie sau dielectrice | –8.178.125 | |
| 198 | 211031 | Alte lactone, compuşi heterociclici doar cu hetero-atom(i) de azot, conţinând un inel pirazol necondensat, un inel pirimidină, un inel piperazină, un nucleu triazină necondensat sau un sistem inelar fenotiazină fără alte condensări; hidantoină şi derivaţii acesteia | –8.038.071 | |
| 199 | 151141 | Piei de oaie sau de miel, epilate sau fără lână | –7.974.422 | |
| 200 | 142212 | Bluze de corp şi cămăşi de zi, furouri, combinezoane, jupoane, chiloţi, cămăşi de noapte, pijamale, dezabieuri, halate de baie, costume de baie, rochii de casă şi articole similare, din material textil, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –7.948.766 | |
| 201 | 289312 | Utilaje pentru prelucrarea laptelui | –7.873.629 | |
| 202 | 265162 | Maşini şi dispozitive pentru testarea proprietăţilor mecanice ale materialelor | –7.854.201 | |
| 203 | 108212 | Unt, grăsime şi ulei de cacao | –7.826.932 | |
| 204 | 267022 | Binocluri, lunete şi alte telescoape optice; alte instrumente astronomice; microscoape optice | –7.784.394 | |
| 205 | 108314 | Extracte, esenţe, concentrate şi preparate din ceai sau maté | –7.633.898 | |
| 206 | 152040 | Părţi de încălţăminte din piele, cauciuc, material plastic şi alte materiale | –7.620.969 | |
| 207 | 274012 | Lămpi halogen cu filament din tungsten, cu excepţia lămpilor cu raze ultraviolete sau infraroşii | –7.608.699 | |
| 208 | 279044 | Electromagneţi; cuplaje şi frâne electromagnetice; capete de ridicare electromagnetice; alte acceleratoare de particule electrice şi alte echipamente electrice | –7.594.810 | |
| 209 | 282112 | Furnale şi cuptoare industriale sau de laborator, neelectrice | –7.593.356 | |
| 210 | 104158 | Ulei de cocos şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | –7.580.819 | |
| 211 | 259923 | Mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare, cleme şi agrafe pentru hârtii şi obiecte similare de birou şi capse în benzi, din metale comune | –7.533.437 | |
| 212 | 201213 | Alţi oxizi, peroxizi şi hidroxizi metalici, cu excepţia oxidului şi hidroxidului de litiu | –7.502.086 | |
| 213 | 244425 | Folie din cupru, cu o grosime ≤ 0,15 mm | –7.475.913 | |
| 214 | 282220 | Bene, cupe şi dispozitive de fixare şi prindere pentru macarale, excavatoare şi utilaje similare | –7.451.591 | |
| 215 | 289411 | Maşini pentru extrudarea, laminarea, texturarea sau tăierea materialelor textile sintetice sau artificiale; maşini pentru prepararea fibrelor textile | –7.437.393 | |
| 216 | 289913 | Maşini de tipărit offset, cu excepţia maşinilor de birou | –7.424.339 | |
| 217 | 267014 | Aparate de fotografiat cu imprimare instantanee şi alte aparate de fotografiat | –7.423.557 | |
| 218 | 253011 | Revolvere, pistoale, arme de foc nemilitare şi dispozitive similare | –7.400.848 | |
| 219 | 283024 | Maşini de împrăştiat îngrăşăminte naturale şi distribuitoare de îngrăşăminte chimice | –7.393.441 | |
| 220 | 302031 | Vehicule de service sau întreţinere pentru calea ferată sau şinele de tramvai | –7.351.633 | |
| 221 | 244324 | Bare, tije, profile şi sârmă din staniu | –7.313.333 | |
| 222 | 309120 | Părţi şi accesorii pentru motociclete şi ataşe | –7.311.125 | |
| 223 | 329924 | Matriţe pentru nasturi şi alte componente pentru nasturi; nasturi negăuriţi; componente pentru fermoare | –7.301.835 | |
| 224 | 139314 | Alte covoare şi acoperitoare de podea textile | –7.210.387 | |
| 225 | 192026 | Uleiuri din petrol din fracţiunea mijlocie; alte preparate medii | –7.206.659 | |
| 226 | 201431 | Acizi graşi monocarboxilici industriali; uleiuri acide rezultate din rafinare | –7.191.080 | |
| 227 | 244221 | Pulberi şi fulgi (paiete) de aluminiu | –7.175.567 | |
| 228 | 271143 | Alte transformatoare, de o putere > 16 kVA | –7.110.688 | |
| 229 | 142312 | Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi, industriale şi profesionale, pentru bărbaţi | –7.089.272 | |
| 230 | 289710 | Utilaje de fabricaţie aditivă | –7.084.935 | |
| 231 | 275213 | Alte generatoare sau distribuitoare de aer cald, din fier sau oţel, neelectrice | –7.033.101 | |
| 232 | 262013 | Maşini automate digitale de prelucrare a datelor, având în acelaşi corp cel puţin o unitate centrală de prelucrare şi o unitate de intrare şi una de ieşire, combinate sau nu | –7.020.725 | |
| 233 | 202013 | Inhibitori de germinare şi regulatori de creştere pentru plante | –7.011.647 | |
| 234 | 284132 | Maşini de perforat şi de crestat metale | –6.999.942 | |
| 235 | 289320 | Utilaje pentru curăţarea, trierea sau sortarea seminţelor, a grăunţelor sau a leguminoaselor uscate | –6.999.703 | |
| 236 | 108211 | Pastă de cacao, degresată sau nu | –6.988.548 | |
| 237 | 289440 | Maşini de cusut de uz casnic | –6.807.608 | |
| 238 | 263021 | Aparate telefonice pentru beneficiari, pentru telefonie prin fir, cu receptor, fără fir | –6.774.288 | |
| 239 | 281327 | Compresoare volumetrice rotative, cu unul sau mai mulţi arbori | –6.737.934 | |
| 240 | 289111 | Convertoare, linguri de turnare, lingotiere şi maşini de turnare în forme; laminoare pentru metale | –6.666.808 | |
| 241 | 274015 | Lămpi cu descărcare electrică; lămpi cu raze ultraviolete sau infraroşii; lămpi cu arc | –6.524.343 | |
| 242 | 203023 | Culori pentru pictura artistică, pentru uz didactic, pictarea firmelor, modificarea nuanţelor, amuzament şi culori similare | –6.512.179 | |
| 243 | 236410 | Mortaruri | –6.415.927 | |
| 244 | 132011 | Materiale ţesute din mătase sau din deşeuri de mătase | –6.409.292 | |
| 245 | 273312 | Dulii pentru lămpi, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | –6.409.163 | |
| 246 | 289424 | Maşini de cusut, cu excepţia maşinilor de cusut cotoare de cărţi şi a maşinilor de cusut de uz casnic | –6.408.124 | |
| 247 | 205930 | Cerneală pentru scris sau desen şi alte tipuri de cerneală | –6.376.106 | |
| 248 | 236511 | Plăci, blocuri şi articole asemănătoare din fibră vegetală, paie sau deşeuri de lemn, aglomerate cu lianţi minerali | –6.358.590 | |
| 249 | 205954 | Cărbune activ | –6.350.209 | |
| 250 | 267019 | Echipamente fotografice şi părţi ale acestora n.c.a. | –6.326.972 | |
| 251 | 102016 | Ficat, icre şi lapţi de peşte, congelaţi | –6.318.259 | |
| 252 | 324032 | Jocuri de puzzle | –6.258.573 | |
| 253 | 171232 | Hârtii şi cartoane „Kraftliner“, albite; hârtii şi cartoane „Kraftliner“ cretate | –6.228.362 | |
| 254 | 201510 | Acid azotic; acizi sulfoazotaţi; amoniac | –6.209.682 | |
| 255 | 205912 | Emulsii sensibilizatoare pentru utilizări fotografice; alte preparate chimice pentru utilizări fotografice | –6.208.096 | |
| 256 | 329911 | Căşti de protecţie şi alte articole de protecţie | –6.201.049 | |
| 257 | 104153 | Ulei de măsline şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | –6.161.413 | |
| 258 | 282931 | Instrumente de cântărit de uz industrial; balanţe pentru cântărire continuă a bunurilor pe transportoare; cântare pentru greutăţi constante şi cântare pentru dozarea la valori prestabilite | –6.157.239 | |
| 259 | 201443 | Ureine; compuşi cu funcţie carboxiamidică, compuşi cu funcţie nitril; derivaţi ai acestora | –6.069.769 | |
| 260 | 162825 | Produse din paie, din alfa sau din alte materiale pentru împletit; articole din împletituri | –5.995.667 | |
| 261 | 263012 | Aparate de emisie care nu încorporează un aparat de recepţie | –5.959.170 | |
| 262 | 282941 | Centrifuge | –5.943.038 | |
| 263 | 281324 | Compresoare de aer tractabile, montate pe şasie cu roţi | –5.933.812 | |
| 264 | 142114 | Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | –5.926.689 | |
| 265 | 108421 | Piper (Piper spp.), prelucrat | –5.888.593 | |
| 266 | 244421 | Pulberi şi fulgi de cupru | –5.875.029 | |
| 267 | 289414 | Maşini de tricotat; maşini de încheiat tricotaje şi maşini similare; maşini de flauşat | –5.865.094 | |
| 268 | 283021 | Pluguri | –5.854.668 | |
| 269 | 110512 | Bere fără alcool | –5.849.941 | |
| 270 | 201462 | Compuşi cu funcţie cetonă şi chinonă | –5.803.326 | |
| 271 | 201453 | Esteri fosforici şi sărurile lor sau esteri ai altor acizi anorganici şi sărurile lor; şi derivaţii lor halogenaţi, sulfonaţi, nitraţi sau nitrozaţi | –5.755.101 | |
| 272 | 101240 | Organe comestibile de păsări de curte | –5.734.498 | |
| 273 | 259926 | Elice pentru nave şi paletele acestora | –5.687.419 | |
| 274 | 120020 | Deşeuri de tutun | –5.599.028 | |
| 275 | 139213 | Lenjerie de masă | –5.590.373 | |
| 276 | 108422 | Ardei şi ardei iute, uscat (Capsicum spp.), prelucrat | –5.551.531 | |
| 277 | 236210 | Produse din ipsos pentru construcţii | –5.542.341 | |
| 278 | 279042 | Limitatoare de supratensiune, pentru o tensiune > 1.000 V | –5.529.110 | |
| 279 | 283072 | Maşini de muls | –5.437.930 | |
| 280 | 244323 | Bare, tije, profile şi sârmă din zinc; plăci, foi, benzi şi folii din zinc | –5.388.003 | |
| 281 | 171271 | Hârtii şi cartoane asamblate plan prin lipire, necretate, neimpregnate | –5.361.472 | |
| 282 | 172511 | Etichete din hârtie sau carton | –5.344.111 | |
| 283 | 303132 | Aeroplane şi alte aparate de zbor cu o greutate proprie ≤ 2.000 kg | –5.314.706 | |
| 284 | 201112 | Dioxid de carbon şi alţi compuşi oxigenaţi anorganici ai nemetalelor | –5.303.484 | |
| 285 | 239911 | Azbest prelucrat în fibre; amestecuri pe bază de azbest şi de carbonat de magneziu; articole din azbest sau din astfel de amestecuri; materiale de fricţiune pentru frâne, ambreiaje şi altele asemănătoare, nemontate | –5.271.368 | |
| 286 | 281131 | Părţi de turbine cu aburi şi de alte tipuri de turbine cu vapori | –5.166.589 | |
| 287 | 236112 | Componente structurale prefabricate pentru construcţii sau inginerie civilă, din ciment, beton sau din piatră artificială | –5.138.433 | |
| 288 | 201212 | Oxizi şi hidroxizi de crom, mangan, plumb şi cupru | –5.019.445 | |
| 289 | 267025 | Componente şi accesorii pentru binocluri, lunete şi alte telescoape optice, alte instrumente astronomice şi microscoape optice | –5.016.552 | |
| 1 | 283042 | 5 | Maşini de cosit | –4.941.257 |
| 2 | 236120 | Construcţii prefabricate din ciment | –4.912.231 | |
| 3 | 131084 | Fire (altele decât aţa de cusut) din fibre artificiale discontinue | –4.906.429 | |
| 4 | 221116 | Benzi de rulare pentru reşaparea anvelopelor de cauciuc | –4.894.433 | |
| 5 | 105156 | Zer | –4.889.353 | |
| 6 | 239914 | Grafit artificial; grafit coloidal sau semicoloidal; preparate pe bază de grafit sau alte tipuri de cărbune sub formă de semifabricate | –4.838.256 | |
| 7 | 265186 | Părţi şi accesorii ale instrumentelor şi ale aparatelor de la 26.51.11 şi 26.51.62 | –4.827.877 | |
| 8 | 161125 | Lemn sub formă de aşchii sau particule | –4.825.840 | |
| 9 | 101120 | Organe interne comestibile de animale din speciile bovine, porcine, ovine, caprine, cai şi alte cabaline, proaspete sau refrigerate | –4.807.484 | |
| 10 | 201534 | Săruri duble şi amestecuri de azotat de calciu şi de nitrat de amoniu | –4.769.493 | |
| 11 | 172313 | Registre, registre contabile, clasoare, formulare şi alte articole de papetărie, din hârtie sau carton | –4.759.049 | |
| 12 | 267033 | Alte suporturi pentru înregistrare | –4.758.857 | |
| 13 | 162823 | Cuburi, blocuri, plăci, foi şi benzi, plăci de orice formă, cilindri plini, din plută aglomerată | –4.736.270 | |
| 14 | 106131 | Crupe şi făină de grâu | –4.715.759 | |
| 15 | 142126 | Bluze, cămăşi, bluze-cămaşă şi tricouri, din material textil, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | –4.695.960 | |
| 16 | 292022 | Remorci şi semiremorci de tip rulotă, pentru cazare sau camping | –4.689.838 | |
| 17 | 171114 | Paste mecanice din lemn; paste semichimice din lemn; paste de celuloză obţinute din materiale fibroase celulozice, altele decât lemnul | –4.661.542 | |
| 18 | 108313 | Ceai verde (nefermentat), ceai negru (fermentat) şi ceai parţial fermentat, în ambalaje directe cu un conţinut ≤ 3 kg | –4.660.385 | |
| 19 | 244610 | Uraniu natural şi compuşii săi; aliaje, dispersii, produse şi amestecuri ceramice care conţin uraniu natural sau compuşi de uraniu natural | –4.650.020 | |
| 20 | 244521 | Pulberi şi fulgi de nichel | –4.586.435 | |
| 21 | 289421 | Maşini de spălat, curăţat, stors, călcat, presat, vopsit, bobinat fire şi materiale textile şi maşini pentru alte operaţii similare; maşini de finisat fetru | –4.585.585 | |
| 22 | 244523 | Plăci, foi, benzi şi folii din nichel | –4.575.730 | |
| 23 | 106132 | Alte crupe, făini şi pelete de cereale | –4.561.295 | |
| 24 | 142330 | Alte tipuri de îmbrăcăminte de lucru | –4.521.250 | |
| 25 | 234113 | Statuete şi alte articole ornamentale din ceramică | –4.518.014 | |
| 26 | 102041 | Făină, praf sau pelete de peşte, crustacee, moluşte sau alte nevertebrate acvatice sau alge marine, improprii consumului uman | –4.506.527 | |
| 27 | 103916 | Mazăre, conservată altfel decât în oţet sau acid acetic, cu excepţia preparatelor alimentare pe bază de legume | –4.487.597 | |
| 28 | 103912 | Legume conservate provizoriu | –4.484.176 | |
| 29 | 289413 | Maşini de ţesut | –4.481.444 | |
| 30 | 329915 | Creioane, creioane colorate, mine de creion, pasteluri, cărbune de desenat, cretă de scris sau de desenat şi cretă de croitorie | –4.467.255 | |
| 31 | 274022 | Lămpi de masă (veioze), lămpi de birou, de noptieră şi lampadare de interior, electrice | –4.426.742 | |
| 32 | 265166 | Generatoare de semnal | –4.418.106 | |
| 33 | 310031 | Suporturi pentru saltele | –4.412.510 | |
| 34 | 282970 | Maşini şi aparate neelectrice de lipit, brazat sau sudat şi componente pentru acestea; maşini şi instalaţii de călire superficială acţionate cu gaz | –4.370.655 | |
| 35 | 324041 | Cărţi de joc | –4.335.224 | |
| 36 | 282932 | Cântare şi balanţe pentru cântărit persoane şi de uz casnic | –4.328.395 | |
| 37 | 201424 | Fenoli; fenol-alcooli şi derivaţi ai fenolilor | –4.255.258 | |
| 38 | 142311 | Compleuri, jachete şi sacouri, industriale şi profesionale, pentru bărbaţi | –4.222.157 | |
| 39 | 262040 | Părţi şi accesorii ale maşinilor de calculat | –4.143.516 | |
| 40 | 221120 | Anvelope pneumatice reşapate, din cauciuc | –4.117.783 | |
| 41 | 274023 | Lămpi şi corpuri de iluminat neelectrice | –4.068.081 | |
| 42 | 110310 | Alte băuturi fermentate (de exemplu, cidru de mere, cidru de pere, mied); băuturi mixte cu conţinut de alcool | –4.044.238 | |
| 43 | 191030 | Smoală şi cocs de smoală | –3.970.151 | |
| 44 | 289412 | Maşini de filat textile; maşini pentru dublarea, răsucirea, înfăşurarea sau bobinarea textilelor | –3.968.177 | |
| 45 | 282950 | Maşini de spălat vase, de tip industrial | –3.958.020 | |
| 46 | 329913 | Stilouri de desen cu tuş; stilouri cu rezervor; stilouri tip stilograf şi alte stilouri | –3.954.427 | |
| 47 | 108411 | Oţet şi înlocuitori de oţet obţinuţi din acid acetic | –3.931.181 | |
| 48 | 151211 | Articole de curelărie sau de şelărie pentru orice animal, din orice materiale | –3.917.723 | |
| 49 | 201211 | Oxid şi peroxid de zinc; oxizi de titaniu | –3.841.093 | |
| 50 | 274021 | Lămpi electrice portabile alimentate cu pile, acumulatoare, magnetouri | –3.811.592 | |
| 51 | 151142 | Piei de capră sau de ied, epilate | –3.810.038 | |
| 52 | 104113 | Alte grăsimi şi uleiuri de origine animală şi fracţiunile lor, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic | –3.808.837 | |
| 53 | 171234 | Hârtie pentru caneluri reciclată şi altele de acest tip | –3.779.434 | |
| 54 | 256113 | Alte tacâmuri; seturi şi instrumente pentru manichiură şi pedichiură | –3.754.718 | |
| 55 | 309220 | Cărucioare pentru invalizi | –3.724.445 | |
| 56 | 221210 | Cauciuc recuperat în forme primare sau în plăci, foi sau fâşii | –3.668.261 | |
| 57 | 289316 | Uscătoare pentru produse agricole | –3.653.813 | |
| 58 | 281111 | Motoare suspendate pentru propulsie marină | –3.642.145 | |
| 59 | 231111 | Sticlă, turnată, laminată, trasă sau suflată, în foi, dar neprelucrată altfel | –3.603.142 | |
| 60 | 289951 | Componente pentru maşini şi aparatură de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal la fabricarea lingourilor sau plachetelor (wafers), a dispozitivelor cu semiconductori, a circuitelor electronice integrate sau a dispozitivelor de afişare cu ecran plat | –3.558.863 | |
| 61 | 106123 | Făină de legume | –3.450.982 | |
| 62 | 234210 | Articole fixe din ceramică pentru uz sanitar | –3.437.427 | |
| 63 | 201461 | Compuşi cu funcţie aldehidă | –3.364.944 | |
| 64 | 203021 | Pigmenţi preparaţi, opacizanţi şi produse colorante, emailuri şi glazuri vitrifiabile, engobe, lustru lichid şi alte produse asemănătoare; frite de sticlă | –3.330.319 | |
| 65 | 244524 | Tuburi, ţevi şi armături pentru tuburi şi ţevi, din nichel | –3.327.613 | |
| 66 | 329914 | Seturi de instrumente de scris, suporturi de stilou şi creion şi suporturi similare; componente ale acestora | –3.327.280 | |
| 67 | 103215 | Suc de struguri | –3.322.825 | |
| 68 | 171276 | Hârtie carbon, hârtii numite „autocopiante“ şi alte tipuri de hârtie utilizate pentru copiere sau transfer, sub formă de rulouri sau foi | –3.219.360 | |
| 69 | 139911 | Tul, alte pânze tip tul şi materiale cu ochiuri înnodate, cu excepţia materialelor ţesute, tricotate sau croşetate; dantele sub formă de bucăţi, benzi sau cu motive decorative | –3.205.387 | |
| 70 | 265214 | Ceasuri deşteptătoare şi pendule mici cu mecanism de ceas; ceasuri deşteptătoare şi ceasuri de perete; alte ceasuri | –3.201.686 | |
| 71 | 289318 | Utilaje pentru prepararea sau pregătirea tutunului | –3.143.342 | |
| 72 | 259211 | Bidoane din fier sau oţel, care se închid prin sudare sau prin sertizare, cu o capacitate < 50 l | –3.134.506 | |
| 73 | 201313 | Alte elemente, izotopi şi compuşi radioactivi; aliaje, dispersii, produse ceramice şi amestecuri care conţin din aceste elemente, izotopi sau compuşi | –3.105.680 | |
| 74 | 204144 | Paste şi prafuri de curăţat şi alte preparate de curăţat | –3.103.893 | |
| 75 | 131083 | Fire, altele decât aţele de cusut din fibre sintetice discontinue, conţinând < 85% de fibre de acest tip (procent de masă) | –3.037.865 | |
| 76 | 162812 | Articole de masă şi de bucătărie, din lemn | –3.024.269 | |
| 77 | 201575 | Îngrăşăminte care conţin doi nutrienţi: fosfor şi potasiu | –3.021.625 | |
| 78 | 139916 | Produse textile matlasate sub formă de bucăţi | –3.012.733 | |
| 79 | 265139 | Instrumente manuale pentru măsurarea lungimii n.c.a. | –2.999.307 | |
| 80 | 206023 | Alte fire din filamente artificiale, simple | –2.969.562 | |
| 81 | 235230 | Dolomită calcinată sau aglomerată | –2.961.180 | |
| 82 | 162117 | Placaj, panouri furniruite şi lemn stratificat similar, cu cel puţin o faţă din lemn tropical | –2.949.948 | |
| 83 | 289911 | Maşini de legat cărţi | –2.919.977 | |
| 84 | 275220 | Părţi de sobe, maşini de gătit, plite pentru încălzit şi aparate similare de uz casnic, neelectrice | –2.854.032 | |
| 85 | 265161 | Microscoape (cu excepţia microscoapelor optice) şi aparate de difracţie | –2.852.287 | |
| 86 | 142410 | Articole de îmbrăcăminte din piele naturală sau reconstituită | –2.821.177 | |
| 87 | 310012 | Mobilier din lemn de tipul celui folosit în birouri | –2.818.624 | |
| 88 | 172314 | Alte tipuri de hârtie şi carton, de tipul celor utilizate pentru scris şi tipărit sau în alte scopuri grafice, tipărite, gofrate sau perforate | –2.814.440 | |
| 89 | 131071 | Fire de in | –2.807.071 | |
| 90 | 265211 | Ceasuri de mână, ceasuri de buzunar, cu carcase din metale preţioase sau cu carcase placate cu metale preţioase | –2.748.316 | |
| 91 | 266013 | Aparate cu raze ultraviolete şi infraroşii, utilizate în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare | –2.727.530 | |
| 92 | 141031 | Cămăşi şi bluze, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | –2.672.497 | |
| 93 | 233211 | Cărămizi pentru construcţii din ceramică nerefractară, blocuri pentru pardoseli, dale de sprijin sau de umplutură şi altele asemănătoare | –2.670.782 | |
| 94 | 151121 | Piei fine tăbăcite în grăsimi (piei „chamois“) | –2.666.426 | |
| 95 | 162123 | Foi de furnir şi foi pentru placaj şi alte tipuri de lemn, tăiate longitudinal, tranşate sau derulate, cu o grosime ≤ 6 mm, din lemn tropical | –2.592.842 | |
| 96 | 329916 | Table şi tăbliţe de scris; ştampile pentru datare, sigilare sau numerotare şi articole similare; panglici pentru maşini de scris sau panglici similare; tuşiere | –2.592.247 | |
| 97 | 102015 | Carne de peşte, tocată sau nu, congelată | –2.561.995 | |
| 98 | 171213 | Hârtie şi cartoane suport pentru hârtie fotosensibilă, termosensibilă sau electrosensibilă; hârtie utilizată ca bază pentru hârtia-indigo; hârtie suport pentru tapet | –2.547.567 | |
| 99 | 201480 | Leşie reziduală rezultată din fabricarea pastei din lemn, cu excepţia uleiului de tal | –2.487.344 | |
| 100 | 108214 | Cacao pudră, cu adaosuri de zahăr sau alţi îndulcitori | –2.480.680 | |
| 101 | 131031 | Fibre sintetice discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare | –2.453.623 | |
| 102 | 142420 | Articole de îmbrăcăminte, accesorii vestimentare şi alte articole din blană, cu excepţia articolelor de acoperit capul | –2.421.682 | |
| 103 | 265224 | Cronografe, contoare de timp; parcometre; întrerupătoare orare care permit declanşarea unui mecanism după un interval de timp prestabilit, prevăzut cu un mecanism de ceasornic | –2.389.662 | |
| 104 | 105155 | Lactoză şi sirop de lactoză | –2.384.649 | |
| 105 | 261111 | Tuburi catodice pentru receptoare de televiziune; tuburi pentru camere de televiziune; alte tuburi catodice | –2.328.588 | |
| 106 | 265131 | Balanţe sensibile la o greutate de 5 cg sau mai puţin | –2.321.653 | |
| 107 | 211040 | Alte zaharuri, chimic pure; alţi eteri şi esteri ai zaharurilor şi sărurile acestora | –2.318.460 | |
| 108 | 235220 | Ipsos | –2.310.907 | |
| 109 | 329952 | Atomizoare de parfum şi monturi şi capete pentru acestea | –2.307.266 | |
| 110 | 265144 | Instrumente şi aparatură de măsurare pentru telecomunicaţii | –2.305.331 | |
| 111 | 139914 | Fibre textile ≤ 5 mm lungime (scame), praf textil şi nopeuri de piuare | –2.300.542 | |
| 112 | 322020 | Piese şi accesorii pentru instrumente muzicale | –2.293.419 | |
| 113 | 279013 | Electrozi din carbon şi alte articole din grafit sau din alt carbon pentru utilizări electrice | –2.280.529 | |
| 114 | 139420 | Cârpe, zdrenţe, sfori, frânghii şi funii şi articole uzate confecţionate din materiale textile | –2.279.258 | |
| 115 | 310013 | Mobilier din lemn pentru spaţii comerciale | –2.254.265 | |
| 116 | 282986 | Componente pentru maşini şi aparate neelectrice de lipit, brazat sau sudat; maşini şi instalaţii de călire superficială acţionate cu gaz | –2.206.613 | |
| 117 | 279014 | Utilaje de placare electrolitică | –2.190.255 | |
| 118 | 267015 | Aparate cinematografice | –2.160.410 | |
| 119 | 102023 | Peşte, uscat, sărat sau nu, sau în saramură | –2.152.009 | |
| 120 | 275126 | Aparate electrice pentru încălzirea localurilor şi a podelelor | –2.149.294 | |
| 121 | 110520 | Depuneri rezultate din fabricarea berii | –2.116.659 | |
| 122 | 103214 | Suc de ananas | –2.112.853 | |
| 123 | 101312 | Carne de bovine, sărată, uscată sau afumată | –2.078.319 | |
| 124 | 322013 | Orgi cu tuburi şi claviatură, armonii şi instrumente similare; acordeoane şi instrumente similare; muzicuţe; instrumente de suflat | –2.045.907 | |
| 125 | 301211 | Veliere, inclusiv iahturi cu vele | –2.029.619 | |
| 126 | 211010 | Acid salicilic, acid o-acetilsalicilic, sărurile şi esterii acestora | –1.986.491 | |
| 127 | 102042 | Alte produse necomestibile din peşte, crustacee, moluşte sau alte nevertebrate acvatice sau alge marine | –1.973.857 | |
| 128 | 244321 | Plăci, foi, benzi şi folie din plumb; pulbere şi fulgi din plumb | –1.900.897 | |
| 129 | 231212 | Geamuri de securitate | –1.877.460 | |
| 130 | 171113 | Paste chimice din lemn, cu bisulfit, altele decât pastele de dizolvare | –1.854.978 | |
| 131 | 161124 | Lână (pai) de lemn; făină de lemn | –1.814.371 | |
| 132 | 301140 | Alte structuri plutitoare | –1.812.669 | |
| 133 | 289452 | Componente pentru alte maşini utilizate la producerea textilelor şi a îmbrăcămintei şi pentru maşini de prelucrat piele | –1.808.695 | |
| 134 | 244322 | Praf, pulberi şi fulgi din zinc | –1.801.092 | |
| 135 | 282981 | Componente pentru generatoare de gaz sau de gaz de apă | –1.801.029 | |
| 136 | 201363 | Peroxid de hidrogen | –1.763.854 | |
| 137 | 322015 | Alte instrumente muzicale | –1.736.932 | |
| 138 | 151151 | Piei de alte animale, epilate | –1.726.874 | |
| 139 | 267032 | Suporturi optice, neînregistrate | –1.720.785 | |
| 140 | 244150 | Metale comune placate cu argint şi metale comune, argint sau aur placate cu platină, doar semiprelucrate | –1.707.383 | |
| 141 | 172512 | Blocuri filtrante şi plăci filtrante, din pastă de hârtie | –1.699.639 | |
| 142 | 104142 | Făină şi pulbere de seminţe oleaginoase sau de fructe oleaginoase, cu excepţia celor de muştar | –1.689.997 | |
| 143 | 281322 | Pompe de aer cu acţionare de mână sau de picior | –1.667.006 | |
| 144 | 108113 | Zahăr rafinat din trestie sau sfeclă conţinând adaosuri de aromatizanţi sau coloranţi; zahăr şi sirop de arţar | –1.661.057 | |
| 145 | 329922 | Componente, borduri şi accesorii pentru umbrele, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun şi alte articole similare | –1.594.087 | |
| 146 | 162822 | Articole din plută naturală | –1.589.539 | |
| 147 | 102026 | Caviar şi înlocuitorii acestuia | –1.584.045 | |
| 148 | 267026 | Componente şi accesorii ale dispozitivelor cu cristale lichide, ale laserelor, ale altor dispozitive şi instrumente optice | –1.583.493 | |
| 149 | 325044 | Componente de rame şi monturi pentru ochelari de vedere şi de soare sau alţi ochelari similari | –1.580.914 | |
| 150 | 141032 | Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentaţie contra vântului şi jachete contravânt şi articole similare, tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | –1.568.006 | |
| 151 | 103216 | Suc de mere | –1.565.400 | |
| 152 | 231512 | Blocuri pentru pavaje, cărămizi, ţigle şi alte articole din sticlă presată sau turnată; sticlă asamblată în vitralii şi altele asemănătoare; sticlă numită „multicelulară“ sau „spumoasă“ în blocuri, plăci sau în forme similare | –1.560.924 | |
| 153 | 244511 | Nichel, neprelucrat | –1.554.879 | |
| 154 | 323013 | Schiuri de apă, planşe pentru surfing, planşe pentru vele şi alte echipamente pentru sporturi nautice | –1.543.594 | |
| 155 | 151213 | Brăţări de ceasuri (cu excepţia celor din metal) şi părţile lor | –1.513.467 | |
| 156 | 231524 | Piese din sticlă pentru lustre şi pentru ornamente de iluminat, anunţuri luminoase, firme luminoase şi altele asemănătoare | –1.511.076 | |
| 157 | 282943 | Distribuitoare automate de produse | –1.496.533 | |
| 158 | 231511 | Sticlă în masă, în sfere (cu excepţia microsferelor), în bastoane sau tuburi, neprelucrată | –1.485.590 | |
| 159 | 139919 | Alte textile şi produse textile n.c.a. | –1.461.189 | |
| 160 | 205985 | Chibrituri | –1.440.402 | |
| 161 | 171272 | Hârtii şi cartoane, creponate sau încreţite, gofrate sau perforate | –1.436.747 | |
| 162 | 162824 | Plută aglomerată; alte articole din plută aglomerată | –1.414.561 | |
| 163 | 265132 | Planşe şi maşini de desen şi alte instrumente de desenat, de marcat sau de calcul matematic | –1.400.787 | |
| 164 | 110410 | Alte băuturi fermentate nedistilate | –1.356.694 | |
| 165 | 172311 | Hârtii carbon, hârtii numite „autocopiante“ şi alte hârtii pentru copiere sau transfer, altele decât cele în rulouri sau foi; hârtii stencil şi plăci offset din hârtie | –1.353.185 | |
| 166 | 102022 | Ficat, icre, lapţi, înotătoare, capete, cozi, vezici înotătoare de peşte şi alte organe comestibile de peşte uscate, afumate, sărate sau în saramură; făină, pudră şi aglomerate sub formă de pelete de peşte, proprii alimentaţiei umane | –1.311.334 | |
| 167 | 289912 | Maşini, aparate şi echipamente pentru cules, pregătit sau realizat forme de tipar | –1.302.215 | |
| 168 | 301122 | Remorchere şi remorchere-împingătoare | –1.294.260 | |
| 169 | 162821 | Plută naturală, decojită sau simplu ecarisată sau în cuburi, plăci, foi sau benzi; plută concasată, granulată sau pulverizată; deşeuri de plută | –1.292.327 | |
| 170 | 239915 | Corindon artificial | –1.273.196 | |
| 171 | 282942 | Maşini de calandrat sau alte maşini de laminare, cu excepţia metalului sau a sticlei | –1.258.571 | |
| 172 | 322016 | Metronoame şi diapazoane; mecanisme pentru cutiile muzicale; coarde pentru instrumente muzicale | –1.245.413 | |
| 173 | 171243 | Hârtie şi carton filtru; hârtie fetru (lânoasă) | –1.203.231 | |
| 174 | 108423 | Scorţişoară (Canella), prelucrată; alte mirodenii prelucrate | –1.195.251 | |
| 175 | 201475 | Alcool etilic şi alte băuturi spirtoase denaturate de orice tărie | –1.188.028 | |
| 176 | 106214 | Ulei de porumb | –1.184.063 | |
| 177 | 171259 | Alte tipuri de carton necretat n.c.a. | –1.182.650 | |
| 178 | 289415 | Echipament auxiliar pentru maşinile utilizate la prelucrarea textilelor; echipament pentru imprimarea textilelor | –1.168.140 | |
| 179 | 256112 | Brice şi lame de ras | –1.167.272 | |
| 180 | 267034 | Cartele prevăzute cu bandă magnetică | –1.119.367 | |
| 181 | 274011 | Faruri şi proiectoare etanşe | –1.092.404 | |
| 182 | 309131 | Motoare cu combustie internă, cu piston şi aprindere prin scânteie, pentru motociclete cu o capacitate cilindrică ≤ 1.000 cmc | –1.083.929 | |
| 183 | 139311 | Covoare şi alte acoperitoare de podea textile, cu puncte înnodate | –1.048.232 | |
| 184 | 201552 | Sulfat de potasiu | –1.041.782 | |
| 185 | 201576 | Azotaţi de potasiu | –1.023.631 | |
| 186 | 283074 | Incubatoare şi clocitoare | –998.147 | |
| 187 | 261112 | Magnetroane, clistroane, tuburi cu microunde şi alte tuburi cu supape electronice | –992.754 | |
| 188 | 132044 | Tifoane (altele decât panglicile din materiale) | –970.386 | |
| 189 | 201520 | Clorură de amoniu; nitriţi | –969.868 | |
| 190 | 274041 | Părţi pentru lămpi cu filament sau cu descărcare | –962.415 | |
| 191 | 101145 | Piei brute de capră şi ied | –927.650 | |
| 192 | 131027 | Alte fibre textile vegetale, prelucrate, dar nefilate | –927.402 | |
| 193 | 231521 | Învelişuri din sticlă, deschise, şi părţi ale acestora, pentru lămpi electrice, pentru tuburi cu raze catodice şi alte articole asemănătoare | –920.336 | |
| 194 | 201352 | Alţi compuşi anorganici; amalgamuri, altele decât amalgamuri ale metalelor preţioase | –899.359 | |
| 195 | 321211 | Perle de cultură, pietre preţioase sau semipreţioase, prelucrate, dar nemontate | –892.254 | |
| 196 | 310063 | Alte scaune | –891.376 | |
| 197 | 139912 | Broderii sub formă de bucăţi, benzi sau cu motive decorative | –888.309 | |
| 198 | 131072 | Fire de iută sau din alte fibre textile liberiene; fire din alte fibre textile vegetale; fire din hârtie | –887.782 | |
| 199 | 101230 | Grăsimi de păsări de curte | –878.213 | |
| 200 | 222412 | Linoleum şi articole de acoperit podele, tari, dar nu din plastic, adică articole de acoperit podele rezistente, cum ar fi vinilul, linoleumul etc. | –870.479 | |
| 201 | 281123 | Turbine cu gaz, altele decât turboreactoarele sau turbopropulsoarele | –821.196 | |
| 202 | 151143 | Piei de porcine | –816.754 | |
| 203 | 233213 | Ţevi, conducte, jgheaburi şi armături pentru ţevi din ceramică | –802.159 | |
| 204 | 231525 | Izolatori electrici din sticlă | –799.310 | |
| 205 | 279082 | Componente ale rezistenţelor electrice, ale reostatelor şi ale potenţiometrelor | –794.578 | |
| 206 | 131025 | Bumbac, cardat sau pieptănat | –793.147 | |
| 207 | 103211 | Suc de tomate | –780.492 | |
| 208 | 201323 | Metale alcaline sau alcalino-pământoase; metale din pământuri rare, scandiu şi ytriu; mercur | –767.711 | |
| 209 | 108224 | Fructe, fructe cu coajă lemnoasă, coji de fructe şi alte părţi ale plantelor, conservate în zahăr | –744.181 | |
| 210 | 131010 | Grăsime de usuc | –720.360 | |
| 211 | 172411 | Tapet şi alte articole asemănătoare de acoperit pereţii; transperante pentru ferestre din hârtie | –708.293 | |
| 212 | 104171 | Ceruri vegetale | –682.289 | |
| 213 | 232011 | Cărămizi, blocuri, ţigle şi alte produse ceramice din amestecuri de pulberi fosile cu conţinut de silice sau din pământ | –669.832 | |
| 214 | 234411 | Articole ceramice de laborator, de uz chimic sau tehnic, din porţelan | –668.207 | |
| 215 | 322011 | Piane şi alte instrumente muzicale cu claviatură şi coarde | –651.171 | |
| 216 | 259318 | Ace de cusut, ace de tricotat, andrele, croşete, ace de brodat şi articole similare pentru folosire manuală, din fier sau din oţel; ace de siguranţă şi alte ace din fier sau din oţel | –623.805 | |
| 217 | 105154 | Cazeină | –592.425 | |
| 218 | 259922 | Cutii de clasat, suporturi pentru hârtii, penare, portştampile şi materiale şi furnituri similare pentru birou, din metale comune, altele decât mobilierul de birou | –565.141 | |
| 219 | 309111 | Motociclete şi biciclete cu un motor auxiliar cu motor cu pistoane cu combustie internă ≤ 50 cmc | –564.591 | |
| 220 | 205984 | Rachete de semnalizare, rachete de ploaie, rachete semnalizatoare pe timp de ceaţă şi alte articole pirotehnice | –544.149 | |
| 221 | 329943 | Combustibili lichizi sau sub formă de gaz lichefiat pentru brichete, în recipiente cu o capacitate ≤ 300 cmc | –537.955 | |
| 222 | 131022 | Lână, degresată sau carbonizată, necardată, nepieptănată | –531.418 | |
| 223 | 324013 | Piese şi accesorii pentru păpuşi antropomorfe | –530.964 | |
| 224 | 102033 | Alte nevertebrate acvatice şi alge marine, congelate, uscate, sărate sau în saramură | –528.320 | |
| 225 | 289331 | Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea băuturilor | –516.843 | |
| 226 | 101143 | Alte piei brute de bovine sau de cabaline | –511.158 | |
| 227 | 131062 | Aţă de cusut din bumbac | –507.814 | |
| 228 | 106220 | Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului şi reziduuri similare | –496.732 | |
| 229 | 289423 | Uscătoare de îmbrăcăminte centrifuge | –473.141 | |
| 230 | 103112 | Cartofi deshidrataţi, tăiaţi sau nu, dar nepreparaţi altfel | –466.056 | |
| 231 | 104125 | Ulei de palmier, nerafinat | –461.834 | |
| 232 | 108120 | Pulpă de sfeclă de zahăr, resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr şi alte deşeuri rezultate în urma fabricării zahărului | –456.425 | |
| 233 | 171212 | Hârtie şi carton confecţionate manual | –449.781 | |
| 234 | 172412 | Articole textile de acoperit pereţii | –418.662 | |
| 235 | 265183 | Părţi şi accesorii pentru microscoape (alte decât cele optice) şi pentru aparate de difracţie | –388.824 | |
| 236 | 201325 | Oxid şi hidroxid de litiu | –386.932 | |
| 237 | 171275 | Carton de tip „kraft“ (alt tip de carton decât cel utilizat pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice), acoperit cu caolin sau cu alte substanţe anorganice | –376.349 | |
| 238 | 201560 | Azotat de sodiu | –363.448 | |
| 239 | 201223 | Produse tanante organice sintetice; substanţe tanante anorganice; preparate tanante; preparate enzimatice pentru pretăbăcire | –355.649 | |
| 240 | 265223 | Alte componente pentru ceasuri de mână sau de buzunar | –352.514 | |
| 241 | 272012 | Părţi de elemenţi galvanici şi baterii de elemenţi galvanici | –336.514 | |
| 242 | 202016 | Pesticide periculoase | –332.251 | |
| 243 | 102012 | Ficat, icre şi lapţi de peşte, proaspeţi sau refrigeraţi | –320.943 | |
| 244 | 201365 | Compuşi ai metalelor din pământuri rare, de ytriu sau de scandiu | –312.051 | |
| 245 | 106122 | Alte făini de cereale | –305.775 | |
| 246 | 236310 | Beton gata de utilizare | –302.105 | |
| 247 | 132015 | Materiale ţesute din alte fibre textile vegetale; materiale ţesute din fire de hârtie | –287.715 | |
| 248 | 201322 | Derivaţi halogenaţi, oxihalogenaţi sau sulfuraţi ai nemetalelor | –286.317 | |
| 249 | 201413 | Derivaţi cloruraţi ai hidrocarburilor aciclice | –262.377 | |
| 250 | 139612 | Alte materiale ţesute din fire metalice şi materiale ţesute din fire metalizate | –256.879 | |
| 251 | 252122 | Părţi ale reactoarelor nucleare, cu excepţia separatorilor de izotopi | –241.285 | |
| 252 | 291045 | Tractoare rutiere pentru semiremorci având numai motor electric pentru propulsie | –233.811 | |
| 253 | 162114 | Alte tipuri de plăci din lemn sau alte materiale lemnoase | –233.590 | |
| 254 | 103213 | Suc de grepfrut | –233.188 | |
| 255 | 107312 | Cuşcuş | –227.857 | |
| 256 | 275114 | Pături electrice | –226.003 | |
| 257 | 236611 | Articole din ipsos sau compuşi pe bază de ipsos | –220.296 | |
| 258 | 206024 | Monofilament artificial; benzi şi alte articole asemănătoare din materiale textile artificiale | –216.429 | |
| 259 | 131032 | Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare | –214.017 | |
| 260 | 244140 | Metale comune sau argint, placate cu aur, doar semiprelucrate | –212.381 | |
| 261 | 102021 | Fileuri de peşte, uscate, sărate sau în saramură, dar neafumate | –206.542 | |
| 262 | 201421 | Alcooli graşi industriali | –204.365 | |
| 263 | 267016 | Proiectoare cinematografice | –202.780 | |
| 264 | 108914 | Extracte şi sucuri de carne, peşte şi nevertebrate acvatice | –200.087 | |
| 265 | 234511 | Articole din ceramică pentru agricultură şi pentru transportul sau ambalarea mărfurilor | –191.251 | |
| 266 | 131026 | Iută şi alte fibre textile liberiene, prelucrate, dar nefilate | –187.896 | |
| 267 | 192022 | White spirit | –185.997 | |
| 268 | 281132 | Piese de turbine hidraulice, de roţi hidraulice | –184.522 | |
| 269 | 101144 | Piei brute de oaie şi miel | –176.988 | |
| 270 | 171274 | Hârtii kraft (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanţe anorganice | –174.430 | |
| 271 | 201113 | Aer lichefiat sau comprimat | –174.136 | |
| 272 | 192012 | Brichete, aglomerate de formă ovoidală şi combustibili solizi în forme similare fabricaţi din lignit | –171.755 | |
| 273 | 267012 | Aparate de fotografiat pentru pregătirea de plăci sau cilindri de tipărire; aparate de fotografiat pentru înregistrarea documentelor pe microfilm, microfişe şi instrumente similare | –149.719 | |
| 274 | 139611 | Fire metalizate sau fire îmbrăcate cu materiale metalizate | –132.550 | |
| 275 | 161122 | Lemn, profilat de-a lungul unuia sau mai multor canturi sau feţe, din bambus | –132.145 | |
| 276 | 206022 | Fire din filament de înaltă rezistenţă din viscoză | –125.888 | |
| 277 | 309113 | Alte motociclete; ataşe | –120.720 | |
| 278 | 132042 | Ţesături buclate de tip buret şi alte materiale ţesute similare (altele decât panglicile din materiale) din bumbac | –120.102 | |
| 279 | 131092 | Destrămături şi alte deşeuri de bumbac | –114.872 | |
| 280 | 265221 | Mecanisme de ceasornicărie | –112.542 | |
| 281 | 104155 | Ulei de seminţe de bumbac şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | –112.059 | |
| 282 | 205953 | Elemente chimice sub formă de discuri şi compuşi dopaţi în vederea utilizării lor în electronică | –106.705 | |
| 283 | 104152 | Ulei de arahide şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | –97.157 | |
| 284 | 265213 | Ceasuri de bord şi ceasuri asemănătoare, pentru vehicule | –96.108 | |
| 285 | 142931 | Calote şi capişoane din fetru; discuri şi cilindri pentru pălării, din fetru; calote sau forme pentru pălării, împletite sau fabricate din benzi asamblate din orice material | –87.895 | |
| 286 | 106212 | Tapioca şi înlocuitorii săi preparaţi din amidon sub formă de fulgi, granule sau alte forme similare | –80.767 | |
| 287 | 171251 | Carton gri, necretat | –73.974 | |
| 288 | 231314 | Baloane din sticlă pentru recipiente izolante sau pentru alte recipiente izotermice a căror izolaţie este asigurată prin vid | –66.996 | |
| 289 | 301212 | Ambarcaţiuni pneumatice | –64.618 | |
| 290 | 162111 | Placaj, panouri furniruite şi lemn stratificat similar, din bambus | –64.389 | |
| 291 | 303140 | Nave spaţiale (incluzând sateliţi) şi vehicule de lansare a navelor spaţiale | –63.303 | |
| 292 | 104121 | Ulei de arahide, nerafinat | –59.232 | |
| 293 | 132043 | Alte ţesături buclate de tip buret şi materiale ţesute similare (altele decât panglicile din materiale) | –58.705 | |
| 294 | 231522 | Sticlă pentru ceasuri de masă sau perete, pentru ceasuri de mână sau pentru ochelari, neprelucrată optic; sfere goale şi segmente ale acestora, pentru prelucrarea acestor tipuri de sticlă | –55.528 | |
| 295 | 192032 | Etilenă, propilenă, butilenă şi butadienă | –52.111 | |
| 296 | 303120 | Baloane şi dirijabile; planoare, deltaplane şi alte aparate de zbor fără motor | –37.934 | |
| 297 | 152011 | Încălţăminte etanşă cu tălpi exterioare şi feţe din cauciuc sau material plastic, alta decât cea care incorporează un bombeu protector din metal | –37.304 | |
| 298 | 104111 | Stearină din untură, ulei de untură, oleostearină, oleomargarină şi ulei de seu, neemulsionate, neamestecate şi nici altfel preparate | –33.162 | |
| 299 | 132014 | Materiale ţesute din iută şi alte fibre textile liberiene | –26.007 | |
| 300 | 201368 | Cuarţ piezo-electric; alte pietre preţioase sau semipreţioase sintetice sau reconstituite, neprelucrate | –20.813 | |
| 301 | 256115 | Săbii, spade, baionete, lănci şi alte arme similare şi părţi din acestea | –20.103 | |
| 302 | 302032 | Vagoane de tren sau tramvai pentru pasageri, care nu sunt autopropulsate; vagoane de bagaje şi alte vagoane speciale | –17.875 | |
| 303 | 101141 | Lână provenită din procesul de tăbăcire, nedegresată | –14.795 | |
| 304 | 110230 | Drojdii de vin; tartru brut | –14.466 | |
| 305 | 171111 | Paste chimice din lemn, de dizolvare | –14.146 | |
| 306 | 101135 | Carne de cal şi de alte cabaline, congelată | –6.960 | |
| 307 | 131023 | Deşeuri de la pieptănarea lânii sau a părului fin de animale | –6.954 | |
| 308 | 132045 | Materiale textile cu smocuri, altele decât covoarele | –6.318 | |
| 309 | 201553 | Alte îngrăşăminte potasice | –5.741 | |
| 310 | 244512 | Mate de nichel, produşi sinterizaţi din oxid de nichel şi alte produse intermediare rezultate din metalurgia nichelului | –4.205 | |
| 311 | 303113 | Motoare cu reacţie, cu excepţia turboreactoarelor | –4.091 | |
| 312 | 252121 | Reactoare nucleare, cu excepţia separatorilor de izotopi | –2.403 | |
| 313 | 104130 | Linters de bumbac | –1.686 | |
| 314 | 201314 | Elemente combustibile (cartuşe) neiradiate, pentru reactoare nucleare | –48 | |
| 315 | 201312 | Uraniu şi toriu sărăcit şi compuşi ai acestora | –36 | |
| 316 | 201311 | Uraniu şi plutoniu îmbogăţit şi compuşi ai acestora | –8 | |
| 1 | 244411 | 6 | Mate de cupru; cupru de cimentare | 4.098 |
| 2 | 192011 | Brichete, aglomerate de formă ovoidală şi combustibili solizi în forme similare, obţinuţi din huilă | 6.334 | |
| 3 | 201367 | Pirite de fier prăjite | 14.587 | |
| 4 | 289311 | Separatoare centrifuge de smântână | 46.134 | |
| 5 | 191012 | Cocs şi semicocs de turbă; cărbune de retortă | 52.791 | |
| 6 | 265222 | Carcase de ceasuri de mână şi de buzunar şi părţi ale acestora | 57.606 | |
| 7 | 108230 | Coji, pelicule (pieliţe) şi alte resturi, de cacao | 61.923 | |
| 8 | 279053 | Condensatoare variabile sau reglabile (prereglate) | 90.647 | |
| 9 | 162811 | Unelte, suporturi şi mânere de unelte, monturi şi cozi din lemn pentru mături sau pentru perii, blocuri pentru fabricarea pipelor, forme, calapoade, şanuri şi întinzătoare pentru pantofi, din lemn | 117.040 | |
| 10 | 301112 | Nave-cisternă pentru transportul ţiţeiului, al produselor petroliere, al produselor chimice, al gazului lichefiat | 133.140 | |
| 11 | 131091 | Destrămături din lână sau din păr fin sau grosier de animale | 170.440 | |
| 12 | 244412 | Cupru nerafinat; anozi din cupru pentru rafinare electrolitică | 184.403 | |
| 13 | 161132 | Traverse din lemn impregnat pentru şine de tren sau tramvai | 199.554 | |
| 14 | 101134 | Carne de caprine, congelată | 206.654 | |
| 15 | 142211 | Bluze de corp şi maiouri, slipuri, indispensabili, cămăşi de noapte, pijamale, halate de baie, costume, chiloţi şi slipuri de baie, halate de casă şi articole similare din material textil, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | 248.531 | |
| 16 | 221271 | Articole sanitare şi farmaceutice, din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita | 419.085 | |
| 17 | 289227 | Lame de buldozere sau de buldozere cu lama orientabilă | 419.798 | |
| 18 | 101114 | Carne de caprine, proaspătă sau refrigerată | 427.654 | |
| 19 | 161131 | Lemn brut, tratat cu vopsea, baiţ, creozot sau alţi agenţi de conservare | 432.947 | |
| 20 | 281213 | Pompe hidraulice | 523.344 | |
| 21 | 142122 | Costume şi compleuri din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | 547.553 | |
| 22 | 162411 | Paleţi, box-paleţi şi platforme de încărcare, din lemn | 578.653 | |
| 23 | 321212 | Diamante industriale, prelucrate; pulberi şi praf de pietre preţioase sau semipreţioase, naturale sau artificiale | 598.079 | |
| 24 | 303111 | Motoare cu aprindere prin scânteie, pentru aeronave | 604.963 | |
| 25 | 231211 | Sticlă în foi, îndoită, cu marginile prelucrate, gravată, găurită, emailată sau altfel prelucrată, dar neînrămată sau montată | 651.783 | |
| 26 | 142322 | Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurţi şi şorturi, industriale şi profesionale, pentru femei | 670.231 | |
| 27 | 103924 | Fructe şi fructe cu coajă lemnoasă, conservate provizoriu, dar nu pentru consum imediat | 673.211 | |
| 28 | 244130 | Platină, neprelucrată sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere | 747.598 | |
| 29 | 108114 | Melasă | 756.267 | |
| 30 | 292030 | Componente pentru remorci, semiremorci şi alte vehicule, nepropulsate mecanic | 778.272 | |
| 31 | 303162 | Alte componente pentru nave spaţiale | 813.989 | |
| 32 | 104151 | Ulei de soia şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | 842.761 | |
| 33 | 289332 | Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea alimentelor | 846.104 | |
| 34 | 321110 | Monede | 848.787 | |
| 35 | 259317 | Lanţuri (cu excepţia lanţurilor cu zale articulate) şi părţi ale acestora | 865.839 | |
| 36 | 329942 | Componente pentru brichete; aliaje piroforice; articole din materiale combustibile | 906.764 | |
| 37 | 281122 | Turbine hidraulice şi roţi hidraulice | 919.367 | |
| 38 | 142933 | Alte articole de acoperit capul, cu excepţia celor din cauciuc sau din plastic, a căştilor de protecţie şi a articolelor de acoperit capul din azbest; benzi pentru garnituri interioare, dubluri sau căptuşeli, capace, huse, carcase, cozoroace şi cureluşe pentru articole de acoperit capul | 922.705 | |
| 39 | 108430 | Sare alimentară | 947.863 | |
| 40 | 256213 | Încheietoare şi monturi-încheietoare prevăzute cu încuietori; părţi | 979.448 | |
| 41 | 139622 | Paraşute şi rotoşute; părţi ale acestora | 1.091.697 | |
| 42 | 274013 | Alte lămpi cu filament de o putere ≤ 200 W şi pentru o tensiune > 100 V | 1.172.294 | |
| 43 | 266015 | Instrumente şi aparate de uz terapeutic; aparate de respirat | 1.288.159 | |
| 44 | 252113 | Instalaţii auxiliare pentru cazane; condensatoare pentru maşini cu abur sau alţi vapori | 1.317.447 | |
| 45 | 289940 | Componente pentru maşini de tipărit şi legat cărţi | 1.349.503 | |
| 46 | 162610 | Combustibili solizi din biomasă vegetală | 1.371.477 | |
| 47 | 281214 | Valve hidraulice şi pneumatice | 1.440.741 | |
| 48 | 181320 | Plăci sau cilindri pentru tipărire şi alte suporturi imprimate folosite pentru tipărire | 1.530.526 | |
| 49 | 263030 | Părţi de aparatură electrică telegrafică sau telefonică | 1.552.534 | |
| 50 | 206014 | Monofilament sintetic; benzi şi alte articole asemănătoare din materiale textile sintetice | 1.708.522 | |
| 51 | 252112 | Cazane generatoare de abur sau alte tipuri de vapori; cazane de apă supraîncălzită | 1.761.567 | |
| 52 | 142321 | Compleuri, jachete şi sacouri, industriale şi profesionale, pentru femei | 1.820.964 | |
| 53 | 161113 | Traverse (tiranţi) din lemn pentru căi ferate şi şine de tramvai, neimpregnate | 2.025.015 | |
| 54 | 301214 | Alte ambarcaţiuni de agrement şi sportive, inclusiv bărci cu vâsle şi canoe | 2.158.222 | |
| 55 | 162813 | Lemn cu intarsii şi încrustaţii, casete pentru bijuterii sau tacâmuri, statuete şi alte obiecte ornamentale, din lemn | 2.170.732 | |
| 56 | 265151 | Hidrometre, termometre, pirometre, barometre, higrometre şi psihrometre | 2.182.053 | |
| 57 | 289430 | Maşini pentru prelucrarea pieilor brute, pieilor sau pentru confecţionarea sau repararea articolelor de încălţăminte şi a altor articole | 2.265.487 | |
| 58 | 289920 | Maşini şi aparatură de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal la fabricarea lingourilor sau plachetelor (wafers), a dispozitivelor cu semiconductori, a circuitelor electronice integrate sau a dispozitivelor de afişare cu ecran plat | 2.275.806 | |
| 59 | 267031 | Suporturi magnetice, neînregistrate, cu excepţia cartelelor prevăzute cu bandă magnetică | 2.440.297 | |
| 60 | 289932 | Carusele, leagăne, standuri de tras la ţintă şi alte atracţii din parcurile de distracţii | 2.768.736 | |
| 61 | 101313 | Alte cărnuri şi organe comestibile, sărate, în saramură, uscate sau afumate; făină şi pudră, comestibile, de carne sau de organe | 2.864.750 | |
| 62 | 282217 | Elevatoare şi alte transportoare pneumatice cu acţionare continuă, pentru marfă sau materiale | 2.882.253 | |
| 63 | 282422 | Componente pentru alte maşini-unelte portabile cu acţionare electrică | 2.966.129 | |
| 64 | 162121 | Lemn densificat, în blocuri, scânduri, lame sau sub formă de profile | 2.972.270 | |
| 65 | 201332 | Hipocloriţi, cloraţi şi percloraţi | 3.263.052 | |
| 66 | 283043 | Prese de balotat paie sau furaje | 3.294.656 | |
| 67 | 303114 | Simulatoare de zbor pentru antrenament la sol şi componente pentru acestea | 3.303.528 | |
| 68 | 235210 | Var nestins, var stins şi var hidraulic | 3.338.580 | |
| 69 | 284223 | Capete divizoare şi alte dispozitive speciale pentru maşini-unelte | 3.343.473 | |
| 70 | 139915 | Fire şi fâşii aurite; fire tip „omidă“; fire „cu bucleuri“ | 3.352.627 | |
| 71 | 162122 | Foi de furnir şi foi pentru placaj şi alte tipuri de lemn, tăiate longitudinal, tranşate sau derulate, cu o grosime ≤ 6 mm, din lemn de conifere | 3.381.932 | |
| 72 | 222121 | Maţe artificiale, din proteine întărite sau din materiale celulozice; tuburi, ţevi şi furtunuri, rigide, din plastic | 3.599.626 | |
| 73 | 162412 | Butoaie şi produse de dogărie, din lemn | 3.788.562 | |
| 74 | 109120 | Făină şi pelete de lucernă | 3.891.028 | |
| 75 | 101142 | Piei brute întregi de bovine sau de cabaline | 4.194.000 | |
| 76 | 172312 | Plicuri, hârtie în formă de plicuri, cărţi poştale neilustrate şi cărţi poştale pentru corespondenţă, din hârtie sau carton; cutii, mape şi articole similare, din hârtie sau carton, conţinând articole de papetărie | 4.401.283 | |
| 77 | 151110 | Blănuri tăbăcite sau apretate | 4.408.351 | |
| 78 | 279051 | Condensatoare fixe pentru circuite de 50/60 Hz cu o putere reactivă ≥ 0,5 kvar | 4.509.633 | |
| 79 | 303115 | Componente pentru motoare cu aprindere prin scânteie pentru aeronave | 4.894.391 | |
| 80 | 161133 | Alte tipuri de lemn brut | 5.031.822 | |
| 81 | 201542 | Alte îngrăşăminte fosfatice | 5.143.600 | |
| 82 | 265149 | Instrumente şi aparatură pentru măsurarea sau verificarea mărimilor electrice n.c.a. | 5.318.894 | |
| 83 | 162413 | Alte containere din lemn şi părţi ale acestora | 5.549.307 | |
| 84 | 310020 | Mobilă de bucătărie | 5.561.173 | |
| 85 | 107111 | Pâine proaspătă | 5.767.912 | |
| 86 | 322012 | Alte instrumente muzicale cu coarde | 5.845.639 | |
| 87 | 201364 | Fosfuri, carburi, hidruri, nitruri, azide, siliciuri şi boruri | 6.205.334 | |
| 88 | 105151 | Lapte şi smântână, concentrate sau aditivate cu zahăr sau alţi îndulcitori, în alte forme decât cea solidă | 6.239.226 | |
| 89 | 264049 | Aparate de recepţie pentru radiotelefonie sau radiotelegrafie n.c.a. | 6.280.749 | |
| 90 | 201361 | Alţi izotopi şi compuşi ai acestora | 7.099.968 | |
| 91 | 231220 | Sticlă izolantă cu straturi multiple | 7.135.424 | |
| 92 | 256212 | Alte tipuri de broaşte, din metale comune | 7.177.460 | |
| 93 | 142911 | Treninguri, costume de schi şi alte articole de îmbrăcăminte sport, altele decât cele tricotate sau croşetate | 7.452.686 | |
| 94 | 105152 | Iaurt şi alte sortimente de lapte sau smântână fermentate sau acrite | 8.021.867 | |
| 95 | 259921 | Case de bani, uşi blindate şi compartimente pentru camere blindate, cufere şi casete de siguranţă şi articole similare, din metale comune | 8.115.072 | |
| 96 | 205920 | Grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale modificate chimic; amestecuri necomestibile de grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale | 8.280.363 | |
| 97 | 281539 | Componente pentru rulmenţi şi organe de acţionare n.c.a. | 8.363.222 | |
| 98 | 302012 | Locomotive diesel-electrice | 8.431.770 | |
| 99 | 284222 | Portpiese pentru maşini-unelte | 8.712.465 | |
| 100 | 201411 | Hidrocarburi aciclice | 8.754.335 | |
| 101 | 231214 | Sticlă flotată şi sticlă şlefuită sau polizată pe una sau două feţe, în foi, nearmată şi cu un strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel | 8.805.238 | |
| 102 | 231412 | „Voal“, reţele, covoraşe, saltele, plăci şi alte articole din fibre de sticlă, cu excepţia materialelor ţesute | 8.978.876 | |
| 103 | 172111 | Cartoane ondulate, în rulouri sau foi | 9.411.398 | |
| 104 | 253012 | Arme militare, altele decât revolvere, pistoale şi alte arme asemănătoare | 9.912.416 | |
| 105 | 279032 | Componente pentru maşini şi aparate electrice de lipit, brazat sau sudat; maşini şi aparate electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a carburilor metalice sinterizate | 9.968.809 | |
| 106 | 172113 | Ambalaje, cutii şi casete din hârtie sau carton ondulat | 10.137.805 | |
| 107 | 293123 | Echipament electric de semnalizare, ştergătoare de parbriz, degivroare şi instalaţii de dezaburire pentru autovehicule şi motociclete | 10.138.630 | |
| 108 | 201366 | Sulf, cu excepţia sulfului sublimat, precipitat sau coloidal | 10.264.368 | |
| 109 | 162319 | Lucrări de tâmplărie şi piese de dulgherie pentru construcţii, n.c.a. | 10.708.653 | |
| 110 | 281411 | Supape reducătoare de presiune, de reglare, de comandă şi de siguranţă | 10.748.290 | |
| 111 | 310064 | Componente pentru scaune | 11.325.414 | |
| 112 | 274024 | Firme luminoase, plăci indicatoare luminoase şi articole similare | 11.488.739 | |
| 113 | 101316 | Făină, pudră sau pelete de carne improprii consumului uman; jumări | 11.559.715 | |
| 114 | 271150 | Invertoare, redresoare, convertizoare | 11.606.722 | |
| 115 | 161123 | Lemn, profilat de-a lungul unuia sau mai multor canturi sau feţe, din alte tipuri de lemn | 11.887.985 | |
| 116 | 110711 | Ape minerale şi ape gazeificate, neîndulcite şi nearomatizate | 12.210.996 | |
| 117 | 139621 | Prelate, tende şi copertine; velatură pentru ambarcaţiuni, planşe cu velă sau cărucioare cu velă; corturi şi articole de camping | 12.366.424 | |
| 118 | 251210 | Uşi, ferestre, ramele acestora şi pragurile de uşă, din metal | 12.401.159 | |
| 119 | 204110 | Glicerol | 12.761.682 | |
| 120 | 151152 | Piei reconstituite, pe bază de piele sau de fibre de piele | 13.574.729 | |
| 121 | 206011 | Fibre discontinue şi câlţi sintetici, necardaţi şi nepieptănaţi | 14.201.967 | |
| 122 | 302013 | Alte locomotive de cale ferată; tendere de locomotivă | 14.356.350 | |
| 123 | 282212 | Trolii pentru puţuri; vinciuri proiectate special pentru utilizare în subteran; alte trolii; cabestane | 14.367.751 | |
| 124 | 152032 | Încălţăminte din lemn, diverse tipuri de încălţăminte specială şi alte tipuri de încălţăminte | 14.393.068 | |
| 125 | 234112 | Veselă, articole pentru bucătărie, alte articole gospodăreşti şi pentru toaletă, altele decât cele din porţelan | 14.532.260 | |
| 126 | 264041 | Microfoane şi suporturile lor | 14.774.570 | |
| 127 | 103930 | Materii vegetale şi deşeuri vegetale, reziduuri vegetale şi produse secundare | 15.076.312 | |
| 128 | 289251 | Componente pentru utilaje de găurit sau săpat sau excavat; componente pentru macarale | 15.238.735 | |
| 129 | 301123 | Nave de dragat; faruri plutitoare, macarale plutitoare; alte nave | 15.564.694 | |
| 130 | 142115 | Cămăşi şi tricouri din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | 16.232.060 | |
| 131 | 201412 | Hidrocarburi ciclice | 16.566.913 | |
| 132 | 101133 | Carne de ovine, congelată | 17.103.760 | |
| 133 | 282960 | Alte utilaje pentru tratarea materialelor prin metode care implică o schimbare de temperatură | 17.236.020 | |
| 134 | 104172 | Degras; reziduuri rezultate din tratarea grăsimilor sau a cerurilor animale sau vegetale | 17.238.097 | |
| 135 | 141012 | Ciorapi cu compresie progresivă | 17.274.663 | |
| 136 | 201351 | Săruri ale acizilor oxometalici şi peroxometalici; metale preţioase sub formă coloidală | 17.276.394 | |
| 137 | 139229 | Alte articole textile confecţionate n.c.a. | 18.692.674 | |
| 138 | 171220 | Hârtii de tipul celor utilizate pentru hârtie igienică, pentru şerveţele de demachiat, de şters mâinile şi alte şerveţele, vată de celuloză şi straturi subţiri din fibre celulozice | 19.098.503 | |
| 139 | 279033 | Părţi ale altor echipamente electrice; alte părţi electrice ale maşinilor şi echipamentelor | 19.645.853 | |
| 140 | 142112 | Costume şi compleuri din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | 20.040.731 | |
| 141 | 131082 | Fire, altele decât aţele de cusut din fibre sintetice discontinue, conţinând ≥ 85% de fibre de acest tip (procent de masă) | 20.377.319 | |
| 142 | 101115 | Carne de cal şi alte cabaline, proaspătă sau refrigerată | 20.656.203 | |
| 143 | 234111 | Veselă, articole de bucătărie, alte articole gospodăreşti şi pentru toaletă, din porţelan | 20.978.138 | |
| 144 | 201655 | Răşini ureice, răşini tioureice şi răşini melaminice, în forme primare | 21.005.190 | |
| 145 | 281326 | Compresoare volumetrice alternative | 21.048.199 | |
| 146 | 142921 | Accesorii vestimentare din piele sau din piele reconstituită, cu excepţia mănuşilor pentru sport | 21.768.314 | |
| 147 | 282118 | Componente pentru cuptoare, furnale şi echipamente permanente de încălzire a gospodăriilor | 22.903.051 | |
| 148 | 281521 | Lanţuri cu zale articulate, din fier sau oţel | 23.048.371 | |
| 149 | 264043 | Amplificatoare electrice de audiofrecvenţă; seturi electrice de amplificare a sunetului | 23.061.850 | |
| 150 | 192033 | Alte gaze petroliere sau hidrocarburi gazoase, cu excepţia gazelor naturale | 23.392.456 | |
| 151 | 104154 | Ulei de seminţe de floarea-soarelui şi fracţiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic | 23.566.855 | |
| 152 | 162312 | Produse din lemn pentru structuri | 24.190.254 | |
| 153 | 131085 | Aţă şi fire de cusut din filamente şi fibre artificiale şi sintetice | 24.590.453 | |
| 154 | 271123 | Motoare de curent alternativ multifazice, de o putere de maximum 750 W | 24.692.990 | |
| 155 | 152031 | Încălţăminte care încorporează un bombeu protector de metal | 25.217.176 | |
| 156 | 234310 | Izolatori şi piese izolante din ceramică | 25.939.647 | |
| 157 | 139221 | Saci şi pungi, de tipul celor utilizate pentru împachetarea mărfurilor | 26.358.146 | |
| 158 | 275111 | Frigidere şi congelatoare de uz casnic | 27.546.483 | |
| 159 | 283030 | Maşini de iarbă pentru peluze, parcuri şi terenuri de sport | 27.581.646 | |
| 160 | 323011 | Schiuri şi alte echipamente pentru schi, cu excepţia încălţămintei; patine şi patine cu rotile; componente pentru acestea | 27.630.667 | |
| 161 | 273212 | Cablu coaxial şi alţi conductori electrici coaxiali | 27.915.586 | |
| 162 | 171233 | Hârtie semichimică pentru caneluri | 28.960.834 | |
| 163 | 139616 | Produse şi articole textile pentru utilizare tehnică | 29.151.372 | |
| 164 | 271240 | Părţi de aparatură de control sau distribuţie a energiei electrice | 29.538.105 | |
| 165 | 291043 | Vehicule pentru mărfuri, cu alte motoare | 29.991.065 | |
| 166 | 275121 | Aparate electromecanice de uz casnic, cu motor electric încorporat | 30.254.549 | |
| 167 | 310080 | Componente de mobilier, cu excepţia scaunelor | 30.850.612 | |
| 168 | 282513 | Echipamente de refrigerare şi congelare şi pompe de căldură reversibile | 31.158.334 | |
| 169 | 107211 | Pâine crocantă, pesmeţi, pâine prăjită şi alte produse prăjite similare | 32.204.771 | |
| 170 | 244413 | Cupru rafinat şi aliaje de cupru, neprelucrate; aliaje de bază din cupru | 33.500.011 | |
| 171 | 162320 | Construcţii prefabricate din lemn | 33.861.237 | |
| 172 | 301121 | Pescadoare; nave-fabrică şi alte nave pentru prelucrarea şi conservarea produselor pescăreşti | 33.937.870 | |
| 173 | 259315 | Sârmă, tije, tuburi, plăci, electrozi, acoperite sau umplute cu decapanţi sau cu fondanţi | 34.092.136 | |
| 174 | 261230 | Cartele inteligente | 35.646.955 | |
| 175 | 142113 | Jachete şi sacouri din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | 36.760.623 | |
| 176 | 259212 | Butoaie din aluminiu, canistre, bidoane, cutii şi containere similare, pentru orice material (cu excepţia gazelor), de o capacitate ≤ 300 l | 37.187.330 | |
| 177 | 107213 | Alte produse de brutărie uscate sau conservate | 38.741.969 | |
| 178 | 221273 | Alte articole diverse din cauciuc vulcanizat; toate formele de ebonită şi articolele produse din aceasta; produse pentru acoperirea podelelor şi preşuri din cauciuc vulcanizat spongios | 38.887.907 | |
| 179 | 303116 | Componente pentru turboreactoare sau turbopropulsoare | 39.315.581 | |
| 180 | 104124 | Ulei de rapiţă, colză şi muştar, nerafinat | 40.910.425 | |
| 181 | 101111 | Carne provenind de la animale din specia bovine, proaspătă sau refrigerată | 40.912.300 | |
| 182 | 139215 | Perdele şi storuri de interior; garnituri şi draperii de pat | 41.595.713 | |
| 183 | 265111 | Busole pentru calcularea direcţiei; alte instrumente şi dispozitive de navigaţie | 41.699.459 | |
| 184 | 106211 | Amidon şi fecule; inulină; gluten de grâu; dextrină şi alte tipuri de amidon modificat | 41.986.179 | |
| 185 | 142123 | Jachete sau sacouri din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | 46.824.362 | |
| 186 | 201326 | Alţi oxizi, hidroxizi şi peroxizi; hidrazină şi hidroxilamină şi sărurile lor anorganice | 47.213.490 | |
| 187 | 103114 | Cartofi preparaţi sau conservaţi | 49.188.466 | |
| 188 | 253013 | Bombe, proiectile şi muniţii de război similare; cartuşe, alte muniţii şi proiectile şi părţi ale acestora | 49.871.367 | |
| 189 | 329959 | Alte articole diverse n.c.a. | 51.500.235 | |
| 190 | 104156 | Uleiuri de rapiţă, colză şi muştar şi fracţiunile lor, rafinate, dar nemodificate chimic | 55.389.809 | |
| 191 | 281216 | Sisteme hidraulice | 55.869.112 | |
| 192 | 275128 | Alte cuptoare; maşini de gătit, reşouri (inclusiv plitele de gătit); grătare şi rotisoare | 57.371.304 | |
| 193 | 275113 | Maşini de spălat şi uscat rufe, de uz casnic | 57.671.483 | |
| 194 | 131050 | Fire de lână condiţionate sau nu pentru vânzarea cu amănuntul; fire din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal | 57.795.638 | |
| 195 | 265143 | Instrumente pentru măsurarea mărimilor electrice fără dispozitiv de înregistrare | 60.497.637 | |
| 196 | 162814 | Rame din lemn pentru picturi, fotografii, oglinzi sau obiecte similare şi alte articole din lemn | 61.162.792 | |
| 197 | 301213 | Ambarcaţiuni cu motor, inclusiv iahturi cu motor | 61.525.951 | |
| 198 | 265167 | Sisteme antifurt sau de avertizare împotriva incendiilor şi aparate similare | 62.122.240 | |
| 199 | 108911 | Preparate pentru supe şi ciorbe sau supe-cremă | 64.579.865 | |
| 200 | 152022 | Alte tipuri de încălţăminte pentru sport, cu excepţia încălţămintei pentru schiuri pentru zăpadă şi a încălţămintei pentru patinaj | 64.726.682 | |
| 201 | 281312 | Alte pompe volumetrice alternative pentru lichide | 65.988.776 | |
| 202 | 162124 | Foi de furnir şi foi pentru placaj şi alte tipuri de lemn, tăiate longitudinal, tranşate sau derulate, cu o grosime ≤ 6 mm, din alte tipuri de lemn | 66.508.308 | |
| 203 | 131040 | Fire de mătase sau din deşeuri de mătase | 67.128.281 | |
| 204 | 222212 | Saci şi pungi, din alte materiale plastice decât polimeri de etilenă | 67.503.908 | |
| 205 | 142121 | Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentaţie contra vântului şi jachete contra vânt şi articole similare din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru femei sau fete | 69.124.338 | |
| 206 | 309212 | Biciclete şi alte vehicule cu roţi, cu pedalare asistată, cu motor electric auxiliar | 71.391.888 | |
| 207 | 162118 | Placaj, panouri furniruite şi lemn stratificat similar, din alte tipuri de lemn | 75.612.912 | |
| 208 | 101113 | Carne de ovine, proaspătă sau refrigerată | 78.466.456 | |
| 209 | 142111 | Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentaţie contra vântului şi jachete contra vânt şi articole similare din materiale textile, altele decât cele tricotate sau croşetate, pentru bărbaţi sau băieţi | 83.494.017 | |
| 210 | 265152 | Instrumente pentru măsurarea sau verificarea debitului, a nivelului, a presiunii sau a altor valori variabile ale lichidelor şi ale gazelor | 85.010.774 | |
| 211 | 282511 | Schimbătoare de căldură şi utilaje pentru lichefierea aerului sau a altor gaze | 86.918.771 | |
| 212 | 259925 | Încheietori, monturi-încheietori, catarame, catarame-încheietori, agrafe, copci, capse şi articole similare, din metale comune, pentru îmbrăcăminte, pentru încălţăminte, pentru prelate, pentru marochinărie sau pentru orice confecţii sau echipamente; nituri tubulare sau cu tija bifurcată, din metale comune; mărgele şi paiete din metale comune | 87.570.486 | |
| 213 | 271126 | Generatoare (alternatoare) de curent alternativ | 88.102.249 | |
| 214 | 275129 | Rezistenţe electrice pentru încălzit | 90.312.907 | |
| 215 | 256211 | Lacăte, broaşte utilizate pentru autovehicule şi broaşte utilizate pentru mobilier, din metale comune | 95.765.182 | |
| 216 | 291042 | Vehicule pentru mărfuri, având numai motor electric ca motor pentru propulsie | 102.794.008 | |
| 217 | 244223 | Fire din aluminiu | 104.612.950 | |
| 218 | 221240 | Curele sau benzi transportoare sau de transmisie, din cauciuc vulcanizat | 108.919.901 | |
| 219 | 221230 | Tuburi, ţevi şi furtunuri, din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita | 112.867.793 | |
| 220 | 309211 | Biciclete şi alte vehicule cu roţi, fără motor | 113.210.272 | |
| 221 | 273111 | Cabluri din fibre optice, constituite din fibre izolate individual | 113.832.922 | |
| 222 | 310043 | Alte tipuri de mobilier din lemn | 120.308.966 | |
| 223 | 310042 | Mobilier din lemn de tipul celui folosit în dormitoare, sufragerii şi în camere de zi | 120.350.310 | |
| 224 | 265170 | Termostate, manostate şi alte instrumente şi aparate de reglare sau control | 121.596.000 | |
| 225 | 244224 | Plăci, foi şi benzi din aluminiu, cu grosimi > 0,2 mm | 124.080.552 | |
| 226 | 104123 | Ulei de seminţe de floarea-soarelui, nerafinat | 126.309.576 | |
| 227 | 192023 | Combustibil de tipul benzinei şi de tip kerosen pentru avioanele cu reacţie | 128.462.064 | |
| 228 | 259311 | Toroane, cabluri, benzi împletite, odgoane şi articole similare, din fier sau oţel, neizolate electric | 132.420.506 | |
| 229 | 273311 | Întrerupătoare, separatoare şi comutatoare, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | 137.979.873 | |
| 230 | 323012 | Încălţăminte pentru schi | 139.620.602 | |
| 231 | 162113 | Plăci OSB („Oriented strand board“) | 142.007.262 | |
| 232 | 273214 | Alţi conductori electrici, pentru o tensiune > 1.000 V | 146.900.368 | |
| 233 | 204216 | Şampoane, lacuri de păr, preparate pentru ondulare sau îndreptare permanentă a părului | 150.601.637 | |
| 234 | 161112 | Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, tranşat sau derulat, de o grosime > 6 mm, din lemn de neconifere | 150.890.124 | |
| 235 | 267013 | Aparate fotografice digitale | 164.852.115 | |
| 236 | 310032 | Saltele | 167.210.621 | |
| 237 | 244222 | Bare, tije şi profile din aluminiu | 176.640.492 | |
| 238 | 291011 | Motoare cu combustie internă, cu piston şi aprindere prin scânteie, pentru autovehicule | 186.699.545 | |
| 239 | 162112 | Plăci aglomerate | 187.499.877 | |
| 240 | 244120 | Aur, neprelucrat sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere | 191.839.835 | |
| 241 | 265159 | Instrumente şi aparate pentru analiza fizică sau chimică n.c.a. | 193.021.394 | |
| 242 | 192024 | Naftă | 204.685.770 | |
| 243 | 271222 | Întrerupătoare automate de circuit, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | 208.755.159 | |
| 244 | 302033 | Vagoane de tren sau tramvai pentru mărfuri, care nu sunt autopropulsate | 209.640.308 | |
| 245 | 281311 | Pompe pentru combustibili, lubrifianţi, lichid de răcire şi beton | 214.530.702 | |
| 246 | 301111 | Vase de croazieră, ambarcaţiuni pentru excursii şi vase similare pentru transport de persoane; feriboturi de toate tipurile | 219.649.451 | |
| 247 | 282514 | Utilaje şi aparatură pentru filtrarea sau purificarea gazelor | 227.578.417 | |
| 248 | 161111 | Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, tranşat sau derulat, de o grosime > 6 mm, din lemn de conifere | 254.317.647 | |
| 249 | 101210 | Carne de păsări de curte, proaspătă sau refrigerată | 259.963.734 | |
| 250 | 279043 | Cabluri pentru aparate, prelungitoare electrice şi alte seturi de cabluri electrice cu fire izolate şi conectori | 270.839.241 | |
| 251 | 221113 | Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate la autobuze, camioane sau la aeronave | 296.012.300 | |
| 252 | 222310 | Uşi, ferestre şi rame şi praguri pentru uşi; obloane, storuri şi articole asemănătoare şi piese ale acestora, din materiale plastice | 313.479.854 | |
| 253 | 274030 | Alte lămpi şi corpuri de iluminat | 319.482.771 | |
| 254 | 303161 | Alte componente pentru aeronave | 328.258.148 | |
| 255 | 310062 | Scaune, în special cu cadru de lemn | 368.688.256 | |
| 256 | 291023 | Autovehicule având atât motor cu piston cu combustie internă, cât şi motor electric ca motoare pentru propulsie | 407.928.956 | |
| 257 | 282411 | Maşini-unelte portabile cu acţionare electromecanică, cu motor electric încorporat | 412.037.243 | |
| 258 | 293210 | Scaune pentru autovehicule | 453.953.296 | |
| 259 | 301114 | Cargouri pentru mărfuri uscate | 459.253.830 | |
| 260 | 265164 | Contoare de producţie şi de turaţie, taximetre; indicatoare de viteză şi tahometre | 461.363.449 | |
| 261 | 281510 | Rulmenţi cu bile sau cu role | 477.161.189 | |
| 262 | 293230 | Alte piese şi accesorii pentru autovehicule n.c.a. | 521.476.541 | |
| 263 | 291024 | Autovehicule având numai motor electric pentru propulsie | 554.847.635 | |
| 264 | 120011 | Ţigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri şi ţigarete, din tutun sau din înlocuitori de tutun | 555.688.806 | |
| 265 | 281325 | Turbocompresoare | 630.002.106 | |
| 266 | 275124 | Alte dispozitive electrotermice | 715.327.639 | |
| 267 | 192021 | Benzină auto (benzină) şi benzină de avion | 1.155.018.061 | |
| 268 | 293220 | Centuri de siguranţă pentru scaune, airbaguri şi piese şi accesorii pentru caroserii | 1.232.853.084 | |
| 269 | 293110 | Seturi de fişe pentru bujiile de aprindere şi alte seturi de fişe de tipul celor utilizate în mijloacele de transport | 1.240.886.389 | |
| 270 | 120013 | Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun prelucraţi; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte şi esenţe de tutun | 1.294.638.259 | |
| 271 | 221111 | Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate la autoturisme | 1.314.542.883 | |
| 272 | 271231 | Tablouri şi alte suporturi, echipate cu aparatură electrică de comutare sau de protecţie, pentru o tensiune ≤ 1.000 V | 2.535.830.880 | |
| 273 | 291021 | Autovehicule având numai motor cu piston, cu combustie internă şi aprindere prin scânteie | 3.245.260.388 |
| Regiunea | Judeţele componente | Intensitatea maximă % | Nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere - euro - |
| Zonele „a“ | |||
| Nord-Vest | Bihor | 40% | 33.000.000 |
| Bistriţa-Năsăud | 50% | 41.250.000 | |
| Cluj | 40% | 33.000.000 | |
| Maramureş | 50% | 41.250.000 | |
| Satu Mare | 50% | 41.250.000 | |
| Sălaj | 50% | 41.250.000 | |
| Centru | Alba | 50% | 41.250.000 |
| Braşov | 40% | 33.000.000 | |
| Covasna | 40% | 33.000.000 | |
| Harghita | 40% | 33.000.000 | |
| Mureş | 50% | 41.250.000 | |
| Sibiu | 40% | 33.000.000 | |
| Nord-Est | Bacău | 60% | 49.500.000 |
| Botoşani | 60% | 49.500.000 | |
| Iaşi | 50% | 41.250.000 | |
| Neamţ | 60% | 49.500.000 | |
| Suceava | 60% | 49.500.000 | |
| Vaslui | 60% | 49.500.000 | |
| Sud-Est | Brăila | 60% | 49.500.000 |
| Buzău | 60% | 49.500.000 | |
| Constanţa | 50% | 41.250.000 | |
| Galaţi | 70% | 57.750.000 | |
| Vrancea | 60% | 49.500.000 | |
| Tulcea | 60% | 49.500.000 | |
| Sud-Muntenia | Argeş | 50% | 41.250.000 |
| Călăraşi | 60% | 49.500.000 | |
| Dâmboviţa | 50% | 41.250.000 | |
| Giurgiu | 50% | 41.250.000 | |
| Ialomiţa | 60% | 49.500.000 | |
| Prahova | 70% | 57.750.000 | |
| Teleorman | 60% | 49.500.000 | |
| Sud-Vest Oltenia | Dolj | 70% | 57.750.000 |
| Gorj | 70% | 57.750.000 | |
| Mehedinţi | 60% | 49.500.000 | |
| Olt | 60% | 49.500.000 | |
| Vâlcea | 60% | 49.500.000 | |
| Vest | Arad | 30% | 24.750.000 |
| Caraş-Severin | 40% | 33.000.000 | |
| Hunedoara | 50% | 41.250.000 | |
| Timiş | 30% | 24.750.000 | |
| Zonele „c“ care nu sunt predefinite | |||
| Bucureşti-Ilfov | Ilfov parţial: Ciorogârla, Domneşti, Clinceni, Cornetu, Bragadiru, DărăştiIlfov, Jilava, 1 Decembrie, Copăceni, Vidra şi Berceni | 35% | 28.875.000 |
| Ilfov parţial: Periş, Ciolpani, Snagov, Gruiu, Nuci, Grădiştea, Petrăchioaia, Dascălu, Moara Vlăsiei, Baloteşti, Corbeanca, Buftea, Chitila, Glina, Cernica, Dobroeşti şi Pantelimon | 45% | 37.125.000 | |
| Încadrarea în definiţia investiţiei iniţiale | |
| Prezentarea investiţiei şi demonstrarea încadrării investiţiei în categoria investiţiei iniţiale, respectiv în categoria investiţiei iniţiale în favoarea unei noi activităţi economice, în cazul întreprinderilor care realizează investiţii în regiunea Bucureşti-Ilfov | |
| Justificarea necesităţii realizării investiţiei | |
| Prezentarea pieţei relevante a produselor/serviciilor realizate ca urmare a implementării investiţiei sub aspectul cererii, ofertei şi preţului, precum şi ariei geografice în care acestea se comercializează | |
| Cuantificarea şi justificarea capacităţii de producţie şi a gradului de utilizare a acesteia aferentă activităţii existente (în cazul întreprinderilor în activitate), cea aferentă investiţiei, precum şi fundamentarea necesităţii creşterii capacităţii de producţie existente prin implementarea investiţiei | |
| Analiza şi fundamentarea proiecţiilor financiare pentru perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia | |
| Fundamentarea cifrei de afaceri prin prezentarea de documente justificative din care să rezulte că există asigurarea vânzării produselor/serviciilor obţinute ca urmare a realizării investiţiei | |
| Calcularea şi explicitarea indicatorilor cantitativi | |
| Indicatori cantitativi | Calculul şi fundamentarea încadrării în limitele indicatorilor pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la finalizarea acesteia, pe baza proiecţiilor financiare realizate conform prevederilor legale în vigoare şi a instrucţiunilor din Ghidul solicitantului |
| Rata de solvabilitate generală Rsg = Active totale/Datorii totale | Rsg > 1,66 |
| Rentabilitatea cifrei de afaceri Rca = 100 x (Profit net/Cifra de afaceri) | Rca >/= 2,5% |
| Rata lichidităţii curente RLC = (Active curente/Datorii curente) | (Rlc) >/= 1,00 |
| Indicatorul gradului de îndatorare*) Igi = (Capital împrumutat/Capital angajat) x 100 | (Rig) </= 65% |
| Demonstrarea şi fundamentarea indicatorilor calitativi | |
| Asigurarea contribuţiei proprii necesare derulării investiţiei potrivit prevederilor art. 3 lit. m) din hotărâre, precum şi documentelor justificative prevăzute în Ghidul solicitantului. | |
| Experienţa în domeniul pentru care solicită finanţare conform instrucţiunilor din Ghidul solicitantului | |
| Efectul multiplicator al realizării investiţiei cuantificabil în economie prin antrenarea şi a altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii din regiune conform instrucţiunilor din Ghidul solicitantului | |
| Situaţia juridică a locaţiei/locaţiilor realizării investiţiei, respectiv demonstrarea unui drept real asupra locaţiei/locaţiilor în care urmează să se realizeze investiţia, conform instrucţiunilor din Ghidul solicitantului. | |
| Gradul de automatizare, respectiv raportul procentual dintre valoarea activelor eligibile reprezentând instalaţii sau utilaje automatizate sau valoarea activelor eligibile care se utilizează în procesele de producţie care conţin instalaţii sau utilaje automatizate şi valoarea totală a activelor eligibile | |
| Impactul asupra mediului, respectiv demonstrarea a cel puţin unuia dintre obiectivele de mediu prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. g) | |
| Criterii de evaluare | Mod de determinare | Punctaj |
| Investiţia iniţială | - înfiinţarea unei unităţi noi - diversificarea producţiei unei unităţi | 20 puncte |
| - extinderea capacităţii unei unităţi existente | 10 puncte | |
| - schimbare fundamentală a procesului general de producţie | 0 puncte | |
| - diversificarea activităţii unei unităţi existente | 0 puncte | |
| Întreprindere care face parte dintr-un cluster de inovare | 5 puncte | |
| Locaţia realizării investiţiei*) | - judeţ cu intensitate 70% | 50 puncte |
| - judeţ cu intensitate 60% | 40 puncte | |
| - judeţ cu intensitate 50% | 30 puncte | |
| - judeţ/localitate cu intensitate 40% sau 45% | 5 puncte | |
| - judeţ/localitate cu intensitate mai mică de 40% | 0 puncte | |
| Produs cu deficit comercial aferent codului CPA2_2 pentru care se solicită finanţare**), astfel cum este identificat în anexa nr. 2 | Grupa 1 | 100 puncte |
| Grupa 2 | 80 puncte | |
| Grupa 3 | 60 puncte | |
| Grupa 4 | 40 puncte | |
| Grupa 5 | 20 puncte | |
| Grupa 6 | 0 puncte | |
| Produse care se realizează în cadrul activităţilor care se încadrează în codurile CAEN eligibile, dar nu se regăsesc în Lista produselor cu deficit/ excedent comercial | 0 puncte | |
| Grad de automatizare | Minimum 40% | 80 puncte |
| Minimum 30% | 60 puncte | |
| Minimum 20% | 40 puncte | |
| Minimum 10% | 20 puncte | |
| Achiziţia de materii prime şi materiale de origine din SEE | Minimum 35% | 50 puncte |
| Minimum 15% | 30 puncte | |
| Solicitarea unei valori a ajutorului de stat mai mici decât valoarea calculată în funcţie de valoarea cheltuielilor eligibile, a intensităţii maxime pe regiune şi de încadrarea în proiect unic/proiect mare de investiţii | Cu min. 50% | 50 puncte |
| Cu min. 40% | 40 puncte | |
| Cu min. 30% | 30 puncte | |
| Cu min. 20% | 20 puncte | |
| Cu min. 10% | 10 puncte |

Prezenta formă este valabilă începând cu data de 22-06-2026 până la data de 22-06-2026